CETĂȚEANUL

(intrând și coborând foarte bine dispus)

Nu e Ghiță, eu sunt...

ZOE

Ce cauți?

CAȚAVENCU

(aparte)

Pălăria mea!

CETĂȚEANUL

Pe d-voastră, coană Joițico!

ZOE

Ce vrei cu mine?

CETĂȚEANUL

Ei! Uite și d. Nae. Salutare onorabile!

ZOE

(nervoasă)

Ce vrei? Spune ce vrei?

CETĂȚEANUL

Ce vreu eu, bine vreu. Eu am o vorbă: o mie de ani pace! (gest de impaciență din partea femeii.) Eu, coană Joițico, am găsit o scrisoare.

ZOE

Pe care ai lăsat-o să ți-o fure onorabilul d. Cațavencu...

CAȚAVENCU

(zdrobit)

Doamnă!

CETĂȚEANUL

Las-o aiai;... am mai găsit una!...

ZOE

Ei, ce-mi pasă!

CETĂȚEANUL

Nu vă supărați, coană Joițico, să vedeți... nu v-am spus tot. Eu până să nu intru în politică, cum am zice, care va să zică până să nu deviu negustor și apropritar, am fost împărțitor... la poștie... mă cunoaște conul Zaharia!

ZOE

Ei! Ieși odată și lasă-mă... Ghiță!

CETĂȚEANUL

Și d-atunci, care va să zică, eu dau scrisoarea după andresă. Dacă nu găsesc andrisantul, scriu pe ea cu plaivaz: "adrisantul necunoscut", ori "nu se află", ori "mort", care va să zică fiecare după cum devine... (Zoe se plimbă impacientată în fund) dar dacă găsesc andrisantul, i-o dau andrisantului... Bunioară acuma... Eu am găsit alaltăieri, în învălmășeala de la primărie, o pălărie...

ZOE

(coborând)

O pălărie?

CAȚAVENCU

(aparte)

Mizerabilul...

CETĂȚEANUL

O pălărie, da, asta... și astăzi tot îndesând-o pe capul meu s-o potrivesc - că mi-era strâmtă - am vrut să-i scot căptușeala s-o mai lărgesc... când colo în căptușeală peste ce dau?

ZOE

O scrisoare!

CAȚAVENCU

O scrisoare

CETĂȚEANUL

O scrisoare, da, domnule Nae... Nu mai mergem pe la o țuică?...

ZOE

(foarte emoționată)

S-o vedem!

CETĂȚEANUL

E de la conul Fănică: andrisantul sunteți d-voastră.

ZOE

Dă-mi-o, dă-mi-o degrabă!

CAȚAVENCU

Sunt în adevăr pierdut!

ZOE

Degrabă, dacă o ai.

CETĂȚEANUL

O am, n-am pierdut-o... nu m-am mai întâlnit (sughite și arată pe Cațavencu) cu onorabilul! (scoate scrisoarea din căptușeala pălăriei și i-o dă Zoii.)

CAȚAVENCU

(aparte)

A! Mizerabilul!

ZOE

(care a smucit scrisoarea)

A!

CAȚAVENCU

(încet către Cetățeanul turmentat, care a trecut lângă el)

Nenorocitule! Ți-ai aruncat norocul în gârlă: te făceam om!

CETĂȚEANUL

Nu puteam... andrisantul cu domiciliul cunoscut. (arată pe Zoe.)

ZOE

(care s-a remis de prima emoție)

Domnule, domnule, ești un om onest, ești un om admirabil, fără pereche. Cum te cheamă, mă rog? Spune-mi... recunoștința mea...

CETĂȚEANUL

Ce trebuie să mai spui cum mă cheamă? Mă cunoaște conul Zaharia de la 11 fevruarie! Iacă un cetățean și eu...

ZOE

Cum să-ți mulțumesc! Ce ceri de la mine?

CETĂȚEANUL

Să-mi spui d-ta, pentru cine votez. Iaca mai e un sfert de ceas și se închide alegerea... Eu... pentru cine votez?...

CAȚAVENCU

(cu amărăciune)

Pentru d. Agamiță Dandanache..

ZOE

(întorcându-se spre el cu o privire de dispreț și amenințare)

Domnule Cațavencu! Tot mai poți vorbi? Și încă ironic. A! Ești tare, drept să-ți spui...

CETĂȚEANUL

Coană Joițico, adevărat?

ZOE

Da, adevărat, pentru d. Agamiță Dandanache: da, adevărat; poate că e singurul adevăr pe care d. Cațavencu l-a spus în viața d-sale...

CETĂȚEANUL

Atunci mă duc să votez... (vrea să plece) dar cum îi zice?

ZOE

D-le Cațavencu, fii bun, scrie-i, mă rog, votul acestui onest cetățean. (Cațavencu stă pe loc.) Te rog... (îi arată scrisoarea. Cațavencu trece la masă, scrie un buletin și i-l dă Cetățeanului turmentat.) Îmi dai voie? (ia buletinul.) "Agamiță Dandanache"... Bravo, d-le Cațavencu, ești un om de bună-credință...

CETĂȚEANUL

(luând buletinul)

Mă duc, nu mai e vreme.

ZOE

(conducându-l)

Te rog, să crezi, domnule, că oricând recunoștința mea...

CETĂȚEANUL

(foarte grăbit)

Nu mai e vreme... se-nchide alegerea. (iese ducând sus biletul.)

(Zoe l-a condus cu multă amabilitate până la ieșire; se-ntoarce, se oprește în fund, își deschide corsajul, pune scrisoarea în sân, se încheie la loc și coboară încet și țintă spre Cațavencu. La fiece pas al Zoii, Cațavencu se-ndoaie de încheieturi; când ea s-a apropiat bine, se oprește țapăn înaintea lui; el cade în genunchi.)