Home | BAC/Teze | Biblioteca | Jobs | Referate | Horoscop | Muzica | Dex | Games | Barbie

 

Search!

     

 

Index | Forum | E-mail

   

Editorial | Alexandra este alaturi de tine pe parcursul studentiei. Fie ca esti in eterna stresiune si trebuie sa faci fata examenelor sau daca pur si simplu te plictisesti intre doua cursuri, o ai pe Alex prin preajma ca sa-ti faca viata de student mai usoara!

 

 

 
 
 
 
 Meniu rapid  Portalul e-scoala | CAMPUS ASLS | Forum discutii | Premii de excelenta | Europa





 

 

 

<inapoi la prima pagina

Editorial / Vorba cantecului…”lenea e mare”

   Alexandra Batar

Una din piesele perfecte, fie iarna, fie vara, cald sau frig, este cea a trupei Slang, pe numele ei “Lenea”. Un fragment inspirat spune “Lenea e mare/ Lenevim toti la soare/ Avem nevoie de tine/ Sa lenevim e prea bine”. Ei bine, as asculta melodia asta in « heavy rotation », cum spune americanul.

Ma straduiesc din rasputeri sa invat pentru o restanta. Va spuneam, acum ceva timp, despre restante si incercam sa subliniez toate dezavantajele existentei unui astfel de examen, mai ales in sesiunea de toamna. Dupa o vara cam dubioasa, meteorologic vorbind, in care am lucrat, am avut parte de rasete, dar si de cateva lacrimi, in care am avut de luat decizii si am pornit pe alte drumuri, mai am de suportat si stresul unui examen.

De vreo doua saptamani sunt intoarsa acasa, unde as fi vrut tare mult sa ma odihnesc si sa ma linistesc, iar de doua zile incerc sa invat. Nu-mi iese. Ceea ce nu este deloc imbucurator. Mi-e greu sa ma trezesc, corpul se ridica tarziu din pat, iar mintea nu poate sa lucreze eficient. Nu stiu cum sa ma mai fofilez, ce sa gasesc de facut ca sa nu stau la birou, cu masa plina de cursuri si foi mazgalite cu demonstratii din termo.

Visez la cai maro pe campuri verzi, mi-e dor de Bucuresti si mintea-mi pleaca brambura. Nu fac nimic cu rea vointa, vreau sa invat, sa iau examenul si sa scap de griji...dar...lenea e maaaaaare.

Ma asteptam la o astfel de imposibilitate de a-mi pune mintea la lucru, stiam din experienta de anul trecut cand, la sfarsitul verii, nu ma mai puteam pregati pentru admiterea din septembrie. Eram in pauza! Si acum, tot amortit mi-e creierul.

Recitesc ce scriu si observ aceeasi letargie. Dinamismul materialelor trecute, agitatia lor e pierduta, pentru moment. Pana si asistentul de Office, agrafa aia nesarata, parca sta cu cotul in barba si ma priveste cu ochi pe jumatate inchisi si lenesi.

Vorbeam cu niste prieteni si-mi spuneau ca, spre toamna, le este tot mai greu sa se trezeasca mai devreme de pranz, ca dorm peste 12 ore, desi nu au pus tarziu capul pe perna. M-am regasit in situatia lor. Fiecare sfarsit de august si inceput de septembrie se manifesta prin somnul prelungit si lipsa de chef de a face ceva, orice! Telecomanda e prietena cea mai buna, eventual tastatura. Iesirile nu mai sunt active, ci cam amortite, insa placute si deloc solicitante intelectual. Berea, oricat de amara si diluata cu apa, merge mai bine ca oricand.

Nu stii unde dispare toata energia si pofta de viata de acum o luna-doua, cand iti faceai planuri mari pentru vara, cand spuneai “O sa fac aia, aia, celalta si pe aia de dincolo”. Sa fie vremea? Sa fie soarele obosit? Sau poate linistea ciudata care a cuprins dealurile?

Probabil ideea urata a inceperii scolii sau a cursurilor este de vina, ideea ca te intorci spre rutina enervanta, spre somnul niciodata de ajuns, spre aceleasi fete ale colegilor si profesorilor. Chiar daca, la inceput, esti vesel sa-i revezi pe toti, dupa o luna nu stii cum sa mai scapi, cum sa mai chiulesti, cum sa ii eviti uneori.

Si pentru ca incepe scoala, intr-un moment in care tot ce faci acasa este sa testezi care colt al canapelei este mai comod si sa butonezi telecomanda, iti doresc succes. Nu la ore, ci la trezit dimineata, la deplasat spre scoala, la suportat profesori, la a rezista tentatiei de a chiuli. Iti doresc sa scapi repede de letargia care loveste pe multi dintre noi, sa gasesti acea amagire care te ridica din pat dimineata si te indeamna sa mergi la cursuri. Iti doresc o viata lipsita de lene.

<inapoi la prima pagina

Home | BAC/Teze | Biblioteca | Referate | Games | Horoscop | Muzica | Versuri | Limbi straine | DEX

Modele CV | Wallpaper | Download gratuit | JOB & CARIERA | Harti | Bancuri si perle | Jocuri Barbie

Iluzii optice | Romana | Geografie | Chimie | Biologie | Engleza | Psihologie | Economie | Istorie | Chat

 

Joburi Studenti JOB-Studenti.ro

Oportunitati si locuri de munca pentru studenti si tineri profesionisti - afla cele mai noi oferte de job!

Online StudentOnlineStudent.ro

Viata in campus: stiri, burse, cazari, cluburi, baluri ale bobocilor - afla totul despre viata in studentie!

Cariere si modele CVStudentCV.ro

Dezvoltare personala pentru tineri - investeste in tine si invata ponturi pentru succesul tau in cariera!

 

 > Contribuie la proiect - Trimite un articol scris de tine

Gazduit de eXtrem computers | Project Manager: Bogdan Gavrila (C)  

 

Toate Drepturile Rezervate - ScoalaOnline Romania