Uniunea Europeana - Scurt istoric

Aparitia Comunitatilor Europene

În mijlocul acestui edificiu clasic a aparut în anul 1950 o conceptie revolutionara a Europei, formulata printr-o declaratie a unui om de stat: Robert Schuman prin care se propunea Germaniei gestionarea comuna a productiilor de carbune si otel. Un conflict între cele doua natiuni devenea, astfel, practic imposibil. Acesta a lansat ideea "unei unitati a Europei occidentale". Pornind de la aceasta propunere, sase tari europene (Belgia, Franta, Italia, Germania, Luxemburg si Olanda) au semnat în 1951 la Paris tratatul care a intrat în vigoare în 1952, instituind prima Comunitate europeana, C.E.C.A. ¹

Nu poate fi disociat de acest nume cel al lui Jean Monnet. Initiativa sa urma sa creeze în nebuloasa europeana un "nucleu dur" al statelor putin numeroase: Europa celor "sase", Comunitatile Europene. Celelalte state au refuzat abandonul de suveranitate cerut de constructia comunitara.

Prima aplicatie a noului efort de integrare a fost deci, constituirea C.E.C.A. Începând cu acest moment noua integrare europeana aparea ca purtatoare a unor caractere care o opuneau institutiilor europene anterioare: C.E.C.A. reunea state putin numeroase, dar supuse unor organe supranationale, cu o competenta limitata la anumite domenii, dar dotata în aceste domenii cu puterea de a lua decizii si de a le impune statelor membre.
Aceasta integrare si-a cunoscut rapid limitele sale odata cu esecul Comunitati Europene a Apararii si a Comunitatii politice: reusita C.E.C.A. nu a putut fi extinsa în 1954 la competente pur politice.

Prelungirea C.E.C.A. a ramas pe terenul economicului cu aparitia C.E.E.si Euratom prin semnarea tratatelor de la Roma din 1957. Toata aceasta constructie a tins la realizarea unei piete unice între statele membre, marcata de proclamarea celor patru libertati fundamentale: a marfurilor, a serviciilor, a persoanelor si a capitalurilor.

Comunitatile europene apar deci ca o unitate restransa (în ciuda faptului ca sunt deschise aderarii altor state), dar organizata, supusa unor institutii cu caracter supranational.

Tratatele de la Paris si Roma fundamentasera astfel Comunitatile dupa sistemul supranational. Dar punerea în aplicare a pietei comune a coincis cu întoarcerea la putere a generalului De Gaulle care isi manifestase ostilitatea în cursul anilor precedenti fata de conceptia federala asupra Europei. Miscarea pe care o conducea, "Adunarea Poporului Francez ", contribuise din plin la esecul Comunitatii Europene a Apararii în 1954.

În cursul anilor 1960 principiile fundamentale ale constructiei europene au fost repuse în discutie. Supranationalitatii i-a fost opusa "Europa tarilor" adica o Europa redusa la o cooperare interstatala care nu presupunea nici un abandon de suveranitate.

Anii 1960 au fost jalonati de crize, dintre care cea mai importanta s-a produs în cursul anului 1965, cand Franta a refuzat sa participe la institutiile comunitare. În aparenta, criza din 1965 a fost provocata de faptul ca cei sase nu putusera sa ajunga la un acord în domeniul agriculturii înainte de 1 iulie 1965.

Circumstantele au demonstrat rapid faptul ca în realitate criza era de natura institutionala. Aceasta a aparut cu claritate cu ocazia conferintei de presa a generalului de Gaulle pe 9 septembrie 1965.

Criza rezulta dîntr-un conflict între cele doua conceptii asupra Europei: constructia supranationala care trebuia sa culmineze cu aparitia unei Europe federale si Europa conferintelor diplomatice, fara abandonuri de suveranitate – asa cum parea ca doreste generalul de Gaulle.

Criza a luat forma unei duble contestari asupra rolului Comisiei si asupra principiului votului majoritar în Consiliul de ministrii. Timp de 6 luni Franta nu a participat la lucrarile institutiilor comunitare.

Criza a luat sfarsit prin compromisul de la Luxembourg (ianuarie 1966) care nu a modificat nimic din competentele organelor comunitare, dar în care Franta a indicat ca nu va accepta principiul votului cu majoritatea atunci cand interesele sale esentiale erau în joc.
Aceasta criza a opus într-un fel Europa Comunitatilor si Europa "concertului european", aparand ca un exemplu al rezistentei suveranitatilor la constructia Europei federale.

Disputa "supranationalitatii s-a manifestat si sub alte forme, de exemplu cu ocazia elaborarii planului Fouchet care încerca sa suprapuna institutiilor comunitare o instanta politica interstatala.

În practica, mecanisme diplomatice au fost instituite sub forma summit-urilor. În domeniul relatiilor politice o procedura de cooperare a fost creata pe baza propunerilor prezentate de un grup de lucru desemnat sub numele presedintelui sau "comitetul Davignon" .²

Institutiile astfel slabite în cursul anilor 60 s-au confruntat cu mari dificultati în a face fata marilor probleme ale circumstantelor actuale.Comunitatea a fost zguduita succesiv de la începutul anilor 70 de mari crize monetare, criza energiei, dificultati sporite în aplicarea politicii agricole, reticentele si atitudinea ambigua a Marii Britanii fata de Comunitate.

¹ Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea – Op. Cit., pagina 20.
² Louis Cartou – Op. Cit., pagina 47.
 

Material elaborat de Oana