CAȚAVENCU

(cătră grupul lui)

Ei, cum să-l trimeți în Cameră, nene, pe stimabilul? Nu zic, are ideile, opiniile lui - și eu respect ideile, numai să fie sincere, și el e sincer, n-ai ce zice, - respect la orice opiniune!... Dar să-ți vie stimabilul cu idei învechite, cu opiniuni ruginite, și să te sperie mereu cu Europa, cu zguduiri, cu teorii subversive... asta nu mai merge... Astfel de opiniuni nu le respect, să-mi dea voie să-i spui...

POPESCU

Nu, uite ce susține Farfuridi, n-ai înțeles; susține că adică după istorie - d-aia se teme el de zguduiri - nu trebuie să dăm exemplu rău surorilor noastre de ginte latină. N-ai auzit, chiar a zis-o el: surorile noastre de ginte latină...

IONESCU

Da! A zis-o...

CAȚAVENCU

(cu aer de protecție)

Voi dascălii sunteți băieți buni, dar aveți un cusur mare: cum vă vorbește cineva de istorie, s-a isprăvit, are dreptate. (cu putere.) Ce istorie? Apoi, dacă e vorba de istorie, apoi ce te-nvață istoria mai întâi și-ntâi?

POPESCU

Că România de la Traian...

CAȚAVENCU

Nu-i așa...

IONESCU

Că adică străbunul nostru...

CAȚAVENCU

Ce străbun! Ce nostru! Vezi că nu știți! (cu tonul retoric.) Or, mai întâi și-ntâi istoria ne învață anume că un popor care nu merge înainte stă pe loc, (publicul începe să-i ia aminte că perorează și se grupează încet-încet împrejurul lui ca să asculte) ba chiar dă înapoi, că legea progresului este așa, că cu cât mergi mai iute, cu atât ajungi mai departe. (Grupul lui Cațavencu aprobă și admiră, grupul lui Farfuridi și Brânzovenescu, care s-au apropiat și ascultă mai dintr-o parte, dă din umeri.)

IONESCU

Asta e așa.

POPESCU

Nici nu mai încape vorbă.

FARFURIDI

(înțepat)

Da! Progres! Progres fără conservațiune, când vedem bine că Europa...

CAȚAVENCU

(întrerupându-l lătrător)

Nu voi, stimabile, să știu de Europa d-tale, eu voi să știu de România mea și numai de România... Progresul, stimabile, progresul! În zadar, veniți cu gogorițe, cu invențiuni antipatriotice, cu Europa, ca să amăgiți opinia publică...

FARFURIDI

(și mai înțepat)

Dă-mi voie... Mi se pare că altcineva amăgește opinia publică...

CAȚAVENCU

Nu voi să știu de ce zici d-ta.

BRÂNZOVENESCU

Firește că nu vrei să știi... nu-ți vine la socoteală...

CAȚAVENCU

(și mai lătrător)

Să-și vază de trebile ei Europa. Noi ne amestecăm în trebile ei? Nu... N-are prin urmare dreptul să se amestece într-ale noastre... D-ta ești advocat, ești confrate cu mine...

FARFURIDI

Da, sunt avocat, dar nu sunt confrate cu d-ta...

CAȚAVENCU

(urmându-și jocul)

Știi ca și mine principiul de drept, fiecare cu al său, fiecare cu treburile sale... oneste bibere...

FARFURIDI

Da' de onest n-ai încotro!... (grupurile Cațavencu și Farfuridi încep a se despărți, fiecare de o parte.)

CAȚAVENCU

(cu totul înțepător)

Stimabile, nu știu pentru ce d-ta mă prigonești de la o vreme... Ce ai cu mine? Suntem în fața alegătorilor, stimabile: or, nu încape pică; să luptăm: d-ta o să-ți pui candidatura, o știm; eu ți-o declar că mi-o pui pe a mea... luptă electorală! Și știm că lupta electorală este viața popoarelor... De ce te revolți contra adevărului? În contra dreptului?... Oneste bibere, onorabile!... (aprobări din partea grupului.)

FARFURIDI

(izbucnind)

Ia scutește-mă cu mofturile d-tale! Onest d-ta? Pe de o parte "Răcnetul Carpaților", pe de altă parte chiverniseala confraților; pe de o parte opoziție la toartă, pe de altă parte teșcherea la buzunar!... Urlă târgul, domnule...

BRÂNZOVENESCU

(trăgându-l de mânecă)

Tache! Tache!

FARFURIDI

(smucindu-se)

Ia lasă-mă-n pace, să mă răfuiesc odată cu domnul... Ce adică, noi nu știm, nu vedem, orbi suntem? D-ta ești candidatul prefectului...

CAȚAVENCU

(râzând)

Eu sunt candidatul grupului tânăr, inteligent și independent... Onorabilul, venerabilul nostru prezident - (îl caută cu ochii) unde e venerabilul prezident? Nu-l văz... -va proclama, pe cât știm, astă-seară pe candidatul comitetului dv. - comitetul dv. - ...Or, dacă voi avea onoarea ca să mă agreeze și comitetul dv. ... căci e al dv. ...

FARFURIDI

(fierbând mereu)

Nu mai este comitetul nostru, este al dumitale...

BRÂNZOVENESCU

Tache! Tache, fii cuminte. (îl trage de mânecă, Farfuridi se smucește.)

CAȚAVENCU

(cu ton batjocoritor)

Adică, dă-mi voie, d-ta nu mai ești al comitetului! (grupurile se desinează distinct de două părți și se privesc cu încordare.)

FARFURIDI

Da, eu nu mai sunt, eu care am susținut totdeauna partidul... și d-ta, care l-ai înjurat totdeauna... ești!

CAȚAVENCU

Dă-mi voie!...

FARFURIDI

(furios)

Ce voie! Ce voie!... Vii cu moftologii, cu iconomii, cu soțietăți, cu scamatorii, ca să tragi lumea pe sfoară... cu dăscălimea d-tale, (mișcare în grupul Cațavencu) cu moftangiii d-tale...

POPESCU

(violent)

Domnule, retrage-ți cuvântul!

FARFURIDI

(continuând)

Cu grupul (umflând cuvintele) inteligent,... independent,... impertinent! (pornește spre fund cu Brânzovenescu și cu grupul lor.)

TOȚI

(din grupul lui Cațavencu)

A! A! (se reped spre ei, zgomot, învălmășală și ghiontuieli.)

FARFURIDI

(ieșind prin fund)

Vă-nvățăm noi, papugiilor!

GRUPUL CAȚAVENCU

Afară! Afară! (urmărește în fund pe cei din grupul Farfuridi.)

(Toată lumea s-a înghesuit în fund și a ieșit afară cu zgomot. În tot timpul scenii următoare, sala întrunirii e goală. În fund, prin ușe, se văd mai mulți alegători primblându-se în sus și-n jos, vorbind încet și fumând.)