Evolutia Comunitatilor Europene

Tratatul de la Amsterdam

La 2 octombrie 1997 cei 15 ministri ai afacerilor externe din tarile membre ale U.E. au semnat la Amsterdam tratatul redactat în iunie 1997 cu prilejul încheierii Conferintei interguvernamentale care a avut loc la acea data în capitala olandeza.

Tratatul de la Amsterdam reprezinta o etapa foarte importanta în desfasurarea procesului de reforma a institutiilor comunitare, în sensul adâncirii integrarii prin cresterea calitatii democratice a Uniunii, a identitatii ei în perspectiva largiri organizatiei, toate acestea trebuind sa determine o Europa mai apropiata de cetateni.¹

Probleme importante se ridica atât din punct de vedere al adâncirii integrarii cât si din punct de vedere al largirii U.E. Aceste doua aspecte sunt numai aparent distincte, în realitate ele fiind indisolubil legate.

- Adâncirea integrarii înseamna consolidarea solidaritatii dintre statele membre. Este vorba de atribuirea de noi competente Uniunii, de crearea monedei unice, de consolidarea U.E.M., etc.
- Largirea organizatiei înseamna procesul de extindere geografica prin adeziunea de noi state membre, asadar aspectul spatial în construirea Europei.

Trebuie precizat ca la baza procesului de integrare stau câteva principii fundamentale: democratie, libertate, respectarea drepturilor omului, statul de drept, justitie sociala, solidaritate si coeziune.

Tratatul de la Amsterdam a lasat intacte multe din prevederile Tratatului de la Maastricht (de exemplu, cele din capitolul referitor la U.E.M.). Totusi, în competentele U.E. vor intra sau se vor accentua noi domenii ca de exemplu: cele privitoare la un nivel crescut de ocupare a fortei de munca, la o dezvoltare echilibrata si neinflationista, la definirea progresiva a politicii de aparare comuna.

O tema de mare importanta a Tratatului de la Amsterdam este accentuarea dezvoltarii unui spatiu de libertate, securitate si justitie, în cadrul caruia sa fie asigurata libera circulatie a persoanelor prin masuri adecvate controlului la frontierele U.E., controlului emigrarilor, azilului precum si prevenirii criminalitatii.

Puterile Parlamentului european au fost consolidate prin simplificarea procedurii codeciziei (a fost suprimata posibilitatea unei a treia lecturi de catre Consiliu, textul fiind considerat neadoptat în cazul esecului comitetului de conciliere) si prin extinderea campului sau de aplicatie. De asemenea procedura de consultare a fost suprimata în profitul celei de cooperare.

Tratatul de la Maastricht a fost completat cu texte mai ample si în ceea ce priveste politica de mediu. Formula prevazuta în Tratatul de la Maastricht de "respectare a mediului" a fost înlocuita prin Tratatul de la Amsterdam cu formula "nivel înalt de protectie si de îmbunatatire a calitatii mediului".

O alta schimbare adusa prin Tratatul de la Amsterdam consta în introducerea principiului "egalitatii dintre barbati si femei", alaturi de "promovarea unui nivel ridicat de ocupare a fortei de munca si de protectie sociala". Principiul egalitatii dintre barbati si femei constituie una din cele mai importante dispozitii din tratat.

Comparativ cu Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam a dat o mai buna definitie cetateniei europene si a legat-o mai strâns de respectarea drepturilor omului, stabilind o regrupare a drepturilor referitoare la cetatenia europeana într-un capitol unic. Astfel, prin Tratatul de la Amsterdam s-a subliniat ca definirea cetateniei europene precum si mai buna respectare a drepturilor omului constituie un obiectiv prioritar în cadrul reformei Uniunii.

Sunt întarite astfel drepturile cetatenilor europeni, precum si ale persoanelor fizice sau juridice care au resedinta sau sediul în U.E., consacrându-se un drept de acces la documentele institutiilor (articolul 255 din T.C.E., care se aplica celui de-al doilea si celui de-al treilea "stâlp" în virtutea articolelor 28 si 41 din T.U.E.).²

De asemenea, tratatul prevede protectia personelor fizice cu privire la regimul datelor cu caracter personal (articolul 286 din T.C.E.). Doua regulamente au fost adoptate pentru punerea în aplicare a acestor dispozitii.

Pentru prima data, Tratatul de la Amsterdam creeaza un mecanism care permite sanctionarea unui stat membru care s-ar face vinovat de o "violare grava si persistenta" (articolul 7) a drepturilor fundamentale permitând Consiliului sa suspende dreptul de vot al statului respectiv.

Daca constatarea violarii nu poate interveni decât cu unanimitate (fara a numara bineînteles votul statului în cauza), masurile luate ca urmare a acestei constatari sunt adoptate cu majoritatea calificata. Cu toate ca acest mecanism a fost perceput ca fiind destinat reglarii unei curiozitati juridice, criza suscitata de alianta guvernamentala încheiata în Austria a subliniat importanta lui practica.

Criza a revelat de asemenea necesitatea de a completa acest mecanism printr-un mecanism de alerta prealabila, cei 14 parteneri ai Austriei improvizând în cursul anului 2000 o reactie comuna permitând atentionarea guvernului austriac asupra oricarei abateri pe care ar fi putut sa o savârseasca, fara a recurge totusi la o arma suprema precum recurgerea la articolul 7 care presupune o "violare grava si persistenta" pentru a fi utilizat.
Aceasta criza a condus U.E. pentru prima data sa intervina în politica interna a unui stat membru în scopul prevenirii unei atingeri grave a principiilor fundamentale.

Problema care ramâne de rezolvat este de a stii care ar fi fundamentul juridic pe care s-ar baza U.E. pentru a sanctiona un stat în cazul recurgerii la articolul 7, având în vedere ca U.E. nu este parte la C.E.D.O., singura care ar putea oferi un raspuns pertinent este Charta drepturilor fundamentale adoptata solemn la Nisa.

În ceea ce priveste politica externa si de securitate comuna putem remarca faptul ca Tratatul de la Amsterdam a clarificat mai multe dispozitii ale Tratatului de la Maastricht, în special prin redefinirea instrumentelor sale la care s-a adaugat unul nou: strategia comuna. A fost instituit un Înalt reprezentant pentru P.E.S.C., functie detinuta de fostul secretar N.A.T.O. Javier Solana.

O alta inovatie este reprezentata prin includerea în cadrul P.E.S.C. a misiunilor umanitare si de gestiune a crizelor, precum si a posibilitatii Uniunii de a recurge la U.E.O. pentru punerea în aplicare a misiunilor sale.

Consiliul european de la Köln din iunie 1999 a trasat primele jaloane ale apararii europene, sefii de stat si de guvern hotarând o întarire a P.E.S.C. si deci intrarea într-o noua etapa a constructiei europene. Decizia Marii Britanii de a nu se mai opune unei aparari europene a lasat sa se spere o noua redimensionare a P.E.S.C.

Astfel, pe 13 noiembrie 2000, la Marsilia s-a semnat "actul de deces" al U.E.O.. Semn al dezinteresului de care a suferit întotdeauna aceasta organizatie, foarte putini ministri de externe si ai apararii s-au deplasat la Marsilia pentru acesta reuniune ministeriala, ultima din istoria U.E.O.⁴

U.E. a preluat sarcinile U.E.O. cu o eficacitate sporita, se spera, dupa ce a decis în decembrie 1999, la summit-ul de la Helsinki, sa-si asume noi responsabilitati în materie de securitate si aparare.

Cei 15 au decis sa preia anumite activitati ale U.E.O. pe care le considera utile, dar majoritatea activitatilor cotidiene ale organizatiei vor înceta. Concret, Institutul de studii si de securitate al U.E.O., instalat la Paris si centrul-satelit al sau de la Torrejon, din Spania, vor trece acum sub autoritatea U.E. Transformarea U.E.O. se va realiza progresiv, urmând a fi încheiata cel mai târziu la 1 iulie 2001.

Statul Major militar al U.E.O. va fi dizolvat de îndata ce va fi instituit cel al U.E.
U.E.O. nu va disparea totusi complet. O structura reziduala, cu un secretariat alcatuit din 29 de persoane, va continua sa functioneze pentru a veghea la garantarea apararii reciproce, principiu înscris în Tratatul de la Bruxelles din 1948. Aceasta garantie nu va fi, într-adevar, transferata U.E., care a decis sa se concentreze asupra operatiunilor de gestionare a crizelor.

Desi cuprinde multe dispozitii de natura a facilita progresul reformei institutionale în U.E., Tratatul de la Amsterdam lasa nerezolvate multe aspecte importante, ca de exemplu cele apartinând problemelor sociale, ocuparea fortei de munca, reducerea somajului, armonizarea fiscala.

¹ Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea-op.cit.-,pag 249
² Fabien Reinauld – L’Europe en perspective, Cahiers francais, numero 298, 2000, pagina 90
³ Le Monde – 15 noiembrie 2000, pagina 6
⁴ J. M. Favret – op. cit., pagina 54

Material elaborat de Oana