Premisele crearii Comunitatilor Europene

Situatia post belica a Europei

Cooperari privind aparatele militare
 

A.U.E.O.
Pe 4 martie 1947, unei eventuale amenintari germane îi raspunde tratatul de alianta si asistenta mutuala semnat de ministrul francez si cel britanic de externe Georges Bidault si Ernest Bevin în orasul Dunkerque care evoca orele dificile ale anului 1940: nici o alianta formala nu lega pâna în acel moment cele doua puteri.

Dar tensiunea interntionala care crestea si ale carei semne se multiplicau: refuzul sovetic de a participa la planul Marshall, crearea Kominformului în septembrie 1947, esecul în noiembrie - decembrie 1947 a conferintei de la Londra care îi reunea pe cei "patru mari" în vederea reglarii chestiunii germane si austriece - da de gândit ca "dusmanul virtual nu este definitiv învins în urma ultimului conflict" ¹.

În februarie 1948, Franta si Marea Britanie au invitat cele trei state ale Benelux sa participe la sistemul de garantie mutuala consituit la Dunkerque. Un nou tratat al Uniunii occidentale s-a semnat astfel la Bruxelles pe 17 martie 1948: el cuprinde un angajament de asistenta automata împotriva oricarei agresiuni, chiar daca Germania este înca expres vizata; el organizeaza o retea de relatii nu numai militare dar si politice, economice, culturale.

Instantele militare ale aliantei sunt instaurate înca din timpul pacii simbolizate prin instalarea unui Stat major interaliat la Fontainebleau.

B.N.A.T.O.
Organizatia care a rezultat din tratatul de la Bruxelles o evoca deja pe cea a Tratatului Atlanticului de Nord: consiliul consultativ compus din ministrii de externe îsi schimba sediul alternativ în capitalele statelor membre.

În intervalul dintre sesiuni era dublat de o comisie permanenta instalata la Londra, compusa din ambasadorii în Marea Britanie a statelor partii si un reprezentant al Foreign Office. De asemenea era insituit un comitet al ministrilor apararii asistat de diverse comitete specializate precum si forte militare comune cu un comandament comun prezidat de maresalul Montgomery .

In februarie 1948 are loc lovitura de stat de la Praga si în iunie 1948 s-a consacrat separarea cauzata de "zidul Berlinului". Astfel senatul Satelor Unite, renuntând la veleitatile sale de izolationism a autorizat prin rezolutia Vandenberg, guvernul de la Washington sa deschida negocierile în vederea întaririi sistemului de securitate europeana.

Tratatul Atlanticului de Nord s-a semnat la Washington pe 4 aprilie 1949 de catre cele cinci state ale Tratatului de la Bruxelles la care s-au adaugat Canada, Danemarca, Statele Unite, Islanda, Italia, Norvegia si Portugalia.

Uniunea occidenatala a devenit astfel golita de substanta, organele sale militare fiind absorbite de comitetele permanente atlantice. Ea va supravietui totusi cu sistemul sau de securitate automata pâna la profunda sa reînoire din octombrie 1954 ².

Ca urmare a conferintelor de la Londra si de la Paris din octombrie 1954 acordurile semnate la Paris pe 23 octombrie 1954 au pus capat regimului de ocupatie al Germaniei federale si au modificat Tratatul de la Bruxelles prin crearea unei U.E.O. conceputa ca o legatura între statele europene si alianta atlantica.

Ele consacra aderarea Germaniei federale si a Italiei la noua organizatie. Ca raspuns la acest tratat, U.R.S.S. a creat cu satelitii sai pe 14 mai 1955 Pactul de la Varsovia caruia i s-a pus capat în 1991.

Asadar aceste organizatii internationale care au precedat si au influentat constituirea comunitatilor europene se pot clasifica din punct de vedere al domeniilor în care au aparut ca fiind cu vocatie
- militara - N.A.T.O.
- economica -O.C.E.E. transformata apoi în O.C.D.E.
- politica - Consiliul Europei.

Toate aceste organizatii internationale erau însa organizatii sectoriale cu vocatii diferite care nu aveau posibilitatea sa asigure concentrarea dezvoltarii economice a statelor din vestul Europei.

Ca urmare a necesitatii gasirii unor noi solutii pentru dezvoltarea economica a acestor state au fost înfiintate cele trei comunitati europene: C.E.C.A., C.E.E. si C.E.E.A. (EURATOM) ³
 

¹ Charles Zorgbibe – op. cit. Pag. 38
² Jean Boulouis – Droit Institiutionnel des Communautes Europeennes, Paris, 1994, pag. 24
³ Jon P. Filipescu, Augustin Fuerea – op.cit. pag.12

 

Material elaborat de Oana