REZUMAT

Lucrarea îsi propune, în parte, sa traseze câteva din caracteristicile definitorii ale psihologiei vârstei adolescentei, vârsta controversata si profund marcata de transformari psihomatice si etico-sociale, a unei personalitati creatoare neîngradita de aspiratii derizorii si neanulate de vise utopice, ireale si profund dezadaptate. Adaptarea raportata la adolescenta, este considerata ca un proces multifactorial, în care se manifesta relatia si unitatea dialectica între biologic, psihic si social.

În adolescenta, între aspiratiile individuale si posibilitatile concrete ale tânarului de realizare a acestor aspiratii, exista un etern conflict. Întotdeauna, nivelul aspiratiilor devanseaza ca intensitate posibilitatile concrete ale tânarului.

Ne vom referi în special la adolescentul ca subiect infractional, deoarece comportamentul agresiv si, de aici si delicvent, prezinta un mare grad de malignitate sociala.

Dintre particularitatile comportamentului agresiv la adolescent, ale relatiei frustrare-agresiune, ale formelor principale de manifestare ale agresivitatii, crima, pruncuciderea, autoagresivitatea (suicidul), reprezinta cele mai grave, greu de înteles si universale acte antisociale.

Actul delictual debuteaza de obicei cu fuga de acasa practicata de unii adolescenti. Vagabondajul, ca forma evoluata a fugii de acasa si care reprezinta peregrinari continue dintr-un loc în altul, sustinute de spiritul de aventura, adolescentul ratacind fara puterea si vointa de a reveni la domiciliul sau, deschide larg poarta infractionalitatii. Vagabondajul implica o viata nomada, fara orizont temporal, însotita de riscuri si privatiuni si asociat în majoritatea cazurilor cu furt, cersetorie, viol, perversiuni sexuale, prostitutie.

Ca psiholog în cadrul unui centru militar consider ca aceasta vârsta, adolescenta, trebuie privita cu atentie si consideratie. De multe ori am auzit, si aceasta este o tendinta a ultimilor ani, de cresterea agresivitatii si infractionalitatii juvenile. Toti ne confruntam cu acest fenomen sau cu posibile consecinte pentru mediu militar. De câte ori nu am auzit sau citit în mass-media despre rata sinuciderilor în armata! Dar trebuie stiut ca frecventa sinuciderilor la vârsta adolescentei în societatea actuala constituie un semnal al disperarii. Daca utilizam statisticile europene, în special cele din Franta, datorita preciziei acestora, sinuciderile adolescentilor ocupa locul al doilea în cadrul mortalitatii cu exceptia celei cauzate de boli, sau accidente întâmplatoare. Din punctul de vedere al apartenentei la sexul biologic, baietii reprezinta un procent mai mare decât fetele.

Sinuciderea adolescentului este un strigat, un avertisment la lipsa aproape totala de cunostinte si întelegere a epocii pe care o traversam. Descoperirea propriei individualitati, construirea unor valori personale raportate la un sistem de valori al adultilor, socializarea individuala, reflecta nevoia profunda a adolescentului de a se integra într-o lume care sa corespunda aspiratiilor sale. Dupa modul cum se realizeaza aceasta confruntare a proiectiei ei cu realitatea poate sa rezulte atât reusita, cât si esecul.

Din aceasta perspectiva si din aceste considerente lucrarea de fata îsi propune o aprofundare a ceea ce numim " comportamentul deviant la adolescenti".
- Adolescenta – reprezinta acea faza a dezvoltarii umane marcata prin diferentiere si individualizare si care se exprima mai intens decât în oricare alta perioada din viata, printr- un comportament proiectiv, mai mult sau mai putin structurat.
- Delincventa juvenila – în toate statisticile criminalitatii, delictele de furt, viol, frauda, excrocherie, vandalism, tulburarea linistii publice, drogurile, atacurile stradale etc. ocupa primul loc, si ceea ce este mai îngrijorator, are tendinta sa creasca vertiginos mai ales în rândul adolescentilor si tinerilor.
- Motivatia conduitei deviante – este primitiva, utilizând conduitele slab integrate care tin de afectivitatea frustrata. Ne vom concentra în special pe cauzele psihosociale si pe structura personalitatii delincventiale.

ISTORICUL SI DEZVOLTAREA CONCEPTULUI DE ADOLESCENT

Adolescenta – perioada în existenta omului si a evolutiei personalitatii sale, este vârsta care a socat în toate timpurile creând uneori conflicte si anxietati sociale.

Socrate (sec. V î.e.n.) sublinia faptul ca: "Tineretul nostru iubeste luxul. El are purtari rele, sfidare pentru autoritati. Ei arata dispret pentru vârstnici si iubesc flecareala în locul actiunii. Copiii sunt astazi tiranii si nu servantii familiilor lor. Ei nu se mai ridica când un vârstnic intra în casa. Ei îsi contrazic parintii, flecaresc fata de musafiri, înfuleca pe nerasuflate mâncarea si îsi tiranizeaza profesorii".

Adolescenta este un stadiu de viata intermediar între copilarie si maturitate. Limitele cronologice ale adolescentei sunt discutabile. Majoritatea autorilor considera adolescenta între 12-18 si chiar 20 de ani; Bencher extinde vârsta pâna la 24-25. Aceasta tendinta de extindere a adolescentei pâna la perioade de vârste considerate alta data ca apartinând maturitatii a devenit posibila ca urmare a prelungirii perioadei de vârsta necesara scolarizarii, perioada de dependenta afectiva, si în majoritatea cazurilor, si economica si care, prin aceasta, se opune procesului de maturizare. Acest punct de vedere este însa discutabil.

Piaget afirma ca adolescentul este introdus în viata si astfel, în maturitate prin munca. Exista societati si diferite medii sociale în care copiii se îngrijesc si îsi câstiga existenta de la vârste fragede.

Adolescenta este considerata totodata ca o perioada în care se manifesta fenomene de revolta; adolescentul având un caracter neconformist. Fata de normele sociale adolescentul poate avea o identificare negativa sau pozitiva si acest lucru poate crea senzatia unei instabilitati a personalitatii sale. Fixarea nivelului de aspiratie a capacitatii de separare de parinti si de altii, sunt factori decisivi în procesul de identificare.

Dupa Howels, identificarea negativa se poate exprima si prin acceptarea perversa a modelelor prezentate de parinti ca fiind periculoase: viata de banda, droguri, homosexualitate, filozofie diferita, etc.

Caracterizând evolutia adolescentei, Rousselet o împarte în:
1. Perioada revoltei - caracterizata prin manifestari ca: refuzul de a se supune din dezgust pentru ca i se ordona, zâmbetului batjocoritor, când nu mai crede în atotputernicia educatorilor, se revolta contra parintilor, refuza profesia acestora (baietii se opun mai ales tatilor, iar fetele se opun mamelor), revolta contra scolii (profesorii sunt priviti ca niste tirani, ignoranti, cauta sa le demaste asa-zisele nedreptati).
2. Perioada scandalului - apare dupa momentul în care crezând ca nu mai este copil, vrea sa se afirme în noua lui identitate prin excentrari, dorinta de a se face remarcat, vestimentatie deosebita, etc. Este vârsta bandei, iar tânarul care a negat familia, scoala (sau cel putin influenta lor morala), nu este capabil de a trai izolat într-o lume inospitaliera si cauta sa fie aproape de prietenii care îl înteleg si cu care împartaseste acelasi mod de viata.
3. Perioada de exaltare si afirmare, când tânarul se simte gata de a înfrunta lumea.

Termenul de adolescenta nu desemneaza o abstractie pura, ci o realitate vie, dinamica, în care converg influente variate si cu ponderi diferite de ordin fiziologic, social, psihologic si pedagogic. Adolescenta reprezinta deci cea mai complexa si efervescenta perioada din viata individului.

Pe plan psihologic, este vârsta afirmarii intereselor sociale si profesionale, a stabilirii de noi relatii între "el" si "altii", a dorintei de libertate, autonomie, cât si printr-o generoasa sensibilitate ideo-afectiva, vârsta a marilor idealuri, dar si a trairilor dureroase, uneori, cu urmari dezadaptative.

În adolescenta apare dorinta de afirmare, identificarea eu-lui cu modele de comportament independent ce preced definirea stabila a propriei personalitati. Largirea sferei de experienta sociala determina armonizarea deprinderilor si atitudinilor cu cerintele sociale si dezvolta major spiritul critic si autocritic.

Adolescentul devine stapân pe procesele sale psihice care sunt dirijate constient. De la aceasta constiinta de sine apreciata de altii, trece la constiinta de sine prin autoapreciere, de la gândirea intuitiv concreta la gândirea abstracta si de la motivatiile elementare la cele sociale de comportament (datorie, raspundere, scop în viata).

Comportamentul exprima receptivitate la stimulii realitatilor obiective, consecutiv carora se autoregleaza si autoperfectioneaza. Adolescentul devine constient de evolutia sa proprie. Formarea trasaturilor pozitive de caracter se reflecta direct în conduita, care întruneste astfel un continut motivational în care constiinta raspunderii, a semnificatiilor actelor sociale ocupa un loc central.

Adolescenta este deci etapa în care copilul, pe baza achizitiilor deja realizate, sub influenta exercitata de factorii mediului ambiant si datorita propriei activitati, ajunge treptat sa-si cunoasca viata sufleteasca, sa se descifreze pe sine ca om si ca membru al societatii. Acest salt în planul vietii psihice are efecte deosebite asupra echilibrului psihic si social al adolescentului. Pe de o parte întelegându-se pe sine ca o fiinta, adolescentul reuseste sa-si integreze viata sufleteasca într-un tot unitar, raportat la trecut si proiectat în viitor. Pe de alta parte el reuseste sa se diferentieze de semenii sai, sa-si stabileasca în mod clar locul sau în mijlocul oamenilor printre care traieste si sa-si prefigureze un nou loc, în viitor, printre acestia. Toate aceste schimbari care vin sa îmbogateasca sau nu "criza adolescentei" sunt importante si determinate, în primul rând determinate de accelerarea procesului constiintei de sine.

Constiinta de sine se dezvolta stadial, fiecare stadiu psihologic continând atât elemente de continuitate cât si de diferentiere. Rezultatul principal al acestei evolutii îl constituie realizarea unitatii si identitati personalitatii, motiv pentru care constiinta de sine este considerata axa acesteia; deci adolescenta este si o perioada cu implicatii majore în ceea ce priveste maturizarea personalitatii. O problema referitoare la adolescenta, legata organic de dezvoltarea constiintei de sine este aceea a afirmarii de sine.

Unii psihologi au integrat manifestarile prin care adolescentii încearca sa-si afirme personalitatea în asa zisa "criza a adolescentei" pe care am descris-o.

Altii afirma ca aceasta "criza" nu este universala, ci un fenomen provocat de conditii sociale individuale si istorice. În acelasi timp afirmarea de sine este un fenomen cu totul specific adolescentei.

În realitate, dorinta afirmarii de sine este expresia crizei de constiinta pe care adolescentul o are asupra dezvoltarii sale pe plan biologic, psihologic si social, statutul social, care nu reflecta din toate unghiurile aceasta dezvoltare. Deci, dorinta afirmarii de sine este un fenomen normal care se manifesta la adolescent ca efect al maturizarii psihice, a consolidarii personalitatii.

ETIOLOGIA COMPORTAMENTULUI DELINCVENT
LA ADOLESCENT

Comportamentul delincvent al adolescentului cunoaste cauze bio-psiho-sociogene. Studiul cauzelor de conflict cu finalizare în conduita devianta întâmpina serioase dificultati, datorita pe de o parte multitudinii si complexitatii acestora, iar pe de alta parte datorita faptului ca una si aceeasi forma de reactie devianta poate avea cauze diferite, dupa cum una si aceeasi cauza poate determina efecte reactionale diferite. Cu toata complexitatea si varietatea numerica, factorii etiologici ai reactiilor comportamentale deviante pot fi clasificate dupa prof. dr. P. Brânzei în:
- factori predominanti biogeni
- factori predominanti psiho- sociogeni
+ Factorii biogeni ai deviantei

În cadrul factorilor biogeni, deviatia de comportament apare ca un epifenomen al dereglarilor organice, dar mai frecvent acesti factori se interfereaza conditiile biogene creând fondul pe care actioneaza situatiile particulare din viata adolescentului. O serie de factori patologici psihici pot sta la originea biogena a unor devieri comportamentale de tip delictual (Encefalopatii secundare post-infectioase sau post-traumatice; oligofrenii; sechele dupa meningite; epilepsii; hebefrenii; psihopatii; nevroza etc.)

S-a pus în evidenta, prin determinarea cariotipului la unii indivizi cu comportament deviant, o trisomie gonosomiala cu un y suplimentar (xyy). Aceasta anomalie genetica se asociaza cu agresivitate, violenta, tendinta spre distrugere de bunuri.

Acestor factori biogeni li se adauga remanierile neuropsihice si endocrine de pubertate si adolescenta.

+ Factori psiho-sociogeni
Fara a subestima importanta factorilor organici, somatogeni, vom sublinia în primul rând rolul determinant al factorilor psiho-sociogeni din mediul familial si extra-familial:

1. Disociatia familiala. Familia devine "solul primar al dezvoltarii naturii umane" iar copilul, imaginea parintilor si un criteriu de referinta despre atitudinea lor. Disociatia si neîntelegerea familiala este frecvent întâlnita în familiile adolescentilor cu tulburari de conduita si comportament. Cei doi parinti, desi despartiti, revendica în mod egal copilul, fiecare din ei cautând sa-l atraga de partea lui si sa-l instige împotriva celuilalt în scopul de a-l compromite. Ramas în grija unuia dintre parinti, copilul devine victima unei atitudini extremiste sau va beneficia de întreaga afectiune si îngrijire din partea acestuia (având drept consecinta formarea lui ca individ egoist, retrograd, nepasator si inadaptat la formele vietii sociale), sau va fi frustrat de cea mai elementara forma de afectiune, de întelegere, de conditii corespunzatoare de viata si activitate (ceea ce va determina introvertirea, izolarea, lipsa de încredere în sine, revolta, rautate, cruzime). Modelul parental valorizant sau devalorizant, transmiterea de catre parinti a unor valori de identificare ca si imaginea parintilor vor ajuta la structurarea personalitatii.

Comportamentul copilului se realizeaza totdeauna prin identificare si interiorizare cu sine si cu ceilalti. Astfel, eul uman se formeaza într-o constelatie triunghiulara de factori: dragoste, autoritate si securitate familiala. Orice carenta afectiva ca si orice carenta sau abuz de autoritate vor determina tulburari de comportament, datorita demisiei parintilor de la sarcinile lor, fie prin identificarea parintilor cu parintii patogeni. Tânarul devine astfel "un simptom al parintilor sai". Agresivitatea, izolarea, fuga si vagabondajul, furtul etc. pot fi determinate de aceeasi cauza: atitudinea reprimatoare, tiranica a parintilor sau dimpotriva cea permisiva, libera.

Carenta afectiva, este cauza principala a unor astfel de deviante deoarece plecând de la calitatea relatii mama-copil se vor dezvolta în mod adecvat relatiile copilului cu altii.

Este o realitate faptul ca, copilul îsi simte mama mai întâi senzorial si apoi afectiv. Orice carenta afectiva materna va duce la structurarea unei personalitati insensibile, fara vointa sau tiranica, ori la o adevarata debilitate relationala. Orice "întarcare afectiva" va duce la lipsa încrederii în lume, tocmai datorita incapacitatii de a simti si trai dragostea materna. Familia devine o adevarata scoala a sentimentelor, bazata pe afectivitatea materna si autoritatea paterna. Frustrarea de dragoste prin carenta afectiva, duce la un gol afectiv cu insatisfactii, frustratii, sentimente de devalorizare si opozitie. Un astfel de subiect îsi va structura o personalitate egocentrica, indiferenta afectiv, tradata prin simptome caracteriale precoce, de tipul lipsei de identitati, sugestibilitatii, egocentrismului, sentimentelor de devalorizare, instabilitatii si dorintei de satisfactie imediata, lipsei sentimentelor de culpa ce stau la baza sentimentului de responsabilitate. Lipsa fricii va duce la lipsa remuscarii fata de faptele proprii iar sentimentul de devalorizare va duce la ostilitate permanenta. Atunci când carentele si conflictele afective din mediul familial, tulburarile relatiilor familiale, inegalitatile de atitudine, manifestate de ambii parinti fata de copil depasesc anumite limite de intensitate si durata transformându-se în adevarate situatii traumatizante pentru adolescent, personalitatea în formare a acestuia se va înscrie pe cai gresite. Astfel, daca copilaria se desfasoara în cadrul unui climat familial saturat de privatiuni si ostilitati, de conditii care priveaza copilul de afectiune si de satisfacerea adecvata a dorintelor si aspiratiilor lui firesti, acesta ajunge sa traiasca asa numitul conflict de adaptare, care se exprima printr-o atitudine protestatara în fata oricarei rezistente, opozitii sau interdictii. Manifestarile repulsive ale adolescentului dovedesc, în majoritatea cazurilor tocmai faptul ca asupra acestuia trecutul sau au actionat mijloace coercitive brutale, stari conflictuale severe, pedepse umilitoare, etc.

Neîntelegerile între parinti pun în pericol sentimentul de securitate al copilului si în consecinta armonia dezvoltarii personalitatii sale. Matricea familiala devine deci baza formarii personalitatii si orice abdicare de la acest rol poate transforma copiii în "orfani de parinti".

2. Absenta mediului familial. În cazul adolescentilor orfani abandonati, care se afla în grija asistentei publice, lipseste însusi mediul familial. Lipsa oricaror modele parentale si a identitatii copilului cu parintii sai, pot duce la depersonalizarea si de realizarea, ca punct de plecare al obtuziei, indiferentei, opozitiei sau ostilitatii. Din rândul acestora se detaseaza în primul rând adolescentul depresiv, aflat în continua cautare de afectivitate, de întelegere din partea celor din jur.

Astfel de deviante se pot întâlni si la copiii adoptati, mai ales când înfierea e motivata de o compensare a frustrarilor si când copilul e privat de climatul afectiv si de sentimentul de securitate. O influenta negativa au si familiile reconstituite din divorturi, vaduvii, sau copii rezultati din casatorii anterioare, care vin în noua familie cu alte principii si deprinderi educative.

3. Situatia economico-sociala a familiei poate conditiona aparitia unor conflicte si tensiuni între parinti pe de o parte si între parinti si copii pe de alta parte, datorita fie unui spatiu locativ limitat, sau a unei gospodarii si administrari defectuoase a bugetului familial, sau a unor conditii igienice de trai necorespunzatoare. Statistic, se constata apartenenta tinerilor delincventi din familii paupere fie deosebit de prospere, în care se întretin conditii care duc la supradimensionarea trebuintelor, pretentiilor si necesitatilor.

4. Carentele de ordin educativ joaca un rol deosebit în determinarea unor forme comportamentale aberante, neadecvate. Ele depind în mod direct de personalitatea parintilor si educatorilor. A. Berge consemneaza un numar destul de mare de defecte ale parintilor, unele dintre ele capitale: hiperprotectivism, narcisism; nervozitate; incapacitatea de a iubi, perfectionalism, iar altele de importanta mai mica, secundare: lipsa de condescendenta, lipsa de respect, oportunism.

Desigur, greselile educative ale parintilor pot fi considerate diferentiat, în functie de rolurile diferite care revin, în mod natural, acestora: mamei-afectiunea; tatalui-autoritatea. Mama este aceea care poate sau nu priva pe copil de afectiunea echilibrata atât de necesara dezvoltarii sale psihice.

O atmosfera familiala prea trista, apasatoare, sau prea agitata, caracterizata de certuri, injurii si brutalitati se repercuteaza în sens negativ asupra psihicului adolescentului, provocându-i traumatisme afective, care îsi vor pune amprenta asupra modului de a gândi, simti si de a se comporta a viitorului adolescent. Libertinajul familial lasa adolescentul prada influentelor negative ale strazii, unor variati agenti inductori care vor genera tulburari de comportament. Alteori, autoritatea paterna exagerata, abuzul de autoritate, structureaza un comportament reactiv, de protest, opozitie sau diferenta si fuga, specific acestei perioade. Acest abuz de autoritate explica nevoia de evaziune prin parasirea neautorizata a domiciliului si vagabondaj, iar revendicarile se transforma în agresiune la adresa factorilor de mediu cu caracter de interdictie.

În devianta copilului se înregistreaza o cauzalitate circulara în care, plecând de la climatul familial neadecvat se ajunge la esecuri scolare. Nemultumirea de sine va duce la indiferenta fata de lume si inadaptare.

5. Influentele nefaste ale unor grupuri de tineri
Cei mai multi dintre minorii delincventi nu sunt supravegheati de catre parinti în ceea ce priveste relatiile lor cu ceilalti copii si în legatura cu felul în care îsi petrece timpul liber, sau sunt supravegheati în mod superficial sau accidental.

Nu întotdeauna adolescentul stie sa se apere împotriva influentelor strazii, colegilor sau adultilor mai turbulenti, certati cu normele si legile convietuirii sociale.

Insuficient prevenit asupra facturii periculoase ale acestora, el poate lesne sa cada prada ispitelor strazii, în mijlocul unor grupuri de tineri ai strazii. Pentru adolescenti solutia grupului pare sa fie la un moment dat, o ratiune de a fi, de a exista. Grupul ofera adolescentului nu numai cadrul de afirmare, de exprimare libera, ci si securitate, siguranta. În grup, adolescentul gaseste niveluri de aspiratie si tabele de valori comune cu ale sale, chiar în grupuri nonformale orientate negativ.

Grupul ofera adolescentului un ideal de sine, o imagine linistitoare a propriului "eu", un antidot pentru nelinistile sale anterioare.

- Slab - adolescentul cauta puterea grupului, cauta sa se identifice cu acesta.
- Neînsemnat - adolescentul cauta prilejuri de afirmare, de valorificare.
- Nerecunoscut - adolescentul doreste sa devina necesar, sa se "situeze" între ceilalti, sa ocupe un loc al sau care sa fie cunoscut si recunoscut de grup.
- Izolat - el încearca sa-i înteleaga pe ceilalti, sa-si îmbogateasca cunostintele despre altii, sa patrunda în sistemele motivationale si intentionale ale celorlalti coechipieri.

În masura în care grupul si- l aproprie si îl adopta, adolescentul încearca sa-si dovedeasca si lui si celorlalti ca nu s-a înselat, ca nu au fost înselati. El cauta sa dovedeasca lumii ("lumea" sunt parintii, "profesorii" adultii în general), ca reprezinta ceva. În acest scop mai ales baietii cauta obstacole, încercari prin care sa probeze calitatile, sa verifice limitele si posibilitatile lor. Prin comportamentul lor ei vor sa dovedeasca ca sunt maturi, ca au detasarea si stapânirea de sine a adultilor, ca reprezinta individualitati forte si independente.

Afirmarea, socializarea adolescentului, parcurge un drum sinuos, un "drum al extremelor". Paralel cu adâncirea cunoasterii propriului eu, cu interesul fata de sine, el începe sa fie interesat de tabelele de valori ale ambitiei, de achizitii culturale ale umanitatii, de situarea temporara a propriei persoane în evolutia universului.

Teama de ridicol, grija de a parea înca un copil si dorinta de a-i imita pe cei mari contribuie la coruperea lui precoce. Astfel el va începe sa fumeze, sa bea, sa practice jocuri de noroc si cauta în toate prilejurile prin care sa demonstreze forta si curajul sau. Atractia pe care o simte la un moment dat adolescentul pentru grupul de adolescenti si uneori si de adulti poate fi explicata si prin faptul ca grupul respectiv îi permite realizarea unor dorinte care îi sunt interzise în mod brutal de catre parinti si a unor actiuni aventuroase si activitati mai interesante. Efectele principale ale vietii de grup sunt dependentele pe care le dezvolta acesta între membrii grupului respectiv.

ARHITECTURA PERSONALITATII DELINCVENTIALE
LA ADOLESCENTI

Principalele devieri de conduita si comportament pe care le- am întâlnit sunt: tentativa autolitica si actul suicidar, acte asociale si antisociale ca: negativismul, minciuna, furtul, tâlhariile, lovirea, amenintarea, violul, fuga de acasa sau vagabondajul, alcoolismul, si nu în ultimul rând, dependenta de droguri.

Dezvoltarea dizarmonica a personalitatii la adolescenti include anomalii de adaptare a comportamentului la exigentele conditiilor sociale, culturale, economice.

Finalitatea demersului stiintific propus este de a descoperi si descrie un "model" de personalitate a tânarului cu comportament deviant. Ca psiholog militar, într-un centru militar m-am întâlnit deseori cu acest fenomen si nu de putine ori m-am confruntat cu probleme în relatia cu acestia. Semnalele de alarma trase în aceasta directie au devenit nelipsite din orice analiza cu privire la calitatea psihologica a tinerilor la recrutare si încorporare. De aceea consider important pentru un psiholog implicat în selectia psihologica a personalului militar sa încercam sa descoperim dincolo de etiologia acestor comportamente, ce anume contribuie la fixarea definitiva a tulburarilor de comportament la adolescenti.

Traiectoria devenirii copilului ca personalitate umana presupune ca si în arheologie, dezvoltarea, combinarea si sedimentarea unor straturi în conditiile si structurile sociale date. Aceste structuri sociale pot fi constituite si din focare malefice ca acele "grupuri de distractie" prin consumul de alcool, jocuri sexuale, jocuri de noroc etc., raspândite mai ales în orase si care pervertesc constiinta adolescentilor.

Din practica de zi cu zi si studiul acestui tip de comportament iata câteva aspecte care duc la cresterea frecventei deviantelor la adolescenti:

1. Modificari la nivelul structurilor morale
Integrarea sociala a persoanei care se naste "incompleta" presupune o receptionare, o prelucrare si o investire cu forte operatorii si operationale a valorilor sociale. Cu toate ca din necesitati contingente accentul cade – în complexitatea actului educational – pe instructie, pentru finalitatea procesului de socializare, importanta majora o are formarea constiintei morale.

În liniile cele mai largi posibile, constiinta morala este o sinteza a valorilor stabilite de grupul social care regleaza comportamentul uman fata de regulile sociale necesare convietuirii si fata de celelalte persoane purtatoare la rândul lor a unei constiinte morale. Ceea ce garanteaza eficienta procesului de integrare sociala este capacitatea de a actiona autonom pe baza valorilor si regulilor morale.

Se pare ca una dintre cauzele insuccesului formarii valorilor morale este faptul ca bazele acestora se construiesc în cadrul unei experiente directe, spontane a copilului cu reguli si persoane, deci în grupul primar si într-un interval de viata când afectivitatea este elementul dominant în procesul de maturizare.

2. Modificari la nivelul relatiilor afective
Majoritatea relatiilor afective interpersonale ale adolescentului inadaptat sunt negative (dispatie–apatie). Experienta infantila – ca forma de învatare sociala - petrecuta într-un spatiu valoric daunator moral, genereaza fata de celalalt atitudini de neîncredere si ostilitate. Experientele traite în timpul copilariei îl determina pe adolescent sa considere adultul un eventual agresor, orice interventie putin mai autoritara îl face, la început, sa perceapa adultul ca având intentie raufacatoare.

Aceste modificari trebuie privite cu atentie atunci când interactionam cu adolescentii ce au comportamente deviante. Trebuie stiut ca o atitudine de mare severitate din partea adultului mareste antipatia si genereaza conflictul cu acesta.

3. Scaderea pragului de toleranta la frustrare
În cazul adolescentilor cu structura delicventiala fenomenul de frustratie este amplificat de structura lor interna. Experienta traita de ei în grupul primar a consolidat egocentrismul infantil prin: atitudinea de demisie a parintilor, modelul parental de satisfactie a instinctelor si dorintelor fara autocontrol, o libertate vecina cu libertinajul în cadrul relatiilor intrafamiliale, o adaptare si coparticipare la fuga de efortul organizat al copilului (lipsa de scolarizare, neparticipare la un program de viata organizat, la activitati continue si sustinute etc.).

 
Ca principiu fundamental, adolescentii delicventi nu pot suporta în relatiile lor cu institutiile si cu adultii regulile si exigentele sociale, atitudinile prohibitive, autoritare sau preventive ale acestora.

4. Sentimentul de devalorizare
Adolescentul delicvent nu numai ca nu se reprezinta pe sine ca o valoare umana constituita ci, dimpotriva, traieste un sentiment de nonvaloare, de respingere de catre grupul social.
O situatie care determina producerea devalorizarii este aceea în care atât parintii cât si educatorii intervin direct în acest sens. În general, familiile din care provin adolescentii delicventi creeaza conditii de devalorizare în educarea copilului prin utilizarea acestuia ca participant la actiuni antisociale: consum de alcool, minciuna, furt, prostitutie, vagabondaj, înselaciune, etc.

5. Sentimentul de injustitie
Trairea, pe o perioada îndelungata de timp, a unei situatii de incompatibilitate, de neconsonanta sociala, fie ca este vorba de joc, de învatatura sau de relatii de familie, determina treptat aparitia unui sentiment de injustitie.

Este greu – daca nu imposibil – mai ales la vârsta adolescentei, ca adolescentul sa se "contemple" si sa-si asume vinovatia unor comportamente care i se par normale întrucât sunt rezultate din experienta sa trecuta. De aceea adolescentul delicvent traieste uneori cu profunda convingere, sentimentul ca i se face o mare nedreptate. Dar el au o reprezentare modificata a conceptelor morale.

6. Tulburari de cunoastere
Nu voi aborda problema performantelor în învatarea de tip scolar ci doar problema modului tipic de cunoastere a universului, a lumii, în special a modului de reflectare a valorilor. Delicventul traieste la timpul prezent, ca si cum nu ar avea nici un fel de perceptie de sine. El traieste faptele de moment, fara legatura si continuitate cu experientele trecute si fara sa tina seama de consecinta actiunilor sale pentru viitor. În general adolescentul delicvent nu poate trai, nici percepe, existenta sa în interiorul oricarui context spatio-temporal.

7. Un sens gresit acordat conceptului de libertate
Primul dintre imperativele conceptului de libertate la delicvent este acela de a fi lipsit de orice restrictie sau exigenta sociala. Libertatea, în cazul acesta, înseamna a exista în afara oricarei reguli si fara respectarea cerintelor morale si sociale. Delicventul considera efortul de încadrare în normele sociale, morale, ca un supliciu, ca o cerinta agresiva a societatii sau a grupului si raspunde printr-o reactie de fuga sau agresiune. Sau considera degradanta pozitia de acceptare a regulilor comunitatii si a celor pe care se bazeaza relatiile interpersonale.

De asemenea, putem vorbi la adolescentii delicventi de o "denigrare a sentimentelor umanitare" ca: întelegerea, dragostea, mila, respectul demnitatii. Ei manifesta o îndârjita opozitie în recunoasterea lor dar mai ales în trairea acestora. În atitudinea si comportamentul delicventului exista o nepasare si un impuls de anulare a oricarui sentiment cu valoare pozitiva sociala. Corectitudinea, bunatatea, remuscarea, dragostea sincera etc. Îl deranjeaza si de aceea se dezangajeaza treptat cucerindu-si o libertate arbitrara în comportare.




BIBLIOGRAFIE

1. Brânzei P si colaboratorii: " Adolescenta si adaptare" Iasi, 1974
2. Cucu C. I. "Psihiatria adolescentului" Ed. Litera, Oradea, 1979
3. Constantinescu V. " Comportamentul", Ed. stiintifica, 1964
4. Cosmonici Andrei " Adolescentul si timpul sau liber" Iasi, 1985
5. Dragomirescu V. " Psihologia comportamentului deviant" Ed. stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1976
6. Panelcu V. " Culmi si abisuri ale personalitatii" Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1974
7. Paunescu C. " Agresivitatea si conditia umana" Ed. Tehnica Bucuresti, 1994
8. Rosca Al. " Delincventa minorilor", Cluj, 1932
9. Verza E " Psihologia vârstelor" Ed. Hyperion, Bucuresti, 1993

* Centrul Militar Zonal Iasi