Remanierea guvernamentala

Remanierea guvernamentala reprezinta institutia prin care unul sau mai multi membri ai Guvernului sunt înlocuiti în urma revocarii.Trebuie accentuat caracterul ei intentionat, în raport cu situatiile când componenta Guvernului schimba, fara ca aceasta sa fie un scop în sine.Este vorba de situatiile de vacanta a postului, atunci când survine decesul, demisia, pierderea drepturilor electorale sau incompatibilitatea ministrului.
Articolul 85, alin. 2 care o prevede, prin lipsa referirii la interventia Parlamentului, a suscitat multe discutii doctinare, iar în practica a dat nastere unor aplicari care, chiar daca au fost diferite fundamental unele în raport cu celelalte, nu se poate argumenta neconstitutionalitatea lor.

Controversa a plecat de la paralelismul care s-a facut de catre autori între procedura de învestire a Guvernului si care impune în mod esential interventia Parlamentului si aceea a remanierii, care ar fi trebuit sa includa, pe modelul învestirii, si o etapa de confirmare de catre Parlament a noilor numiri dupa revocarea ministrilor.
Se considera ca noii ministrii trebuie sa se bucure de încrederea parlamentara în aceeasi masura ca si ceilalti si ca este neconstitutional ca în acelasi Guvern sa functioneze ministri expres confirmati prin votul de învestitura, si ministri care nu au un astfel de gir.
Într-o lucrare dedicata Constitutiei României, se arata ca "elementul central al aprobarii parlamentare îl constituie programul si nu persoanele (ministrii), desi acestia îsi au importanta lor"⁸⁰. Odata ce Guvernul doreste sa îsi schimbe programul sau politica, el va trebui, conform art. 113 din Constitutie, sa ceara încrederea Parlamentului prin procedura angajarii raspunderii. Nu este însa si cazul unor modificari intervenite în componenta Guvernului, "întrucât modificarile intervenite în componenta lui se petrec în interiorul puterii executive". ⁸¹

Aceasta idee este sustinuta si de un alt autor care arata ca "Parlamentul nu se poate opune revocarii unui membru al Guvernului, dar, daca prin aceasta si-a pierdut încrederea în Guvern⁸², poate recurge la arma motiunii de cenzura împotriva întregului Guvern , aratând în continuare ca "fiecare membru al Guvernului raspunde politic individual fata de primul-ministru".

Aratând ca remanierea guvernamentala reprezinta "modificarea adusa componentei Guvernului ca urmare a realizarii unor întelegeri între partidul majoritar în Parlament si alte partide parlamentare, pentru sprijinirea programului Guvernului, acceptat de Parlament"⁸³, un alt autor considera ca raspunsul cu privire la problema implicarii sau nu a Parlamentului în procedura remanierii trebuie cautat în art. 102, alin. 2 si 3 si respectiv în art. 106, alin. 3 din Constitutie. Concluzia autorului este în sensul ca remanierea nu poate avea loc decât cu acceptul Parlamentului. Printr-o interpretare originala, autorul arata ca termenul de 45 de zile prevazut de art. 106 (3) din Constitutie este prevazut pentru a da posibilitatea Parlamentului de a se pronunta asupra propunerii formulate de primul-ministru în vederea acceptarii numirii unui membru al Guvernului, iar în baza acestei acceptari, Presedintele României emite în temeiul art. 85, alin. 2, decretul de numire.

E greu de admis, în opinia autorului, ca formarea Guvernului se face cu acceptul Parlamentului asupra întregii liste a acestuia, iar schimbarea membrilor Guvernului în caz de remaniere se face doar de Presedintele României.

Este inexacta sustinerea potrivit careia remanierea guvernamentala se face de Presedintele României, pentru ca, simetric faptului ca Presedintele României nu are nici o putere constitutionala în selectarea, de catre candidatul desemnat pentru functia de prim-ministru a membrilor echipei guvernamentale, pe cale de consecinta, seful statului nu are, constitutional, nici o putere în privinta schimbarii componentei Guvernului, deci în cazul remanierii. Puterea reala de decizie în ceea ce priveste revocarea unui membru al Guvernului apartine exclusiv primului-ministru. Doar primul ministru poate avea o initiativa în acest sens, si, desi Constitutia vorbeste despre propunerea de revocare adresata sefului statului, acesta din urma nu o poate refuza. În consecinta, decretul Presedintelui României de revocare a unui membru al Guvernului este un "simplu act formal". ⁸⁴

Analizând practica constitutionala pe care au dezvoltat-o diferitele guvernari dupa 1991, într-un studiu se concluzioneaza: " De lege ferenda, ni s-ar parea realmente oportun ca o asemenea prevedere, privind necesitatea supunerii numirilor de noi ministri comisiilor de specialitate parlamentare, sa fie introdusa fie în Regulamentele Camerelor, fie într-o noua lege de organizare si functionare a Guvernului"⁸⁵, autoarea aratând ca nici practica anterioara anilor ’96, când remanierile se faceau fara consimtamântul Parlamentului, si nici cea a guvernarii începute în noiembrie ’96, prin care erau supuse comisiilor parlamentare de specialitate si în ultima instanta votului de încredere al Parlamentului nu sunt neconstitutionale.

Nu exista nici în Constitutie, nici în legea de organizare si functionare a Guvernului nici o prevere cu privire la numarul maxim de membri ai Guvernului care pot fi înlocuiti prin remaniere. Se foloseste în doctrina sintagma de "limite rezonabile", si e dificil de statuat juridic o cifra. În cele din urma, aceste limite sunt cele apreciate de Parlament la un moment dat ca fiind rezonabile, el având puterea de a retrage încrederea acordata Guvernului, daca s-ar ajunge la o modificare radicala a componentei Guvernului, dupa cum are dreptul de a-l mentine daca aceasta remaniere nu este de natura sa îl deranjeze.

Oricum, art. 85, alin. 2 se refera în partea finala la "unii membrii ai Guvernului", ceea ce înseamna ca primul-ministru nu poate propune si Presedintele nu poate revoca întregul Guvern.

Atunci când revocarea în situatia unei remanieri priveste pe mai multi ministri apartinând aceluiasi partid, ea tradeaza o schimbare a raportului de forte la nivel partizan, în general ruperea unei aliante.

Concluzionând, un autor arata ca "daca în regimul clasic regula era raspunderea colectiva si solidara a ministrilor, raspunderea individuala fiind exceptionala, astazi remanierea ia locul rasturnarii Guvernului. Aceasta schimbare raspunde cerintei de a pastra controlul asupra Guvernului, fara a-l rasturna, deci pastrând stabilitatea guvernamentala".⁸⁶

 

79 D.C. Danişor, op. cit., p 386
80 A. Iorgovan, I. Muraru, I. Deleanu, op. cit., p. 196
81 Idem
82 C.L. Popescu, art. cit., p. 65
83 V. Prisacaru, op. cit., p. 76
84 C.L. Popescu, art. cit., p. 66
85 Dana Apostol Tofan, stud. Interpretarea unor dispozitii constitutionale privind Guvernul si administratia ministeriala, Revista de Drept Public, nr.1-2/1997, p. 33
86 D.C. Danisor, op. cit., p. 393
 

Material elaborat de Bodor Claudia