Home | BAC/Teze | Biblioteca | Jobs | Referate | Horoscop | Muzica | Dex | Games | Barbie

 

Search!

     

 

Index | Forum | E-mail

   

Sectiunea de psihologie este realizata de studenti si profesori pasionati de acest domeniu. Va invitam sa explorati acest domeniu si sa va bucurati de resursele online publicate aici!

 

 
 
 
 
 Meniu rapid  Portalul e-scoala | CAMPUS ASLS | Forum discutii | Premii de excelenta | Europa





 

 

 

< Inapoi la cuprins

 

CONCEPTUL DE STRES PSIHIC SI EFECTELE SALE ÎN PLAN PSIHO-COMPORTAMENTAL LA CADRELE MILITARE
Elena Dionisia Plaiasu *

 


Fenomen curent al vietii moderne, ca urmare a cresterii ritmului solicitarilor si variatiilor ambiantei, stressul are în armata si în deosebi pe câmpul de lupta o importanta însemnata în influentarea negativa a moralului trupelor, în diminuarea capacitatii de lupta a militarilor si unitatilor.


Faptul ca, dupa aproximativ 60 de ani, notiunea de stress ramâne operanta, o dovedeste impactul acestui concept asupra dezvoltarii stiintei, concretizat în volumul impresionant de date si studii în cele mai diverse discipline: biologie, medicina, psihologie, sociologie, filozofie, ecologie, etc. se constata proliferarea publicatiilor despre stres, estimate la 120.000 pâna în 1981, aparitia unor reviste noi precum si publicarea unui mare numar de monografii.


Nevoia de a îmbunatatii calitatea vietii, de a scadea morbiditatea, a promovat stiinte interdisciplinare, cum este medicina comportamentala, unde disciplinele medicale împreuna cu cele psihologice încearca sa explice adaptarea umana si mecanismele sanatatii si ale bolii.


În contextul stiintei contemporane se constata ca exista cercetatori care accepta ideile lui H. Selye, unii le folosesc modificate, altii le considera ca ipoteze de lucru nedovedite iar alta parte le respinge sau le ignora. Putini sunt însa cei care mai utilizeaza termenul de stress conform lui Selye.


Teoria stressului trebuie considerata drept o conceptie deschisa despre asimilari si achizitii noi, apte sa determine noi orizonturi de cercetare privind complexitatea inter relatiei om-ambianta si noi progrese în cunoasterea unor procese psiho-biologice precum adaptarea, homeostazia sau chiar îmbatrânirea.


Cuvinte cheie:
- stress: sindrom constituit de exacerbarea dincolo de nivelul unor simple ajustari homeostatice a unor reactii psihice si a corelatelor lor somatice în legatura cu excitatia interna sau externa exercitata de o configuratie de factori declansatori (agenti stressori) ce actioneaza intens, surprinzator, brusc si/sau persistent si având uneori un caracter simbolic de amenintare, alteori un rol extern de favorabil pentru subiect (perceptie sau anticipati ca atare de subiect);
- comportament: conduita a unui subiect luat în considerare într-un mediu si într-o unitate de timp data. Comportamentul, care depinde atât de individ cât si de mediu, are întotdeauna un sens. El corespunde cautarii unei situatii sau unui obiect susceptibil sa reduca tensiunile (C.L. Hull) si sa satisfaca trebuintele individului. De la reflex, care tinde sa suprime excitatia, pâna la nevroza, conceputa ca o reactie neadecvata la angoasa, toate comportamentele au o semnificatie adaptiva;
- cadre militare: cetatenii români carora li s-a acordat grad de ofiter, maistru militar sau subofiter în raport cu pregatirea lor militara si de specialitate, în conditiile prevazute de lege. Cadrele militare sunt active când ocupa o functie militara.



Definirea conceptului de stress psihic

Termenul de stress a fost introdus de catre HANS SELYE si a fost definit ca fiind "raspunsul nespecific al organismului la actiunea externa a unor factori de natura variata". Conceptul a patruns în limbajul curent, cunoscând o anumita diversificare a senssurilor, dar pastrând o nota comuna a definitiei si anume valoarea sa nociva pentru fiinta umana amenintata cu perturbarea sau chiar pierderea homeostaziei sale psihice si biologice.


Înca din 1950, HANS SELYE a utilizat acest termen pentru a desemna un ansamblu de reactii ale organismului fata de actiunea externa exercitata de un evantai de agenti cauzali, fizici si psihici. În cazul unei actiuni de mai lunga durata a agentului stressor, aceste modificari îmbraca forma "sindromului general de adaptare" care cuprinde totalitatea mecanismelor nespecifice capabile sa asigure mobilizarea resurselor adaptative ale organismului în fata agresiunii care îi ameninta integritatea.


Sindromul general de adaptare evolueaza în trei etape:
a. stadiul de alarma, care cuprinde doua faze:
+ faza de "soc" - în care apare reactie de tip "lupta sau fugi", cu scaderea rezistentei generale a organismului;
+ faza de "contra soc" - în care apare o mobilizare generala a fortelor de aparare, instalându-se o stare de rezistenta cu caracter adaptativ;
b. stadiul de rezistenta specifica (de revenire) în care organismul pare ca s-a adaptat la situatie, comportându-se relativ normal, dar cu persistenta modificarilor din stadiul de alarma;
c. stadiul de epuizare, care se dezvolta în cazul în care adaptarea nu mai poate fi mentinuta.


Caracterul putin riguros si ambiguitatea notiunii de stress a necesitat reformulari ulterioare. Astfel, completarea definitiei date de SELYE stressului, are în vedere faptul ca acesta este o reactie generala a întregului organism cu participare neuro-endocrino-vegetativa ti ca el este declansat de agenti stressori variati (fizici, chimici, biologici, psihici). De asemenea, stressul este vazut ca o multicauzalitate: agenti strssori combinati sau cu actiune succesiva asupra organismului, generând, pe de o parte reactii adaptative fiziologice ce pot determina modificari sau alterari organice, iar pe de alta parte, tulburari cu implicatii disadaptative comportamentale.


Pornind de la teoria cognitiva a stressului (elaborata de LAZARUS), se poate spune ca stresul apare datorita unui "dezechilibru biologic, psihic si comportamental dintre cerintele mediului fizic, ambiental sau social si resursele omului de a face fata acestor cerinte".(II)


Stressul reprezinta un examen al capacitatilor adaptative ale organismului din care acesta poate iesi cu acumulari cantitative si calitative capabile sa-i confere învatarea unei aparari fata de viitoarele stressuri.
Nespecificitatea reactiei de stress are un caracter global de producere a reactiilor fundamentale din partea organismului, dar, totusi, exista si o serie de caracteristici specifice unor stressuri fizice, psihice sau biologice, începând cu cele legate de specificul agentilor stressori si terminând cu angajarea prioritara în stress a unor organe si aparate. Trebuie facuta distinctia între stressul psihic, care include raspunsuri mentale, emotionale si de comportament, si stressul fiziologic, care include raspunsuri predominant fizice.


Un loc aparte îl ocupa stressul psihic - stressul determinat de agenti stressori psihici, dotati cu semnificatie negativa (distress) sau pozitiva (eustress).


O definitie mai larga este data de M. GOLU: stressul psihic reprezinta "o stare de tensiune, încordare si disconfort, determinata de agenti afectogeni cu semnificatie negativa, de frustrarea sau reprimarea unor stari de motivatie (trebuinte, dorinte, aspiratii), de dificultatea sau imposibilitatea rezolvarii unor probleme".


Totusi, este omis faptul ca si agentii fizici, chimici sau biologici pot sa reduca un stress psihic. Se poate vorbi despre stress psihic primar când el este rezultatul unei agresiuni în sfera psihicului (conflicte si suprasolicitari psihice mediate de stimuli verbali, dar si realizate prin concentrarea atentiei cu evocarea sau persistenta unor imagini, sentimente) si stress psihic secundar care este, de fapt, o reactie de însotire ori chiar de constientizare a unui stress declansat de agenti stressori nepsihogeni, carora li se acorda o semnificatie de amenintare.


Aparitia la un anumit subiect a starii de stress psihic presupune, pe lânga reactii generale, si oarecum nespecifice (neliniste, iritabilitate) si existenta unei nuante strict individuale a simptomatologiei de stress. Aceste nuantari sunt conferite de semnificatia atribuita (imaginar, eronat sau realist) agentului stressor de catre subiectul agresionat, în virtutea unor particularitati cognitive ale sale, motivational - afective si volutionale, dar si în legatura cu conditiile concrete coexistente (situatia anterioara a subiectului), caracteristicile de bruschete, intensitate si durata ale agentului stressor, interferenta cu alte solicitari potential stressante etc.


Cele mai multe dintre stressurile psihice caracteristice civilizatiei contemporane sunt cele relativ minore, dar zilnice, în care perturbarile în plan afectiv se interfereaza cu suprasolicitarea mecanismelor de atentie (interferenta fortuita cu alti stimuli). Dar exista si situatii inductoare de stress psihic pe o perioada mai lunga, si care, actionând în directii diferite, se constituie în veritabile constelatii de agenti stressori, care se adreseaza unor compartimente diferite ale personalitatii din sfera cognitiva, emotionala si volitionala si care au un ecou afectiv fluctuant, dar cvasicontinuu. Astfel de situatii pot fi: policalificarea, urbanizarea, divortul, etc. nu trebuie omisi din sfera agentilor stressanti agentii de natura fizica sau chimica (de exemplu: zgomotul sau noxele profesionale) si orice alti agenti stressori exogeni, care actioneaza si asupra psihicului, capatând semnificatie negativa, de amenintare sau actionând prin epuizarea sistemului nervos.


Putem afirma ca stressul psihologic este provocat de emotii prelungite datorate, în primul rând, frustrarii, conflictelor, anxietatii. Exista stress de suprasolicitare, dar si stress de subsolicitare.


O serie de studii arata ca, pe primele locuri se situeaza problemele fiind serviciul, dificultatile financiare si preocuparile privind familia, în aceste cazuri tulburarile asociate stressului fiind cefalee, insomnie, simptome gastrointestinale. Conform unui studiu efectuat în Australia, un procent destul de mare de persoane cu vârste cuprinse între 15 si 24 ani se prezinta la medic pentru nivele crescute de distress. În majoritatea cazurilor, desi sunt afectati de stress, fie persoanele nu apeleaza la medic, fie medicii de familie nu iau în considerare aceste aspecte.


Un stress moderat antreneaza si stimuleaza vitalitatea organismului.


Caracterul nociv la stressului apare atunci când degradarile produse sunt prea ample, depasind capacitatile adaptative ale organismului.


În concluzie, trebuie subliniat, referitor la relatia dintre stressul psihic si adaptarea organismului la mediul complex al epocii contemporane (poluat si suprasolicitat), faptul ca stressul psihic este o reactie a organismului cu intentie adaptativa, care se realizeaza cu eforturi mari, capabile sa lase în urma procese de uzura sau chiar leziuni la diferite nivele.

Natura agentilor stressori si vulnerabilitatea la stress

Agentii stressori psihici, sunt în marea lor majoritate stimuli verbali (incluzând si limbajul interior) si sunt vehiculati pe cai nervoase la si de la cortexul cerebral. Semnificatia lor pentru individ îi diferentiaza net de toti ceilalti agenti stressori. Daca am considera agentii stressori inductori ai unui stress psihic ca fiind capabili sa-l declanseze în mod implacabil la orice individ, atunci am putea asista la o uniformitate de reactii comportamentale în colectivitatea umana. Dar o caracteristica a acestor agenti este tocmai caracterul lor probabil de a produce psihic, validat numai de semnificatia de amenintare, prejudiciu, nocivitate în general, pe care le-o ofera subiectul agresionat.


De asemenea, unul si acelasi eveniment stressor psihic nu produce de fiecare data un stress psihic la acelasi individ, atât din cauza dispozitiei de moment, cât si semnificatiei diferite ce i se confera în momentele respective.


Astfel, principalele circumstante de aparitie a stressului psihic prin interactiunea agentilor stressori cu particularitatile psihofizice ale subiectului sunt urmatoarele:
- circumstante care surprind individul nepregatit pentru a le face fata: lipsa de antrenament, incapacitate fizica si intelectuala de moment sau de fond;
- în cazul în care miza este foarte mare, când un raspuns favorabil ar avea consecinte importante pentru individ, în timp ce esecul (incapacitatea de a raspunde eficient la situatia solicitata) are un efect nociv permanent, accentuând stressul psihic;
- situatiile de solicitare sau stimulare neadecvata, prin supraîncarcare cu sarcini multiple si în conditii de criza de timp;
- situatiile de subsolicitare (monotonie, lipsa de informatie, lipsa de activitate, izolare, subsolicitare emotionala);
- perceperea de catre subiect a unei amenintari reale sau imaginare;
- aparitia unui obstacol (bariera fizica sau psihologica) în calea activitatii, resimtita ca un sentiment de frustrare;
- situatiile conflictuale propriu-zise;
- presiunea grupului social (favorabila sau nefavorabila) poate fi generatoare a temerii de esec sau de dezaprobare;
- perturbari de catre agentii fizici (termici, zgomot, vibratii), chimici sau biologici (boli somatice) care pot scade rezistenta adaptativa a organismului, inclusiv în sfera proceselor psihice.


În ceea ce priveste particularitatile parametrilor de apreciere a efectului agentului stressor (intensitate, durata, repetabilitate) trebuie subliniat ca exista o mare variabilitate în aceasta privinta. Agentii stressori au un caracter potential stressant generând totusi stress psihic numai în anumite conditii, chiar daca unii dintre ei ar fi capabili sa declanseze un astfel de sindrom la majoritatea indivizilor.


O trasatura importanta specifica stressului psihic raportata la agentul stressor cauzal, constituie caracterul anticipativ al stressului psihic fata de impactul cu un anumit eveniment sau circumstante generatoare ale unor consecinte ce ameninta echilibrul psihic al subiectului. Un exemplu elocvent în aceasta privinta îl constituie stressul psihic reprezentat de situatiile de examen, când aceasta împrejurare este evaluata ca generatoare posibila de consecinte dezastruoase, deci reprezentând o amenintare pentru viitorul apropiat sau îndepartat al subiectului în cauza.


Referitor la contextul actiunii agentilor stressori, o caracteristica generala o constituie noutatea stimulului care, din punct de vedere calitativ reprezinta o surpriza. De asemenea bruschetea agentului stressor gaseste psihicul subiectului nepregatit pentru a face fata adecvat fara stress. La fel, persistenta stimulului produce o intrare a întregului organism într-o stare de activare difuza, dezorganizatoare în anumite cazuri.


Semnificatia stimulului care produce stressul psihic este elementul cel mai caracteristic pentru orice agent stressor. De regula, ea este negativa, chiar daca subiectul o apreciaza astfel în mod eronat, îmbracând caracterul unei stari de amenintare (când este anticipata ca atare sau prin efectele sale ulterioare) si putând avea caracterul unei perturbari a starii de confort sau echilibrului adaptativ psihic. În acest caz apare distressul, termen ce se suprapune peste sfera notiunii de stress. Dar nu trebuie ignorati nici stimulii cu semnificatie pozitiva pentru subiect, stimuli ce determina eustress - adica stress pozitiv, cu efecte favorabile asupra organismului.


În producerea unui stress psihic, un rol important îl are repercursiunea emotionala particulara a stimulului - stressul perceput, care reprezinta semnificatia individuala, subiectiva pe care diferite persoane o acorda aceluiasi eveniment.


Referitor la intensitatea si durata actiunii agentilor stressori, ca si la repetabilitatea lor, se constata ca, actiunea brutala a unui agent stressor, de obicei de scurta durata este mult mai evidenta decât cea exercitata discret dar repetitiv sau cvasicontinuu de excitanti minori (acestia realizând stressuri cotidiene de natura foarte variata prezente în existenta fiecaruia, atât în mediu profesional cât si în cel familial).


Parametrii de actiune ai agentilor stressori (prezentati anterior) determina generarea unor stressuri psihice cu caracteristici ce variaza pe o paleta larga. Astfel se diferentiaza:
- stressuri psihice provocate de agenti stressori cu semnificatie majora pentru individ prin consecintele sale sau de situatii stressante cu caracter de schimbare (asa cum sunt cele sintetizate în Scala Holmes si Rahe);
- stressuri psihice zilnice generate de agenti stressori de mica intensitate, dar cu durata prelungita sau frecventa de aparitie crescuta (stressuri minore, dar cotidiene).


Rasunetul acestor tipuri de stressuri este diferit. Acesta poate fi explicat prin faptul ca unele persoane prezinta o anume vulnerabilitate la stress (constitutionala sau dobândita) în plan psihic la actiunea stressorilor minori, banali, si au o receptivitate psihica crescuta fata de stressorii psihogeni care este capabila sa conduca la aparitia stressului psihic.


Pentru stressul psihic, agentii stressori sunt rareori unici, de regula multipli, actionând într-o veritabila configuratie situationala si realizând prin actiunea cu subiectul în cauza, o "situatie stressanta" adica situatie cu potential stressant.


Deci, cel mai adesea exista constelatii de agenti stressori de natura vartiata, determinând veritabile situatii stressante polimorfe, ca de exemplu: desfasurarea unei activitati fizice într-un ritm neadecvat (si cu o durata prelungita) pe fondul unei stari negative generata de o discutie în timpul acestei activitati, concomitent cu perturbari senzoriale, (ca de exemplu variatii ale intensitatii luminii, zgomot de fond) si în conditiile unei îmbolnaviri de natura infectioasa (gripa, hepatita).
Agentii stressori capabili sa declanseze un stress psihic sunt de natura variata, nefiind obligatoriu numai stimuli psihici. Putem face o clasificare a agentilor stressori dupa cum urmeaza:


În functie de numar:
o agenti stressori mici;
o agenti stressori multipli.
Dupa caracterul dominant al actiunii:
o agenti stressori principali;
o agenti stressori secundari, de interferenta.
Dupa numarul indivizilor afectati:
o agenti stressori cu semnificatie strict individuala;
o agenti stressori cu semnificatie colectiva, de grup;
o agenti stressori cu semnificatie generala (pentru orice individ).
Dupa natura agentilor stressanti:
o fizici (de exemplu: sonori, vibratori, luminosi);
o chimici (de exemplu:noxe chimice cu actiune toxica asupra sistemului nervos central);
o biologici (de exemplu: anumite boli ale individului sau disconfort somatic al individului);
o psihologici.


De cele mai multe ori agentii stressori au o semnificatie electiva pentru subiect, si o mare rezonanta afectiva, adesea nociva. Validarea potentialului stressant al agentilor stressori se face tocmai prin acordarea unei semnificatii majore pentru subiect capabila sa-i perturbe acestuia echilibrul emotional.
Totusi, exista stressuri psihice de suprasolicitare intelectuala în care efortul mintal intens si prelungit actioneaza stressant în absenta oricarei semnificatii neplacute.

Modificari psiho - comportamentale. Caracteristice stressului psihic

Stressul psihic determina manifestari psihice (cognitive si afective cu exprimare comportamentala) si tulburari functionale (psihosomatice), cu repercursiuni asupra organismului.


Modificarile psiho-comportamentale ce caracterizeaza stressul psihic sunt urmatoarele:
- modificari cognitive: scaderea atentiei, concentrarii, memoriei, blocaj ideational, dezordine ideativa, scaderea imaginatiei, vigilentei, supraaprecierea sau subestimarea dificultatilor, neîncredere în sine sau stima exagerata de sine;
- modificari afective: iritabilitate, enervare, furie, mânie, nerabdare, neliniste, anxietate, teama, apatie, nemultumire, plictiseala, tristete, sentimentul inutilitatii (în distress) sau bucurie, râs, satisfactie (în eustress);
- modificari comportamentale:
+ ca manifestare sau exteriorizare a modificarilor psihice: închiderea în sine, refuzul de a munci, evitarea responsabilitatilor, întârzieri la serviciu, neglijarea aspectului fizic, probleme legale (datorii, amenzi, violenta necontrolata);
+ de tip conservator: consum de cafea, alcool, fumatul, exces de medicamente tranchilizante.


Însa gama tulburarilor psiho-comportamentale din stressul psihic este mult mai larga si nuantata, fapt care este strâns legat de natura agentului stressor, ca si particularitatea personalitatii individului stressat, dar si de conditiile concrete conjuncturale în care se instaleaza stressul psihic.


Un rol deosebit în aparitia si amploarea stressului psihic îl au particularitatile genetice afective, cognitive, motivationale si volitionale ale subiectului respectiv, modelate de experienta sa de viata familiala si profesionala, incluzând evenimente psiho-traumatizante anterioare. Toate aceste particularitati ale personalitatii, modelate de biografia individului, plus o serie de afectiuni somatice debilitante pentru sistemul nervos sunt implicate în raspunsul individului la un stressor psihic potential, contribuind la conferirea unei semnificatii nocive, imaginare sau reale capabila sa conduca la intrarea în starea de stress psihic.


La aparitia unui agent stressor se declanseaza o stare de tensiune emotionala generatoare de anxietate; în cazul în care actiunea agentului stressor persista fara un raspuns adecvat sau este evaluata ca devenind si mai amenintatoare, atingând asa numitul "prag de stress", prin perceperea pericolului si orientarea subiectului pe doua directii: "spre sarcina" (cautând rezolvarea situatiei create de agentul stressor) si "spre sine" (tinzând sa pastreze echilibrul psihic initial, amenintat de eventualul esec). Dincolo de acest prag al stressului psihic, daca agentul stressor persista, se înregistreaza, într-o prima etapa, o mobilizare cu efect adaptativ, caracterizata prin ameliorarea performantelor. Într-o a doua etapa, se înregistreaza raspunsuri deteriorate prin scaderea performantelor, rigiditatea actelor adaptative si incapacitatea de valorificare a experientei anterioare.


În aceasta optica, modificarile psiho comportamentale dintr-un stress psihic cronic sau frecvent repetat cu pauze relativ reduse se pot croniciza sub forma unor tulburari nevrotice, izolate sau sistematizate (veritabile nevroze), instalându-se un cerc vicios între simptomatologia nevrotica si stressul psihic.


De fapt, între o solicitare considerata ca moderata a mecanismelor de adaptare la mediu si una care sa reprezinte un stress, exista o zona de tranzitie care nu este întotdeauna usor de demarcat, iar stressurile moderate care nu produc efecte lezionale asupra organismului au un efect benefic, antrenând si stimulând vitalitatea organismului si rezistenta la stressuri ulterioare.


Conform parerii unor autori, stressul în cantitati mici nu dauneaza, ba mai mult, se poate spune ca "adauga sare si piper" vietii. Fiecare ar trebui sa îsi gaseasca nivelul adecvat de stress si resursele necesare pentru a depasi consecintele nedorite ale acestuia.

Material si metoda

În studiul de fata am încercat evaluarea încarcaturii stresante la un lot de subiecti sanatosi (microcercetare) cu vârste cuprinse între 23 si 44 ani, cadre militare active. Dintre cei 35 de participanti la studiu, 34 au fost barbati si o femeie.


Agregarea pe grupe de vârsta a participantilor este cuprinsa în tabelul urmator:
 

VÂRSTA

FRECVENȚA

PROCENT

23 ani-33 ani

21

60 %

34 ani-44 ani

14

40 %


Investigarea lotului a fost transversala, aplicându-li-se participantilor o singura data o baterie de teste ce se va detalia mai jos, iar participarea a fost voluntara. Instrumentele de participare au cuprins:
1. Scala Holmes si Rahe alcatuita de autori în anul 1967, cuprinde o serie de evenimente de viata, ce pot fi considerate schimbari cu potential de crestere a incidentei bolilor psihice sau psihosomatice. Acestea sunt cuprinse în 4 categorii ("starea sanatatii", "munca", "personal si social" si "casa si familia"), fiecare eveniment având alocate un numar de puncte care cuantifica riscul. Numarul maxim de puncte este 100, asignat decesului unuia dintre soti sau pierderii credintei religioase, iar numarul minim - petrecerii de vacante (11) sau încalcarilor minore ale legii (11). Între acestea se gasesc valori intermediare, ca de exemplu divortul (80), spitalizarea (62) sau îmbolnavirea unui membru de familie (54). Teoria lui Holmes si Rahe afirma ca o colectie de peste 300 de puncte într-un interval scurt (de ex. 3-6 luni) este un predictor aproape cert al riscului de îmbolnavire, dar riscul începe de la peste 150 de puncte, adunate în acelasi interval de timp.


Desi scala de mai sus a fost criticata de-a lungul timpului, principala remarca negativa fiind aceea ca personalitatea individului poate schimba în totalitate modul în care cineva se raporteaza la o situatie problematica, am preferat folosirea ei, în detrimentul altor posibile optiuni, deoarece ea este relativ frecvent folosita pentru masurarea stresului la populatia româneasca, are un numar relativ mic de itemi, de fapt important, cuprinde si eustressuri, apreciate de noi drept frecvente la categoria de vârsta pe care am luat-o în studiu.


2. Chestionarul Cohen-Williamson exploreaza suplimentar trairea stressului, punând accentul nu pe eveniment, ci pe reactia individului la contextul stressant. De asemenea, si acest chestionar, prin numarul mic de itemi si prin evantaiul relativ larg de probleme abordate, ne-a putut furniza informatii utile pentru a descrie interactiunea esalonului de studiu cu stressul.
3. Chestionarul SF-8 Health Survey a fost detasat celor doua instrumente de mai sus, ca un test aditional de apreciere a functionarii globale (fizice si psihice).
4. Interviul clinic (anamneza), pentru aflarea eventualelor simptome psihice sau somatice asociate stressului (concomitente cu acesta).

Punctajele obtinute la Scala Holmes - Rahe, pe clase de semnificatie sunt prezentate în tabelul urmator:

 

Clase de semnificație

n

%

Clasa O (0 – 150 puncte) fără probleme semnificative

30

87,71

Clasa 1 (151 – 200 puncte) criză ușoară de viață

2

5,71

Clasa 2 (201 – 300 puncte) criză medie de viață

2

5,71

Clasa 3 (peste 300 puncte) criză majoră de viață

1

2,85

 



În privinta asocierii de simptome cu stressul, subiectii au asociat în proportii relativ neimportante, diferite probleme somatice precum cefaleea, tulburari de somn, dureri/tensiuni musculare (tabel):


 

Simptome somatice

n

%

Tulburări de somn

2

5,71

Cefalee

3

87,71

Dureri/tensiuni musculare

1

2,85

Tulburări gastrointestinale

0

0

Lombalgii

0

0

Tahicardie

0

0



La acestea se adauga, uneori concomitent, alteori succesiv, usoare modificari de ordin psihic pentru iritabilitatea sau dificultati de concentrare (tabel):

 

Simptome psihice

n

%

Iritabilitate

7

20

Dificultăți de concentrare

2

5,71

Anxietate

1

0

Lipsa energiei

0

0

Depresie

0

0



Rezultatele obtinute la testul SF - 8 HEALTH SURVEY, argumenteaza în favoarea unor consecinte importante ale stresului asupra functionarii generale a organismului si asupra sentimentului de "bine personal" (well-being) care constituie o componenta importanta, dupa OMS, a conceptului de sanatate. Astfel:
- itemul 1- 57,14% din subiecti, afirma o stare de sanatate foarte buna, si doar 2,85% au apreciat ca fiind mediocra;
- itemul 2 - pentru 80% din subiecti activitatile zilnice nu au suferit modificari importante; doar 2,85% - probleme de sanatate au avut efect perturbator asupra activitatii zilnice;
- itemul 3 - pentru 65,71% probleme de sanatate nu au afectat sarcinile profesionale, în timp ce pentru 8,57% probleme de sanatate care au avut impact negativ asupra sarcinilor profesionale;
- itemul 4 - 71,42% din subiecti nu au acuzat dureri fizice în ultimele 4 saptamâni, doar 8,57% au acuzat usoare dureri fizice;
- itemul 5 - 54,28% din subiecti au declarat ca au simtit ca au destul de multa energie, iar 17,14% au o energie moderata;
- itemul 6 - relatiile sociale (cu prietenii si familia) nu au fost afectate deloc de probleme de sanatate pentru 82,85% din subiecti, doar 17,14% din subiecti problemele de sanatate au afectat "putin" relatiile sociale;
- itemul 7 - 74,28% din repondenti nu au fost afectati în ultimele 4 saptamâni de probleme emotionale (depresie, anxietate); numai 2,85% declara ca au fost destul de mult afectati de probleme emotionale;
- itemul 8 - pentru 71,42% din subiecti, efecutarea activitatii zilnice nu au fost influentati de probleme emotionale avute, dar 2,85% declara ca problemele s-au repercutat destul de mult asupra activitatii zilnice.

Chestionarul Cohen - Williamson

Acest chestionar exploreaza sentimentul subiectiv de stress resimtit de fiecare dintre noi, adica modul în care evaluam stressul. Rezultatele obtinute la acest chestionar reflecta un control bun atât asupra evenimentelor stresante, cât si asupra reactiei la acestea. În evaluarea rezultatelor m-am oprit asupra procentelor maxime
( A-niciodata) si minime (E - deseori) obtinute din prelucrarea rezultatelor din cele 14 scale (tabel):
A) niciodata; E) deseori.

 

 

A

E

1...”Ați fost deranjat de un eveniment neprevăzut?”

48,57%

0

2...”Vi s-a părut dificil să controlați lucrurile importante din viața Dvs.?”

62,85%

0

3...”V-ați simțit nervos sau stressat?”

37,14%

2,85%

4...”V-ați înfruntat cu succes micile probleme și neplăceri cotidiene?”

2,85%

68,57%

5...”Ați simțit că ați face față în mod eficient schimbărilor importante care ar surveni în viața Dvs.?”

5,71%

54,28%

6...”V-ați simțit încrezător în capacitățile Dvs. de a vă asuma problemele personale?”

0

62,85%

7...”Ați simțit că lucrurile merg așa cum doreați Dvs.?”

0

48,57%

8...”Ați crezut că nu vă puteți asuma toate lucrurile pe care trebuia să le faceți?”

40%

0

9...”Ați fost capabil să vă stăpâniți enervarea?”

0

68,57%

10...”Ați simțit că sunteți stăpân pe situație?”

0

74,28%

11...”V-ați simțit iritat pentru evenimentele care vă scăpau de sub control?”

28,57%

5,71%

12...”V-ați surprins gândindu-vă la lucrurile pe care trebuia să le terminați cu bine?”

17,14%

5,71%

13...”Ați fost capabil să controlați modul în care v-ați petrecut timpul?”

0

57,14%

14...”Ați simțit că dificultățile s-au acumulat în așa măsură, încât să nu la mai puteți controla?”

48,57%

8,57%



Concluzii

Prezentul studiu, fiind esentialmente descriptiv, si-a propus doar creionarea unor posibile tendinte cu privire la perceperea stresului si efectele sale în plan comportamental la cadrele militare active. Ceea ce este de remarcat, pentru început din rezultatele obtinute din microcercetare, este procentul crescut 87,71% al subiectilor "fara probleme semnificative de viata" (sub 150 p. la scala Holmes-Rahe) comparativ cu procentul subiectilor (2,85%) aflati în "criza majora de viata". Acest lucru semnifica faptul ca perceperea stresului este în mare masura controlabil de subiecti, fapt ce ne duce cu gândul la eficienta masurilor de coping adoptate de acestia în situatii stresante. Mare parte din ei (74,28%) s-au simtit capabili sa faca fata situatiilor dificile din viata, 62,85% sunt încrezatori în propriile capacitati de a-si asuma problemele personale si profesionale, desi sub 50% din subiecti sunt multumiti ca lucrurile se desfasoara asa cum si-ar dori atât în plan personal cât si profesional.


În urma prelucrarii datelor se poate aprecia ca, pe ansamblu, nivelul de stres cumulat este în linii normale, ceea ce duce cu gândul la buna pregatire profesionala a cadrelor militare active intervievate, manifesta o rezistenta crescuta la situatiile precare de viata si stabilitate psiho-fizica, iar managementul stresului se face în mod corect.

 

 


 


ANEXA A
SCALA HOLMES - RAHE


 

Evenimente

Punctaj

Decesul unuia dintre soți

100

Pierderea credinței religioase

100

Divorț

75

Separarea soților

65

Închisoare

65

Pierderea reputației

60

Moartea unui membru al familiei (afară de soți)

60

Pierderea încrederii în sine

60

Vătămarea fizică sau boală

50

Reîmpăcarea soților

50

Pensionare

50

Schimbarea sănătății unui membru al familiei

45

Dificultăți sexuale

40

Creșterea numărului membrilor familiei

40

Modificări în afaceri sau serviciu

40

Schimbarea reședinței

40

Schimbare în starea financiară

35

Moartea unui prieten apropiat

35

Schimbarea profesiei

35

Exacerbarea tensiunilor conjugale

35

Pierderea unor împrumuturi sau garanții

30

Prelucrarea unei răspunderi financiare majore

30

Schimbare în responsabilitățile de serviciu

30

Fiul sau fiica părăsește căminul

30

Conflicte cu rudele

30

Realizări personale ieșite din comun

30

Schimbare în condițiile de viață

25

Probleme cu șeful

25

Schimbarea orelor de serviciu sau a condițiilor de lucru

20

Schimbări în programul și condițiile de somn

15

Schimbări în activitățile sociale

15

Concediu

15

Crăciun, Anul Nou

15

Mici conflicte cu legea

15

 



ANEXA B
CHESTIONARUL COHEN - WILLIAMSON


Acest chestionar exploreaza sentimentul subiectiv de stress resimtit de fiecare dintre noi, adica modul în care evaluam stressul. Raspundeti la urmatoarele întrebari, bazându-va pe ceea ce vi s-a întâmplat în decursul lunii care a trecut.
Marcati cu un "X" casuta corespunzatoare, raspunzând cât se poate de spontan, si alegând între variantele urmatoare:
A) niciodata;
B) aproape niciodata;
C) uneori;
D) destul de des;
E) deseori;
În decursul ultimei luni, de câte ori:


 

 

A

B

C

D

E

1.”Ați fost deranjat de un eveniment neprevăzut?”

 

 

 

 

 

2.”Vi s-a părut dificil să controlați lucrurile importante din viața Dvs.?”

 

 

 

 

 

3.”V-ați simțit nervos sau stressat?”

 

 

 

 

 

4.”V-ați înfruntat cu succes micile probleme și neplăceri cotidiene?”

 

 

 

 

 

5.Ați simțit că ați face față în mod eficient schimbărilor importante care ar surveni în viața Dvs.?”

 

 

 

 

 

6.”V-ați simțit încrezător în capacitățile Dvs. de a vă asuma problemele personale?”

 

 

 

 

 

7.”Ați simțit că lucrurile merg așa cum doreați Dvs.?”

 

 

 

 

 

8.”Ați crezut că nu vă puteți asuma toate lucrurile pe care trebuia să le faceți?”

 

 

 

 

 

9.”Ați fost capabil să vă stăpâniți enervarea?”

 

 

 

 

 

10.”Ați simțit că sunteți stăpân pe situație?”

 

 

 

 

 

11.”V-ați simțit iritat pentru evenimentele care vă scăpau de sub control?”

 

 

 

 

 

12.”V-ați surprins gândindu-vă la lucrurile pe care trebuia să le terminați cu bine?”

 

 

 

 

 

13.”Ați fost capabil să controlați modul în care v-ați petrecut timpul?”

 

 

 

 

 

14.”Ați simțit că dificultățile s-au acumulat în așa măsură, încât să nu la mai puteți controla?”

 

 

 

 

 


Cotarea raspunsurilor:
- pentru itemii 1,2,3,8,11,12,14 - A) 1 punct, B) 2 puncte, C) 3 puncte, D) 4 puncte, E) 5 puncte;
- pentru itemii 4,5,6,7,9,10,13 - A) 5 punct, B) 4 puncte, C) 3 puncte, D) 2 puncte, E) 1 puncte.
Faceti totalul punctelor din casutele pe care le-ai marcat. Daca scorul dvs. este mai mic de 25, va aflati la un nivel scazut de stress. În schimb, un scor mai mare de 50, este dovada unui nivel ridicat de stress.

 


ANEXA C
SK - 8 HEALTH SURVEY

 


În cele ce urmeaza, va vom pune unele întrebari legate de viziunea Dvs. asupra sanatatii. Informatiile pe care le vom obtine ne vor fi utile pentru a afla ce simtiti si cum va puteti desfasura activitatile cotidiene. Va rugam sa raspundeti prin selectarea uneia singure dintre variantele din dreptul fiecarei întrebari. Daca sunteti nesigur cu privire la un anumit raspuns, va rugam sa faceti totusi o alegere, si anume cea care se potriveste cel ami bine dvs.

1. Pe ansamblu, în ultimele 4 saptamâni, cum ati aprecia starea Dvs. de sanatate?
Excelenta Foarte buna - Buna - Medioca - Proasta - Foarte proasta

2. În ultimele 4 saptamâni, în ce masura v-au afectat problemele Dvs. de sanatate (daca le-ati avut) activitatile zilnice?
Deloc - Putin - Oarecum - Destul de mult - Foarte mult

3. Daca ati avut probleme de sanatate, în ce masura v-au afectat acestea sarcinile profesionale zilnice?
Deloc - Putin - Oarecum - Destul de mult - Foarte mult

4. Ati simtit vreodata durere fizica în ultimele 4 saptamâni?
Nu - Foarte usoara - Usoara - Moderata - Severa - Foarte severa

5. Câta energie ati simtit ca aveti în medie, în ultimele 4 saptamâni?
Foarte multa - Destul de multa - Moderata - Putina - Foarte putina

6. Daca ati avut probleme de sanatate în ultimele 4 saptamâni, în ce masura v-au afectat acestea relatiile sociale (cu prietenii, familia, etc.)?
Deloc - Putin - Oarecum - Destul de mult - Foarte mult

7. Cât de deranjat ati fost în ultimele 4 saptamâni, de probleme emotionale (anxietate, depresie, etc.)?
Deloc - Putin - Oarecum - Destul de mult - Foarte mult

8. În ultimele 4 saptamâni, , în ce masura v-au afectat problemele personale (emotionale) efectuarea activitatilor zilnice?
Deloc - Putin - Oarecum - Destul de mult - Foarte mult

 

 


Bibliografie

1. Alexandrescu L - Stresul psihic-concepte generale, Revista Româna de Sanatate Mintala, 6, 1997.
2. Allport G.W. - Structura si dezvoltarea personalitatii, EDP, Bucuresti, 1991.
3. Larousse - Dictionar de psihologie, Editura Univers Enciclopedie, Bucuresti, 1998.
4. Freeling P. - Health outcomes in primary care: an approach to the problems, Fam. Practice, 1985, 2.
5. Goodrick, G.K., Kneuper S., Steinbauer J.R. - Stress perceptions in community clinic: a pilot survey of patiens an psysicians, Journal of Community Health, Aprilie, 2005.
6. Gorgos C. - Disctionar enciclopedic de psihiatrie, Editura Medicala, Bucuresti, 1989.
7. Holdevici J. - Psihoterapia anxietatii, editura Dual Tech, Bucuresti, 2002.
8. Iamandescu I.B. - Psihologie medicala, Editura Infomedica, Bucuresti, 1995.
9. Luban-Plozza, B., Stresul psihic din perspectiva psihologica si psihosomatica, Editura Infomedica, Bucuresti, 2002.
10. Lefton L.A. - Psyhology, 6th, Editura U.S.A., 1997.
11. Legea nr. 80/11.07.1995 privind statutul cadrelor militare. Tipografia militara a Ministerului Apararii Nationale, Bucuresti, 1995.
12. Legeron P. - Cum sa te aperi de stres, editura Trei, Bucuresti, 2003.
13. Luban-Plozza, B., Pozzi u., Carlevaro T. - Convietuirea cu stresul, editua Medicala, Bucuresti, 2000.
14. Luban-Plozza, B., Iamandescu I.B. (sub.red.) - Dimensiunea psihosociala a practicii medicale, Editura Infomedica, Bucuresti, 2003.
15. Manea M. - Psihologie medicala, Editura Tehnica, Bucuresti, 2002.
16. McKelvey R.S., Pfaff J.J., Acress J.G. - The relationship between chief complaints, psychological distress and suicidal ideation in 15-24 -year -old patients presenting to general practitioners, Med. J. Aust. 2001, 175.
17. Schulberg H.C., Burns B.J. - Mintal disordes in primary care: epidemiologic, diagnostic and treatment research directions, Gen Hosp. Psychiatry, 1998, 10, 79-87.
18. Stirling A.M., Wilson P., McConnachie A. - Deprivation, psychological, distress and consultation length in general practice, B.J. Gen Pract. 2001, 51, 546-460.
 

 


 

 

* Psiholog, U.M. 01971 Bucuresti
 

 

Home | BAC/Teze | Biblioteca | Referate | Games | Horoscop | Muzica | Versuri | Limbi straine | DEX

Modele CV | Wallpaper | Download gratuit | JOB & CARIERA | Harti | Bancuri si perle | Jocuri Barbie

Iluzii optice | Romana | Geografie | Chimie | Biologie | Engleza | Psihologie | Economie | Istorie | Chat

 

Joburi Studenti JOB-Studenti.ro

Oportunitati si locuri de munca pentru studenti si tineri profesionisti - afla cele mai noi oferte de job!

Online StudentOnlineStudent.ro

Viata in campus: stiri, burse, cazari, cluburi, baluri ale bobocilor - afla totul despre viata in studentie!

Cariere si modele CVStudentCV.ro

Dezvoltare personala pentru tineri - investeste in tine si invata ponturi pentru succesul tau in cariera!

 

 > Contribuie la proiect - Trimite un articol scris de tine

Gazduit de eXtrem computers | Project Manager: Bogdan Gavrila (C)  

 

Toate Drepturile Rezervate - ScoalaOnline Romania