INTRODUCERE

Multa vreme psihologia nu a stiut aproape nimic despre mecanica emotiilor.
În ultimii 20 de ani, în urma progreselor neurobiologice s-a înteles mai clar felul cum functioneaza emotiile, acest lucru aducând în prim plan noi remedii pentru crizele emotionale colective.
În viata de zi cu zi, oamenii cu un Q.I. ridicat s-a întâmplat sa nu faca fata greutatilor în timp ce altii cu un Q.I. modest sa se descurce surprinzator de bine.

Factorul care face diferenta dintre ei se pare ca este adesea capacitatea numita inteligenta emotionala, care include autocontrolul, zelul, perseverenta si capacitatea de automotivare. Toate aceste aptitudini pot fi insuflate copiilor (deci pot fi învatate), fapt care da o sansa mai mare de reusita în viata individului, independent de potentialul intelectual primit pe linie genetica.

În lumea de azi inteligenta emotionala poate fi un element esential al legaturii dintre sentimente, caracter si instincte morale. Cei care sunt sclavii impulsurilor (cei lipsiti de autocontrol) au mult de suferit din punct de vedere moral. Capacitatea de a controla impulsurile sta la baza vointei si a caracterului, iar radacina altruismului se gaseste în empatie (capacitatea de a citi emotiile celorlalti).
Exista dovezi ca sentimentele sunt cele mai importante resurse cu care este înzestrata fiinta umana; ele ne dau constiinta de sine, nevoia autoconservarii, ne ajuta sa ne cunoastem pe noi însine si pe ceilalti, ne spun care sunt lucrurile esentiale în viata.

Majoritatea oamenilor, ca urmare a educatiei primite sunt predispusi sa venereze intelectul si sa desconsidere emotiile. Dar, oricât de inteligenti am fi, fara o constientizare a emotiilor noastre, fara o recunoastere si evaluare a sentimentelor si fara un comportament pe masura acestor sentimente nu putem avea relatii armonioase cu ceilalti oameni, nu ne vom putea croi un drum în viata.
Se poate spune ca atunci când, instinctiv, ascultam ce ne spune inima nu gresim cu nimic, desi avem senzatia ca procedând astfel gresim.


CREIERUL EMOTIONAL
Emotiile ne calauzesc în înfruntarea situatiilor dificile si a îndatoririlor mult prea importante pentru a fi lasate în grija intelectului: primejdia, o pierdere dureroasa, perseverarea în atingerea unui scop în ciuda frustrarilor, legatura cu un partener de viata, cladirea unei familii etc.

Fiecare emotie ne da impulsul de a actiona într-o directie distincta, fiecare ne indica directia cea buna în rezolvarea situatiilor problematice si cum aceste situatii s-au repetat mereu în decursul istoriei evolutiei noastre s-a format un repertoriu emotional imprimat în structura nervoasa ca niste tendinte automate, înnascute ale sufletului omenesc.

De multe ori, la bine si la rau, inteligenta poate sa nu mai aiba nici o importanta, atunci când sentimentele îi iau locul.

Aceste reactii emotionale sunt gravate în sistemul nostru nervos, deoarece pentru o lunga si cruciala perioada din preistoria umana au asigurat supravietuirea. Totusi, în zilele noastre, ca urmare a realitatilor sociale aparute cu repeziciune, evolutia nu mai tine pasul cu ceea ce se întâmpla în jur. A aparut o inadecvare a reactiilor emotionale la situatiile concrete. Ca urmare societatea a trebuit sa emita si sa întareasca anumite legi pentru a putea stapâni excesele emotionale, care altfel ar fi fost mult prea nesabuite, caci nu rareori ne confruntam cu un repertoriu emotional modelat de nevoile imediate.

În esenta emotiile sunt impulsuri care ne determina sa actionam, sunt planuri imediate de abordare a vietii, planuri pe care le avem înnascute. Fiecare emotie joaca un rol unic, fiecare pregatind corpul pentru o reactie diferita.

Înclinatiile biologice de a actiona sunt modelate si de experienta de viata si de cultura a noastra.
Cu timpul, amenintarile care au creat reactiile noastre emotionale atât de pretioase pentru supravietuire au început sa fie stapânite, dar a început sa dispara si armonia partilor repertoriului nostru sentimental.
Avem de fapt, doua minti, una care gândeste si una care simte. Aceste doua moduri fundamental diferite de cunoastere interactioneaza pentru a crea viata noastra mintala.

Cele doua minti actioneaza de cele mai multe ori în strânsa armonie (desi sunt facultati semi-independente), împletindu-si caile atât de diferite pentru a ne calauzi prin lume.

Cunoasterea felului în care a evoluat creierul ne ajuta sa întelegem puterea pe care o au emotiile asupra gândirii. De-a lungul evolutiei creierul a crescut de la baza spre vârf, centrii superiori dezvoltându-se mai târziu ca o prelucrare a celor de jos, mult mai vechi. Creierul primitiv nu ajuta la gândire sau la învatare, el este programat dinainte sa regleze functionarea corpului ca atare si sa reactioneze pentru a asigura supravietuirea. Din forma cea mai veche primitiva, trunchiul creierului, au aparut centrii emotionali, deci a existat un creier emotional cu mult înainte sa existe cel rational.

Cea mai veche radacina a vietii noastre emotionale sta în simtul olfactiv (lobul olfactiv), deoarece, în vremurile primitive, mirosul era un simt de o importanta capitala pentru supravietuire.
Ulterior, a aparut la primele mamifere sistemul limbic sau creierul emotional, dispus în jurul trunchiului cerebral si care pe masura evolutiei si-a rafinat doua instrumente extrem de eficiente: învatatul si memoria. La om s-au dezvoltat emisferele cerebrale si neocortexul, care reprezinta creierul rational. Acesta a reusit sa asigure o mai buna adaptabilitate si supravietuire prin crearea de strategii si planificari pe termen lung, a permis nuantari în viata emotionala.

Datorita faptului ca zonele emotionale sunt radacina de la care s-a dezvoltat noul creier, acest lucru da o putere enorma centrilor emotionali, putând astfel sa influenteze restul creierului- inclusiv a centrilor nervosi.
În unele situatii, un anumit centru din creierul limbic declara ca este vorba de o urgenta, concentrând tot restul creierului asupra acestei realitati care nu sufera amânare. Apare astfel un blocaj, declansând o reactie dramatica (o explozie emotionala) înainte ca neocortexul, creierul care gândeste, sa reuseasca în acel timp scurt sa analizeze ce se întâmpla si sa hotarasca ce e de facut.

Aceasta preluare a controlului îsi are originea în nucleul amigdalian, un centru al sistemului limbic (considerat ca sediu al vietii emotionale), denumit “ magazin al memoriei emotionale” (D.Goleman).Acest nucleu actioneaza la nivelul memoriei afective, fara nucleul amigdalian viata este lipsita de sens personal.

S-a descoperit ca în momentele în care reactia impulsiva o copleseste pe cea logica, nucleul amigdalian are un rol crucial. El este un fel de” santinela” psihologica, ce înfrunta toate situatiile, toate perceptiile si care în situatiile de criza trimite semnale catre toate partile importante ale creierului ducând la reactii de aparare. Mai mult, el primeste informatii directe de la simturi prin intermediul unui grup mic de neuroni care face legatura cu talamusul, lucru care îi permite sa aiba o reactie înainte ca ele sa fie înregistrate complet de catre neocortex.
Se poate spune ca emotiile noastre au o minte proprie, una care sustine puncte de vedere independent de mintea noastra rationala.

În creier exista doua sisteme de memorie, unul pentru faptele oarecare si unul pentru cele cu încarcatura emotionala

Reactiile care apar ca raspuns la o situatie prezenta ce seamana cu ceva din trecut poate sa nu fie adecvata, deoarece apare înaintea unei confirmari complete.
Drumul direct pe care se transmite mesajul senzorial de la talamus la nucleul amigdalian permite reactii rapide si optiuni care economisesc câteva fractiuni de secunda cruciale în reactia fata de pericol.
Formatiunea corticala cu rol în temperarea reactiilor emotionale prea puternice este cea a lobilor prefrontali: cel stâng este comutatorul care “ stinge” emotiile tulburatoare, iar cei drepti sunt locul unde se gasesc sentimentele negative precum frica si agresivitatea.

Exista o permanenta influenta între sistemul limbic si neocortex care se poate concretiza într-o colaborare sau dimpotriva. Astfel, emotiile conteaza într-un rationament, capacitatea emotionala ne calauzeste hotarârile de moment asa cum si creierul gândirii joaca un rol conducator la nivelul emotiilor, mai putin în momentele când acestea scapa de sub control.
Intr-un fel avem doua creiere, doua minti si doua feluri de inteligenta: cea rationala si cea emotionala, iar felul cum reusim în viata este determinat de ambele.

DEFINIREA SI CARACTERIZAREA INTELIGENTEI EMOTIONALE

Termenul „inteligenta emotionala” a fost formulat pentru prima data într-o teza de doctorat, în S.U.A., în 1985, de catre Wayne Leon Payne care considera ca aceasta este o abilitate care implica o relationare creativa cu starile de teama, durere si dorinta.

D. Wechsler a remarcat ca adaptarea individului la mediul în care traieste se realizeaza atât prin elementele cognitive, cât si prin cele non-cognitive. Aspectele non-cognitive ale inteligentei include factori de ordin afectiv, personal si social, fiind esentiale pentru reusita în viata a individului.

Studiile privind inteligenta emotionala sunt relativ recente, ele debutând în jurul anilor 90. S-au conturat trei mari directii în definirea inteligentei emotionale, reprezentate de: John D. Mayer si Peter Salovey; Reuven Bar-On; D.Goleman.
1. Mayer si Salovey (1990, 1993) considera ca inteligenta emotionala implica:
- abilitatea de a percepe cât mai corect emotiile si de a le exprima;
- abilitatea de a accede sau genera sentimente atunci când ele faciliteaza gândirea;
- abilitatea de a cunoaste si întelege emotiile si de a le regulariza pentru a promova dezvoltarea emotionala si intelectuala.
Prin aceasta definitie autorii evidentiaza interconditionarile pozitive între emotie si gândire.
2. Reuven Bar-On, doctor la Universitatea din Tel Aviv, în 1992, a stabilit componentele inteligentei emotionale grupate astfel:
a) Aspectul intrapersonal
- constientizarea propriilor emotii;
- optimism (asertivitate) ;
- respect- consideratie pentru propria persoana;
- autorealizare;
- independenta.
b) Aspectul interpersonal
- empatie;
- relatii interpersonale;
- responsabilitate sociala.
c) Adaptabilitate
- rezolvarea problemelor;
- testarea realitatii;
- flexibilitate.
d) Controlul stresului
- toleranta la stres;
- controlul impulsurilor.
e) Dispozitie generala: fericire si optimism.

Acesti cinci factori, componente ale inteligentei emotionale (I.E.) se evalueaza prin teste specifice. Suma punctelor obtinute la aceste teste reprezinta coeficientul de emotionalitate, Q.E.
Dupa cei doi autori, în cadrul inteligentei emotionale sunt incluse urmatoarele capacitati grupate în cinci domenii :
- constiinta de sine a propriilor emotii : introspectia, observarea si recunoasterea unui sentiment în functie de modul în care ia nastere;
- stapânirea emotiilor: constientizarea elementelor care stau în spatele sentimentelor, aflarea unor metode de a face fata temerilor, anxietatii, maniei si supararilor;
- motivarea interioara : canalizarea emotiilor si sentimentelor pentru atingerea unui scop, însotita de controlul emotional, care presupune capacitatea de a reprima impulsurile si de a amâna obtinerea gratificatiilor, recompenselor;
- empatia: capacitatea de a manifesta sensibilitate si grija fata de sentimentele altora, persoana fiind în stare sa aprecieze diferentele dintre oameni;
- stabilirea si dirijarea relatiilor interumane: se refera la competenta si aptitudinile sociale, persoana fiind în stare sa cunoasca, sa analizeze si sa controleze emotiile altora.
3. A treia directie în abordarea inteligentei emotionale este reprezentata de D. Goleman (1995). A fost preocupat de studiul creierului, creativitatii si comportamentului. În viziunea acestuia, constructele ce compun aceasta forma a inteligentei sunt :
- constiinta de sine - încredere în sine;
- auto-controlul - dorinta de adevar, constiinciozitatea, adaptabilitatea, inovarea;
- motivatia - dorinta de a cuceri, daruirea, initiativa, optimismul;
- empatia - a-i întelege pe altii, diversitatea, capacitatea politica;
- aptitudinile sociale - influenta, comunicarea, managementul conflictului, conducerea, stabilirea de relatii, colaborarea, cooperarea, capacitatea de lucru în echipa.

D. Goleman si-a formulat definitia inteligentei emotionale pe baza lucrarii lui Mayer si a lui Salovey din 1990. Acestia si-au actualizat definitia data inteligentei emotionale în cartea din 1997 (în care vorbesc despre interactiunile dintre emotionalitate si rationalitate).

Steve Hein (1996) încearca o prezentare a inteligentei emotionale pe baza consultarii celor mai recente lucrari. Cartea sa din 1996 ofera câteva definitii alternative (asemenea celorlalti autori care au adaugat propria lor contributie"confuziei" referitoare la inteligenta emotionala). Inteligenta emotionala înseamna:
- sa fii constient de ceea ce simti tu si de ceea ce simt altii si sa stii ce sa faci în legatura cu acestea ;
- sa stii sa deosebesti ce-ti face bine si ce-ti face rau si cum sa treci de la rau la bine ;
- sa ai constiinta emotionala, sensibilitate si capacitate de conducere care sa te ajute sa maximizezi pe termen lung fericirea si supravietuirea.
Componentele specifice inteligentei emotionale au fost preluate din lucrarile lui Mayer si ale lui Salovey :
- constiinta de sine ;
- sa fii cunoscator din punct de vedere emotional;
- capacitatea de a fi empatic;
- capacitatea de a lua decizii întelepte;
- capacitatea de a reusi sa-ti asumi responsabilitatea pentru propriile emotii.

În prezent, exista un dezacord daca inteligenta emotionala e mai mult un potential înnascut ori daca reprezinta un set de abilitati, competente sau îndemnuri învatate. Goleman (1998) sustine ca "spre deosebire de gradul de inteligenta, care ramâne acelasi de-a lungul vietii sau de personalitate care nu se modifica, competentele bazate pe inteligenta emotionala sunt abilitati învatate". Cu alte cuvinte, în opinia acestuia, orice om îsi poate ridica gradul de inteligenta emotionala prin educatie si exercitii, dar unele componente ale inteligentei emotionale sunt tratate ca însusiri de personalitate si deci nu s-ar putea modifica pe parcursul vietii individului.

Ridicarea nivelului inteligentei emotionale si a "culturii emotionale" presupune, dupa S.Hein, parcurgerea mai multor etape (faze).

În prima faza este necesara identificarea propriilor emotii, unde este recomandabila folosirea listei de cuvinte care desemneaza sentimente (lista întocmita de Hein).

Apoi urmeaza faza de asumare a responsabilitatii pentru emotiile identificate.
Etapele urmatoare sunt din ce în ce mai grele, presupunând învatarea compasiunii si empatiei si încercarea de a le aplica în practica zi de zi. Ca elemente ajutatoare, autorul recomanda citirea cât mai multor lucrari despre emotii ("în primul rând cele scrise de el"), gasirea unui loc sigur (de exemplu, un jurnal personal) pentru exprimarea adevaratelor sentimente, lecturarea a numeroase carti si vizionarea filmelor de factura emotionala, etichetarea sentimentelor, trairea ("simtirea") propriilor sentimente, evitarea oamenilor care te desconsidera, te socotesc neînsemnat.

Mayer si Salovey au încercat sa puna în evidenta mai multe niveluri ale formarii inteligentei emotionale si anume:
1. Evaluarea perceptiva si exprimarea emotiei.
Acest prim nivel se refera la acuratetea cu care un individ poate identifica emotiile si continutul emotional, atât la propria persoana, cât si la cei din jurul sau, la acuratetea exprimarii si manifestarii emotiilor.
2. Facilitarea emotionala a gândirii.
La acest nivel emotia influenteaza pozitiv gândirea. daca în primii ani de viata emotia actioneaza ca modalitate de semnalizare si de alertare a individului, asigurându-i supravietuirea, pe masura ce omul se maturizeaza emotiile încep sa-i modeleze gândirea, sa o influenteze, atragându-i atentia asupra modificarilor importante din interiorul sau si din mediul înconjurator, modificari necesare unei bune adaptari. Abilitatea de a genera emotii poate facilita gândirea, în sensul ca anticiparea modului în care s-ar putea simti un individ în anumite situatii poate sa-l ajute în luarea deciziilor, în orientarea comportamentului sau într-o directie sau alta.

Pe de alta parte, starea emotionala a unei persoane determina un anumit fel de a privi lucrurile. Astfel, o dispozitie emotionala pozitiva duce la o gândire optimista, pe când dispozitia negativa genereaza pesimism. daca oamenii constientizeaza acest lucru, vor reusi sa-si schimbe starea afectiva de moment si indirect, viziunea asupra situatiei, modul de a actiona si de a reactiona.
3. Întelegerea si analizarea emotiilor si utilizarea cunostintelor emotionale.
Acest nivel se refera la: capacitatea de a întelege emotiile; recunoasterea asemanarilor si diferentelor dintre starile emotionale; cunoasterea semnificatiei starilor emotionale functie de situatiile si relatiile complexe în care se produc; recunoasterea emotiilor complexe, amestecurilor si combinatiilor de emotii; cunoasterea modului de evolutie si de transformare a emotiilor în functie de situatii; capacitatea de a interpreta sensul emotiilor, de a întelege sentimentele complexe si de a recunoaste tranzitul posibil de la o emotie la alta.
4. Reglarea emotiilor pentru a promova cresterea emotionala si intelectuala
Presupune : capacitatea de a fi deschis (de a accepta atât sentimente placute cât si neplacute) ; de a utiliza sau de a se elibera de o emotie; de a monitoriza emotiile în raport cu sine si cu ceilalti; de a manipula atât emotia proprie cât si pe a celorlalti.
Jeanne Segal (1999) a pus în evidenta patru componente ale inteligentei emotionale si anume : constiinta emotionalaa, acceptarea, constiinta emotionala activa si empatia.
Prima componenta vizeaza trairea în mod autentic a tuturor emotiilor care ne încearca, lasând deoparte deprinderile intelectuale prin intermediul carora avem tendinta sa gândim emotiile. Pentru a dezvolta autocontrolul emotiilor, autoarea recomanda exercitii specifice de constientizare a senzatiilor corporale si a emotiilor.

Cea de-a doua componenta presupune acceptarea emotiilor constientizate, adica asumarea responsabilitatii propriilor trairi afective. Acestea nu înseamna resemnare si pasivitate fata de emotii, ci deschidere atât fata de cele placute, cât si fata de cele neplacute.
Constientizarea emotionala activa înseamna sa traiesti experienta prezenta si nu ceea ce ai simtit în trecut. Aceasta componenta presupune constientizarea a tot ceea ce simti, a cauzelor emotiei, a realitatii si a situatiei în care te afli, pentru a putea fi echilibrat, a gândi limpede si a nu fi influentat de emotiile trecute.
Empatia se refera la abilitatea de a ne raporta la sentimentele si la nevoile celorlalti, fara a renunta la propria experienta emotionala. Empatia presupune întelegerea celuilalt, participarea la problemele sale emotionale, fara a te implica în rezolvarea acestora.

EMPATIA CA TRASATURA A INTELIGENTEI EMOTIONALE

Empatia constituie una dintre dimensiunile semnificative ale inteligentei emotionale. S. Marcus (1997) o defineste ca fiind " un fenomen psihic de retraire a starilor, gândurilor si actiunilor celuilalt, dobândit prin transpunerea psihologica a eului într-un model obiectiv de comportament uman, permitând întelegerea modului în care celalalt interpreteaza lumea".
Empatia se construieste pe deschiderea spre sentimentele celorlalti, pe abilitatea de a citi informatiile primite pe cale nonverbala.
S. Marcus apreciaza ca punctul nodal al conceptului empatic îl reprezinta conduita retrairii starilor, gândurilor, actiunilor celuilalt de catre propria persoana prin intermediul unui proces de transpunere substitutiva în psihologia partenerului. Empatia este realizata prin transpunerea imaginativ-ideativa în sistemul de referinta al altuia - respectiv preluarea modului de a gândi si de a realiza rolul social - si transpunerea emotionala, actiunea de activare a unei experiente, de substituire în trairile lui mentionate prin identificarea afectiva a partenerului, preluarea starii lui de spirit.
S. Marcus a sistematizat ipostazele sub care se prezinta empatia :
- fenomen psihic;
- proces psihic;
- produs psihic - concretizat în retrairea gândurilor, emotiilor, actiunilor celorlalti;
- însusire psihica - trasatura de personalitate, aptitudine a individului;
- construct multidimensional de personalitate.
Empatia ca dimensiune a inteligentei emotionale se manifesta în special sub forma unei trasaturi de personalitate. Trasaturile definitorii ale stilului empatic de personalitate constau în capacitatea de transpunere în psihologia modelului extern (al altei persoane) sau de proiectie atitudinal-afectiva îmbinata cu perceperea realitatii din perspectiva acestui model extern, ca si cum ar fi cealalta persoana. Persoanele cu un înalt nivel al empatiei îmbina experienta afectiva cu flexibilitatea în planul cognitiv.
Persoanele înalt empatice sunt altruiste, generoase, tind sa acorde ajutor persoanelor care le înconjoara, au un comportament prosocial bine conturat, sunt bine adaptate social si în general putin anxioase.

EDUCAREA INTELIGENTEI EMOTIONALE

Pentru a reusi în viata Goleman considera ca fiecare dintre noi ar trebui sa învete si sa exerseze principalele dimensiuni ale inteligentei emotionale :
a) Constiinta propriilor emotii :
- sa fii capabil sa le recunosti si sa le numesti;
- sa fii în stare sa întelegi cauza lor;
- sa recunosti diferentele dintre sentimente si actiuni.
b) Controlul emotiilor :
- sa fii în stare sa-ti stapânesti mania si sa-ti tolerezi frustrarile;
- sa fii în stare sa-ti exprimi furia natural, potrivit fara agresiune;
- sa fii în stare sa nu te autodistrugi, sa te respecti, sa poti sa ai sentimente pozitive fata de tine, de scoala si familie;
- sa-ti poti manipula stresul;
- sa ai capacitatea de a scapa de singuratate si de anxietatea sociala.
c) Motivarea personala (exploatarea, utilizarea emotiilor în mod productiv) :
- sa fii mai responsabil;
- sa fii capabil sa te concentrezi asupra unei sarcini si sa îti mentii atentia asupra ei;
- sa fii mai putin impulsiv si mai putin autocontrolat;
- sa-ti îmbunatatesti scorurile la testele de creatie (realizare).
d) Empatia - citirea emotiilor :
- sa fii în stare sa privesti din perspectiva celuilalt;
- sa înveti sa-i asculti pe ceilalti;
- sa îti îmbunatatesti empatia si sensibilitatea la sentimentele celorlalti.
e) Dirijarea (conducerea) relatiilor interpersonale :
- sa-ti dezvolti abilitatile de a analiza si întelege relatiile interpersonale;
- sa-ti poti rezolva conflictele si sa negociezi neîntelegerile;
- sa solutionezi problemele din relatiile interpersonale;
- sa fii mai deschis (asertiv, pozitiv) si abil în comunicare;
- sa fii mai popular si deschis, prietenos si implicat în mod echilibrat;
- sa fii mai implicat si plin de tact (delicat, atent, politicos) ;
- sa fii prosocial si sa te integrezi armonios în grup;
- sa fii mai cooperant, participant, serviabil, de nadejde, îndatoritor;
- sa fii mai democratic în relatiile de afaceri, în modul de a te purta cu altii, în modul de a-i trata.
Abilitatea emotionala trebuie sa fie dezvoltata astfel încât coeficientul de emotionalitate sa reuseasca sa se ridice peste medie.

ROLUL INTELIGENTEI EMOTIONALE în DIRIJAREA, CONDUCEREA si CONTROLUL RELATIILOR INTERPERSONALE
Goleman concluzioneaza ca pentru a manifesta o putere interpersonala trebuie sa detii autocontrolul si sa ai capacitatea de a trece peste anxietate si stres. Dupa autor, cea mai buna arta de relationare se bazeaza pe dirijarea propriilor emotii si pe empatie, competenta sociala prin care persoana reuseste sa se înteleaga usor cu oamenii si sa îndrepte "nepotrivirile" din mediul social. Pe fondul lipsei acestei calitati, excelenta intelectuala face persoana în cauza mai aroganta si mai insensibila. Aceasta abilitate sociala faciliteaza contactele umane.
În cadrul relatiilor interpersonale autorul vorbeste despre rolul expresivitatii si contagiunii emotionale. Contagiunea emotionala este o parte subtila a unor schimburi care au loc în orice întâlnire. Noi transmitem si ne însusim dispozitii, stari de la ceilalti, schimbul emotional fiind subtil si în cea mai mare parte petrecându-se la un nivel imperceptibil. Explicatia, spune Goleman, ar fi ca noi imitam inconstient emotiile pe care le vedem la ceilalti, nefiind constienti de mimica a expresiei faciale, a gestului, a tonului vocii si a altor aspecte nonverbale. Astfel, persoana recreeaza în ea dispozitia celeilalte persoane.
Goleman a observat ca atunci când doua persoane interactioneaza, directia dispozitiei psihice se transfera de la persoana care este mult mai puternica în exprimarea sentimentelor la cea care este mai pasiva în acest sens.
J. Kacioppo, psihofiziolog, spune ca exista un "dans", o sincronicitate a transmisiei emotionale. Preluându-i ideile lui D. Stern, el demonstreaza ca aceasta sincronicitate se întâlneste între persoane care au raporturi emotionale foarte puternice. Ea pare sa faciliteze trimiterea si receptarea dispozitiilor. Exista sincronicitate între partenerii unui cuplu, între profesori si studenti, între orator si multime.
Th. Hatch si H. Gardner considera ca arta de a conduce este o forma sui-generis a inteligentei sociale care consta în recunoasterea sentimentelor celorlalti si în capacitatea de a face rapide conexiuni cu ei. În opinia acestora, componentele inteligentei sociale ar fi :
- organizarea grupului - abilitate a liderului de a initia si coordona efortul membrilor grupului;
- negocierea solutiilor - talent de mediator;
- conexiunile personale - relationarea cu ceilalti;
- analiza sociala - capacitatea de a detecta ceea ce se afla în spatele sentimentelor, motivelor si grijilor personale.
Intre noi si ceilalti au loc permanente schimburi emotionale, multe dintre ele de "emotii subliminale" care se realizeaza la niveluri imperceptibile, dar influentând în mare masura comportamentele partenerilor. Inteligenta emotionala presupune controlul acestor schimbari imperceptibile si subtile, adica abilitati de recuplare a semnalelor dominant nonverbale.

PROGRAM PENTRU DEZVOLTAREA RELATIILOR INTERPERSONALE

O relatie apropiata presupune întelegerea celuilalt, precum si faptul ca acesta ne întelege pe noi, împartasirea unor sentimente, preocupari, gânduri, o relatie cu o puternica componenta empatica.
Relatiile dintre camarazii din armata (bazata pe trairea unor experiente comune) sunt relatii care se sprijina pe o apropiere limitata. Într-o relatie cu adevarat apropiata subiectul îsi asuma anumite obligatii precum si riscul de a nu mai fi în totalitate liber. Acest tip de relatie implica o comunicare autentica. Interactiunile au loc la toate nivelurile sistemului personalitatii, iar obiectivul acestei relatii este o fuziune de tip empatic cu celalalt.
Foarte multe persoane evita sa-si exprime deschis sentimentele de teama de a nu parea ridicoli sau de fi respinsi. Incapacitatea exprimarii sentimentelor lasa loc la neîntelegeri. Individul care nu-si poate exprima sentimentele devine pe zi ce trece tot mai insensibil la acestea, traieste un sentiment de disconfort psihic deoarece nu-si pune în evidenta niciodata personalitatea reala.
Obiective operationale pentru formarea unor relatii apropiate :
1. Evaluarea perceptiva si exprimarea emotiei (identificarea emotiilor) ;
2. Facilitarea emotionala a gândirii (dispozitie emotionala pozitiva);
3. Întelegerea si analiza emotiilor si utilizarea cunostintelor emotionale;
4. Reglarea emotiilor pentru a promova cresterea emotionala si intelectuala.
I. Exercitii prin care oamenii pot învata sa-si exprime sentimentele în mod spontan :

Conversatia cu încarcatura emotionala (Salter 1961)
Pentru început subiectul trebuie sa învete sa exprime verbal ceea ce simte, nu ceea ce gândeste, astfel încât sa realizeze diferenta între cuvintele care exprima stari afective si cuvintele care exprima gânduri sau actiuni.

Exemple :
cuvinte care exprima stari afective : doresc, detest, ador, ma bucur, îmi pasa, iubesc, invidiez, mi-e dor etc.
cuvinte care exprima idei sau actiuni : presupun, cred, consider, îmi imaginez, înteleg, concluzionez etc.
Ulterior subiectul trebuie sa utilizeze cât mai frecvent termeni legati de propria persoana (“eu”, “mie”) împreuna cu cuvintele care se refera la stari afective.
Tehnica autodezvaluirii
Subiectul trebuie sa se antreneze sa comunice într-o maniera mai apropiata.
Se apeleaza la relatarea unor evenimente (experiente emotionale) în vederea usurarii exprimarii sentimentelor autentice. În acest mod subiectul constientizeaza si alte tipuri de sentimente si îi este tot mai usor sa discute liber despre acestea.
Cel care asculta trebuie sa-si controleze propriile trairi si sentimente, sa caute sa surprinda toate nuantele relatarii (povestirii) si sa intre, pe cât posibil, în “pielea” personajului care povesteste.
3) Tehnica acordarii afectiunii
În cadrul relatiilor apropiate, oamenii se tem sa-si exprime sentimentele de afectiune de teama de a nu fi exploatati, de a nu se profita de pe urma lor, de a nu parea slabi sau dependenti.
Tehnica acordarii afectiunii apartine lui Richard Stuart (1973) si implica urmatoarele obiective :
sa determine pe fiecare partener sa devina constient de ceea ce îi face placere celuilalt si nu de ceea ce îl enerveaza;
sa învete persoana
sa realizeze în mod deliberat acele actiuni care ofera satisfactie partenerului sau.
Se folosesc modele de exercitii prin intermediul carora subiectul este învatat sa acorde sprijin, încredere si afectiune celuilalt.

II. În relatiile interpersonale se constata un deficit în dezvoltarea deprinderilor de comunicare; atât a celor expresive, cât si a celor receptive. Oamenii se plâng frecvent de lipsa de întelegere, lipsa de atentie, insuficienta ascultare, escaladarea conflictelor si dificultati în rezolvarea problemelor cu care se confrunta.
Deprinderile receptive includ ascultarea nonverbala, empatizare, parafrazare si alte expresii din care rezulta faptul ca subiectul îl asculta si îl întelege pe celalalt.
Învatarea deprinderilor de comunicare verbala eficienta se realizeaza prin intermediul tehnicii role-playingului (rolul de vorbitor si de ascultator).
Comunicarea eficienta implica exprimare deschisa si ascultare, în timp ce comunicarea ineficienta presupune refuzul partilor de a-si împartasi în mod deschis sentimentele si refuzul de a asculta ce are de spus celalalt.
Secretele unei comunicari eficiente (dupa David Burns, 1989) :
A. Abilitatile de ascultare, care sunt :
Tehnica dezarmarii - este cea mai eficienta tehnica de ascultare.
Presupune identificarea a ceva adevarat în afirmatiile interlocutorului în pofida convingerii ca tot ceea ce spune el este gresit. Aceasta metoda este o arma eficienta atunci când ne simtim atacati si criticati, având un efect calmant asupra adversarului, în masura în care vom rezista tendintei imperioase de a ne certa si a da dreptate celuilalt, vom deveni învingatori. La rândul sau si adversarul se va simti învingator si va manifesta mai multa receptivitate fata de punctul nostru de vedere.
Tehnica dezarmarii adversarului are efect numai daca cel care o practica este sincer, îsi respecta adversarul si nu adopta un ton ironic.
Empatia
Presupune tentativa de a ne situa pe pozitia celuilalt, în încercarea de a întelege ce gândeste si simte acesta.
Empatia cognitiva
Tehnica implica parafrazarea spuselor celuilalt pe un ton necritic si deschis, pentru a putea descoperi ceea ce gândeste el cu adevarat.
Empatia afectiva
Presupune constientizarea a ceea ce simte celalalt pe baza afirmatiilor acestuia.
În timpul practicarii acestei tehnici nu trebuie sa fim de acord sau nu cu celalalt, ci doar sa parafrazam spusele lui si sa-i detectam starile afective. Este indicata adoptarea unui ton calm si linistit, în timp ce utilizam expresii de tipul :
“Mi se pare ca tu vrei sa spui ca...”
“Se pare ca...”
“As dori sa ma asigur ca am înteles ceea ce vrei sa spui...”
Tehnica interogarii
Aceasta metoda presupune formularea de întrebari pe un ton blând si cald pentru a afla ce gândeste si ce simte cealalta persoana (tonul vocii este esential).
Burns afirma ca daca îl lasam pe interlocutor “sa-si etaleze cartile pe masa” (sa ne critice, sa ne spuna cât este de suparat), obtinem mai multe informatii si putem tine problema sub control.
Tehnica serveste nu numai la obtinerea de informatii în legatura cu gândurile si sentimentele unei persoane, ci si la transformarea unei reactii negative vagi într-o problema concreta, care poate fi rezolvata într-un mod constructiv.
În cazul unei dispute putem utiliza toate tehnicile mentionate. Putem infirma criticile interlocutorului fara a invoca nici un argument în apararea noastra. Acest paradox este denumit de Burns “legea persuasiva a contrariilor” : fiti de acord cu criticul dumneavoastra si veti dezaproba afirmatiile acestuia în ceea ce va priveste!
B. Abilitatile de autoexprimare sunt :
Afirmatiile de tipul “eu simt”
Aceste afirmatii sunt esentiale atunci când avem tendinta sa devenim defensivi sau sa ne angajam într-o disputa. În loc sa ne certam sau batem în retragere, putem sa ne exteriorizam sentimentele utilizând afirmatii de tipul “eu ma simt nervos, suparat, deprimat etc.”
Prin aceste afirmatii pot fi exprimate urmatoarele tipuri de stari negative:
sentimente negative (“Ma simt criticat”, “Ma simt suparat”, “Ma simt neînteles”) ;
sentimente care exprima vulnerabilitatea (“Ma simt trist”, “Ma simt respins”, “Ma simt ignorat”) ;
dorinte si aspiratii.
Abilitatile de ascultare ne ajuta sa întelegem sentimentele celorlalti, în timp ce abilitatile de exprimare ne sunt de folos în dezvaluirea propriilor simtaminte.

Întaririle pozitive
Acestea se refera la transmiterea unor mesaje pozitive catre interlocutor, chiar în toiul unei dispute. În acest mod, acesta se simte respectat si apreciat.
De multe ori în viata simtim pornirea de a rupe relatiile cu semenii nostri, pentru ca ei ne exploateaza, sunt prea egoisti sau insensibili. Totusi avantajul mentinerii unor relatii bune cu acestia este mai mare decât pierderea. Un lucru pozitiv spus unei persoane cu care suntem în disputa ajuta la salvarea aparentelor, la ascultarea punctului nostru de vedere, astfel ca mesajul transmis de noi va avea un caracter mai realist si un impact mai mare.


CONCLUZII

Sistemul educational uman pune în mod traditional accentul pe cele trei activitati fundamentale- scris, citit, socotit- toate caracteristice emisferei stângi (dominata de rationalitate), excluzând aproape educarea facultatilor emisferei drepte care este sediul imaginatiei, orientarii spatiale, decodarii muzicii, culorii, ritmului, creativitatii (dominanta sa fiind intuitia).
Cercetarile din ultimul deceniu accepta alaturi de IQ (coeficientul de inteligenta) si EQ (coeficientul emotional). Acestia se afla într-o relatie de interdependenta, fiind incompleti si ineficienti unul fara celalalt. EQ ridicat face sa traim intens ceea ce ni se întâmpla si sa ne cunoastem mai bine, pe noi si pe ceilalti.
Mai mult, daca IQ este oarecum limitat de premisele genetice, EQ este infinit ca posibilitati de dezvoltare si de crestere.
Daca acceptam ca actiunile militare viitoare tind sa devina “operatii speciale”, atunci avem nevoie si de forte de elita, adica de militari instruiti astfel încât sa se adapteze rapid, aproape instinctive (“limbic”) situatiilor neprevazute si schimbatoare.
 

***

Bibliografie

1 PATRICIA EINSTEIN, Intuitia, Ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1999
2 DANIEL GOLEMAN, Inteligenta emotionala, Ed. Curtea Veche, Bucuresti, 2001
3 MIHAELA ROCO, Creativitatea si inteligenta emotionala, Ed. Polirom, Iasi, 2001
4 ION RADU-TOMSA,, Sanatate si succes prin optimizarea stresului, Ed. A.I.S.M., 2002
5 JEANNE SEGAL, Dezvoltarea inteligentei emotionale, Ed. Teora, 2000
6 Revista de psihologie organizationala, vol.II, nr.1, Ed. Polirom, Iasi, 2002
 

* U.M. 02575 Focsani
** U.M. 01270 Focsani