Home | BAC/Teze | Biblioteca | Jobs | Referate | Horoscop | Muzica | Dex | Games | Barbie

 

Search!

     

 

Index | Forum | E-mail

   

 NOTA pentru REFERATE si ESEURI: Articolele prezentate in aceasta sectiune de referate au scop strict didactic. Ele sunt elaborate de profesori, elevi sau studenti care s-au documentat atent pentru elaborarea lor. Prezenta sectiunii de REFERATE in cadrul site-ului are un rol enciclopedic. Pagina de referate interzice strict predarea acestor materiale pentru orele de curs in gimnaziu, liceu sau facultate!

 

 
 
 
 
 + Click:  Grupuri | Newsletter | Portal | Ziare,Radio/TV | Forum discutii | Premii de excelenta | Europa

 

 

 

 

  < Inapoi la Cuprins Referate

Referat trimis de: Gheorghe Adina | ADAUGA UN REFERAT! - APASA AICI!

 

Mihai Eminescu

 

Luceafarul

 

 
 
Luceafărul este publicat în anul 1883 în Almanahul Societății Academice Social Literare "România Jună" din Viena. Revista Convorbiri literare a reprodus versiunea din almanah, iar T. Maiorescu publică poemul în ediția sa de versuri de la sfîrșitul anului 1883. Luceafărul este un poem romantic pe tema destinului omului de geniu. Această idee este prezentă și în poeziile de tinerețe ale lui M. Eminescu, dintre care amintim Gemenii, Povestea Dochiei și Urșitorile în care Dochia este simbol al existenței Daciei. Ideea geniului nemuritor în stele și în "Povestea magului călător în stele" și "Peste codrii stă cetatea", în care prezentarea eroilor ne duce cu gîndul la Luceafărul. Aici el, Zburătorul apare descris: "cu păr lung de aur moale, / și cu ochii plini de jale / trestia-l încununează / hainele-i scîntejază / haine lungi și străvezii / pare un mort cu ochii vii".

Ideea Luceafărului datează de la Berlin, cînd a citit un jurnal de călătorie a lui Richard Cunici: "București și Istambul", "Povestiri românești, ungurești, turcești". Acest jurnal cuprinde și două basme, culese de Cunici în Muntenia. Cele două basme au fost versificate de M. Eminescu sub titlul: "Fata în grădina de aur", iar al doilea: "Miron și frumoasa fără corp".

Fata în grădina de aur: un împărat avea o fată de o frumusețe fără pereche. Ca să o pună la adăpost o duce împreună cu roabele ei într-o vale ștearpă între munți, și o închide într-un palat cu grădină de aur. De ea se îndrăgostește un zmeu, care se metamorfează în stea și sub chipul unui tînăr frumos pătrunde în castel și o invită pe fată să-l urmeze în nori, aproape de soare. Fata îl refuză, fiindcă o arde căldura soarelui. Zmeul se metamorfozeză apoi în ploaie și tot sub forma unui tînăr frumos o invită pe fată în fundul mării. Fata îl refuză din nou, datorită senzației de răceală. În acest timp un fecior de împărat află de frumusețea fetei și ajutat fiind de sfînta Miercuri, Vineri și Duminică intră în palat și îi propune fetei să fugă cu el. Fata acceptă. Răzbunarea zmeului diferă în basm și în versificație. În basm zmeul din ochii căruia curg mărgăritare răstoarnă o stîncă peste fată, iar pe fecior îl lasă să moară în valea aducerilor-aminte. În versificație M. Eminescu îndulcește finalul, zmeul blestemînd pe cei doi: "un chin s-aveți de a nu muri deodată".

Miron și Frumoasa fără corp: Miron este un fiu de cioban căruia ursitoarele i-au hărăzit(jövendölt) să dorească ce este mai de preț în lume. Miron se căsătorește cu o fată de împărat, dar aude că în lume se găsește o fecioară fără corp, de o frumusețe fără pereche. Pleacă să o caute, o găsește și se îndrăgostește de ea. Pentru fecioară nu există însă pasiune, patima ei fiind rece, ireală. Miron se întoarce la soție, dar nu poate uita vraja Frumoasei fără corp și se stinge de dorul frumuseții pe care nu a putut-o strînge în brațe. De aici este luată în Luceafărul năzuința pămînteanului, către idealul, care deși apropiat, rămîne de neatins.
Elementul comun în cele două basme este tragicul destinului omenesc, una și aceeași dramă văzută sub două aspecte. Una: suferința celui care se coboară de la înălțimea idealului la condiția pămîntească. Și al doilea aspect este suferința pămînteanului, care aleargă mereu către un ideal de neatins.

M. Eminescu a ales acest basm, pentru că a găsit o concepție proprie despre soarta geniului în lume, el aflîndu-se sub influența lui Schoppenhauer. După Schoppenhauer geniul setos de cunoaștere doboară în cercul restrîns al muritorilor, dar nefiind înțeles se întoarce în lumea lui.
Într-o filă de manuscrise M. Eminescu face interpretarea Luceafărului: "Înțlesul allegoric ce i-au dat este că dacă geniul nu cunoaște moarte, și numele lui scapă de noaptea uitării, pe de altă parte aici pe pămînt nici e capabil a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc".

În cadrul, poemului găsim elemente folclorice legate de structura de basm, de formula, ritual, introductivă: a fost odată. Tot element folcloric este natura conflictului, motivul zburătorului, al elememtelor de descîntec și metamorfozele specifice fabulosului popular. Eroii sunt din lumea basmului ca și portretele lor. Lexicul folosit de M. Eminescu este tipic popular, ca și structura metrică a versului popular de 7-8 silabe.
Din punct de vedere compozițional poemul este alcătuit din 4 părți, care urmează două planuri: un plan universal, cosmic și un plan uman terestru. Se înbină în Luceafărul epicul, fiindcă păstrează scena basmului, cu liricul, în ea împletindu-se elegia cu meditația filozofică, idila, pastelul terestru și cosmic, descîntecul, metamorfozele, și dramaticul prin succesiunea de scene dialog, intensitatea trăirilor sufletești.

Partea I. începe cu conturarea unei atmosfere tipică basmului, care se situază într-o îndeterminare temporală: "A fost odată ca-n povești / A fost ca niciodată". Se crează ideea unui timp fabulos irreversibil. Propozițiile cadrului sunt sporite prin faptul că în vecinătatea cerului umanul manifestă tendința depășirii de sine. Se conturează portretul eroinei lirice: "o frumoasă fată de împărat, care se singularizează prin originea împărătească, prin frumusețea ei și prin aspirația către astru. Portretul concentrat are sursă populară, "din rude mari împărătești / o prea frumoasă fată".

Contemplînd în fiecare seară Luceafărul simte o atracție față de acesta "îl vede azi, îl vede mîini / astfel dorința-i gata". Apropierea între ea și Luceafăr se petrece în stare de visare: "iar ea vorbind cu el în somn". Fata este dominată de nostalgia cerului și ca atare ridicată deasupra semenilor. Luceafărul este văzut în dimensiuni excepționale, fapt pe care fata îl pricepe cu toată micimea ei pămînteană. Luceafărul este văzut de tînăra fată în sufletul căreia se trezește dorința ce se întruchipează în cele două chemări, care sunt de fapt parcă două descîntece la adresa Luceafărului:

"Cobori în jos Luceafăr blînd
Alunecînd pe-o rază,
Pătrunde-n casă și în gînd
Și viața-mi luminează."

Răspunsul lui la chemarea fetei semnifică aspirația pămînteanului către absolut și a spiritului superior pentru concret pămîntesc.

Prima apariție a Luceafărului este sub chipul unui tînăr "născut din cer și din mare", fiul cerului și al apelor. Întruchiparea are la bază mitologia greacă, apariția i se pare fetei angelică:

"Părea un tînăr voievod
Cu păr de aur moale,
Un vînăt giulgi se-ncheie nod
Pe umerele goale.

Iar umbra feței străvezii
E albă ca de ceară —
Un mort frumos ai ochii vii
Ce scînteie-n afară.

Paradoxal Luceafărul este "un mort frumos cu ochii vii". Pentru ca în conștiința muritorilor nemurirea apare tot ca o formă a morții, dovadă: la invitația Luceafărului de a-l urma în împărăția apelor, fata are o senzație de frig și îl respinge. Apropierea este posibilă între ei doar în vis: (23-24)

"O, ești frumos, cum numa-n vis
Un înger se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată:

Străin la vorbă și la port
Lucești fără de viață
Căci eu sunt vie, tu ești mort,
Și ochiul tău mă-ngheață".

A doua apariție a Luceafărului estedemonică, el fiind însoțit de rumene văpăi și de rotirea cerului. Se naște de data aceata din soare și noapte ca un titan ridicat din adîncul haosului. Imaginea lui este clară și limpede: (31-32)

"Din negru giulgi se defășor
Marmoreele brațe
El vine trist și gînditor
Și palid e la față

Dar ochii mari și minunați
Lucesc adînc himeric,
Ca două patimi fără soț
Și pline de-ntuneric.

El o invită pe fată în lumea cosmică arătîndu-i perspectiva metamorfozării în stea ca și Diana din constelația Orion (influență mitologică). Fata îl refuză și de data aceasta: (37)

"Mă dor de crudul tău amor
A pieptului meu coarde,
Și ochii mari și grei mă dor,
Privirea ta mă arde".

În micimea ei fata nu-l poate pricepe și nu-l poate suporta privirea. Ca urmare al noului refuz ne se dezvăluie odată cu demonismul Luceafărului și titanismul său, prin gestul extraordinar de revoltă împotriva ordinii existente, în care simte apăsarea condiției sale de nemuritor:
"Tu-mi ceri chiar nemurirea mea".

Titanismul se manifestă și prin intensitatea iubirii căreia el este gata să jertfească nemurirea. De aceea Luceafărul se îndreaptă spre Demiurg pentru a obține dezlegarea de nemurire.
Se pot urmări semnificațiile poemului din prima parte. Fata de împărat este ființa feminină la vîrsta delicată a zburătorului. Ea este simbolul omului comun. Visul fetei semnifică criza puberală, dorința de realizare prin dragoste rezolvată mitologic prin motivul zburătorului. Dragostea pentru Luceafăr semnifică aspirația spre absolut, dorința omului comun de a și depăși condiția. Refuzul Luceafărului de către fată semnifică spaima de nemurire, care pentru om înseamnă moarte și care este de fapt incapacitatea de a-și depăși sfera. Senzațiile de frig și de ardere semnifică revelațiile intiutive ale deosebirii de structură între geniu și omul comun.
Luceafărul semnifică ființa superioară, geniul. Dragostea pentru fata de împărat semnifică aspirația pt. concret. Dragostea dintre fată și Luceafăr semnifică atracția contra????. Metamorfozele Luceafărului semnifică capacitatea geniului de a-și făuri alt chip. Iar hotărârea lui de a se sacrifica semnifică dorința de cunoaștere.

Partea II redă infiriparea iubirii între Cătălin și Cătălina. Această dragoste este simbolul cu care se stabilește rapid relațiile sentimentale în lumea inferioară. Cătălin apare în antiteză romantică cu Luceafărul: viclean, îndrăzneț și el îi place Cătălinei. Dialogul dintre ei doi este semnificativ pt. preocupările lor mărunte. Cătălina este incapabilă să se ridice la înălțimea Luceafărului, iar aceasta este incapabil să facă fericită pe cineva, sau să fie el fericit. Cătălin și cătălina sunt exponenții individului al acestei lumi, simbolul perechii umane. Lecția de dragoste a lui Cătălin este o formă de magie erotică și repezintă manifestarea principiului masculin.
Refuzul inițial al Cătălinei este o reacție de orientare și manifestarea principiului feminin. Nostalgia față de Luceafăr semnifică ruptura dintre ideal și real. Acceptarea lui Cătălin semnifică revelația asemănării de structură și de ideal între ființele aparținînd același lumi.

Partea III cuprinde călătoria Luceafărului printre stele și convorbirea cu demiurgul. Avem una dintre cele mai grandioase viziuni cosmice, cosmogonie. Viteza cu care zboare Luceafărul este viteza Luminii: "Porni Luceafărul. Creșteau / În cer a lui aripe / Și cei de mii de ani treceau / În tot atâtea clipe.". Poetul materializează, ideile abstracțiunile, lucrează cu ideea originii lumii, a infinitului. Viteza zborului este concretizat prin fulger: " Părea un fulger neîntrerupt / Rătăcitor prin ele. ". Avem o călătorie regresivă spre demiurg, el călătorând spre începutul lumii. Avem un peisaj cosmic (69-70): "Căci unde - ajunge nu-i rotar, / Nici ochi spre a cunoaște, / Și vremea-ncearcă în zadar / Din goluri a se naște // Nu e nimic și totuși e / O sete care-l soarbe, / E un adânc asemene / Uitării celei oarbe.". Imaginea haosului se materializează prin văi și dealuri. Umanizarea Luceafărului se realizează prin cuvântul "dor" din versul: El zboară, gând prutat de dor". În această călătorie se dezvăluie firea titanică al lui Hyperion. El călătorește în sens regresiv. Trăiește în sens invers istoria creației în acel vid primar dinainte de începerea lumii, unde nu există nici timp, nici spațiu că doar setea uitării. Spațiul unde trăiește demiurgul este infinitul, neamtul adânc, ca abisul uitării, caracterizat de groaza propriului vid și de setea de absorbție. Luceafărul este un uriaș ce străbate luminile de stele, depășește creațiunea, e mai presus de spațiu, timp, moarte, și prin aceste asemănări egal cu demiurgul. El este sortit eternității care îl obosește, de aceea el zice: " De greul negrei vecnicii / Părinte, mă dezleagă". El năzuiește către uman "Reia-mi al nemuririi nimb / Și focul din privire". Dialogul cu Dumnezeu pune și mai mult în evidență puterea de sacrificiu al omului de geniu. Cererea Luceafărului este egală cu un act de revoltă de nesupunere față de ordinea existentă. El este capabil să renunțe la nemurire pt. trăirea în iubire a clipei: "Și pt. toate dă-mi în schimb / O oră de iubire...". Luceafărului îi este refuzată cerearea pt. că el face parte dintr-un întreg, pe care l-ar descompune ar însemna că însuși demiurgul să se atingă pe sine. Aici apare principiul unității totului a lui Schopenhauer: (78) "Noi nu avem nici timp, nici loc, / Și nu cunoaștem moarte.". În discuția cu demiurgul Luceafărul primește pt. prima dată numele de Hyperion care în limba greacă înseamnă cel care merge deasupra și care reprezintă omul ca ființă morală superioară. În mitologie Hyperion este considerat fiu al cerului avându-l ca tată soarele și mamă luna. El este un titan ucis de alții, iar Homer îl consideră însuși soarele. Dialogul cu demiurgul subliniează structura titanică a lui Hyperion. Și aceasta prin dorința de a se desprinde din lumea eternă cât și prin posibilitatea de a o înfrânge legile strictei necesități autonomice.

Prin mândrie el trăiește drama iubirii de neatins. Demiurgul îl refuză arătându-i motive din care subliniează nesăbuința???? cererii. Printre acestea geneza Luceafărului și categoriile de timp și spațiu. Cuvântul demiurgului se bazează pe antiteza fundamentară între esență și aparență. El îi propune soarta conducătorului de oști, care să aibă (84): " Oștiri spre a străbate / Pământu-n lung și marea-n larg " sau îi propune puterea ideală (83): " Vrei poate-n faptă să arăți / Dreptate și tărie?". Dialogul ia sfârșit prin sublinierea de către demiurg a inutilității sacrifiului (85): "Și pentru cine vrei să mori? / Întoarce-te, te-ndreaptă / Spre-acel pământ rătăcitor / Și vezi ce te așteaptă. ".

În cadrul acestei părți demiurgul reprezintă absolutul. Ideea de materie universală, superior organizată. Hyperion este forma individualizată a absolutului. Dorința lui de a obține dezlegarea de nemurire reprezintă dorința de a obține altă structură. Refuzul demiurgului este imposibilitatea obiectivă de a mai coborâ treptele de organizare a materiei universal.
Consecvența în atitudinea lui Hyperion ???? că și geniul are o limită de cunoaștere.
Partea a IV este revenirea la planul terestru. Imaginile sunt paradisiace, specifice universului telluric eminescian: cu luna, tei: (87-88): "Căci este sara-n asfințit / Și noaptea o să-nceapă; / Răsare luna liniștit / Și tremurând din apă // Și împle cu-ale ei scântei / Cărarile din crânguri / Sub șirul lung de mândri tei / Ședeau doi tineri singuri; ".

Asistăm la reabilitarea iubirii pămîntești. Fata lansează o nouă chemare Luceafărului, de data aceasta modificată: (95). Atitudinea lui Hyperion față de idila de pe pământ este o atitudine pasivă, rece: (97) " Dar nu mai cade ca-n trecut / În mări din tot înaltul: ".

Finalul este tipic Shopenhauriean. Tonul nu este de amărăciune sau de tristețe, cu de o seninătate rece a titanului înfrânt în avânturile sale, izolat și neînțeles în superioritatea sa.
În tabloul IV idila pămînteană semnifică împlinirea aspirației spre fericire a perechii pământene. Seriozitatea pasionată a lui Cătălin semnifică bărbatul întâmplător, care devine bărbat unic prin iubire. Trădarea Cătălinei semnifică revelația Luceafărului asupra timpului ca schimbare. A treia invocație a Luceafărului semnifică dorința superstițioasă a ființei pământene de a-și prelungi fericirea prin protecția unei stele cu noroc. Răspunsul final al Luceafărului este de fapt constatarea diferențelor fundamentale între cele două lumi antitetice. Referitor la stilul poemului putem trage concluzia că este o sinteză a măiestriei artistice eminesciană. Acest stil se caracterizează printr-o limpezime clasică la care s-a ajuns prin elaborarea celor cinci variante. Eminescu folosește adjective puține. Din 390 de versuri apar numai 8 de adjective în 125 de întrebuințări. Cele mai des folosite adjective sunt: mândru, frumos, mare, rece.
Stilul se caracterizează printr-o exprimare aforistică. În poem găsim maxime sentințe, concepte morale.

Stilul poeziei se caracterizează prin puritatea limbajului. Predomină în creație cuvintele de origine latină. Avem 1908 de cuvinte din care 1688 sunt cuvinte de origine latină. Mihai Eminescu valorifică fondul vechi de cuvinte la care adaugă rar neologisme. Poemul se remarcă prin muzicalitatea versurilor obținut prin aliterație. Schema prozodică este invariabliă, acem catrene cu măsura versurilor de 7-8 silabe și ritmul este iambic.
 



NOTA IMPORTANTA:
ARTICOLELE PUBLICATE IN PAGINA DE REFERATE AU SCOP DIDACTIC SI SUNT ELABORATE IN URMA UNEI DOCUMENTARI SUSTINUTE. ESTE STRICT INTERZISA PRELUAREA ARTICOLELOR DE PE SITE SI PREZENTAREA LOR LA ORELE DE CURS. Referatele din aceasta sectiune sunt trimise de diferiti colaboratori ai proiectului nostru. Referatele va sunt prezentate pentru COMPLETAREA STUDIULUI INDIVIDUAL, si va incurajam si sustinem sa faceti si voi altele noi bazate pe cercetari proprii.

   Daca referatele nu sunt de ajuns, va recomandam pagina de download gratuit, unde veti gasi prezentari PowerPoint, programe executabile, programe pentru bacalaureat, teze nationale, etc. 

 

Home | BAC/Teze | Biblioteca | Referate | Games | Horoscop | Muzica | Versuri | Limbi straine | DEX

Modele CV | Wallpaper | Download gratuit | JOB & CARIERA | Harti | Bancuri si perle | Jocuri Barbie

Iluzii optice | Romana | Geografie | Chimie | Biologie | Engleza | Psihologie | Economie | Istorie | Chat

 

Joburi Studenti JOB-Studenti.ro

Oportunitati si locuri de munca pentru studenti si tineri profesionisti - afla cele mai noi oferte de job!

Online StudentOnlineStudent.ro

Viata in campus: stiri, burse, cazari, cluburi, baluri ale bobocilor - afla totul despre viata in studentie!

Cariere si modele CVStudentCV.ro

Dezvoltare personala pentru tineri - investeste in tine si invata ponturi pentru succesul tau in cariera!

 

 > Contribuie la proiect - Trimite un articol scris de tine

Gazduit de eXtrem computers | Project Manager: Bogdan Gavrila (C)  

 

Toate Drepturile Rezervate - ScoalaOnline Romania