Acum, la început de mileniu, uriasele acumulari cantitative însotite de o mare diversitate calitativa a mijloacelor destinate razboiului, constituie un pericol major, nu numai pentru pacea în diverse zone ale lumii, ci chiar pentru întreaga existenta a omenirii. În aceasta directie, parca mai mult ca oricând, apararea pacii si securitatii natiunilor a devenit o prioritate esentiala a tuturor statelor, organismelor guvernamentale si neguvernamentale.

Nimeni nu poate fi indiferent la realitatea cruda, generata de evenimentele petrecute în ultimul deceniu si care este definita printr-o schimbare rapida si neasteptata a raporturilor internationale în planul securitatii statelor. Aceasta a condus la degradarea unor relatii între state, la destramarea unora ca urmare a confruntarilor explozive de natura nationalista, religioasa, etnica, însotite desigur de presiuni economice, financiare, politice, si nu în ultimul rând de acte teroriste aducatoare de distrugeri materiale si pierderi de vieti omenesti.

Operatiile psihologice au aparut si au evoluat în strânsa legatura cu fenomenul militar, ca parte intrinseca a razboiului, mai întâi ca atribut al comandantului, apoi ca atribut al unor structuri speciale.

S-a acumulat astfel un întreg arsenal de forme si mijloace, procedee si tehnici, cai si modalitati subtile de influentare a modului de gândire si al comportamentului indivizilor, a starii lor psihice si morale si a fortei de actiune a colectivitatilor umane.

Operatiile psihologice, prin dimensiunile si complexitatea lor, au fost situate întotdeauna în rândul factorilor de eficienta ai luptei. Daca Sun- Tzu aprecia ca «daca putem fi stapâni pe spiritele trupelor, în ciuda prioritatii materiale a inamicului, pastram de partea noastra sansa victoriei», Napoleon spunea ca «patru ziare pot înlocui un milion de soldati», Hitler exclama: «Propaganda ne-a adus la putere, propaganda ne- a permis sa pastram puterea, propaganda ne va permite sa cucerim lumea».

Declansat într-o perioada în care lumea occidentala, preocupata de largirea sferelor de influenta si acapararii de noi piete de desfacere, a posibilitatii de a obtine câstiguri importante pe seama tarilor care detin importante rezerve naturale si economice, conflictul din Irak nu iese din sfera atingerii intereselor economice si a tendintei ciclice a omenirii de a-si schimba frontierele zonelor habituale în raport cu modificarile produse în viata sociala la un moment dat.

În afara intenselor demersuri politice si diplomatice, a imenselor eforturi financiare, materiale si umane, conflictul armat din Irak a constituit nu numai o înclestare violenta, purtata cu arme sofisticate si cu o mare putere de distrugere, ci si o confruntare psihologica de mare amploare, care a urmarit la adversar subminarea spiritului de lupta, încetarea rezistentei, stârnirea sentimentului pieirii inevitabile, al confuziei, neîncrederii si fricii, într-un cuvânt înfrângerea pe plan moral- spiritual al acesteia si astfel obtinerea victoriei.

În prezenta lucrare ne propunem sa surprindem o viziune personala privind locul si rolul operatiilor psihologice în ansamblul de actiuni militare desfasurate pe timpul razboiului din Irak. Consideram ca, în conditiile în care armata româna participa la misiuni în afara granitelor tarii, misiuni desfasurate împreuna cu trupele NATO, tema prezentata ar putea fi de un real folos psihologilor din domeniul cunoasterii si asistentei psihologice, întrucât le largeste aria de competenta profesionala si constituie un bagaj de cunostinte suplimentar pentru a face fata cu succes - atât ei, cât si detasamentele din care fac parte - conditiilor reale de lupta din teatrele de operatii.

Operatiile de influentare psihologica au acompaniat întotdeauna conflictele militare; ele singure n- au învins niciodata un inamic, dar au contribuit semnificativ la victorii. De regula, operatiile de influentare psihologica premerg declansarea unei campanii, având misiunea de a «pregati terenul», de a slabi rezistenta celui ce va fi atacat, dar continua pe toata durata conflictului, prelungindu-se si dupa încheierea lui. În actualele conditiile transformarilor politice si militare, se apreciaza tot mai mult ca rezolvarea problemelor litigioase dintre partile aflate în conflict pe calea razboiului constituie o varianta limitata în mod substantial. În aceste împrejurari, actiunile din sfera operatiilor psihologice pot deveni mijlocul principal al politicii si strategiei globale a statelor si grupurilor de state.

În prezent, operatiile psihologice au un caracter tot mai diferentiat, selectiv, mai ales în timp de pace, si vizeaza atât grupurile sociale cât si persoanele fizice.

Progresul înregistrat în domeniul mijloacelor de informare în masa, în domeniul stiintelor socio-umane, a sporit posibilitatile de influentare spirituala. Ca urmare, au fost identificate procese cum sunt: dezinformarea, insinuarea în constiinta oamenilor a adevarurilor spuse pe jumatate, crearea unor stereotipuri deformate de gândire, înlocuirea convingerilor reale prin altele false. S-a acumulat astfel un întreg arsenal de forme si mijloace, procedee si tehnici, cai si modalitati subtile de influentare a constiintei, a modului de gândire si comportamentului indivizilor, a starilor psihice si morale, a climatului psiho- social si a fortei de actiune a colectivitatilor umane.

Astazi se «confectioneaza» cu usurinta zgomote care imita orice categorie de armament sau care exercita presiuni sonice (arme de sunet), se creeaza «bombe sonore» sau «pe baza de miros» si echipamente de proiectie pe nori josi sau liziere de padure, se realizeaza complexe actiuni propagandistice prin care se induc stari psihice destructurante în vederea erodarii moralului si capacitatii de lupta a adversarului.

În cadrul acestor evolutii, incitant este faptul ca dezvoltarile în domeniul în discutie cunosc mai multe directii care se individualizeaza tot mai mult ca rol, functii si arie de cuprindere. În acest sens se continua preocuparile armatelor de a-si întari si eficientiza structurile si mijloacele menite sa desfasoare operatii psihologice. Concomitent, tot mai multe state îsi organizeaza si dezvolta structuri proprii care sa faciliteze promovarea intereselor în relatiile cu celelalte state.

Principala "arma" utilizata de structurile de operatii psihologice în cadrul razboaielor moderne trebuie sa fie informatia care, folosita eficient, poate oferi oportunitati, practic inepuizabile, de prevenire, descurajare, limitare sau mentinere a controlului asupra gradului, dimensiunilor si ritmului de escaladare a unor conflicte.

Încercând o sintetizare a operatiilor psihologice ce se pot desfasura pe parcursul conflictelor militare, putem afirma ca ele se planifica cu mult timp înainte, activitatea specialistilor concretizându-se în studii si evaluari periodice asupra “zonelor de interes", mediatizarea unor informatii, teme, scenarii de interes strategic, operativ sau tactic si conceperea/producerea unor materiale (afise, ziare, brosuri, emisiuni etc.) pe categorii/grupuri de “tinte".

Operatiile psihologice desfasurate îsi propun sa influenteze în directia dorita comportamentul tintelor selectate, uzând de anumite informatii, folosind mijloacele nationale regionale si locale de comunicare în masa, dar si capacitatile mass-media din dotare pentru a crea conditiile favorabile îndeplinirii scopurilor propuse.

Domeniul operatiilor psihologice, multi si interdisciplinar în esenta lui, beneficiaza si are înca nevoie de competenta unor specialisti în psihologie militara, care sa acorde atentia cuvenita acestui indicator de forta al actiunilor militare.

Conflictul din Irak nu a fost numai unul militar. Ambele parti au încercat sa slabeasca adversarul prin mijloace psihologice si sa-l induca în eroare. Componentele de ordin psihologic ale razboiului din Irak si-au facut aparitia cu mult timp înaintea declansarii conflictului militar propiu-zis, iar pe parcurs acestea au capatat o pondere remarcabila. Atacurile psihologice sunt ordonate din centrele de comanda atât ale aliatilor, cât si ale trupelor irakiene.

Expertii occidentali opineaza ca latura psihologica este o prezenta permanenta a conflictului, si de cele mai multe ori, mai eficienta decât cea militara. Amenintarea cu folosirea la nevoie a armelor chimice si biologice de catre armata irakiana a avut drept scop descurajarea armatei americane. Imaginile televizate, ale prizonierilor raniti, ale civililor ucisi sau stirile referitoare la bombardarea de catre americani a unei maternitati, sunt tot încercari de a influenta opinia publica din statele coalitiei antiirakiene, inoculându-i un sentiment de vinovatie.
Pe prim plan se situeaza actiunile de dezinformare reciproca ale partilor aflate în conflict, precum si ale opiniei publice internationale. Un reprezentant al unei agentii americane de informatii era de parere ca «în timp de razboi prima victima este adevarul. Razboiul din Irak se poarta în direct la radio, televiziune, si asta face mai greu de definit adevarul».

În batalia pentru influentarea opiniei publice internationale si a fortelor angajate în conflict, zvonurile par a fi mai eficiente decât rachetele în slabirea moralului. Pentru a- i compromite pe irakieni în ochii propriei opinii publice, americanii si englezii au lansat câteva comunicate exagerate în ceea ce priveste succesele lor în primele ore ale declansarii razboiului.

O retea de televiziune americana (de altfel, se afirma ca CNN «este o arma psihologica mai puternica decât rachetele SCUD si PATRIOT») a transmis în direct de la Washinton, imediat dupa bombardarea Irakului, ca unii comandanti superiori din Pentagon pretind ca aviatia irakiana a fost practic decimata. În acelasi timp, irakienii au spus ca au doborât 10 avioane ale aliatilor, în timp ce acestia din urma au confirmat numai 3. De altfel, scrie un corespondent al unei agentii de presa, «umflarea datelor privind pierderile si victimele inamicului sunt fapte obisnuite în Orientul Apropiat, unele sunt prea exagerate chiar pentru a fi eficace ca dezinformare, spun analistii militari occidentali. Altele sunt menite sa incite patimile religioase».

Potrivit unui important cotidian american, o asemenea implicare într-un adevarat razboi psihologic are ca laturi:
- difuzarea în directia Irakului a unor emisiuni radio, în care li se cere «eroicilor soldati irakieni» sa se predea. Postul de radio transmitea «invitatia» de a se pune sub pavaza aliatilor pentru «a se putea reîntoarce la familiile lor când va înceta conflictul». stirile aprobate de cenzura americana relateaza despre surpriza irakienilor în legatura cu tratamentul favorabil care li se promitea;
- editarea si raspândirea unor manifeste. Asupra Irakului s-au lansat numeroase manifeste prin care sunt date instructiuni soldatilor irakieni despre modul în care se pot preda. În acestea se afirma: ca vor fi înfrânti; ar putea muri daca nu se predau;
- imprimarea si difuzarea unor casete video si audio continând materiale de propaganda împotriva regimului de la Bagdad.

De partea cealalta, Irakul nu ramâne mai prejos. Au fost realizate si difuzate numeroase videoclipuri si benzi audio care contin cântece arabe de glorificare a lui Saddam Hussein si a Islamului, îndemnuri la retragerea fortelor americane si engleze etc.

La acestea se adaugau amenintari socante de genul: «mii de americani se vor întoarce în sicrie în tara lor», interviuri cu prizonieri americani transmise de televiziune, plasarea prizonierilor în preajma unor obiective ce pareau a fi în atentia fortelor americane pentru a fi bombardate. Totodata Irakul nu s-a sfiit sa foloseasca amenintarile cu atentate teroriste pentru a extinde conflictul («datoria sacra a oricarui musulman este de a participa la Jihad - razboiul sfânt», se spune într-un mesaj adresat de Saddam Hussein poporului irakian).

Influentarea psihologica, în sensul dezorganizarii proceselor psihice implicate în reglarea comportamentului combatantilor, a fost amplu utilizata în razboiul din Irak. Când facem o asemenea declaratie, avem în vedere permanenta bombardare a indivizilor cu stimuli de mare intensitate si durata pentru a caror receptare s-a consumat o mare cantitate de energie psihica, în acest fel diminuându-se disponibilul energetic pentru activitatile de baza.

În limita spatiului oferit de lucrarea noastra, pe parcursul câtorva paragrafe, ne propunem ca din multitudinea de modalitati si procedee concrete utilizate atât de Irak cât si de coalitia americano- engleza, sa prezentam pe cele care au putut fi depistate si s-au evidentiat prin potente deosebite în influentarea psihologica a adversarului.

Între acestea, în conflictul din Irak, un loc aparte l-au ocupat declaratiile oficiale ale presedintilor de state, premieri, ministri, personalitati militare, organe de presa guvernamentale etc. O încercare de sistematizare, fara pretentii deosebite, reliefeaza în mod indiscutabil ca, prin continut si destinatari, declaratiile oficiale au vizat o problematica foarte diversificata si s-au concretizat în numeroase actiuni cu scopuri bine definite si precis orientate. Acestea au fost astfel construite de ambele parti, încât sa stimuleze si sa declanseze procese de prelucrare psihica constienta, care sa se soldeze cu «fisurarea» unor produse psihice ale individului, cu modificarea sau cu orientarea lor, precum si cu nasterea altora noi, în consens cu obiectivele celui care a declansat actiunea de influentare.

Se pot releva, în acest sens:
- Actiunile de justificare, de legitimare a tuturor demersurilor întreprinse de statele respective în plan politic, economic si militar. În acest scop, statele beligerante au facut, în repetate rânduri, apel la obiectivele politice declarate, oficiale. Din aceasta perspectiva, în viziunea cercurilor conducatoare de la Casa Alba, obiectivele politicii americane în Irak erau: impunerea democratiei ca valoare suprema în stat; eliberarea poporului irakian de sub tirania liderului Saddam Hussein; restabilirea guvernului legitim al acestei tari; securitatea si stabilitatea regiunii. Evident, ambele parti au desfasurat în aceasta perioada o intensa activitate de sustinere propagandistica a acestor obiective, un rol aparte revenind declaratiilor oficiale.

- În al doilea rând, subliniem preocuparea constanta pentru actiunile de popularizare a obiectivelor politice nedeclarate ale adversarului, considerate a fi de fapt cele reale. Acestea au constituit temelia unei vaste si virulente campanii propagandistice. Înalte personalitati ale aliantei americano- engleze au apreciat ca Saddam Hussein avea de fapt în vedere consolidarea profilului sau de «aparator al musulmanilor» în fata dusmanilor comuni. Insinuarea permanenta ca acestea sunt de fapt obiectivele reale ale agresiunii, intensa campanie propagandistica desfasurata în acest scop, au urmarit discreditarea adversarului în fata opiniei publice internationale, a propriului popor, pierderea de catre combatanti a încrederii în justetea cauzelor, ideilor pentru care luptau, alterarea imaginii asupra obiectivelor declarate.

- De asemenea, declaratiile oficiale s-au concretizat în actiuni de amenintare, intimidare a adversarului, supralicitând pe: folosirea unor arme secrete; recurgerea la atacuri teroriste; destabilizarea situatiei interne a tarii adversarului; capturarea si judecarea unor personalitati politice marcante.

În acest sens, consideram edificatoare câteva exemple:
1. Saddam Hussein afirma: «Americanii nu-si pot permite un razboi în care sa aiba zeci de mii de victime. Poporul american nu are taria sa suporte asa ceva.».
2. Presa guvernamentala din Bagdad insista asupra faptului ca Irakul poseda arme secrete în masura sa raspândeasca teroarea în rândul atacantilor.
3. Un purtator de cuvânt al Casei Albe afirma ca Statele Unite vor capturarea presedintelui Irakului, pentru a- l judeca pentru crimele de razboi si tratamentul injust si nemilos aplicat prizonierilor de razboi.
- Un loc aparte l-au ocupat actiunile de discreditare a unor personalitati politice, a actiunilor initiate de catre acestea. În mod cert s-a urmarit alterarea prestigiului acestora, a credibilitatii lor în rândul combatantilor, opiniei publice internationale (Bush îl califica pe Saddam Hussein drept «un tiran dur si nemilos»).
- Declaratiile oficiale au îmbracat si forma unor mesaje adresate propriilor popoare, celor din tarile prietene, tarilor cu care se aflau în conflict, opiniei publice internationale si a unor apeluri la patriotism, la rezistenta.

Apreciem ca acest gen de declaratii a fost utilizat în mod deosebit de cercurile politice de la Bagdad, precum si de cele cu orientare proirakiana, si totul în numele razboiului sfânt, Jihadului. Aceste declaratii au abundat în chemari la unitate, au reamintit datoria sfânta ce revine fiecarui arab, pericolul pe care îl reprezinta pentru lumea araba «agresorii americani si englezi».

Saddam Hussein - «…datoria sacra a oricarui musulman este de a participa, acolo unde se afla, la Jihad».
«…natiunea araba doreste sa-si atinga obiectivele fara razboi, dar se pare ca America foloseste amenintarile utilizate cu succes în alte cazuri, imaginându-si ca va putea sa câstige în acest fel si de asta data; este exclus ca aceasta politica va reusi cu irakienii.»

- În fine, mentionam ca unele declaratii oficiale s-au concretizat în propuneri în scop subversiv, ce au vizat spargerea unitatii fortelor adversarului, crearea de disensiuni.

Conducerile ambelor grupari de forte implicate în razboiul din Irak au recurs într-o masura considerabila la procedee de influentare psihologica specifice dezinformarii. În acest scop au fost prezentate fapte, exemple, situatii ce au fost prelucrate, exagerate, generalizate, distorsionate sau trunchiate, s-au extras din ele concluziile avantajoase uneia din parti si pe care le- au sugerat, le- au propus fortelor adverse.

Campania de dezinformare a fost completata în mod foarte eficient de cenzura instituita de ambele parti asupra informatiilor.

Asa cum au subliniat majoritatea publicatiilor, razboiul din Irak impunea toate conditiile, sub aspectul tehnicii comunicatiilor pentru a fi urmarit de întreaga omenire pe micile ecrane. În zilele premergatoare declansarii ostilitatilor ca si în primele ore ale desfasurarii, ceea ce se dorea s-a înfaptuit. Lumea a vazut în direct pregatirile, decolarile, întoarcerile din misiunile de lupta. În rândul simpatizantilor coalitiei antiirakiene domnea o oarecare euforie de care nu erau straine transmisiile televizate.

Dar a venit si ceasul adevarului: distrugeri, vieti pierdute, avioane doborâte. Dintr-o data strategii s-au trezit: trebuie pastrat secretul operatiunilor. Ca urmare, s-au impus masuri severe de cenzura: nu s-a permis difuzarea de date si imagini care ar fi putut contribui la formarea unor convingeri în legatura cu planurile militare, cu succesul dar mai ales cu esecul unor misiuni, cu pierderile uneia din parti.

Din bogata panoplie a dezinformarii, se impune sa ne oprim în mod expres asupra zvonurilor. În batalia pentru influentarea luptatorilor si populatiei, a opiniei publice internationale, majoritatea expertilor subliniaza ca «zvonurile pot fi mai eficace decât rachetele în slabirea moralului inamicului». Prin lansarea acestora, s-a urmarit în primul rând crearea si adâncirea unor disensiuni, sadirea confuziei si neîncrederii în rândul luptatorilor, discreditarea unor personalitati politice de prima marime.

Concluzia care se trage din cele prezentate anterior este aceea ca ambele grupari implicate în conflict au recurs în repetate rânduri la zvon ca procedeu de baza al dezinformarii. De asemenea, putem afirma ca fortele specializate în astfel de actiuni din cadrul aliantei americano- engleze au «tintit» în primul rând persoana lui Saddam Hussein, discreditarea acestuia în fata opiniei publice interne, cât si a celei internationale, au urmarit sa creeze impresia existentei unei puternice opozitii în tara, sa sporeasca neîncrederea soldatilor irakieni în regimul de la Bagdad si sa amplifice unele disensiuni în cadrul armatei, dar mai ales unele nemultumiri.

Un alt procedeu care s-a dovedit a fi util în conflictul din Irak si care a fost prezent atât în actiunile desfasurate în perioada premergatoare, cât si în cea ulterioara declansarii conflictului, a fost acela al amplificarii sau diminuarii voite a semnificatiei unor fapte, a consecintelor unor actiuni. Astfel, în scopul demoralizarii efectivelor adversarului, intimidarii acestuia, compromiterii în fata opiniei publice si acelei internationale, presedintele american George Bush a lansat ultimatumul prin care cerea lui Saddam Hussein si familiei acestuia sa paraseasca tara în 48 de ore. De asemenea, comunicatele de razboi, în ciuda declaratiilor ca sunt reale, au fost amplificate sau diminuate în mod deliberat.

Din partea coalitiei americano-engleze acestea au vizat cu predilectie: rezultatele atacurilor aeriene; distrugerea rachetelor inamice; numarul avioanelor irakiene bombardate; numarul prizonierilor irakieni; distrugerile provocate instalatiilor chimice si nucleare, aviatiei, punctelor de comanda; propriile pierderi.
În mod cert, alianta americano-engleza a încercat si în mare parte a reusit o disimulare cu mare discretie a propriilor pierderi. În acelasi timp însa, americanii au dorit înca de la începutul razboiului sa aiba o imagine precisa asupra pierderilor provocate adversarului.

Asa cum subliniam anterior, partea irakiana nu s-a lasat mai prejos în ce priveste dezinformarea. Aceasta s-a axat în mod deosebit pe: numarul de avioane doborâte, numarul de prizonieri, ineficienta atacurilor aeriene ale aliantei, propriile pierderi.

Alaturi de comunicatele de razboi, o pondere însemnata a avut-o intoxicarea adversarului cu o serie întreaga de exagerari si respectiv minimalizari de orice natura.

Din desfasurarea actiunilor militare, pe timpul operatiunii aeriene si a ofensivei terestre, apreciem ca organele de specialitate ale aliantei au derulat o abila campanie de dezinformare privind: rolul anumitor categorii de tehnica de lupta; ritmul si valoarea fortelor dislocate în zona; pregatirile pentru ofensiva terestra; superioritatea în armament, tehnica de lupta si nivelul pregatirii militare; eficienta rachetelor SCUD si PATRIOT. Astfel, printr-o abundenta a datelor contradictorii, probând «ineficienta bombardamentelor» declarata de Bagdad, s-a creat un mit al invincibilitatii trupelor irakiene, în special a Garzii Republicane. Ulterior, derularea rapida a operatiunilor terestre a demonstrat contrariul.

În ce priveste superioritatea tehnicii si armamentului din dotare, a fost oferita în mod deliberat imaginea unui razboi «curat», avioanele, bombele, rachetele având capacitatea de a selecta obiectivele, distrugându- le doar pe cele de importanta militara si logistica, aspect ce a avut o anumita influenta asupra opiniei publice mondiale. Dimpotriva, referirile la calitatile tehnicii irakiene au fost orientate cu preponderenta în sensul minimalizarii eficientei acesteia.

Contracarând acest gen de aprecieri, Bagdadul a avertizat ca «Irakul nu si-a folosit înca toate fortele si armele», si ca rampele de lansare a rachetelor sunt intacte si dispun de arme surpriza. Sub acelasi aspect al exagerarilor, s-au înscris si încercarile conducerii de la Bagdad de a transforma orice retragere într-o adevarata victorie.

Din panoplia dezinformarii nu au lipsit nici insinuarile, falsele acuzatii, învinovatirile. În scopul declansarii unor miscari si manifestatii de protest de masa, pentru a adânci prapastia dintre conducerea de la Bagdad si mase, specialistii americani au subliniat în repetate rânduri necesitatea înlaturarii de la putere a liderului irakian, întrucât acesta este vinovat de declansarea razboiului si nu poporul irakian, el este «un om care a folosit armele chimice împotriva propriului sau popor».

De cealalta parte, Saddam Hussein, atât pe plan intern, dar mai ales international a actionat pentru acreditarea ideii ca de fapt, americanii si-au propus sa distruga Irakul si nu sa-l elibereze, aceasta pentru a-si realiza planurile de dominatie si hegemonie în lumea araba.

Când avioanele americane si engleze au bombardat Bagdadul, irakienii au vorbit despre atacarea fara discriminare a cartierelor civile, lovirea unei maternitati, trecând sub tacere atingerile aduse unor obiective militare. Aceste actiuni au favorizat o anumita sensibilizare a opiniei publice internationale fata de soarta populatiei civile, dublata si de comunicatele referitoare la pierderile suferite în rândul civililor, care indicau cifre substantiale.

Aceste insinuari au urmarit influentarea opiniei publice internationale si demontarea ideii avansate în unele state, potrivit careia America si-a depasit cadrul mandatului încredintat, culpabilizându-le.
Vehicularea unor informatii referitoare la faptul ca la Bagdad si în împrejurimile sale au aparut numeroase obiective false, între care baze de aviatie si pozitii de artilerie, pe care au fost instalate machete si tehnica de lupta, au lasat sa se înteleaga ca pierderile Irakului au fost mult mai mici decât cele declarate de militarii americani.

ASPECTE PRIVITOARE LA TIPURILE DE MATERIALE TIPARITE

Materialele tiparite au îmbracat forma manifestelor, foilor volante, permiselor de libera trecere, lozincilor, caricaturilor, brosurilor etc. Unele tipuri de manifeste contin îndemnul de a se preda, adresat soldatilor irakieni, ca singura modalitate de a-si salva viata. Sunt exploatate dorul de casa - acreditându-se ideea ca singura modalitate de a se reîntoarce la familiile lor este predarea - respectiv starea de subnutritie a trupelor irakiene, sugerând faptul ca cei ce se predau sunt întâmpinati cu o masa copioasa, fiind bine tratati.

Alte tipuri de manifeste sunt destinate intimidarii si descurajarii populatiei si trupelor irakiene, acreditarii ideii ca orice rezistenta este inutila si subliniaza superioritatea tehnica a fortelor americane si engleze.

S-au adresat, de asemenea, îndemnuri de a abandona tehnica din pozitiile de lupta, specificându-se ca fortele aeriene fac tot posibilul sa nu bombardeze oamenii nevinovati, urmarind sa distruga doar mijloacele de lupta.

Din continutul materialelor tiparite nu au lipsit acuzatiile la adresa liderului irakian, urmarindu-se prin texte si imagini sa se creeze si adânceasca prapastia dintre conducerea politico- militara si trupe, respectiv populatie.
Studiul continutului si formei materialelor scrise pune în evidenta principii interdisciplinare si o metodologie stiintifica de elaborare si difuzare: cunoasterea detaliata a obiectivului de influentat (efective, necesitati, obiceiuri, prejudecati, reactii si mecanisme sociale si de grup etc.); stabilirea elementelor vulnerabile; accesibilitatea si claritatea mesajului; atractivitatea (culori, desene expresive); coeficient suficient de credibilitate, precum si alegerea celor mai favorabile momente de utilizare.

Temele majore dezvoltate au vizat necesitatile fizice de baza (foamea, instinctul conservarii, nevoia de a se sti în siguranta), teama (fata de inamic, de mijloacele moderne de lupta, fata de moarte), îngrijorarea dar si nostalgia fata de soarta familiilor luptatorilor. S-a utilizat îndeosebi forma grafica (desen) sau grafic + text. De asemenea s-a evitat elementul "sex" si pornografic în continutul materialelor pentru a nu afecta traditiile arabe la care se stie ca acestia tin foarte mult.

Conflictul din Irak a reprezentat intrarea într-o era relativ noua în arta razboiului, dominata de o tehnologie ultrasofisticata care a impus specialistilor militari redefiniri de conceptii, strategii si tactici. În razboiul din Irak nu au vorbit numai armele. O dimensiune cvasi- invizibila dar omniprezenta a constituit-o razboiul psihologic.

Din punctul de vedere al caracteristicilor capatate în ultimul sfert de veac, se poate afirma cu certitudine ca operatiile psihologice sunt în plina dezvoltare si diversificare si tind sa capete în viitor un rol primordial. Este vorba, în acest sens, de existenta deosebirii esentiale între constrângerea fizica si constrângerea psihologica în razboi, prin urmatoarele caracteristici:
- Scopurile partilor beligerante (supunerea conduitei unei parti vointei celeilalte parti), metodele si mijloacele pentru constrângerea fizica sunt considerate ca fiind aceleasi si comune, în timp ce constrângerea psihologica este "invizibila" pentru subiectul asupra caruia se actioneaza.
- Componentele personalitatii umane prin intermediul careia se realizeaza constrângerile sunt diferite.
- Subiectul este fortat sa-si abandoneze vointa celui care îi aplica constrângerea. În cazul aplicarii constrângerii psihologice, comportarea subiectului se prezinta ca o vointa "proprie", pe când în cazul constrângerii fizice comportarea lui este conceputa ca rezultat al subordonarii unei alte vointe, respectiv vointei celui ce aplica constrângerea asupra sa.

Tehnicile, metodele, procedeele si mijloacele folosite, utilizeaza pe scara larga cuceririle tehnicii si stiintei cunoasterii (radioul, televiziunea, satelitii, calculatoarele, publicatii diverse), ce pot determina eficienta actiunilor psihologice.

Operatiile psihologice parasesc domeniul ideologic, strict propagandistic si trec în domeniul general al intereselor politico-militare.

Pentru a concluziona, putem afirma urmatoarele:
1. Operatiile psihologice se desfasoara înca din timp de pace, fiind prezente în toate domeniile vietii sociale.
2. Diversitatea si modalitatile de aplicare a operatiilor psihologice sunt în plina ascensiune si perfectionare având ca suport:
- Perfectionarea mijloacelor de informare si transmitere a informatiilor, multitudinea canalelor de informare si facilitatea "prelucrarii" lor din punct de vedere psihologic.
- Superficialitatea "tintei" care primeste informatia fara verificarea veridicitatii.
- Numarul mare si succesiunea rapida a informatiilor (mesajelor).
- Mediu vast de propagare.
- Cheltuieli relativ reduse.
- Impact mare asupra populatiei, care, de cele mai multe ori, preseaza conducatorii militari în adoptarea deciziilor.
- Sunt aplicate pe toata scara valorilor sociale, atât pe orizontala, cât si pe verticala.
3. Probabil, într-un viitor nu prea îndepartat, operatiile psihologice vor înlocui violentele armate.
4. Posibilitatile de explorare sunt înca nedefinite, nedescoperite sau neaplicate pe scara larga (în special în domeniul paranormalului).

Strategia razboiului din zilele noastre, exclude din ce în ce mai mult recurgerea la interventia armata. Conceptia clasica este parasita tot mai mult pentru a face loc noii conceptii, în care operatiile psihologice capata un rol important pe timpul ostilitatilor si în situatii de criza. Acest razboi, analizat si de Alvin Toffler ca fiind specific celui de-al "treilea val", a început deja sa produca acei "razboinici ai cunoasterii", dupa cum îi defineste autorul. Acestia fac o progresie de la preocuparile tehnice initial înguste, catre o conceptie cuprinzatoare a ceea ce se va numi cândva "strategia cunoasterii". Este vorba de un razboi care va deruta specialistii si analistii, va rupe barierele temporale, spatiale si conventionale si va fi capabil de cele mai neînchipuite posibilitati.
 

* U.M. 02450 Bucuresti