Particularitati în elaborarea normelor apartinand ordinii juridice a U.E.

Particularitatile crearii principiilor generale de drept specifice dreptului comunitar

1. Origine si fundament.

A. Origine: Tratatul CECA nu mentioneaza principiile generale de drept ca sursa de drept comunitar.
Cu toate acestea, Curtea de Justitie a estimat ca putea sa afirme existenta principiilor generale aplicabile în ordinea juridica comunitara pe baza constatarii ca aceste principii erau recunoscute în sistemele juridice ale statelor membre.
Astfel, în afacerea Algera¹, ea a afirmat ca trebuia sa se inspire din regulile recunoscute de catre legislatii, doctrina si jurisprudenta statelor membre (12 iulie 1957), pentru a stabili în speta existenta unui principiu în materie de acte unilaterale creatoare de drepturi.
Tratatul CEE a prevazut în articolul 215 recurgerea la principiile generale comune dreptului statelor membre pentru a stabili regulile raspunderii necontractuale a comunitatii, dar Curtea nu a dedus ca recurgerea la aceste principii ar trebui sa fie limitata la acest domeniu.
Dimpotriva, ea a constatat existenta unor asemenea principii în domenii foarte variate. în plus, ulterior, ea a stabilit o diferentiere în interiorul acestei categorii calificand unele dintre aceste principii generale ca fiind “drepturi fundamentale”.
Principiile generale aplicabile dreptului comunitar emana, deci, dintr-o constructie jurisprudentiala.

B. Fundament:
Curtea a calificat uneori ca principiu o regula extrasa dintr-o dispozitie a tratatelor sau dintr-o interpretare globala a lor; astfel termenul de principiu este frecvent utilizat în legatura cu nediscriminarea, cu efectul direct, cu aplicarea prioritara, echilibrul institutional.
Nu este vorba despre principii generale de drept în sensul strict al termenului pentru ca principiile susvizate nu au nici o autonomie în raport cu tratatele. Este vorba despre o consecinta a tratatelor interpretate de catre Curte.
Deci, ca izvor de drept, principiile generale de drept îsi au autoritatea din faptul ca ele sunt comune drepturilor statelor membre si sunt constatate astfel de catre Curte, asa cum este indicat în decizia Hoechst²: un principiu general “se impune în ordinea juridica comunitara ca principiu comun drepturilor statelor membre”, (21 septembrie 1989).
Nu este necesar pentru a avea autoritate în dreptul comunitar ca un principiu general sa existe în sistemele juridice ale tuturor statelor membre. Curtea nu a procedat, de altfel, niciodata la o examinare exhaustiva a drepturilor nationale si s-a marginit sa stabileasca (uneori numai sa afirme) ca principiul este continut într-un anumit numar de sisteme juridice nationale.
Dar, divergentele deloc neglijabile între sistemele juridice constituie un obstacol la cosacrarea unui principiu ca principiu general si care se impune în dreptul comunitar (decizia Hoechst).

2. Drepturile fundamentale.

Un anumit numar de principii generale statelor membre au fost calificate în drept comunitar, ca fiind drepturi fundamentale. Ele constituie astazi partea cea mai importanta a principiilor generale.

Expresia a fost utilizata intr-o decizie Stauder (12 noiembrie 1969), dar jurisprudenta si-a gasit un punct de plecare în decizia Internationale Handelsgesellschaft (17 decembrie 1970). în aceasta decizie raspunzand temerilor exprimate de catre jurisdictiile germane care indicasera ca ar putea sa nu aplice dreptul comunitar în cazul ina care nu ar fi compatibil cu drepturile fundamentale ale peroanelor garantate de Constitutia germana, Curtea de Justitie a afirmat ca “respectarea drepturilor fundamentale face parte integranta din principiile fundamentale de drept a caror respectare este asigurata de Curtea de Justitie”.³

Ea a precizat cu aceasta ocazie ca garantarea acestor drepturi trebuia “sa fie asigurata în cadrul structurii si a obiectivelor Comunitatii”. Curtea nu se considera deci ca fiind legata de respectarea prescriptiilor Constitutiilor Nationale. Dar ea “se inspira din traditiile constitutionale comune statelor membre”.

O etapa suplimentara a fost atinsa prin decizia Nold în care Curtea a indicat ca, pentru a afirma existenta principiilor generale de drept, ea putea sa se fundamenteze nu numai pe dreptul intern al statelor membre, ci si pe instrumente internationale la care statele mambre au cooperat sau aderat (14 mai 1974).

Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale constituia evident principalul instrument international vizat. Printr-o declaratie comuna (5 aprile 1977), Adunarea, Consiliul si Comisia au subliniat “importanta primordiala pe care o acorda respectarii drepturilor fundamentale, astfel cum rezulta din constitutiile statelor membre, precum si din Conventia Europeana amintita. Jurisprudenta posterioara a Curtii a demonstrat ca aceasta ca aceasta Conventie constituie instrumentul de referinta primordial în materie de drepturi fundamentale (15 mai 1986, Johnston). Curtea nu ezita, de altfel, sa se refere la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Tratatul de la Maastricht confirma ceea rezulta din jurisprudenta Curtii.

Articolul F2 precizeaza: “Uniunea respecta drepturile fundamentale astfel cum sunt garantate de Conventia Europeana a Drepturilor Omului semnata la Roma pe 4 noiembrie 1950, si asa cum rezulta din traditiile constitutionale comune statelor membre, în calitate de principii generale ale dreptului comunitar”.

Drepturile fundamentale au dobandit, deci, un fundament dublu: tratatul care obliga Uniunea sa le respecte si o dubla sursa externa, Conventia Europeana a Drepturilor Omului sau traditiile constitutionale comune statelor membre.

Intr-o declaratie adoptata de conferinta interguvernamentala de la Amsterdam se precizeaza cu referire la articolul F2 al tratatului asupra U.E. ca protocolul numarul 6 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului care a fost semnat si ratificat de o mare majoritate a statelor membre, prevede abolirea pedepsei cu moartea.

In mod manifest, Conferinta nu a putut si nici nu a dorit sa spuna ca interzicerea pedepsei cu moartea facea parte din drepturile fundamentale. Curtea de Justitie este competenta sa constatate autoritatea acestora în dreptul comunitar. Dar, puterea sa de apreciere va fi diferita dupa cum este vorba despre Conventie sau despre traditiile constitutionale comune. în sfarsit, în primul caz, ea este obligata prin textul Conventiei sa aplice în dreptul comunitar regulile pe care aceasta le contine.

In al doilea caz, este competenta sa aprecieze daca un principiu se fundamenteaza pe traditii constitutionale comune. Puterea sa de apreciere este deci mult mai mare.
Problema aderarii Comunitatii Europene la Conventia Europeana a Drepturilor Omului s-a pus de mult timp.

In ianuarie 1981, Consiliul Europei a afirmat o pozitie favorabila acestei eventualitati care presupunea în orice caz o adaptare a Conventie, dar Curtea de Justitie sesizata cu o cerere de aviz a estimat ca în starea actuala a tratatelor Comunitatea nu era competenta pentru a-i dicta reguli în materia drepturilor omului sau sa incheie acorduri internationale în acest domeniu.⁴

Avand în vedere ca la Nisa, în decembrie 2000, a fost adoptata solemn Charta drepturilor fundamentale ale U.E., ramâne de vazut care vor fi relatiile ce se vor stabili între Consiliul Europei si CJCE în acest domeniu.⁵

3. Continutul principiilor generale.

Tinand cont de termenii jurisprudentei si a fortiori de articolul F2 este cert ca toate principiile continute în Conventia Europeana sunt drepturi fundamentale în sensul dreptului comunitar chiar daca nu au fost înca constatate de catre Curte.

Dar, alte principii generale sunt sau vor fi aplicabile în drept comunitar numai pentru ca sunt comune traditiilor constitutionale ale statelor (drepturi fundamentale) sau comune sistemelor lor juridice. Lista ramâne deci deschisa. Au fost deja considerate drepturi fundamentale aplicabile în dreptul comunitar:
- principiul egalitatii de tratament
- respectul proprietatii
- liberul exercitiu al activitatilor economice si profesionale
- respectul vietii private si familiale, al domiciliului si al corespondentei (26 iunie 1980, National Panasonic; 5 octombrie 1994, X/Comisia)
- libertatea de asociere
- respectul dreptului la aparare⁶ (13 februarie 1979, Hoffmann-La Roche)
- libertatea religioasa
 

¹ R.M. Chevalier, J. Boulouis – op. cit., pagina 59
² R.M. Chevalier, J. Boulouis – op. cit,pagina 124.
³ ibid
⁴ Philippe Manin – op. cit., pagina 278
⁵ http://europa.eu.int
⁶ I. P. Filipescu, A.Fuerea, op. cit., pagina 49

Material elaborat de Oana