Desi domeniul "cunoastere si asistenta psihologica" este conturat într-o buna masura, suntem preocupati de cautarea celor mai noi orientari teoretice sau de actualizarea unora mai vechi, care aduc un plus de eficienta practica si o fundamentare stiintifica pe masura.
Astfel, va propunem spre reflexie cunoasterea psihologica de tip longitudinal, care are ca scop cunoasterea integrativa a "personalitatii totale" si premizele teoretice ale psihologiei pozitive care ne readuc în atentie, atât omul concret si real, cu experientele sale pozitive care-i permit a trai demn cât si scopul formativ al acestor orientari teoretice, respectiv construirea personalitatii pozitive.


I. Premize ale cunoasterii psihologice a personalitatii în mediul militar

Pornind de la scopul fundamental al activitatii psihologice în armata, acela de a participa la asigurarea unei resurse umane corespunzatoare obiectivelor, misiunilor, sarcinilor si cerintelor specifice muncii în mediul militar, pâna nu de mult timp, accentul cadea pe secventa de selectie psihologica, care are recunoastere, pondere, substanta, cadru teoretic dezvoltat, probe si tehnici validate, iar activitatea de cunoastere si asistenta psihologica se situa într-un plan îndepartat, ca deziderat, care abia ca prindea contur.

Chiar daca cunoasterea si asistenta psihologica este un domeniu relativ nou, acesta si-a gasit cadrul conceptual-teoretic ca suport stiintific, iar metodele, tehnicile si instrumentele de lucru folosite dovedesc din plin utilitatea si eficienta.

Totusi, din dorinta de fundamentare stiintifica, actualizare, perfectionare si îmbunatatire practica a activitatii psihologului de unitate, aducem în atentie o serie de considerente teoretice care vor fi folosite ca argumente a orientarilor metodologice, cât si un instrument practic, de sinteza, prin care încercam oferirea unei imagini complete a cunoasterii diferentiate a personalitatii subiectilor, de la intrarea pâna la iesirea în/din sistemul militar.

Asadar, în activitatea de cunoastere si asistenta psihologica a personalitatii subiectilor din mediul militar, scopul este de a asigura o cunoasterea profunda a potentialului aptitudinal si structural în vederea stimularii dezvoltarii, a valorizarii acestuia sau a interventiei ameliorative pentru optimizare.

Pentru aceasta consideram adecvata o cunoastere psihologica de tip longitudinal care sa se finalizeze cu o cunoastere integrativa a "personalitatii totale".

Este de asteptat ca, cel mai adesea în procesul de cunoastere longitudinala a personalitatii pentru care pledam, evaluarea sa se adreseze si sa cuprinda "omul sanatos", în conditii de normalitate. Trebuie spus ca în aceste situatii evaluarea nu are functie de control, de a stabili normalitatea ci mai degraba îndeplineste rolul functiei predictive, cu privire la comportamentul, eficienta si adaptarea viitoare.

Cunoasterea psihologica longitudinala are un trecut îndeparatat, conceptul nu este nou, doar încercarea noastra de valorizare si repunere în prim plan a acestui tip de studiu este o preocupare mai noua si mai ales specifica domeniului si activitatii de cunoastere realizata de psihologul de unitate.

Iata de pilda, încercarea de constituire a "dosarului psihologic" dezvoltat [schiopu, U., 2002], care sa contina si date cu caracter medical, pedagogic, juridic si social, apare ca necesitate înca de la sfârsitul anilor `60, când în S.U.A. apareau opozitii fata de folosirea excesiva a testelor.

De asemenea, aducem ca argumente, cercetarile longitudinale întreprinse de J. Piaget cu privire la problematica dezvoltarii inteligentei în copilarie, studiul reflexelor conditionate prin metoda clinica de tip longitudinal, pus în practica de I.P.Pavlov si nu în ultimul rând studii dupa orientarile longitudinale, care priveau psihologia copilului, finalizându-se în a doua jumatate a secolului XX cu valoroase lucrari despre psihologia vârstelor.

Cercetarile de tip longitudinal pe care le propunem sau "studiul cursului vietii" [Zlate, M., 2002] au menirea de a surprinde personalitatea în paradoxul unicitatii si diversitatii ei, chiar daca o mare parte a evaluarilor în scopul cunoasterii sunt efectuate la o vârsta când personalitatea este conturata, cristalizata si în mare parte stabila.

Prin anii `50, unul dintre cei mai prolifici psihologi, R.B.Cattell oferea o viziune referitoare la dinamica personalitatii, bazata atât pe studii transversale, dar mai ales longitudinale, aducând în atentie 6 stadii mari prin care trece personalitatea. De remarcat este faptul ca în viziunea sa, stadiul maturitatii, cu referire la vârstele cuprinse între 23 si 50 de ani, este caracterizat de o stabilitate a personalitatii, de eficienta profesionala si productivitate. Celelalte 5 etape descrise de autor, sunt marcate de diverse schimbari, fie de evolutie, fie de involutie.

De asemena, o serie de studii efectuate în ultimii 10 - 20 de ani în S.U.A. arata ca dupa vârsta de 30 de ani personalitatea sufera doar schimbari minore de-a lungul vietii adulte, mai cu seama acele trasaturi de personalitate evidente, considerate "trasaturi sursa". În acelasi timp, aceleasi studii aduc în atentie si o serie de concluzii cu privire la schimbarile produse asupra personalitatii, având drept sursa de influenta: mediul, situatiile de viata, experienta profesionala si solicitarile de adaptare.

Asadar, suntem îndreptatiti sa credem ca o cunoastere longitudinala care sa înceapa cu datele de la selectia desfasurata pentru intrarea în institutiile formatoare, de învatamânt militar, este imperios necesara. Ulterior, urmarirea, integrarea si interpretarea datelor obtinute la diferite momente existentiale si de evolutie în cariera ne vor oferi o imagine completa si edificatoare asupra personalitatii subiectilor, ajutându-ne astfel sa luam cele mai bune decizii.

Pe de alta parte, trecând într-un alt domeniu, datorita focalizarii cercetarilor din ultimii 50 de ani asupra patologiei, noua orientare a psihologiei pozitive îsi propune sa studieze factorii implicati în pastrarea sanatatii mentale si fizice. Astfel, psihiatrul Vaillant, G. [2002] sustine si el ca pentru a studia procesele psihice implicate, este necesara o abordare longitudinala a personalitatii iar rezultatele obtinute ca urmare a unor studii longitudinale releva importanta acestora în formarea si dezvoltarea mecanismelor de coping: altruismul, sublimarea, supersia, umorul, anticiparea.

În opinia noastra, cercetarile si cunoasterea psihologica de tip longitudinal, au o mai buna finalitate daca aducem în atentie si un alt concept, respectiv cel de cunoastere integrativa a personalitatii. Astfel, primului demers cel de cunoastere longitudinala, îi revine sarcina de recoltare a datelor cu ajutorul diferitelor probe psihologice care se aplica la diferite momente ale evolutiei personale, iar celui de-al doilea demers, respectiv cunoasterea integrativa, îi revine sarcina de a integra datele obtinute si de a le da o interpretare sau diagnosticare a "personalitatii totale".

Un "model sintetic-integrativ de investigare a personalitatii" ne este oferit de Zlate M. [2002], prin care ne propune si dezvolta doua tipuri de demersuri, unul analitic si altul sintetic.
Primul demers, cel analitic, abordeaza identificarea si descrierea unui numar de 6 fatete ale personalitatii, astfel: personalitatea reala, personalitatea autoevaluata, personalitatea perceputa, personalitatea proiectata si personalitatea manifestata.

Cel de-al doilea demers, sintetic abordeaza fatetele din perspectiva structurii si functiilor personalitatii globale, a relatiilor si interrelatiilor dintre cele 6 fatete, care nu trebuie privite ca fiind izolate sau separate unele de altele, ci dimpotriva ca o întrepatrundere, intersectare si convertire a acestora. Astfel, în urma procesului de cristalizare si solidificare a fatetelor personalitatii, rezulta si sunt descrise urmatoarele tipuri de personalitate: accentuat, dedublat, instabil, unitar, armonios dezvoltat si ideal.

Autorul precizeaza ca diagonosticarea personalitatii totale, integrale, din perspectiva modelului propus, este o activitate greu de realizat, chiar daca avem la dispozitie, o multitudine de probe si metode pentru investigarea personalitatii.

Pentru ca modelul sintetic-integrativ al personalitatii sa nu ramâna doar o abordare teoretica, autorul propune doua modalitati practic-aplicative, astfel:
- fie construirea unui instrument diagnostic sintetic, care sa permita surprinderea integrala a personalitatii;
- fie aplicarea mai multor instrumente diagnostice în masura sa furnizeze informatii despre fiecare fateta a personalitatii si apoi integrarea acestora, într-o imagine unitara, de catre psiholog.

Demersul initiat de noi se pliaza si poate fi dus la îndeplinire, pentru început, daca vom apela la cea de a doua modalitate practica propusa anterior.

O alta viziune "integrativa" regasim si în domeniul psihoterapiei, care apare ca o tendinta teoretica, ca un raspuns la dezvoltarea, dupa anii `70, a unui numar tot mai mare de modele si abordari psihoterapeutice, conducând la o "criza a sistemelor si declinul gândirii centrate pe scoli" [Dafinoiu I., 2001].

În viziunea autorului mentionat, tot mai multi psihoterapeuti, confruntati cu cerintele si solicitarile practice de zi cu zi, sustin ca un singur model teoretic, cu limitele sale, este uneori neproductiv. Alteori, un anumit model nu este cel mai indicat în abordarea anumitor patologii, simtindu-se nevoia elaborarii unor stategii complementare, care sa functioneze într-o maniera sintetizata, dar care sa respecte indicatiile si contraindicatiile fiecarui model.

Reactiile la aceste nevoi nu au întârziat sa apara, astfel au aparut mai multe forme de manifestare a "integrarii" în psihoterapie, însa cel mai des întâlnite sunt: eclectismul tehnic; integrarea teoretica; factorii comuni [Dafinoiu, I., 2001].

Daca ne vom referii numai la "integrarea teoretica", vom observa ca, aceasta este o forma de sinteza în care sunt incluse cel putin doua teorii, asteptându-se ca rezultatele folosirii acestora împreuna, sa fie superioare decât daca le vom folosi separat.

Acest gen de integrare este o încercare de a construi un întreg din mai multe parti care trebuie sa depaseasca conditia de "amestec simplu" sau suma a tehnicilor si metodelor, ajungându-se la gândirea si elaborarea conceptuala, teoretica, sintetica a întregului rezultat, cu noi deschideri, orientari si abordari practice.

În acest domeniu, al psihoterapiilor, integrarea teoretica întâmpina înca multe obstacole care tin de: insuficienta implicare a autorilor în noile demersuri; perceptiile particulare asupra propriilor teorii ale unor autori; lipsa unui limbaj comun în rândul psihoterapeutilor; neimplicarea în formarea teoretica diversificata, s.a., dar concluzia este ca integrarea teoretica apartine totusi viitorului.
Asadar, am folosit doar doua argumente din domenii diferite ale psihologiei, pentru a arata interesul, nevoia de sinteza si integrare a demersurilor psihologice si totodata de a încuraja folosirea complementara a rezultatelor evaluarilor psihologice în scopul explicarii, descrierii si întelegerii profunde a comportamentului uman.

II. Psihologia pozitiva – scurte consideratii teoretice

Asa cum am anticipat în rezumat, orientarile psihologiei pozitive îndeamna spre o noua provocare, deschizând noi dimensiuni ale practicii psihologice. Aceasta ne ajuta sa dam sens cunoasterii integrative a personalitatii subiectilor din mediul militar si o noua forma de consistenta a finalitatii actului psihologic, completând ceea ce lipsea din suportul teoretico-stiintific.

Asadar, psihologia pozitiva este prezentata si apare ca ramura a psihologiei prin anul 2000, promtând sa îmbunatateasca calitatea vietii si sa previna patologia care se instaleaza atunci când viata este lipsita de semnificatii. Datorita focalizarii excesive, dupa al doilea razboi mondial, asupra patologiei, noua stiinta sustine ca s-a ajuns la un model explicativ al psihicului din care lipsesc acele trasaturi si caracteristici pozitive cum ar fi: speranta, întelepciunea, creativitatea, curajul, spiritualitatea, responsabilitatea, perseverenta, care fac ca viata sa aiba valoare. Autorii schiteaza un cadru al unei stiinte care în viitor va permite întelegerea factorilor ce ajuta indivizii si societatea sa prospere si sa se dezvolte.

Reprezentantii psihologiei pozitive considera ca, politicile economice care continua sa contribuie la cresterea bunastarii materiale, neglijeaza nevoile umane, trasaturile si caracteristicile care duc la starea de bine psihic, la individul pozitiv, la comunitatile prospere. Psihologia s-a axat mai mult asupra patologiei si a preocuparii pentru a “îndrepta" ceea ce este rau, afectat. Psihologia pozitiva îsi propune sa se focalizeze pe îmbunatatirea calitatilor pozitive, pe experientele subiective valoroase: starea de bine psihic, multumirea si satisfactia (în trecut); speranta si optimismul (asupra viitorului); fericirea (în prezent). La nivel individual se va muta accentul pe trasaturile pozitive: capacitatea de a iubi, vocatia, curajul, abilitatile de relationare interpersonala, simtul estetic, perseverenta, capacitatea de a ierta, originalitatea, spiritualitatea, talentul, întelepciunea iar la nivel de grup pe: spiritul civic, responsabilitatea, altruismul, moderatia, toleranta, morala. Din punct de vedere al experientelor subiective valoroase, întrebarea care se pune este: ce determina ca un moment sa fie mai bun decât cel care urmeaza? Raspunsul poate fi formulat daca vom urmari sinteza prezentata în rândurile urmatoare, dupa un material din revista “American Psychologist", 2000. Astfel, Daniel Kahneman considera importanta experienta hedonica, Diener se focalizeaza pe starea de bine psihic experientiata la nivel subiectiv, Massimini si Delle Fave pun accentul pe optimism, Myers pe fericire iar Ryan si Deci pe autodeterminare. Taylor, Kemeny, Reed, Bower & Gruenwald si Salovey, Rothman, Detweiler & Steward sustin relatia dintre emotiile pozitive si sanatatea fizica. Aceste concepte pot fi vazute atât ca stare cât si ca trasatura. Pe de o parte putem apela la ele pentru a explica momentele de fericire, iar pe de alta parte putem vedea prin ce anume se deosebesc oamenii fericiti de cei nefericiti. În ceea ce privesc trasaturile pozitive se merge pe ideea ca fiinta umana este o entitate adaptativa. Ryan si Deci pun accent pe autodeterminare, Baltes si Staudinger pe întelepciune, iar Vaillant pe mecanismele de coping. Lubinski si Benbow, Simonton, Winner si Larson considera importante ca trasaturi pozitive: performantele exceptionale, creativitatea si talentul. Unele din aceste abordari adopta o perspectiva explicit evolutiva, de dezvoltare, considerând ca trasaturile individului se dezvolta si se manifesta pe tot parcursul vietii. La nivelul contextului social, al grupului, Myers descrie contributia relatiilor sociale la atingerea fericirii, Schwartz reflecteaza asupra necesitatii normelor culturale de a elibera indivizii de povara alegerii, Larson insista pe importanta activitatilor voluntare pentru dezvoltarea tinerilor, iar Winner descrie efectele familiilor în dezvoltarea talentelor.

Patru concepte sunt considerate trasaturi pozitive esentiale din punctul de vedere al psihologiei pozitive: starea de bine psihic, optimismul, fericirea si autodeterminarea.

Edward Diener sustine ca starea de bine psihic se refera la ceea ce gândesc oamenii si simt în legatura cu viata lor, la concluziile în plan cognitiv si rezonanta afectiva asociata atunci când îsi evalueaza existenta. El considera ca personalitatea este un factor important implicat în starea de bine psihic si în mod special temperamentul. Studiile interculturale sugereaza si o legatura între conditiile macrosociale si fericire.

Un alt aspect important este modul cum valorile si scopurile personale mediaza între evenimentele externe si calitatea experientelor. Doi filozofi ai antichitatii sustineau ca nu ce se întâmpla oamenilor determina cât de fericiti sunt ei, ci cum interpreteaza ei acea întâmplare, acel eveniment. Se pare ca ceea ce mediaza între evenimentul extern si interpretarea/semnificatia pe care persoana o acorda evenimentului este optimismul. Christopher Peterson considera ca optimismul implica atât componente cognitive, emotionale cât si motivationale. Oamenii cu un nivel crescut de optimism sunt în general bine dispusi, sunt mai perseverenti, au succes si sunt sanatosi din punct de vedere fizic.

Perspectiva lui David Myers asupra fericirii este sustinuta doar empiric. El considera ca valorile traditionale trebuie sa contina elemente de adevar pentru a putea fi transmise peste generatii facând aluzie la asocierea între credinta religioasa si fericire. Alti sustinatori ai acestui concept considera ca fericirea este influentata si de alti factori cum ar fi cresterea economica, venitul si relatiile interpersonale.

Richard Ryan si Edward Deci considera autodeterminarea ca fiind o trasatura centrala a psihologiei pozitive. Teoria asupra autodeterminarii investigheaza trei nevoi importante: nevoia de competenta/calificare, de apartenenta si de autonomie. Atunci când aceste nevoi sunt satisfacute, individul este motivat intrinsec, capabil sa-si dezvolte potentialul si sa caute noi provocari. Privind autodeterminarea dintr-o perspectiva filozofica si istorica, Barry Schwartz considera ca autonomia duce la un fel de “tiranie" psihologica – un exces de libertate care poate determina insatisfactie si depresie. Responsabilitatea alegerilor devine uneori prea grea. Pentru cei mai multi oameni alegerea nu este nici asteptata, nici dorita. Constrângerile culturale si sociale sunt necesare pentru o viata satisfacatoare si împlinita.

Aceasta perspectiva deschisa de psihologia pozitiva, din punctul nostru de vedere, chiar daca avem doar informatii teoretice, este de mare interes pentru domeniul cunoastere si asistenta psihologica, deoarece raspunde unui interes imediat, acela de a ajuta omul, de a-l îndemna spre autocunoastere, autodezvoltare si eficienta organizationala. Putem anticipa si încerca o prima actiune practic-aplicativa, constând în întocmirea profilului psihologic si informarea subiectului asupra trasaturilor sale cu valente pozitive cât si a modului de exploatare a acestora pentru a obtine eficienta si comfort.

III. Concluzii

Având în vedere consideratiile teoretice prezentate cât si efectul limitat al functiei predictive a demersului psihodiagnostic, propunem, printr-o gândire pragmatica urmatoarele:
- procesul de cunoastere psihologica longitudinala sa aiba caracter continuu si integrativ, care sa înceapa cu recoltarea si centralizarea datelor de la examenul psihologic desfasurat în scop de selectie la intrarea în sistemul militar, sa continue pe timpul scolarizarii si ulterior la locul de munca, pâna la iesirea din sistem;
- experientele, trasaturile si caracteristicile individuale evaluate sa fie consemnate într-un instrument centralizator individual, denumit "Fisa statistica centralizatoare cu datele examenelor psihologice" [Negura, G. , Metodologia privind cunoasterea cadrelor militare si personalului civil, 2005], prezentat în anexa nr.1, care însoteste individul în toate structurile militare în care activeaza si care vor fi folosite de psihologul din unitate pentru cunoastere integrativa a "personalitatii totale" în scopul descrierii, explicarii si previziunii comportamentului.

În ceea ce priveste psihologia pozitiva, care ne propune prevenirea patologiei si îmbunatatirea calitatii vietii gândim doua modalitati de actiune, astfel:
- la nivelul individului, vom orienta procesul de cunoastere integrativa si spre surprinderea experientei pozitive, respectiv a satisfactiei, optimismului, curajului, iertarii, întelepciunii, autodeterminarii, talentului si nu doar pe investigarea extremelor, a tendintelor si accentuarilor; astfel, o modalitate de validare a experinetei pozitive se va angaja prin schitarea unui profil de personalitate descriptiv, care va fi adus spre cunoastere, posesorului acestuia, cu intentia de a-si cunoaste si folosi potentialul cu valentele si caracteristicile sale pozitive;
- la nivelul grupului, ne vom centra pe cunoasterea mediului de lucru si diagnoza climatului organizational, atât în scopul cunoasterii acestuia, cât si pentru construirea contextului social în care se formeaza experientele si personalitatile pozitive, printr-un eventual control al unor factori, cum ar fi: relatiile sociale si interpersonale, activitatile voluntare, relatiile familiale, respectul fata de normele culturale si sociale ale grupului respectiv.
Desi modelul avansat în propunerea noastra pare a fi temerar, noi credem ca prin studiile si cercetarile ulterioare acesta va fi validat stiintific si însotit de metodologii practic-aplicative.

Bibliografie

1. Cretu, R.Z. – Evaluarea personalitatii, Iaşi, 2005;
2. Dafinoiu, I. – Elemente de psihoterapie integrativa, Iasi, 2002;
3. Seligman, M. E. P. & Csikszentmihalyi, M. , American Psychologist, 55, 2000;
4. Zlate, M. – Eul si personalitatea, Bucuresti, 2002.

 

* Locotenent-colonel psiholog drd., Sectia de Psihologie