RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA PENTRU FAPTA PROPRIE
 

Concluzii

In materia raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie doctrina a adus de fiecare data opinii diverse. Asta pentru ca textele din legislatie sunt numai art.998 si art.999-C.civ., texte vechi si susceptibile de numeroase interpretari. De aceea, in viitorul cod civil ar trebui precizate o serie de notiuni si nuantate unele aspecte care dau nastere la controverse.

In primul rand, se cere o stabilire legislativa a conditiilor necesare atragerii raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, pentru ca autorii de literatura juridica au pareri impartite sau nici macar nu le identifica,ocupandu-se numai de conditiile generale ale raspunderii civile delictuale.

Este neindoielnic,desi se mai contesta uneori, ca obligarea autorului prejudiciului la plata despagubirilor se admite si in unele situatii in care pierderea suferita este consecinta incalcarii unui simplu interes care nu alcatuieste un drept subiectiv.Bineinteles ca acest interes trebuie sa aiba caracter de stabilitate si permanenta pentru a fi recunoscut de instanta.

Prejudiciul moral ca element al raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie nu mai trebuie sa constituie obiect de disputa, argumentele legislative si de interpretare fiind destul de convingatoare in acest sens.

In privinta faptei ilicite, aceasta va fi delimitata de fiecare data de atitudinea subiectiva a persoanei fata de fapta sa, pentru ca este vorba aici de doua notiuni distincte care nu trebuie confundate: fapta ilicita si vinovatia.Fapta ilicita are caracter obiectiv,ea reprezentand manifestarea exterioara de vointa si de constiinta a unei persoane,iar vinovatia este atitudinea psihica, pur interioara a celui care cauzeaza prejudiciul fata de propriul sau comportament exteriorizat.

Pentru ca de foarte multe ori succesiunea si impletirea faptelor umane cu factori de alta natura dau o complexitate deosebita realitatii in care trebuie descifrat raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, este necesar sa se precizeze teoretic si sa se stabileasca sistemul cel mai potrivit si mai eficient pentru determinarea acestui raport de cauzalitate dintre cele propuse in stiinta dreptului.

Noul cod civil ar trebui sa utilizeze o terminologie unitara in privinta laturii subiective a faptei ilicite, cel mai potrivit termen fiind acela de “vina” sau”vinovatie”. Chiar daca acest termen este propriu dreptului penal si chiar daca exista deosebiri evidente intre raspunderea civila si cea penala, aceasta ar fi cea mai fericita solutie pentru evitarea neintelegerilor si pentru atingerea unei unitati terminologice corespunzatoare unitatii de continut.

Tendintele din practica judecatoresca privitoare la obligarea celor lipsiti de discernamant, care au cauzat prejudicii, la plata de despagubiri, in raport cu starea lor materiala ar trebui consacrate si legislativ, asa cum s-a intamplat in codurile civile ale altor state. Considerentele de echitate vor fi luate in considerare la fundamentarea acestei reglementari.

Imprejurarile ce inlatura vinovatia trebuie precizate si definite in amanunt pentru ca exista controverse in doctrina referitoare la acest aspect .
 

¹ Adriana Corhan, op.cit., p.231
² A se vedea N. Volonciu - "Drept procesual penal", Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1972, p.123
 

Material elaborat de Ilie Filofteia Claudia