Particularitati relevate în executarea normelor comunitare

Executarea represiva

Aplicarea efectiva a unei reguli de drept presupune în mod obligatoriu sanctionarea violarii sale de catre subiectele de drept. si aici competenta de a edicta si a aplica sanctiuni este impartita între Comunitate si statele membre.¹

Puterile comunitare de sanctiune directa sunt cu toate acestea relativ limitate. Ele au fost instituite în principal în cadrul CECA sau EURATOM si în dreptul concurentei CEE pe baza articolului 87, CE², precum si în mod exceptional prin regulamente speciale pe baza articolului 172, CE.

Dar, cel mai adesea, puterea sanctionatoare este incredintata statelor membre erijate astfel în adevarate "brate ale Comunitatii"³. Statele membre trebuie sa insoteasca aplicarea dreptului comunitar cu sanctiuni care sa garanteze executarea sa efectiva fie pe baza abilitarilor exprese, figurand în actele comunitare, fie "spontan" în virtutea obligatiei generale decurgand din articolul 5, CE.

Astfel, atunci cand "o reglementare comunitara nu cuprinde nici o dispozitie specifica care sa prevada o sanctiune în caz de violare sau trimite la dreptul national, articolul 5 al tratatului impune statelor membre sa ia toate masurile proprii garantarii eficacitatii dreptului comunitar"⁴.

Obligatia de a sanctiona este insotita cu o limitare a autonomiei procedurale recunoscuta instantelor nationale în exercitarea puterii lor de sanctiune⁵: statul membru va trebui sa adopte un dispozitiv de sanctiune care sa echivaleze cu cel care va fi aplicat unei violari a regulii nationale, de natura si importanta comparabile, si care, mai ales, va trebui sa prezinte în orice caz un caracter efectiv si proportionat.⁶

Aceasta obligatie a fost, de altfel, constitutionalizata prin articolul 209 A - 1 din tratatul asupra U.E. Necesitatea asigurarii unei protectii eficace a intereselor financiare ale Comunitatii, evitand ca trimiterea la dreptul national în materie sanctiunilor aplicarii dreptului comunitar sa afecteze principiul aplicarii uniforme a dreptului comunitar tinand cont de divergentele dintre sistemele juridice ale statelor membre, a condu la un efort de armonizare pe baza instrumentelor conventionale specifice, cu atat mai complexa cu cât Comunitatea nu dispune în principiu de nici o competenta în materie penala cu exceptia unor ipoteze foarte limitate.
 

¹ Denys Simon – op. cit., pagina 104
² CJCE, 14 iulie 1972, ICI.
³ G. Isaac – Drept comunitar general, Paris Masson, 1994, pagina 208.
⁴ CJCE, 21 septembrie 1979, Comisia c/Grecia.
⁵ Autonomie recunoscuta de Curte, CJCE, 2 februarie 1977, Amsterdam Bulb.
⁶ CJCE, 10 aprilie 1984, Von Colson şi Kamann.
 

Material elaborat de Oana