Home | BAC/Teze | Biblioteca | Jobs | Referate | Horoscop | Muzica | Dex | Games | Barbie

 

Search!

     

 

Index | Forum | E-mail

   

Sectiunea de psihologie este realizata de studenti si profesori pasionati de acest domeniu. Va invitam sa explorati acest domeniu si sa va bucurati de resursele online publicate aici!

 

 
 
 
 
 Meniu rapid  Portalul e-scoala | CAMPUS ASLS | Forum discutii | Premii de excelenta | Europa





 

 

 

< Inapoi la cuprins

 

 PREGATIREA PSIHOLOGICA PENTRU LUPTA
VIZUALIZAREA SI CONSTANTA SENZORIALA;

PROPUNERE DE PARADIGMA PSIHOLOGICA
Psiholog principal Aurelian Musat, psiholog principal Sorina Scarlatescu
Referent Carmen Iacob*

 


Cunoasterea umana este mediata si, de fapt, determinata, de receptorii si analizatorii celor cinci simturi, dintre care vazul ocupa un loc deosebit, fiind furnizorul a 90% dintre informatii.


Īn normal si īn clinic, ne intereseaza precizia perceptiei si calitatea reflectarii corticale a informatiei.
Pregatirea si performanta īn munca depind de asimilari īn etape ale cunoasterii, ca stare de cunostinta produsa prin acumulare de informatii stocate īn cāmpul mintal la un moment dat si organizarea, īnsiruirea dinamica a informatiilor īn scopul profilarii unor directii si constituirii unor capacitati variabile de adaptare si integrare optima a persoanei īn mediul scontat si motivat.


Cunoasterea si īnvatarea depind de experienta perceptiva, constituita ontogenetic si de corelarea īnvatarii cu baza fiziologica si motivarea persoanei pentru dezvoltarea capacitatii de reprezentare īn directie practica, de stocare si sinteza a informatiilor. Deficientele receptorilor si analizatorilor manifestate īn agnozii – tactile, auditive, vizuale, de schema corporala – conduc la disfunctii grave īn viata persoanelor afectate. Daca agnoziile vizuale pot merge pāna la paragnozii – false recunoasteri ale obiectelor – ori alte destructurari, īn procesul de īnvatare, creare, pregatire profesionala sau de lupta, ne intereseaza defectele procesului de formare, insuficientele genetice sau de interes ale persoanei care reflecta incomplet, insuficient sau prea putin creativ obiectele din sarcina sa.


Este cert ca, īn prezenta sau īn absenta obiectului, enumerarea notelor sale definitorii este cu atāt mai ampla cu cāt persoana este mai abilitata, prin coeficient de inteligenta mai mare, nivel de pregatire, scolarizare, aplicare practica mai īnalt, preocupari pentru informare mai bine sistematizate, motivatie optima.
Īn aceasta lista, īnsa, trebuie inclusa pe un loc central, abilitatea mentala de a atasa obiectelor cāt mai multe īnsusiri, atribute sau note, din multiple perspective, ca reprezentare de memorie sau creativa, īn prezenta sau - mai ales - īn absenta obiectului, īn scop inventiv, inovator sau productiv ori de programare a actiunilor.
Aceasta īnsusire vrem s-o asociem conceptului deja existent de vizualizare si sa propunem tratarea sa ca paradigma psihologica.


Īn directia propusa am gasit o lista cu unele definitii si descrieri avansate de autori recunoscuti, īncepānd cu Thurstone si continuānd cu multi altii (la vizualizare se refera si Wenger si Richard Poe īn lucrarea lor "Factorul Einstein", precum si toti cercetatorii din lista bibliografica a lucrarii).


Teoria celor doi factori a lui Spearman din 1927 a fost curānd pusa sub semnul īntrebarii. Louis Thurstone īn 1938 arata ca inteligenta este un grup de abilitati independente si identifica sapte abilitati mentale primare printre care include abilitatea de a vizualiza obiectele īn orientari variate.


Nici modelul lui Thurstone nu descrie complet componentele de baza ale inteligentei, g-ul lui Spearman valabil (Brody si Brody, 1976). Guilford a propus īn 1982 nu mai putin de 180 abilitati mentale diferite. Sternberg īn 1982 si Hunt īn 1985 trateaza inteligenta ca procesare, interesānd īn cele din urma produsul persoanei, mai mult ca potentialul. Teoria triarhica a lui Sternberg aduna abilitatile īn trei grupuri : abilitatea verbala, abilitatea de rezolvare a problemelor si inteligenta practica si de competenta sociala, pornind de la cercetari din 1981 realizate cu Conway, Ketron si Bernstein, vizualizarea fiind mereu prezenta ca o cale a particularizarii componentelor obiectului si apoi ca o cale de generalizare inovata sau inventiva a acestora (īntoarcerea obiectului "pe toate partile", concret sau abstract, pentru relevarea ampla a notelor sale).


Sidney J. Parnes si Beatrice Parnes definesc vizualizarea ca procesul de creatie pentru īncurajarea excelentei inovatoare".


Acelasi reper are psihologul Robert Dilts īn corespondenta Einstein-Freud, apoi Jacques Hadamard, Max Wertheimer (cu referire la terapia Gestalt), dr.Thomas Harvey cu colaboratoarea sa Marian Diamond de la Universitatea Berkely īn studiul despre creierul lui Einstein (1980) care īnteleg vizualizarea ca pe un proces posibil īntr-un mediu cu numar mare de stimuli. Aceasta stimuleaza multiplicarea dendritelor si gruparea axonilor īn "manunchiuri".


Santiago Ramon y Cajal, parintele neuroanatomiei, arata ca antrenarea prin reprezentari si vizualizare creeaza sinapse, impulsuri īn numar mai mare decāt numarul de neuroni, exercitiul mental stimuleaza " zone de asociatii pentru alte zone de asociatii".


Donald Hoffman, specialist īn stiinte cognitive, arata īn anul 2002 importanta vizualizarii si studiul acesteia aplicat la īntelegerea esentei vizuale a miscarii ce rezida īn constanta senzoriala, cu implicare directa īn modelarea miscarii care este posibila pentru computer pe baza ecuatiilor Navier-Stokes. Cortexul reface imaginea incompleta perceputa astfel datorita, sa zicem, acoperirii unei zone vizuale prin prezenta inopinata a unui corp. Ceea ce stim, suntem constienti ca vedem, īn aceste conditii este o imagine completa, īn timp ce ceea ce vedem cu adevarat, este o imagine cu multe goluri. Asa este posibila recunoasterea lumii īnconjuratoare ca un continuum.


Construirea si utilizarea unor paradigme īn domeniul psihologic s-a dovedit utila de mult timp. Mai ales comunicarea specialistilor din echipe multidisciplinare este posibila pe baza unor paradigme, unor notiuni, concepte si categorii cu valori desemnate printr-o nevoie de apropiere conotativa asimptotica.


Ideea de paradigma este amplu analizata de Thomas Kuhn īn cartea "Structura revolutiilor stiintifice ", ca principal concept, ce sta la baza instructiei profesionale a unui grup disciplinar, ca model de practica stiintifica - īn esenta, solutii concrete ale unor probleme exemplare pentru o anumita disciplina ("realizari stiintifice exemplare care, pentru o perioada, ofera probleme si solutii model unei comunitati de practicieni").


Īn tarāmul psihologiei, īnca stefan Odobleja īn « Psihologia Consonantista » din 1938 arata ca : « legile care prezideaza īnfaptuirea fenomenelor psihice sunt legile foarte banale si foarte universale ale fizicii. Orice lege psihica este o lege fizica …cunoasterea psihologica este posibila prin analogii, definitii, sinteze, clasificari… justifica si recomanda īntrebuintarea la maximum a procedeului figurarii (grafuri) … ca un valoros mijloc de comunicare a gāndirii, īn orice cercetare sau creatie, ca un riguros factor de concretizare si de sugerare de analogii … cele mai multe dintre ideile noastre, chiar si acelea foarte aride si abstracte ale filosofiei sunt apte de a fi vizualizate, geometrizate … asemanarea produce apropiere, aceasta, la rāndul sau, provoaca asemanare (analogie, consonanta).


Pe aceasta linie ideatica īncercam sa definim vizualizarea si sa stabilim o arie pertinenta de conotatii care sa asigure, pentru īnceput, acceptarea teoretica si, mai apoi, implementarea īn practica psihologica.


Din perspectiva noastra, vizualizarea ca paradigma este pun-tea, concomitenta dintre logica si cunoasterea prin intermediul receptorilor vizuali a unui sir inductiv īn abordarea obiectelor si are temei rational pentru ca inductia determina īn gen acumularea de note noi, marindu-si continutul (logicianul rus Rutkowski).


Vizualizarea este, īn consecinta, dezvoltarea unui sir inductiv de īnsusiri, atribute sau note specifice obiectului, determinate prin abordarea vizuala a acestuia din perspective multiple si variate, conform unui graf mental, prin metode īnvatate sau intuite ori prin procedee tehnice ale creativitatii, īn prezenta sau īn absenta obiectului, īn scop inovator, inventiv, productiv si/sau pentru programarea actiunilor legate de obiect.


Pe parcursul anului ce decurge de acum, printr-o cercetare panel cu subiecti cu studii superioare si medii, credem ca putem determina fundamental si practic cāmpul de valori al vizualizarii ca paradigma.

 

 


 

 

* Sectia de Psihologie a S.M.G.(U.M. 02515 PH)

 

Home | BAC/Teze | Biblioteca | Referate | Games | Horoscop | Muzica | Versuri | Limbi straine | DEX

Modele CV | Wallpaper | Download gratuit | JOB & CARIERA | Harti | Bancuri si perle | Jocuri Barbie

Iluzii optice | Romana | Geografie | Chimie | Biologie | Engleza | Psihologie | Economie | Istorie | Chat

 

Joburi Studenti JOB-Studenti.ro

Oportunitati si locuri de munca pentru studenti si tineri profesionisti - afla cele mai noi oferte de job!

Online StudentOnlineStudent.ro

Viata in campus: stiri, burse, cazari, cluburi, baluri ale bobocilor - afla totul despre viata in studentie!

Cariere si modele CVStudentCV.ro

Dezvoltare personala pentru tineri - investeste in tine si invata ponturi pentru succesul tau in cariera!

 

 > Contribuie la proiect - Trimite un articol scris de tine

Gazduit de eXtrem computers | Project Manager: Bogdan Gavrila (C)  

 

Toate Drepturile Rezervate - ScoalaOnline Romania