Cunoasterea umana este mediata si, de fapt, determinata, de receptorii si analizatorii celor cinci simturi, dintre care vazul ocupa un loc deosebit, fiind furnizorul a 90% dintre informatii.

În normal si în clinic, ne intereseaza precizia perceptiei si calitatea reflectarii corticale a informatiei.
Pregatirea si performanta în munca depind de asimilari în etape ale cunoasterii, ca stare de cunostinta produsa prin acumulare de informatii stocate în câmpul mintal la un moment dat si organizarea, însiruirea dinamica a informatiilor în scopul profilarii unor directii si constituirii unor capacitati variabile de adaptare si integrare optima a persoanei în mediul scontat si motivat.

Cunoasterea si învatarea depind de experienta perceptiva, constituita ontogenetic si de corelarea învatarii cu baza fiziologica si motivarea persoanei pentru dezvoltarea capacitatii de reprezentare în directie practica, de stocare si sinteza a informatiilor. Deficientele receptorilor si analizatorilor manifestate în agnozii – tactile, auditive, vizuale, de schema corporala – conduc la disfunctii grave în viata persoanelor afectate. Daca agnoziile vizuale pot merge pâna la paragnozii – false recunoasteri ale obiectelor – ori alte destructurari, în procesul de învatare, creare, pregatire profesionala sau de lupta, ne intereseaza defectele procesului de formare, insuficientele genetice sau de interes ale persoanei care reflecta incomplet, insuficient sau prea putin creativ obiectele din sarcina sa.

Este cert ca, în prezenta sau în absenta obiectului, enumerarea notelor sale definitorii este cu atât mai ampla cu cât persoana este mai abilitata, prin coeficient de inteligenta mai mare, nivel de pregatire, scolarizare, aplicare practica mai înalt, preocupari pentru informare mai bine sistematizate, motivatie optima.
În aceasta lista, însa, trebuie inclusa pe un loc central, abilitatea mentala de a atasa obiectelor cât mai multe însusiri, atribute sau note, din multiple perspective, ca reprezentare de memorie sau creativa, în prezenta sau - mai ales - în absenta obiectului, în scop inventiv, inovator sau productiv ori de programare a actiunilor.
Aceasta însusire vrem s-o asociem conceptului deja existent de vizualizare si sa propunem tratarea sa ca paradigma psihologica.

În directia propusa am gasit o lista cu unele definitii si descrieri avansate de autori recunoscuti, începând cu Thurstone si continuând cu multi altii (la vizualizare se refera si Wenger si Richard Poe în lucrarea lor "Factorul Einstein", precum si toti cercetatorii din lista bibliografica a lucrarii).

Teoria celor doi factori a lui Spearman din 1927 a fost curând pusa sub semnul întrebarii. Louis Thurstone în 1938 arata ca inteligenta este un grup de abilitati independente si identifica sapte abilitati mentale primare printre care include abilitatea de a vizualiza obiectele în orientari variate.

Nici modelul lui Thurstone nu descrie complet componentele de baza ale inteligentei, g-ul lui Spearman valabil (Brody si Brody, 1976). Guilford a propus în 1982 nu mai putin de 180 abilitati mentale diferite. Sternberg în 1982 si Hunt în 1985 trateaza inteligenta ca procesare, interesând în cele din urma produsul persoanei, mai mult ca potentialul. Teoria triarhica a lui Sternberg aduna abilitatile în trei grupuri : abilitatea verbala, abilitatea de rezolvare a problemelor si inteligenta practica si de competenta sociala, pornind de la cercetari din 1981 realizate cu Conway, Ketron si Bernstein, vizualizarea fiind mereu prezenta ca o cale a particularizarii componentelor obiectului si apoi ca o cale de generalizare inovata sau inventiva a acestora (întoarcerea obiectului "pe toate partile", concret sau abstract, pentru relevarea ampla a notelor sale).

Sidney J. Parnes si Beatrice Parnes definesc vizualizarea ca procesul de creatie pentru încurajarea excelentei inovatoare".

Acelasi reper are psihologul Robert Dilts în corespondenta Einstein-Freud, apoi Jacques Hadamard, Max Wertheimer (cu referire la terapia Gestalt), dr.Thomas Harvey cu colaboratoarea sa Marian Diamond de la Universitatea Berkely în studiul despre creierul lui Einstein (1980) care înteleg vizualizarea ca pe un proces posibil într-un mediu cu numar mare de stimuli. Aceasta stimuleaza multiplicarea dendritelor si gruparea axonilor în "manunchiuri".

Santiago Ramon y Cajal, parintele neuroanatomiei, arata ca antrenarea prin reprezentari si vizualizare creeaza sinapse, impulsuri în numar mai mare decât numarul de neuroni, exercitiul mental stimuleaza " zone de asociatii pentru alte zone de asociatii".

Donald Hoffman, specialist în stiinte cognitive, arata în anul 2002 importanta vizualizarii si studiul acesteia aplicat la întelegerea esentei vizuale a miscarii ce rezida în constanta senzoriala, cu implicare directa în modelarea miscarii care este posibila pentru computer pe baza ecuatiilor Navier-Stokes. Cortexul reface imaginea incompleta perceputa astfel datorita, sa zicem, acoperirii unei zone vizuale prin prezenta inopinata a unui corp. Ceea ce stim, suntem constienti ca vedem, în aceste conditii este o imagine completa, în timp ce ceea ce vedem cu adevarat, este o imagine cu multe goluri. Asa este posibila recunoasterea lumii înconjuratoare ca un continuum.

Construirea si utilizarea unor paradigme în domeniul psihologic s-a dovedit utila de mult timp. Mai ales comunicarea specialistilor din echipe multidisciplinare este posibila pe baza unor paradigme, unor notiuni, concepte si categorii cu valori desemnate printr-o nevoie de apropiere conotativa asimptotica.

Ideea de paradigma este amplu analizata de Thomas Kuhn în cartea "Structura revolutiilor stiintifice ", ca principal concept, ce sta la baza instructiei profesionale a unui grup disciplinar, ca model de practica stiintifica - în esenta, solutii concrete ale unor probleme exemplare pentru o anumita disciplina ("realizari stiintifice exemplare care, pentru o perioada, ofera probleme si solutii model unei comunitati de practicieni").

În tarâmul psihologiei, înca stefan Odobleja în « Psihologia Consonantista » din 1938 arata ca : « legile care prezideaza înfaptuirea fenomenelor psihice sunt legile foarte banale si foarte universale ale fizicii. Orice lege psihica este o lege fizica …cunoasterea psihologica este posibila prin analogii, definitii, sinteze, clasificari… justifica si recomanda întrebuintarea la maximum a procedeului figurarii (grafuri) … ca un valoros mijloc de comunicare a gândirii, în orice cercetare sau creatie, ca un riguros factor de concretizare si de sugerare de analogii … cele mai multe dintre ideile noastre, chiar si acelea foarte aride si abstracte ale filosofiei sunt apte de a fi vizualizate, geometrizate … asemanarea produce apropiere, aceasta, la rândul sau, provoaca asemanare (analogie, consonanta).

Pe aceasta linie ideatica încercam sa definim vizualizarea si sa stabilim o arie pertinenta de conotatii care sa asigure, pentru început, acceptarea teoretica si, mai apoi, implementarea în practica psihologica.

Din perspectiva noastra, vizualizarea ca paradigma este pun-tea, concomitenta dintre logica si cunoasterea prin intermediul receptorilor vizuali a unui sir inductiv în abordarea obiectelor si are temei rational pentru ca inductia determina în gen acumularea de note noi, marindu-si continutul (logicianul rus Rutkowski).

Vizualizarea este, în consecinta, dezvoltarea unui sir inductiv de însusiri, atribute sau note specifice obiectului, determinate prin abordarea vizuala a acestuia din perspective multiple si variate, conform unui graf mental, prin metode învatate sau intuite ori prin procedee tehnice ale creativitatii, în prezenta sau în absenta obiectului, în scop inovator, inventiv, productiv si/sau pentru programarea actiunilor legate de obiect.

Pe parcursul anului ce decurge de acum, printr-o cercetare panel cu subiecti cu studii superioare si medii, credem ca putem determina fundamental si practic câmpul de valori al vizualizarii ca paradigma.

* Sectia de Psihologie a S.M.G.(U.M. 02515 PH)