Definirea ordinii juridice a Comunitatilor Europene.

Particularitati fata de alte organizatii internationale.
 

Crearea comunitatilor prin tratatele internationale încheiate între state s-a tradus fireste prin existenta unor dispozitii care stipulate în aceste tratate, leaga aceste state în conditiile dreptului international. Însa sistemul normativ creat este mult mai complex. El se caracterizeaza prin doua caractere pe care Curtea de Justitie le-a dezvoltat sistematic cu toate consecintele lor.¹

A. Ca ordine juridica proprie

Primul dintre ele rezida în existenta unei “ordini juridice comunitare” adica a unui sistem de norme diversificate si ierarhizate care înglobeaza nu numai tratatele constitutive ci si diferitele categorii de acte pe care institutiile sau alte organe le edicteaza fiind abilitate prin tratatele constitutive, precum si principiile generale în respectul carora Curtea a impus desfasurarea activitatilor Comunitatii.

De la aparitia lor, Comunitatile au fost considerate ca fiind institutii cu un caracter de originalitate, atat prin obiectivele lor cât si prin spiritul acestora. Dar noutatile cele mai importante realizate de semnatarele tratatelor de la Paris, Roma si Maastricht nu rezida în scopurile urmarite. Definirea obiectivelor politice si economice comune se regaseste la toate organizatiile interstatale inclusiv la cele mai putin integrate.

Articolul 2 al tratatului de la Roma care defineste misiunea C.E.E. ar putea de asemenea sa figureze în statutul unei organizatii internationale perfect clasica.

Dar, adevarata revolutie adusa de Comunitati în institutiile europene apare atunci cand sunt evidentiate tehnicile juridice utilizate pentru constructia lor. Desigur, la prima vedere, dreptul Comunitatilor apare compus din elemente binecunoscute: tratate internationale, acte juridice unilaterale emise de catre organele competente, actele jurisdictionale.

Însa, daca dincolo de elementele simple luam în considerare ansamblul constituit din combinarea lor, atunci constructia juridica comunitara apare ca fiind profund originala. Aceasta originalitate rezulta din ceea ce ar putea fi numit paradoxul Comunitatilor Europene, adica ambitia pe care au avut-o autorii lor de a construi o ordine juridica interna prin intermediul tehnicilor juridice a caror baza este tratatul international.²

Sursele dreptului comunitar ilustreaza prin complexitatea lor paradoxul comunitatilor. Ele formeaza o ierarhie a regulilor de drept al carei varf este constituit din tratatele de la Paris si Roma.

B. În raporturile sale cu ordinea juridica interna a statelor membre.

A doua trasatura caracteristica tine de faptul ca aceasta ordine juridica nu se aplica numai comunitatilor considerate ca atare ca un ansamblu organic si functional autonom. Aceste norme se integreaza în ordinea juridica a statelor membre în care îsi ocupa locul dupa modalitati specifice.

Din reunirea acestor doua trasaturi rezulta o ordine juridica de ansamblu care constituie originalitatea constructiei comunitare.

În structurile sale fundamentale, aceasta ordine juridica ramâne cea a Uniunii Europene, Comunitatile constituind unul din “stâlpii” sai. Dar Uniunea cuprinde doi alti stalpi, iar daca Consiliul European sau institutiile comunitare sunt chemate sa actioneze în baza lor, nu este urmat acelasi mod de actiune. Metoda este diferita, în functie de natura actelor prin care se traduce.

Aceasta metoda nu este cea a unei integrari juridice, ci cea a unei cooperari politice. Ea se traduce prin elaborarea si aplicarea unor pozitii si actiuni comune a caror adoptare se face dupa proceduri specifice. Actele prin care se exprima formal aceste pozitii si actiuni si pe care tratatul le desemneaza în termeni generici: deliberari sau decizii, au un caracter mai mult practic decat normativ. Ele nu intra, cu exceptia unor ipoteze exceptionale în categoriile corespunzatoare dreptului comunitar derivat. Astfel, ele scapa si controlului jurisdictional al Curtii de Justitie.

În continuare, vom evidentia particularitatile acestor categorii de izvoare în functie de modul lor de elaborare.

¹ Jean Boulouis – “Drept institutional al Uniunii Europene”, Montchrestien, Paris 1995, pagina 189.
² Louis Cartou – Op. Cit., pagina 127.
 

Material elaborat de Oana