Lucrarea de fata a pornit de la simpla observatie conform careia profesia de politist este saturata în situatii de munca ce duc la intensificarea stressului.
În consecinta, devine imperioasa necesitatea reducerii impactului unor asemenea situatii si asigurarii robustetii psihice a lucratorilor de politie. În acest sens, în tari precum Marea Britanie si S.U.A au fost organizate ateliere de lucru focalizate pe problematica stressului pentru a oferi politistilor cel putin bagajul de cunostinte si abilitati de a trai într-o maniera cât mai putin stressanta, ceea ce poate constitui pentru noi un model sau, eventual, un punct de plecare.


I. Situatii de munca, specifice profesiei de politist, ce duc la intensificarea stressului

Profesia de politist este recunoscuta ca fiind saturata cu factori stressori si presupune o multitudine de situatii de munca ce duc la intensificarea stressului:
- aparitiile la procese;
- aducerea la cunostinta rudelor a vestii decesului cuiva;
- factori organizationali, cum ar fi modalitatea în care se desfasoara sustinerea din partea managerilor si supraîncarcarea de sarcini;
- situatiile încarcate din punct de vedere emotional
- situatii ce apar în cadrul interactiunilor dintre politisti si ,,clientii" lor. Aceasta întrucât, adesea, politistii sunt victimele infractiunilor, sunt implicati, într-un fel sau altul, în diverse accidente, sunt afectati de disparitia vreunui copil. Pe de alta parte, ar putea fi suspectati ca au încalcat legea si chiar arestati.
În orice caz, este de retinut faptul ca activitatea politistilor are un puternic ecou emotional, iar aceasta traire emotionala se manifesta, de cele mai multe ori, ca furie si mânie.
Trebuie, de asemenea, retinut ca nu doar politistii sunt afectati de activitatea profesionala de zi cu zi, ci si colegii si familiile lor, chiar daca adesea elementul declansator al faptului ca activitatea profesionala îi afecteaza si pe ceilalti nu pare sa aiba legatura cu aceasta.

II. Descrierea atelierelor de lucru organizate în cadrul institutiei politiei din alte tari

O strategie de interventie având ca obiect managementul stressului ar trebui sa se adreseze caracteristicilor psihice ale subiectilor si aspectelor emotionale specifice muncii de politie.
Un argument în acest sens este studiul în cadrul caruia au participat politisti americani, când s-a urmarit dezvoltarea abilitatilor emotionale ale acestora, ceea ce a avut drept consecinta ameliorarea performantelor în toate aspectele cuprinse de munca de politie. Premisa acestui studiu a fost ca, daca politistii învata sa înteleaga propriile emotii si sa faca fata acestora si, de asemenea, sa înteleaga emotiile altora, atunci vor trai experientele presupuse de munca lor într-un mod mai putin stressant.

În cadrul politiei din Marea Britanie, au fost organizate ateliere de lucru
ce au inclus o serie de exercitii experentiale (meditatie, tehnici de vizualizare, biofeedback), prezentarea unor referate având ca obiect raspunsurile biologice si emotionale la stress, modul de percepere a evenimentului si managementul mâniei prin restructurare cognitiva. Luând ca reper urmatoarea definitie a stressului - experienta traita de subiect atunci când percepe ca solicitarile depasesc resursele personale si sociale pe care acesta este capabil sa le mobilizeze, vor fi expuse în continuare concluziile muncii depuse de-a lungul anilor de diversi specialisti în domeniu despre modul în care este perceput evenimentul "stressant" si managementul furiei (ca expresie a stressului) prin restructurare cognitiva.

1. Modul de percepere a evenimentului

A experimenta o anumita emotie este o chestiune de alegere. Argumentele pot fi gasite în experienta unor alte culturi (altele decât cultura occidentala), în tehnicile de management al stressului, în actorie, toate acestea dovedind ca ipoteza lipsei controlului asupra emotiei este nula.
Multe din aceste tehnici au ca puncte de pornire întelegerea modului în care au loc învatarea, memorarea, si declansarea comportamentelor si considerarea faptului ca oamenii se afla într-o continua schimbare, ca nivelurile de constientizare atinse sunt fluide si variaza, ca nivelurile de activare percepute si preferate se schimba.

Fundamentul teoretic al celor expuse, asa cum este prezentat de Apter, consta în existenta unor categorii de stari / stiluri meta-motivationale, care nu sunt altceva decât rezultatul împletirii valorilor de factura afectiva si a modalitatilor de a experimenta lumea. Este vorba despre patru stari / stiluri bipolare, descrise ca niste axe, care reprezinta continuumuri între extremele urmatoare: 1. a te simti jucaus (a fi într-o forma ludica) / a fi serios; 2. conformism / nevoia de schimbare; 3. a intra în rol de competitor / sustinator; 4. autocentrare / allocentrare;

Chiar daca, teoretic, exista infinite posibilitati de stari / stiluri, oamenii prefera si selecteaza anumite combinatii de stari, care se reflecta în maniera de învatare, memorare, comportament si care se împletesc. În orice moment, oamenii se afla într-una din cele doua extreme ale fiecarei stari, în orice combinatie posibila. Astfel, se explica cum apreciem o experienta ca fiind placuta într-o ocazie, dar neplacuta cu alta ocazie.
În general, oamenii îsi manifesta preferinta pentru una sau alta din componentele perechii bipolare, ceea ce se poate reflecta într-un anume pattern, dar exista si momente în care are loc comutarea pe cealalta componenta. Se întâmpla asa ca urmare a interventiei unuia sau chiar tuturor dintre urmatorii trei factori, cu conditia sa fie suficient de puternici pentru a-i depasi pe aceia care actioneaza împotriva schimbarii: 1. evenimentele sau asteptarile / montajele afective; 2. frustrarea (în cazul în care, aflându-ne într-o anumita stare, nu putem obtine rezultatul dorit si, dupa un timp, pur si simplu, adoptam starea opusa); 3. saturatia, care apare atunci când o persoana s-a aflat ceva vreme în aceeasi stare.

În plus, se poate spune chiar ca intervine, într-un anume grad, controlul constient. Ilustrative sunt, în acest sens, exemplele atletilor si performerilor.

În literatura de specialitate, aceste cunostinte sunt reunite în teoria comutarii. Prin comutare sau trecerea de la o stare la alta se explica cum de modul de a percepe stressul variaza atât de mult, nu doar de la un individ la altul, ci chiar când vine vorba despre una si aceeasi persoana. Totul depinde de componenta combinatiei active la un moment dat. Astfel, putem întelege de ce performanta este asociata atât cu niveluri ridicate de activare / mobilizare, cât si cu niveluri reduse de activare / mobilizare. Totul depinde de starea / stilul meta-motivational în care persoana se afla în acea ocazie.

2. Restructurarea cognitiva

Restructurarea cognitiva înseamna reorganizarea modului în care percepem lumea, ceea ce implica o foarte mare doza de subiectivism. Suntem subiectivi atunci când acordam tot felul de semnificatii remarcilor din partea celorlalti, fie ca sunt prieteni sau doar colegi, chiar daca nu exista nici o intentie ascunsa în acestea. În acest caz, este foarte clar ca ne aflam în fata unui exemplu de gândire irationala.

Alte asemenea "mostre" de gândire irationala ar fi : "Aceasta situatie este total lipsita de speranta"; "De ce mi se întâmpla mereu chestii dintr-astea?"; "N-am nici o sansa sa termin acest proiect la timp!"
Întrebarile care se impun în asemenea momente sunt: 1. Ce simt când fac o asemenea remarca? 2. As spune ca remarca mea este întocmai si în întregime adevarata? 3. Aceasta remarca m-a facut sa ma simt mai bine sau mai rau, tinând cont de faptul ca ma simteam deja un pic stressat / a?

Sunt doar câteva exemple în care propria gândire actioneaza împotriva noastra în situatii care pot genera stress, dar nu-l genereaza automat. Majoritatea reactiilor de stress traite rezulta din propriul mod de gândire. Tocmai de aceea, orice interventie de management al stressului parcurge urmatoarele etape: 1. învatarea modalitatii de recunoastere a gândurilor distorsionate; 2. schimbarea gândurilor distorsionate prin achizitia modului de combatere a afirmatiilor irationale; 3. managementul mâniei, folosind tehnici cognitive; 4. punerea în practica a noilor abilitati învatate în situatii din viata de zi cu zi.

Învatarea modalitatii de recunoastere a gândurilor distorsionate
Robert Sapolsky, specialist în tehnicile de management al stressului, este de parere ca sursa primara / factorul primar al instalarii stressului tine de natura umana, de faptul ca putem gândi despre felul în care gândim ca urmare a posibilitatii noastre de a pastra o imagine / o informatie în minte atât timp cât dorim. De aceea, spre deosebire de noi, animalele, care nu pot realiza acest lucru, nu se îmbolnavesc de ulcer. Deîndata ce pradatorul a iesit din câmpul sau perceptiv, animalul l-a uitat. Cu alte cuvinte, sunt alertate de pradator exclusiv când acesta este prezent. În schimb, noi, oamenii, putem pastra vii în minte gândurile despre tot felul de "pradatori", în orice caz, despre toata gama de probleme. Din fericire, suntem capabili si sa ne imaginam solutiile la aceste probleme. Avem incredibila putere de a ne imagina cum sa ne schimbam comportamentul pentru a functiona mai bine în viitor.

Abilitatea de auto-observatie poate fi atât o binecuvântare, cât si un blestem. Câteodata, folosim aceasta abilitate pentru a ne razgândi, a ne submina si a critica lucrurile pe care le facem. Actionam si reactionam simultan. Auto-observatia ne poate elibera de stress sau ne poate condamna pe viata la perturbari emotionale si framântare.

În acest context, Albert Ellis scria: "Cu cât alegem mai mult sa ne folosim puterea de constientizare pentru a ne analiza scopurile si dorintele, cu atât mai mult ne întarim liberul arbitru si capacitatea de a decide singuri. Abilitatea de auto-observatie se concretizeaza / se materializeaza în demersul de dialog interior. Prin acest dialog interior, pe de o parte, putem "sa ne furam singuri caciula", spunându-ne lucruri de genul "Nu voi reusi niciodata nimic", iar pe alta parte, ne putem mentine în directia scopurilor noastre în felul urmator: "Pot obtine tot ce vreau daca muncesc din greu si ramân concentrat asupra scopului meu". Gândurile pozitive, de încurajare si mobilizare, rationale ne pot slefui / modele destinul într-o directie, iar cele negative, distorsionate, irationale, confuze, de descurajare ne modeleaza destinul într-alta directie. Aceasta înseamna ca putem alege cum vrem sa gândim si sa ne comportam.

Când trebuie sa facem ceva despre care credem ca ne pune într-o situatie jenanta, dialogul interior poate actiona în sens inhibitor. Convorbirea cu noi însine este adesea generata de reguli interioare puternice, despre care cei mai multi dintre noi nu suntem constienti.
"N-o sa ma fac de râs niciodata în public", "Va fi groaznic daca o sa ma fac de râs în fata altora" sunt exemple de asemenea reguli nescrise. Tocmai din aceasta cauza ne este teama sa facem ceva pentru prima data, sa ne dezvaluim cele mai profunde sentimente.

În situatia în care facem ceva pentru prima data, acest gen de dialog interior suna cam asa: "Nu pot. Va fi dificil. De ce fac asta? O sa ma fac de râs. Lumea o sa râda de mine. Sunt prea batrân pentru a face lucruri pe care nu le-am facut pâna acum."

Atunci când facem o greseala, acelasi gen de dialog interior consta în urmatoarele: "Ce idiot sunt! Este groaznic! Urasc sa fac greseli! Ma caracterizeaza asta. Întotdeauna fac greseli." Un asemenea dialog interior, daca este puternic, ne poate împiedica sa experimentam ceva nou. Ne poate face sa simtim o teama atât de mare fata de greseli încât nu ne mai asumam nici un fel de risc. Retinerea chiar si-n fata celor mai mici riscuri ne poate bloca dezvoltarea, ne "ucide" creativitatea si spontaneitatea.

Aaron Beck enumera alte câteva reguli nescrise asemenea celor prezentate deja: "Pentru a fi fericit trebuie sa am succes tot timpul!"; "Pentru a fi fericit trebuie sa fiu acceptat de toata lumea si sa fiu placut de toata lumea întotdeauna!"; "Daca nu sunt în vârf, nu sunt bun de nimic!"; "Daca fac o greseala, sunt un prost!"; "Valoarea mea depinde de ceea ce cred ceilalti despre mine!"; "Nu pot trai fara "marea dragoste"!"; "Daca o persoana nu este de acord cu mine, asta înseamna ca nu ma place!"

Evident ca multi dintre noi sunt tentati sa creada ca aceste reguli nu sunt valabile pentru ei, nu li se aplica. si totusi, cel putin o data în viata au fost suparati din cauza ca n-au obtinut ce-au vrut sau cineva nu i-a placut sau au iesit pe locul doi sau au facut o greseala sau cineva nu le-a apreciat parerea sau vreun / vreo fost / fosta i-a parasit sau cineva nu a fost de acord cu ei. Au existat anume momente în viata când probabil ca au fost afectati de fiecare din aceste reguli nescrise. Aceasta deoarece nimeni nu e perfect. În plus, ceilalti pot fi condusi de reguli diferite, chiar contradictorii. De aceea ceste reguli sunt frecvent încalcate. În consecinta, ne simtim iritati si suparati. Sunt cazuri în care aceste reguli se dovedesc atât de puternice încât pot distruge prietenii, destrama casatorii si ne fac sa ne pierdem încrederea în noi.

Regulile interioare adesea includ expresii de genul "Ar trebui…" sau "Trebuie…". De aceea, acest tip de gândire este denumita "absolutista" - fiind foarte "dictatoriala", cu atât mai mult cu cât uneori, desi prezente, nu sunt exprimate ca atare.

Sursa de gânduri distorsionante este, de asemenea, la prezenta în vocabularul cuiva a cuvintelor "extreme" de genul ,,groaznic", "cumplit". Oamenii care gândesc în felul acesta pleaca de la presupozitia ca nu exista "uneori dificil", ci exclusiv "întotdeauna dificil" si se asteapta ca lucrurile sa se întâmple în consecinta. Asemenea persoane exagereaza potentiala gravitate a oricarei probleme.

Un alt exemplu de gândire irationala este "Nu suport sa …".
Albert Ellis a definit secventele procesului de aparitie a stressului ca termeni ai unei ecuatii: 1. evenimentul activator / întâmplarea / situatia (A); 2. interpretarea întâmplarii (B); 3. reactia de stress = consecinta (C), astfel ca A+B=C. Cu alte cuvinte, ceea ce gândim despre o situatie determina ceea ce simtim în legatura cu acea situatie. Gânduri diferite, asociate aceleiasi situatii, duc la moduri diferite de a trai acea situatie.
Sa ne referim la un exemplu concret: sa presupunem ca avem o pana de cauciuc în drum spre locul de munca. Aceasta este situatia / evenimentul activator. În fata acestei situatii putem gândi astfel: "Este cel mai rau lucru care mi se putea întâmpla. N-o sa-mi repar niciodata cauciucul asta. O sa întârzii la serviciu si probabil ca voi fi dat afara." În consecinta, ne simtim suparati si frustrati. Sau, în fata aceleiasi situatii, putem gândi: "O pana de cauciuc. Nu e mare lucru! Pot sa-l schimb si singur sau pot chema pe cineva care sa ma ajute. O sa-l sun pe seful meu si o sa-i explic ce s-a întâmplat. Va întelege. Oricui i se poate întâmpla sa aiba o pana de cauciuc macar o data." Ca urmare, ne simtim mai putin stressati si capabili sa facem fata situatiei.
Cei mai multi oameni, de obicei, nu sunt constienti de existenta acestor gânduri si considera ca stressul este rezultatul inevitabil si nemijlocit al întâmplarii / evenimentului activator.


Schimbarea gândurilor distorsionate prin achizitia modului de combatere a afirmatiilor irationale

Orice schimbare începe cu constientizarea obiectului schimbarii.

Un prim pas catre schimbare, la îndemâna oricui, este "contabilizarea"situatiilor stressante prin care am trecut, în felul urmator:
1. notarea unei scurte descrieri a situatiei, 2. "refacerea"dialogului interior astfel încât sa ne amintim cât mai multe detalii, 3. analiza calitatii dialogului interior, luând drept criteriu, apropierea de unul din cei doi poli: "M-a facut sa ma simt mai bine" / "M-a facut sa ma simt mai rau".
Combaterea gândurilor irationale presupune parcurgerea unui proces marcat de urmatoarele întrebari: 1. Cât de adevarate sunt aceste remarci? 2. Pot fi dovedite? 3. Sunt general valabile sau sunt adevarate doar în anumite cazuri?
Iata cinci tehnici pe care le putem folosi pentru a ne mentine gândurile limpezi si rationale:
1. Gaseste ceva bun în orice situatie! 2. Controleaza-ti dialogul interior! 3. Evita sa cauti vina cuiva! 4. Priveste înainte! Concentreaza-te pe ce va fi! 5. Nu uita ca, daca încalci aceste reguli, poti deveni stressat!
Toate acestea sunt tehnici de restructurare cognitiva tocmai pentru ca ne ajuta sa reorganizam modul în care vedem lumea.

Lupta cu gândurile irationale presupune evaluarea acestor convingeri irationale si recunoasterea a ceea ce sunt ele cu adevarat: expresii ale frustrarii bazate doar pe o bruma de adevar si exagerarea tuturor proportiilor. De exemplu, obisnuim sa ne spunem: "sefa mea este o ticaloasa absoluta! Mereu îmi da de lucru în ultima clipa." Acesta este un exemplu clar de distorsionare a adevarului. Daca analizam aceste remarci, vom avea masura în care ele stau în picioare / sunt valide. Daca sefa este într-adevar o ticaloasa absoluta, aceasta înseamna ca niciodata ea nu a facut un lucru bun, indiferent pentru cine. Daca ar fi sa examinam atent afirmatiile facute, ne vom aminti cel putin o ocazie în care sefa ne-a marit salariul sau ne-a lasat sa plecam mai devreme acasa sau chiar ne-a laudat pentru munca noastra. Asa ca mai corect ar fi sa spunem asa: "Câteodata e greu sa lucrezi cu sefa mea."

În fata "cuantificatorilor universali" de genul "niciodata" sau "întotdeauna", cea mai adecvata reactie este: "De fapt, nu întotdeauna sefa mea îmi da ceva de facut în ultimul moment. În ultimele doua saptamâni n-a facut deloc asa ceva".

Un alt mod de combatere a remarcilor irationale este identificarea prezentei evidente sau "în umbra" a afirmatiilor de genul "trebuie…" si sanctionarea lor.

Albert Ellis este de parere ca se disting trei categorii de afirmatii gen "trebuie..."
1. având drept tinta propria persoana (Trebuie sa fac lucrurile perfect! / Trebuie sa am succes! / Trebuie sa fiu iubit!); 2. îndreptate catre altii (Ceilalti trebuie sa-si faca treaba cât de bine pot! / Ceilalti trebuie sa se comporte respectând regulile mele! Ceilalti trebuie sa se poarte frumos cu mine întotdeauna!); 3. orientate împotriva conditiilor de munca, de mediu si împotriva lumii (rânduielilor lumesti) (Viata n-ar trebui sa fie asa de grea!)
Daca suntem atenti, vom constata ca în spatele multor convingeri irationale stau, de fapt, afirmatii gen "trebuie…". Sa ne gândim la un exemplu: remarca "Colegul meu nu e bun de nimic" ascunde urmatoarea afirmatie gen "trebuie…": "Ceilalti trebuie sa-si faca treaba cât de bine pot".
De îndata ce am sesizat legatura dintre o convingere irationala si afirmatia "trebuie…", ce se afla în spatele acesteia, putem schimba afirmatia "trebuie…" astfel încât sa sune mai putin dictatorial. Este usor de realizat acest lucru, convertind afirmatia "trebuie…" într-o preferinta. Avantajul acestei transformari consta în flexibilitatea specifica preferintelor. Neîndeplinirea unei preferinte ne supara mai putin decât neîndeplinirea imperativului "trebuie…". Întorcându-ne la exemplul prezentat, vom face urmatoarea mutare: "As prefera ca oamenii sa-si faca treaba cât de bine pot, dar n-o voi lua în nume personal, daca nu vor face asta." Prezenta lui "dar" mentine gândirea limpede si rationala.

Managementul mâniei, cea mai periculoasa dintre emotii
Mânia ia multe forme. Exista mai multe tipuri de mânie: abuzul, ridiculizarea, violenta fizica, sarcasmul, îmbufnarea, gelozia, furia, ostilitatea, plictiseala, iritarea sau frustrarea, auto-compatimirea si învinovatirea.
În plan fiziologic, mânia duce la cresterea nivelului de cortizon si adrenalina, cresterea tensiunii arteriale si a glicemiei, concomitent cu reducerea diametrului vaselor sangvine. Creste, de asemenea, nivelul colesterolului, ceea ce mareste riscul de arterioscleroza.

Raspunsul fiziologic al organismului la mânie este acelasi cu raspunsul la stress.
Exista o foarte strânsa legatura între mânie si afectiunile cardiace, infarctul miocardic si hipertensiunea arteriala cronica.

Dr. Redford Williams, cercetator la Duke University, a ajuns la concluzia ca, mai ales, ostilitatea se asociaza cu afectiunile cardiace si poate fi un bun predictor pentru infarctul miocardic.
Mânia poate conduce la insomnie si oboseala.

Oamenii al caror comportament este marcat de ostilitate au o viata caracterizata de probleme de cuplu, nivel ridicat de stress, nivel redus de satisfactie în munca si probleme de relationare la locul de munca.
Simtim mânie atunci când consideram ca întâmplarile care tocmai se petrec sau sunt deja petrecute sau care ar putea avea loc se deruleaza altfel decât suntem noi de parere ca ar trebui sa se întâmple. Mânia este o reactie ce apare atunci când asteptarilor noastre nu li se da curs.

Nu suntem mâniosi în lipsa unei justificari pentru ceea ce simtim. De obicei, ne mâniem din cauza altor oameni sau din cauza unor lucruri sau situatii si, uneori, din cauza noastra. Adevarul este ca traim aceasta emotie ca raspuns la nevoia ca lucrurile sa fie facute asa cum vrem noi / dupa pofta noastra.
Mânia este resimtita în cazul în care cineva încalca niste reguli.

Fiecare dintre noi are asemenea reguli în baza carora luam decizii si care ne indica cum ar trebui sa decurga lucrurile.

O regula este acea convingere, care ne confera asigurarea ca asa trebuie sau ar trebui sa fie un lucru. În general, regulile includ expresii de genul "ar trebui", "trebuie". Ne mâniem când cineva încalca sau chiar noi încalcam una din regulile care ne guverneaza.

E de retinut ca aceste reguli sunt creatia noastra. Ele nu sunt echivalentul realitatii. Noi suntem cei care decidem cum ar trebui sa fie lucrurile. si atunci când apare ceva ce intra în conflict cu modul cum credem noi ca lucrurile ar trebui sa fie, în noi rasare mânia. Întâmplarea în sine nu ne face mâniosi mai mult decât ne-ar face sa ne simtim plictisiti sau altcumva. Felul în care noi reprezentam în mintea noastra întâmplarea, ceea ce semnifica aceasta pentru noi duce, întotdeauna, la trairea unei anume emotii fata de acea situatie.
Motivul pentru care ne suparam pe cineva sau pe ceva nu este comportamentul acelei persoane si nici circumstantele situatiei, ci convingerile noastre în legatura cu modalitatea în care oamenii ar trebui sau trebuie sa se comporte.

În functie de cum interpretam situatia si luam în considerare regulile pe care le-am creat pentru aceste tipuri de situatii, ne vom pastra calmul si linistea la un anumit nivel.

Primul pas în controlul mâniei este reexaminarea regulii ce intra-n actiune si constientizarea faptului ca de la aceasta, ci nu de la situatia propriu-zisa, s-a ajuns la alegerea mâniei, ca reactie la situatia respectiva.

Dr. Wayne Dyer recomanda câteva modalitati de a pastra controlul asupra starii / emotiei de mânie (enervare):
1. Sa fim foarte atenti la ceea ce gândim în momentele acelea de mânie si sa ne aducem aminte ca nu trebuie sa gândim astfel, pur si simplu pentru ca asa am facut în trecut.
2. Sa încercam sa amânam trairea mâniei. Daca stim ca ne mâniem într-o anume situatie, atunci sa amânam declansarea trairii cu 15 secunde si abia apoi "sa ne dam drumul". În urmatoarea ocazie, sa încercam amânarea cu 30 de secunde si, în continuare, sa tot marim intervalul. Amânarea înseamna, de fapt, control. Dupa ceva exercitiu, vom fi în stare sa eliminam declansarea mâniei.
3. Sa avem în minte ca putem considera un lucru neplacut si, cu toate acestea, putem simti si altceva decât mânie fata de acel lucru.
4. Sa ne amintim în acele momente de mânie ca fiecare are dreptul sa fie ceea ce alege si, de fapt, doleanta noastra, ca alte persoane sa fie altfel de cum sunt, ne alimenteaza starea de mânie. Sa învatam sa le permitem celorlalti sa aleaga, asa cum si noi insistam asupra drepturilor noastre.
5. Sa tinem un jurnal în care sa notam timpul, locul si situatia la care am ales sa reactionam cu mânie. Simplul act de a scrie despre fiecare incident ne va face sa alegem mânia din ce în ce mai putin.
6. Sa scapam de toate asteptarile pe care le avem fata de ceilalti.
7. Sa ne pese de propria persoana. În felul acesta, nu ne vom mai consuma traind o emotie asa de auto-distructiva.
8. În loc sa fim sclavii, din punct de vedere emotional, ai oricarei situatii cu potential frustrant, sa folosim aceasta situatie ca pe o provocare la schimbare, nu ca pe o ocazie de a ne enerva.

III. Obiectivele si premisa oricarei interventii de managementul stressului

Obiectivele unei interventii de managementul stressului, recomandate în literatura de specialitate sunt: 1. cresterea nivelului de constientizare a propriilor trairi; 2. sporirea bagajului de cunostinte; 3. schimbarea atitudinii si comportamentului; 4. reducerea riscului de îmbolnavire si ameliorarea productivitatii.
Sunt posibile asemenea obiective întrucât premisa oricarei strategii de interventie consta în admiterea faptului ca reactioneaza prin stress oamenii care au învatat sa faca acest lucru. Tocmai de aceea, Max Wertheimer definea adultul ca fiind ,,un copil deteriorat".

Reactia de stress este o cale învatata si, dupa cum sustine un proverb românesc, "învatul are si dezvat". Poate fi usor sau dificil sa schimbi un model învatat.
Cu cât fixarea a fost mai puternica si cu cât învatarea modelului s-a realizat la un nivel mai profund, cu atât este mai probabil ca schimbarea sa fie dificila, dar nu este chiar întotdeauna asa.
Unul din factorii de care depinde aceasta schimbare este autenticitatea nevoii unei persoane de a face acest lucru.

Oamenii se schimba atunci când stiu cum sa faca acest lucru, când au oportunitatea si când sunt motivati suficient. În consecinta, managementul stressului înseamna: sporirea / ameliorarea abilitatilor si bagajului de cunostinte, furnizarea oportunitatii, gasirea motivatiei corespunzatoare si a resurselor care sa constituie un catalizator pentru schimbarea acelei persoane.

Însasi descrierea mecanismului prin care se produce stressul are valente motivationale în managementul stressului în cazul anumitor oameni, însa în mod diferentiat. Se contureaza doua situatii:

1. Este vorba despre acel gen de persoane ce poate fi denumit ,,centrifug". În cazul lor, sublinierea consecintelor, care pot fi foarte grave, accentuarea faptului ca stressul poate îmbolnavi, si înca cum, si ,,lovitura emotionala" primita sunt suficiente, uneori, ca baza motivationala a schimbarii comportamentului, deoarece furmizeaza convingerea ca riscul este mare, ca "terenul" este vulnerabil si duce la instalarea starii de frica fata de consecinte.

2. Este cazul persoanelor al caror comportament ar fi etichetat ca fiind ,,centriped", atrase de starea de mai bine, de o sanatate mai buna, motivate de beneficii.
Apartenenta la una sau alta din cele doua categorii este doar unul din factorii care influenteaza starea motivationala a cuiva.

Realitatea este ca nu poti absolut deloc motiva direct oamenii, dar în schimb, ceea ce poti face este sa conectezi eforturile întreprinse la structura motivationala proprie diverselor persoane.
Pentru ca schimbarea sa functioneze, este nevoie fie sa schimbam credintele / convingerile cuiva, fie sa apelam la o convingere deja existenta. Nu poti produce o schimbare pe termen lung la nivel comportamental daca nu schimbi mai întâi credinta care sustine acel comportament.
A educa pe cineva în problematica stressului nu duce la efectele dorite decât daca nu exista deja un sistem de credinte / convingeri care sa asimileze bagajul nou de cunostinte. Altfel, orice noua informatie este "stearsa", pur si simplu, din cauza faptului ca nu are nici o semnificatie pentru persoana respectiva. Se întâmpla asa întrucât nu exista un raspuns specific la stress, la nivelul organismului, ci un sistem informational complex, care codifica si încapsuleaza experienta, poate chiar o creeaza.

Organizarea unor asemenea ateliere de lucru sau seminarii în cadrul Politiei Române îsi poate dovedi eficienta în conditiile în care, ca prim pas, se obtin informatii asupra configurarii emotionale a oamenilor din institutie si "se culeg" cât mai multe definitii personale ale stressului.

Urmeaza ca, în functie de aceasta, sa fie alcatuite grupe de lucru omogene, carora, cel putin, sa li se ofere bagajul de cunostinte si, eventual, de deprinderi referitor la problematica stressului.

Aceasta întrucât, dupa cum am mentionat în partea introductiva, munca de politie este "stressanta" si este de asteptat sa fie asa, luând în considerare genul de evenimente care fac obiectul muncii de politie. Tocmai de aceea este nevoie de personal care prezinta cote maxime de robustete psihica.
Cum se poate ajunge la asta? Prin învatarea recunoasterii acelor itemi disfunctionali ce apartin felului în care procesam informatiile din mediu si restructurarea lor.

Maniera de prezentare a problematicii stressului pe parcursul paginilor anterioare nu si-a propus decât sa constientizeze atributul de "rezolvabile" a oricaror "probleme" generate de stress si sa sublinieze ca tot ce avem de facut este sa ne mobilizam sa cautam, în mod organizat si sistematic, solutiile. Pentru ca, dupa cum am vazut, solutiile exista.


Bibliografie

1. ABC' s of Cognitive Restructuring ( www.stressstop.com );
2. Emotional Intelligence is a concept that can be used in Stress Management ( www.isma.org.uk );
3. Fear, anger, worry and guilt ( www.faculty.weber.edu );
4. Stress Management Tips and Techniques ( www.mindtools.com );
5. The Psychobiology of Stress and Healing ( www.isma.org.uk );
6. Using academic service learning in a bussiness school curriculum to foster development of emotional intelligence ( www.aacu-edu.org )
 

* Inspector psiholog, I.P.J. Vâlcea, M.A.I.