Home | BAC/Teze | Biblioteca | Jobs | Referate | Horoscop | Muzica | Dex | Games | Barbie

 

Search!

     

 

Index | Forum | E-mail

   

 Aceasta pagina isi propune sa va familiarizeze cu Slovacia, una dintre cele mai frumoase tari din centrul Europei. Speram ca aceasta pagina sa vina in ajutorul tuturor slovacilor din Romania dar si elevilor care studiaza limba slovaca.

 

 
 
 
 
 Meniu rapid  Portalul e-scoala | CAMPUS ASLS | Forum discutii | Premii de excelenta | Europa





 

 

 


Inapoi la cuprins
 

Folclorul literar in perioada renasterii

In secolul al 15-lea s-a constatat o ierarhizare a genurilor folclorice, definitivate in clase bine stabilite in secolele 17-18.
O prima categorie sunt cantecele istorice anonime, diferite de cele despre cetati sau castele, care sunt, de regula, creatii nesemnate ale scriitorilor culti sau semiculti.

Foarte multe dintre cantecele istorice au ca tema actiuni intreprinse de Matei Corvin, erou a multor productii folclorice si a altor popoare, precum cel roman din Transilvania. Figura lui Matei Corvin reiese din relatari de nuanta mai intima, ceea ce inseamna ca unele texte pot fi asemanate cu textele liricii erotice.
“L-am pierdut – pierdutu-l-am” (“Stratula som – stratila”) este un text in care eroina ii cere voievodului sa-i inapoieze braul de aur, oferindu-i in schimb bere din belsug. Ca in cazul liricii erotice, apare aici motivul pierderii unui obiect, simbol pentru pierderea fecioriei.
In alte texte, Corvin este infatisat ca un tanar prezentabil, ce curta asiduu tinerele fete. Ba chiar se spune despre el ca, pentru a avea acces la intimitatea lor, se imbraca in haine femeiesti. La noua luni dupa innoptarea lui la fiica unui fierar, aceasta naste un prunc. Versurile nu sunt atat de vulgare, in comparatie cu altele.

O alta categorie sunt povestirile despre Matei Corvin. Dupa spusele unor critici, precum Ján Mišianik si Andrei Melicherčik, povestirile din perioada Renasterii constituie primul ciclu al adevaratelor povestiri slovace. Acestea constituie, pentru specialisti, primele texte pe baza carora se pot trage concluzii filologice referitoare la structura narativa a textelor, ce se bazeaza pe:
• introducere, care prezinta personajul principal;
• dezvoltare ampla a unor evenimente legate de actiunile eroului in diferite imprejurari;
• concluzie etica, pe baza careia binele invinge raul.
Matei Corvin apare ca un conducator ideal, caracterizat, ca si M. Rakovsky, prin simtul dreptatii, inteligenta, sociabilitate, comunicare cu oamenii umili. Un text vorbeste despre Matei Corvin, care, imbracat in haine saracacioase, a ajutat un carutas sa care lucrurile acestuia spre casa. Carutasul il gazduieste si-l ospateaza pe voievod in localitatea Hrachovište. Textul poarta numele “Regele Matei si taranul”, si are ca subtitlu “Hrachova Kaša”.

Acest tip de povestire se intituleaza povestire etiologica si este un fel de legenda care argumenteaza numele localitatii, fapt de maxima importanta pentru specialisti.
Alte categorii folclorice sunt cele ce prezinta lupta impotriva navalirilor otomane, productii asemanatoare cantecului eroic. Prezentarea luptelor in cantece reprezinta, pentru specialisti, referiri pseudo-stiintifice si prilej de analiza lexicala. Ele sunt relatate in limba slovaca a sec. 15-16, folosind un lexic uzual, apropiat uneori de lexicul limbii cehe, dar diferit de acesta prin formele gramaticale inscrise in reguli bine stabilite ulterior de gramaticieni slovaci. Textele acestor cantece au o structura gramaticala bine stabilita, folosind in declinare forme consacrate pentru cele 3 genuri, iar, din punct de vedere morfologic, in conjugare, verbele care insotesc substantivele feminine se acorda in gen si numar cu acestea.

Aceste texte sunt dovada a faptului ca limba slovaca incepuse sa se constituie in reguli bine definite. Literar vorbind, se constata in textul acestor cantece o alternanta intre liric si epic, ce duce la renuntarea de a mai expune textul literar intr-un invelis banal si neatractiv, ci intr-unul mai estetic.
La o scurta analiza, se remarca o serie de metafore, personificari si comparatii nemaiintalnite in alte texte. Important este faptul ca multe din aceste particularitati stilistice sunt preluate si in proza literara a acelei perioade. Astfel, o ampla dezvoltare a cantecelor istorice a dus la aparitia baladei populare, care, din punct de vedere dimensional, este mai extinsa si cuprinde momente narative.

Continutul baladei acestei perioade emana un ton elegiac, mai ales atunci cand partea care ar trebui sa iasa invingatoare este cea care pierde in favoarea fortelor rele. Spre exemplu, femeile intrau in harem, doar pentru a-si salva parintii, fratii sau localitatile unde navaleau trupele otomane.
Un rol important il are dialogul, care, dupa opinia lui Melicherčik, contureaza clar tema baladesca a continutului, momentele dramatice si punctul culminant al desfasurarii actiunii, moment denumit si punct tragic.
O alta caracteristica a baladei o constituie forma stilistica de repetitie, numita si iterativitate. Pentru a convinge cititorul, autorul repeta cu buna stiinta sintagme intregi.

Cantecul de catanie (“Regnítcka a voyenska pieseň)

Cantecul de catanie a aparut in secolul al 16-lea, si are ca tema principala problema navalirilor otomane. Tematic, acest ciclu are in literatura de specialitate trei denumiri:
• Lapačka (“a aprinde”) – recrutarea prin forta cu arcanul;
• Verbovačka – recrutrea prin amagire;
• Odberačka – recrutrea de bunavoie.
Cele trei denumiri semnifica nesiguranta de a se mai intoarce a barbatului care pleaca in armata. Multi nu voiau sa plece, de teama ca atunci cand se vor intoarce, vor gasi lucrurile din viata lor schimbate, si atunci se foloseau primele doua metode.
Cantecele au o structura graduala:
1. se descrie viata barbatilor in civilie, fie lipsita de griji, fie incarcata de probleme;
2. se descrie viata barbatilor in militarie, cand acestia sufereau fie din cauza ordinelor prea dure primite, fie din cauza dorului de iubita si casa;
3. se prezinta sfarsitul vietii de cazarma, reintoarcerea celor plecati, sau moartea si ingroparea lor.

Coordonator sectiune: Madalina Marcu | Gavrila Bogdan + Asociatia Studentilor din Facultatea de Limbi Straine | Contact

 

Home | BAC/Teze | Biblioteca | Referate | Games | Horoscop | Muzica | Versuri | Limbi straine | DEX

Modele CV | Wallpaper | Download gratuit | JOB & CARIERA | Harti | Bancuri si perle | Jocuri Barbie

Iluzii optice | Romana | Geografie | Chimie | Biologie | Engleza | Psihologie | Economie | Istorie | Chat

 

Joburi Studenti JOB-Studenti.ro

Oportunitati si locuri de munca pentru studenti si tineri profesionisti - afla cele mai noi oferte de job!

Online StudentOnlineStudent.ro

Viata in campus: stiri, burse, cazari, cluburi, baluri ale bobocilor - afla totul despre viata in studentie!

Cariere si modele CVStudentCV.ro

Dezvoltare personala pentru tineri - investeste in tine si invata ponturi pentru succesul tau in cariera!

 

 > Contribuie la proiect - Trimite un articol scris de tine

Gazduit de eXtrem computers | Project Manager: Bogdan Gavrila (C)  

 

Toate Drepturile Rezervate - ScoalaOnline Romania