A poseda deprinderi de supravietuire este important, a supravietui este esential.

Lucrarea îsi propune sa identifice si sa explice comportamentul militarilor în situatii reale de supravietuire asociate misiunilor antiteroriste. Militarii se confrunta pe de o parte cu atitudinile teroristilor, iar pe de alta parte cu stresul produs de propria minte, care împreuna creeaza situatii tensionante ce îi pot destabiliza.

Elementul cheie în orice situatie de risc este atitudinea mentala, orice eroare în gestionarea propriului comportament pot transforma un luptator instruit si sigur pe el în unul nehotarât, ineficient si cu deprinderi îndoielnice care poate sa-si puna atât propria viata în pericol, cât si pe cea a camarazilor sai.

I. Operatii antiteroriste. Perspectiva psihosociala

În ultimul timp auzim din ce în ce mai des cuvintele: teroristi, terorism, actiuni antiteroriste. Nu exista emisiune de stiri prezentata la radio sau televiziune fara sa prezinte acte grave de violenta concretizate în explozii care au ca urmare morti si raniti. Acestea se petrec cu frecventa mare în Irak, locul unde sunt dislocati si militari români.

Pe lânga pregatirea militara specifica fiecarei arme în parte militarii trebuie sa-si cunoasca din punct de vedere psihologic adversarii, sa-si constientizeze propriul potential si nu în ultimul rând sa se poata autogestiona ca sa nu devina victime sau chiar agresori ai oamenilor lipsiti de aparare.

Ca fenomen complex, terorismul a fost abordat mai ales din perspectiva stiintelor juridice ca savîrsirea unor explozii, incendieri sau a altor actiuni care creeaza pericol pentru viata oamenilor ori cauzeaza daune materiale considerabile, ori provoaca alte urmari sociale grave în scopul violarii securitatii publice, intimidarii populatiei sau determinarii autoritatilor publice ori a persoanelor fizice sa ia anumite hotarâri, precum si amenintarea cu savârsirea unor astfel de actiuni în aceleasi scopuri.

Din perspectiva psihosociala [Hudson,1999,McCauley,2002, Mansdorf, 2003, O’Connor, 2004, Zimbardo 2004 ] au concluzionat ca actele de terorism nu pot fi puse pe seama problemelor psihopatologice si a tulburarilor de personalitate. Terorismul este o consecinta a patologiei organizationale care le ofera un sens celor atrasi de aceste grupuri.

Analizând din perspectiva psihologica abuzurile comise de militarii americani asupra prizonierilor irakieni din Abu Ghraib - Irak, un psihiatru militar a afirmat ca acele acte s-au datorat actiunii într-un mediu periculos în lipsa supervizarii [Taguba, 2004 ]. Abuzurile savârsite nu au fost doar ca urmare a esecului unor indivizi în a se conforma unor standarde, ci esecul unor lideri în a întari disciplina.

Compararea teroristilor cu membrii dezirabili ai societatii, din aceeasi zona geografica, a relevat faptul ca acestia au frecvente similare în manifestarea tulburarilor de personalitate [ Mc.Caully, 2002 ]. Acceptându-se ipoteza ca persoanele care comit acte de terorism manifesta tulburari de personalitate, nu trebuie sa neglijam faptul ca ei fac parte din grupuri care functioneaza pe baza discretiei, încrederii si sprijinului reciproc si nu recruteaza oameni care pot fi usor reperati în public. În manualul Al Qaeda sunt descrise trasaturile pe baza carora sunt recrutati membrii organizatiei. Ei trebuie sa fie capabili sa pastreze secretul organizatiei atât în interior cât si în afara, sa fie calmi si sa îndure traume psihologice cum ar fi: arestul sau moartea camarazilor, sa fie de încredere, sa posede abilitati de observare, analiza si sinteza.

Daca analizam cu atentie trasaturile de mai sus ele sunt printre cele care definesc si profilul unui militar implicat în operatiile antiteroriste. De aceea este vital pentru un asfel de luptator sa-si cunoasca bine adversarul, sa-i cunoasca mentalitatea, cultura din care face parte, ideologia religioasa ca sa-i poata anticipa reactiile si misiunea sa se încheie cu succes.

II. Semnificatia psihologica a supravietuirii

Un militar implicat într-o situatie de risc are nevoie de mult mai mult decât stiinta si îndemânarea de a construi adaposturi, a procura alimente, a face focul si a se deplasa fara mijloace standard de navigatie. Unii luptatori având o instruire minima din punct de vedere a tehnicilor de supravietuire au trecut cu bine prin situatii care le puneau viata în pericol, altii care erau instruiti, dar care nu au avut capacitatea de a folosi aceste tehnici au murit. Cheia este atitudinea celor implicati care fara o autogestionare comportamentala riguroasa, informatiile obtinute la instruire nu le foloseste la nimic.

Într-un mediu ostil care presupune supravietuirea, militarul este supus în permanenta stresului care are impact nu în ultimul rând asupra mintii sale. Gândurile, ideile necontrolate, rationamentele gresite amplificate de emotii puternice creeaza anxietate ce poate transforma un soldat sigur pe el, instruit într-unul indecis, ineficace, cu o abilitate îndoielnica de supravietuire.

Este imperativ ca cei implicati în situatii tensionate, conflictuale sa fie avizati asupra propriilor reactii comportamentale si a modului de gestionare a acestora. Stresul la care sunt supusi nu este o maladie care poate fi tratata si eliminata, este o conditie pe care în functie de situatie fiecare o experimenteaza. Stresul are si o parte pozitiva deoarece ofera provocari si da sansa fiecaruia sa-si evalueze popriile calitati de adaptare si flexibilitate, relevând totodata importanta situatiilor. Gestionarea ineficienta a stresului însa aduce latura negativa a acestuia, ceea ce duce la dezordine mentala si emotionala concretizata prin urmatoarele:
- dificultati în luarea deciziilor corecte;
- atitudine rautacioasa fata de ceilalti;
- uitare;
- nivel energetic scazut;
- anxietate constanta;
- predispozitie spre comiterea unor erori;
- idei despre moarte sau suicid;
- dificultati de comunicare si relationare;
- izolare;
- evitarea asumarii responsabilitatii;
- neglijenta fata de propria persoana.

În concluzie stresul poate avea un rol constructiv sau distructiv asupra psihicului militarului. El poate încuraja sau descuraja, poate impulsiona sau poate duce direct la moarte.Va supravietui militarul care va domina propriul stres în loc sa lase stresul sa-l domine pe el.

Orice interventie antiterorista implica risc, iar acesta are ca efect direct stresul asupra psihicului militarului. De multe ori evenimentele producatoare de stres nu apar pe rând ci simultan: informatii insuficiente asupra misiunii sau a locului, obstacole, probabilitatea ranirii sau chiar a pierderii vietii. Odata acestea recunoscute de psihic acesta fie se pregateste sa lupte, fie sa cedeze. Aceasta pregatire implica un S.O.S. intern trimis întregului organism. Din punct de vedere fiziologic se elibereza energie prin intensificarea metabolismului lipo-glucidic, ritmul respiratiei se intensifica pentru a creste aportul oxigenului în sânge, creste tensiunea musculara, mecanismle de coagulare sunt activate pentru reducerea sângerarii ranilor; simturile devin mai ascutite, auzul mai sensibil, se dilata pupilele, mirosul devine mai sensibil. Aceasta mobilizare a organismului permite militarului sa faca fata pericolelor potentiale. Cu toate acestea nivelul de alerta nu poate fi mentinut la nesfârsit mai ales când sursele de stres au continuitate si se cumuleaza, instaurându-se epuizarea, de aceea mecanismele de supravietuire implica strategii de administrare eficienta a stresului. Luptatorul trebuie sa cunoasca tipurile de factori situationali care favorizeaza stresul.

III. Factorii situationali ai stresului în actiunile antiteroriste

1. Ranirea, Boala sau Moartea
Ranirea, boala sau moartea sunt fenomene reale carora un supravietuitor trebuie sa le faca fata. Nimic nu este mai stresant decât un mediu de risc în care se poate muri ca urmare a actiunii adversarului, a unui accident sau ranirii letale. Boala si ranirea genereza durere si discomfort. O buna gestionare a stresului aduce dupa sine marirea curajului si scaderea vulnerabilitatii acestuia, marind considerabil sansele de supravietuire.

2. Nesiguranta si Lipsa Controlului
Militarii participanti la actiunile antiteroriste nu au întotdeauna informatii complexe despre misiunea la care participa. Singura garantie este ca nimic nu este sigur. Este extrem de stresant sa lupte când au la dispozitie doar un minim de informatie si un control limitat asupra câmpului de lupta. Acestea cumulate pot duce la ranire sau chiar moarte.

3. Zona de responsabilitate
În misiuni militarii trebuie sa cunoasca zona de responsabilitate care poate contine elemente, pe care daca le cunosc dinainte reduc efectul stresului de acomodare, prevenind totodata îmbolnavirea, ranirea. Aceste elemente pot fi: alternari bruste de temperatura (noaptea foarte frig si ziua foarte cald), temperaturi de peste 60 C, furtuni de nisip, insecte, reptile periculoase, cultura, obiceiurile si religia locuitorilor din zona si nu în ultimul rând atitudinea lor fata de straini.

4. Satisfacerea trebuintelor primare : foamea si setea
Oricât ar fi de antrenat, un luptator fara apa si mâncare nu poate supravietui. Astfel procurarea si proviziile de hrana si apa sunt importante pentru supravietuire.

5. Oboseala si Izolarea
Unele misiuni implica rutina, timp de asteptare îndelungat ceea ce duce la cresterea gradului de oboseala a militarilor (deminarea cladirilor, eliberarea de ostateci).
În conditii de izolare , luptatorul are prilejul de a-si demonstra capacitatile de autosupravietuire, fiind doar el si agresorul sau obiectul agresiunii ( în cazul doar a explozibilului în lipsa factorului uman ). Nu trebuie neglijat faptul ca teroristii amplaseaza explozibilul în zone greu accesibile, izolate. În astfel de situatii fiecare individ reactioneaza diferit, având modalitati proprii de gestionare a stresului.

IV. Reactii naturale ce apar la stresul de lupta

Studierea problemelor de ordin emotional ale militarilor care au interventii în misiuni cu grad crescut de risc au relevat urmatoarele prin tehnica debriefingului: luptatorii sunt mai întâi de toate oameni "de actiune" si abia dupa aceea de "cuvinte" sau "rationamente". Odata însa începuta conversatia, ei rememoreaza interventiile socante si constientizeaza starile emotionale prin care au trecut:

1. Frica
Frica este un raspuns emotional la circumstantele periculoase în care se desfasoara interventia antiterorista. Ea are un potential cauzator de moarte, ranire sau îmbolnavire. Vatamarea nu se reduce doar la probleme de natura fizica ci si la cele psihice, emotionale.
Pentru soldatii care încearca sa supravietuiasca, frica poate avea o functie pozitiva de încurajare producând cutezanta chiar si în cazul ranirii.
Din nefericire pentru altii frica poate imobiliza, astfel individul fiind incapabil sa se salveze. Multi militari manifesta frica când sunt într-un mediu necunoscut si conditiile din jur sunt împotriva lor.
Fiecare luptator trebuie sa dezvolte modalitati proprii de sapânire a fricii pornind de la specificul misiunilor si al propriei personalitati, deoarece el este o entitate unica, iar reactiile îi sunt specifice .

2. Anxietatea
Asociata cu frica este anxietatea. În situatii de lupta este natural ca militarii sa se teama pentru viata lor, face parte din instinctul de conservare.

Anxietatea poate trece însa de limitele de a pune în garda organismul pentru autoconsevare si apar atacurile de panica care dezorganizeaza psihicul uman .

Exista mai multe maniere de manifestare a fenomenului anxios:
- Atacurile recurente de panica (anxietate acuta care apare brusc în cele mai diverse situatii);
- Stari de anxietate generalizata în care predomina o stare de frica de mai mica intensitate, dar de durata mai mare si care îsi au explicatia în idei nerealiste sau cu motivare excesiva care apar din interpretarea unor fenomene ale vietii. Multe reactii somatice (datorate reactiilor vegetative) pot apare în acest tip de anxietate (tensiune musculara, oboseala, tremuraturi, transpiratii, uscarea gurii, ameteli, diaree, greturi, mictiuni frecvente, insomnie, iritabilitate). Gândurile care apar pe acest fond sunt variate, dar toate au ca tematica ideia ca individul nu este capabil a tine sub control aceasta situatie, motiv pentru care el anticipeaza nerealist situatia si evaluarile din partea altora, combinând frica cu aspecte de suferinta somatica difuza.

Modul de debut a crizelor de panica apare brusc sau dupa o perioada în care soldatul a avut anxietate generalizata, debutul putând apare în timpul misiunii sau dupa ( posttraumatic ).

Anxietatea generalizata poate apare si brusc, dar si gradat dupa un eveniment cu efect de soc pentru individul în cauza. Pentru ambele forme evenimentele stresante sunt acelea care declanseaza fenomenul, aceste evenimente ducând adesea la declansarea crizei (termenul folosit este acela de "eveniment de pericol" sau "eveniment ecran" pentru ca el serveste doar la declansare, cauza fiind mult anterioara. Exista si fenomene combinate de anxietate si depresie.

În anxietate se percepe un pericol fizic sau psiho-social (se supraestimeaza de fapt acest pericol). Este o supraestimare reflexa, automata care duce la activarea programului anxios (amintirea ancestrala.)

În situatii de risc, daca individul are o percepere realista a pericolului starea de anxietate nu se mai produce. Când se produce anxietate patologica individul automat supraestimeaza pericolul care ar fi cuprins în situatia respectiva. Aceasta supraestimare automata si reflexa activeaza "programul anxios" ancestral, care este reprezentat de un set de raspunsuri, probabil reactivate din trecutul evolutiei noastre ca specie si care avea rolul de a ne proteja de distrugere în mediul primitiv Aceasta reactie ancestrala cuprinde urmatoarele componente:
- Prepararea luptei sau a fugii (cele 2 reactii adaptative la un mare pericol);
- Scanarea selectiva a mediului pentru posibilele surse de pericol si panica;
- Inhibarea comportamentului (frica paralizeaza sau dimpotriva, activeaza daca reactia este adaptativa ).

Reactia adaptativa reprezinta de fapt activarea resurselor psihice de a se mentine în viata si a nu fi ranit.

3.Furia si frustrarea
Frustrarea apare când o persoana este înfrânta în mod constant în încercarea de a a-si atinge un scop. Arta supravietuirii presupune ca militarul sa ramâna în viata pâna când apare ceva sau cineva care l-ar putea ajuta. Pentru atingerea unui astfel de scop, soldatul trebuie sa folosesca un minim de resurse si aproape inevitabil va întâmpina si dificultati care-i vor scapa de sub control. Astfel, mai curând sau mai târziu, luptatorii vor fi pusi în fata frustrarii când unele din planurile lor esueaza. O consecinta a acestei frustrari este furia. Sunt multe evenimente într-o actiune de lupta care pot produce furie: ratacirea, uitarea sau deteriorarea echipamentului, temperatura, câmpul actiunii cu multiple obstacole, agilitatea adversarilor si limitele fizice. Frustrarea încurajeaza reactiile impulsive si comportamentul irational, deciziile nefundamentate si abandonarea actiunii.

Daca luptatorul îsi poate valorifica si canaliza corespunzator intensitatea emotionala asociata cu furia, el poate actiona productiv atunci când raspunde provocarilor misiunii, din contra daca se lasa prada sentimentelor de mânie, el poate pierde multa energie si pune în pericol propria viata si pe a camarazilor.

4.Depresia
Privatiunile impuse de misiunile de lupta produc sentimente de mâhnire, suparare. Pe masura ce acestea se adâncesc si se cumuleaza apare "depresia ". Depresia este în corelatie cu frustrarea si furia. Militarul frustrat este din ce în ce mai suparat pe masura ce nu îsi poate atinge scopurile. Daca furia nu îl depresurizeaza ( prin exteriorizari ), atunci nivelul frustrarii creste. Arcul distructiv furie-frustrare se amplifica pâna când individul este epuizat fizic, mental si emotional. Ajuns în acel punct, el începe sa renunte si atentia se muta de la " Ce pot sa fac? " la " Nu mai este nimic de facut! " Depresia este o expresie a acestui sentiment de lipsa de speranta si deznadejde.

Nu este nimic anormal sa fii suparat atunci când te gândesti la cei dragi si îti aduci aminte cum este în lumea civilizata. Astfel de gânduri, de fapt ar trebui sa impulsioneze militarul sa termine misiunea cu bine si sa nu cedeze depresiei.

5. Singuratatea si plictiseala
Omul este o fiinta sociala. Foarte putini oameni îsi doresc sa fie singuri tot timpul. Militarul trebuie sa fie constient ca exista posibilitatea de a fi izolat într-un caz de supravietuire. Partea pozitiva a acestui lucru ar fi ca singuratatea poate releva abilitati si talente ascunse pe care individul nu le constientizase înca. Într-o astfel de situatie se pot descoperi forte si puteri interne nebanuite. Partea negativa este ca singuratatea si plictiseala pot fi surse ale depresiei. Într-o situatie de supravietuire, singur sau împreuna cu camarazii, soldatul trebuie sa gaseasca cai pentru a-si tine mintea ocupata productiv si sa-si dezvolte un nivel de autosuficienta.

6. Vinovatia
Circumstantele care conduc la o situatie de supravietuire sunt uneori tragice si dramatice, mai ales când este vorba de o operatie antiterorista cu pierderi de vieti omenesti. Luptatorul trebuie sa fie constient ca poate fi singurul sau unul din putinii supravietuitori. Nu este neobisnuit pentru supravietuitori sa se simta vinovati pentru ca au ramas în viata, în timp ce altii au murit. Acest sentiment, când este folosit în sens pozitiv, a încurajat oamenii sa fie si mai hotarâti sa supravietuiasca pentru un scop maret în viata. Uneori supravietuitorii încearca sa continue actiunea celor care au fost ucisi. Indiferent de motivatia pe care o au, militarii nu trebuie sa se lase cuprinsi de sentimente de vinovatie. Cu totul aparte, având legatura tot cu sentimentul de vinovatie este "necesitatea de a ucide". Fiind nevoiti sa ucida inamicul, pentru unii militari acest fapt poate deveni un important factor al stresului de lupta. Majoritatea oamenilor au convingeri morale puternice impotriva uciderii si ranirii semenilor nostri, iar pentru unii militari este aproape imposibil din punct de vedere psihologic sa se angajeze în a omorâ, cel putin la primele contacte cu inamicul. În cazuri extreme, astfel de militari pot fi chiar incapabili sa reactioneze, sa se apere pe ei însisi când sunt atacati. Pe parcursul angajarii în lupta militarii pot deveni însa obisnuiti sa ucida militarii inamici, iar unii dintre ei chiar se mândresc cu aceasta.

7. Sinuciderea
Un alt raspuns la solicitarile deosebite ale vietii de misiune antiterorista l-a constituit sinuciderea. Aceasta apare mai ales în conditiile în care luptatorul este luat prizonier. Analizele facute asupra frecventei sinuciderilor în rândul prizonierilor ne arata ca acest fenomen nu constituie un simptom dominant. În general, sinuciderile au loc în perioada initiala a starii de prizonierat, când de fapt se produce impactul negativ cel mai puternic, ca urmare a distrugerii întregului suport social al vietii prizonierului. Ruperea tesaturii interindividuale ramâne un factor al producerii stresului, în orice conditii, si cu atât mai semnificativ în situatiile captivitatii. Rezistenta individuala este astfel permanent corelata cu rezistenta data de forta coeziva, de solidaritatea sociala a grupului. S-a constatat un raport invers proportional al frecventei sinuciderilor cu gradul de integrare într-un grup al unui individ si un raport direct proportional cu cresterea rezistentei acestuia, atât a celei fizice cât si a celei psihice.

Posibilitatile de supravietuire a grupului au fost realizate si dezvoltate numai în masura în care acesta si-a dovedit capacitatea de organizare si de subordonare a intereselor individului la necesitatile colective. Existenta unui grup organizat, animat de idealuri corespunzatoare, elaborarea unor strategii comune pentru supravietuire au asigurat cresterea vointei individuale si de grup, a rezistentei psihofiziologice, diminuarea si eliminarea starii de apatie.

Conditiile prizonieratului pot induce o apatie generala a grupului ce determina la rândul ei scaderea capacitatii de decizie si de actiune. Sinuciderea presupune un anumit grad de mobilizare si decizie activa pe care prizonierii, slabiti si apatici, nu-l ating. În sprijinul acestei ipoteze se invoca frecventa mai mare a sinuciderilor la ofiteri (supusi unui grad mai mic de constrângere) fata de soldati. Asa s-ar explica, dupa unii autori, cresterea sinuciderilor printre prizonieri. Ofiterii educati în acest spirit normal al onoarei si demnitatii militare accepta cu greu postura învinsului si a acestei pete considerate rusinoase, pe care o reprezinta prizonieratul.
Datele obtinute din diverse studii ale conduitei unor grupuri de militari aflate în conditii de viata si de munca neobisnuite au atras atentia asupra complexitatii factorilor determinanti ai stresului psihic. Astfel, trebuie luate în considerare obiceiurile, credintele, valorile care caracterizeaza cultura unui individ sau unei organizatii militare.

Fiecarui militar i se poate diminua teama de prizonierat daca este convins de doua lucruri: primul, ca are posibilitati psihofiziologice deosebite de a rezista, ca nu poate fi manipulat psihic chiar atât de simplu si, al doilea, ca niciodata nu va ramâne singur. Omul, si cu atât mai mult militarul bine pregatit poate supravietui fara mâncare pâna la zece zile si pâna la sase luni consumând doar jumatate din cantitatea de alimente cu care este obisnuit, sau poate rezista fara somn pâna la cinci zile, fara urmari negative deosebite pentru sanatate. De asemenea o buna pregatire psihica îl ajuta pe militar sa nu devina o jucarie atât de usor de cunoscut si de condus în directia dorita de manipulator. Daca învata sa actioneze si sa raspunda pozitiv la aceste solicitari, perioada prizonieratului poate fi depasita.

Astfel, unii cercetatori au descoperit ca una dintre variabilele critice de rezistenta la stres era capacitatea emotionala de raspuns. Asa se explica de ce acei prizonieri de razboi dotati cu o anumita „distantare emotionala" în raport cu viata cotidiana au rezistat mai bine decât camarazii lor de detentie. Pragul de anxietate sau de angoasa poate fi mai mult sau mai putin ridicat, tinând seama de individ; în consecinta, indivizii cei mai vulnerabili vor fi aceia care prezinta un prag al angoasei foarte scazut. Se confirma înca o data astfel ca vulnerabilitatea la stres, poate varia în functie de actiunea agentilor stresori si de factorii de personalitate.

V.Tehnici de administrare a stresului în situatii de risc

Pe principiu ca este mai usor sa previi decât sa tratezi, militarii participanti la actiunile antiteroriste parcurg înainte de plecarea în misiune un set de tehnici de gestionare a stresului, în asa fel încât actiunile lor sa fie la maximum de eficienta, iar erorile si pierderile cât mai nesemnificative.

Locul de desfasurare: laboratorul psihologic al U.M. 01763
Participanti: militarii care fac parte din detasmaentul Irak,
Mijloace folosite: aparatura audio-video, computer, videoproiector
Timp alocat: 8 ore
Modalitatea instruirii: prezentarea de filme, sliduri din misiunile anteriaoare, discutii interactive psiholog-participanti.
Temele abordate sunt: autocunoasterea, anticiparea temerilor, adoptarea atitudinilor pozitive, tehnicile de gestionarea stresului.

1. Autocunoasterea
Succesul misunii depinde foarte mult de felul în care fiecare individ îsi cunoaste limitele.Pentru a realiza acest lucru, militarilor le sunt aplicate chestionare si inventare de stres, tehnici proictive de cunoastere a personalitatii, scale de anxietate, teste de simulare a abilitatilor. Pornind de la rezultatele obtinute în conditiile în care ei nu sunt supusi niciunui pericol, ei încep instruirea transpunându-se cu ajutorul filmelor si al efectelor audio-video socante situatiilor de risc:

2. Anticiparea temerilor
Participantii sunt sfatuiti sa nu pretinda ca nu încearca sentimentul de teama si sunt rugati sa identifice din sirul de imagini, imaginea care îi înfricoseaza cel mai mult.tinta nu este aceea de a elimina frica, ci de a-si consolida fiecare încrederea în fortele proprii în situatiile care le creeaza cel mai mult anxietate. Aprecierile circumstantelor evenimentelor trebuiesc tratate cu onestitate si realism. Când în fata unei situatii de supravietuire militarul nu este realist, pe motiv ca lui nu i se poate întâmpla, dezamagirea poate fi pe masura.
Deviza ar trebui sa fie: " Spera în ceea ce este mai bine si pregateste-te pentru ceea ce este mai rau ".

3. Adoptarea atitudinilor pozitive
A vedea partea pozitiva în situatiile din jur nu numai ca mentine într-o forma optima starea de spirit, dar este excelenta pentru exersarea imaginatiei si creativitatii.
Militarii nu trebuie sa uite ca esecul pregatirii psihologice personale duce la reactii precum depresia, pierderea concentrarii atentiei, decizii inadecvate, renuntarea înainte ca organismul sa cedeze.

4. Tehnicile de gestionare a stresului
Nu toate detasamentele participante la misiuni pleaca însotite de psiholog care sa realizeze o pregatire psihica pentru fiecare tip de misiune în parte si chiar daca se întâmpla acest lucru, poate fi un psiholog la peste câteva sute de militari. De aceea este important ca fiecare militar care pleaca, sa participe la misiune cu "lectia învatata".

Învatarea tehnicilor de administrare a stresului poate îmbunatati în mod semnificativ capacitatea de a ramâne calm si concentrat în timpul celor mai riscante situatii. Elementele acestor tehnici sunt: exercitiile de relaxare care implica controlul respiratiei, ele au ca urmare o mai buna oxigenare a creierului si o mai buna functionare a întregului organism, planificarea riguroasa a timpului de actiune, procedurile de convingere si de restructurare a cunoasterii (abilitatea de a controla modul în care este perceputa o situatie).

VI. Concluzii

Misiunea militarilor într-o situatie de supravietuire este sa ramâna în viata. Ei sunt cei care experimenteaza o combinatie de gânduri si emotii. Acestea în functie de abordare pot lucra în favoarea sau defavoarea lor. Frica, anxietatea, furia, frustrarea, vinovatia, depresia sunt toate reactii posibile la stresul asociat supravietuirii. Daca cauzele care ar duce la aceste reactii ar fi controlate, soldatului i-ar creste sansele de supravietuire, el ar fi mai atent la instruire, sa lupte atunci când îi este teama, sa actioneze pentru a-si asigura sprijinul si securitatea, sa creada în camarazii sai. Când militarul nu-si poate controla aceste reactii într-un mod sanatos, el poate ajunge la inactivitate. În loc sa se bazeze pe resursele sale interne, el asculta de temerile sale interne, astfel el experimenteaza înfrângerea psihologica cu mult înainte de cea fizica. Supravietuirea este o stare naturala a fiecaruia, luptatorii trebuie sa fie pregatiti sa ramâna în viata cu demnitate si onoare.

Bibliografie

1. Bandura, Albert, Mechanisms of Moral Disengagement, in W. Reich, 1990
2. Constantin-Edmond Cracsner, Elemente de Psihologie Militara,Ed. Academiei de Înalte Studii Militare, Bucuresti, 2003
3. Freidrich, Stephanie, Enemy Images, prezentare pentru Psyhologists for Social Responsibility, www.psysr.org.2002
4. Smelser, Neil, Mitchell, Faith, Terrorism : Perspectives from Behavioral and Social Sciences, NAP,2001
5. Taguba, Article 15-16 Investigation of the 800th Military Police Brigade, www.npr.org/iraq/2004
6. U.S.Army Survival Manual, Department of Defense.
 

* Psiholog, U.M. 01763 Braila