Odata ce a primit ordinul de chemare la încorporare pentru orice tânar, indiferent daca o doreste sau nu, “armata” (satisfacerea stagiului militar), nu mai constituie o notiune abstracta si poate îndepartata, ci devine o realitate iminenta, se constituie ca ceva ce va trai efectiv. Contactul cu un regim dificil de viata, la o vârsta când abia s-a desprins de adolescenta, poate determina o perceptie deformata într-o anumita masura. Mediul si regimul nou de viata, conditiile de habitat si alimentare, diferita de cele familiale reprezinta factor ce solicita mari resurse adaptative atât fiziologice cât si psihice. Dar dupa consumarea tensiunilor si framântarilor normale oricarui început, dupa familiarizarea cu dificultatile si restrictiile noului mod de viata, tinerii se vor simti mai în largul lor, urmând o perioada de intensa socializare si de crestere a coeziunii de grup, de fapt adaptarea la situatia nou creata. Daca aceasta adaptare depinde în final de atitudinea initiala pe care tânarul o are fata de satisfacerea stagiului militar si daca o atitudine pozitiva este influentata de o motivatie puternica fata de satisfacerea stagiului militar urmeaza sa stabilim în paginile urmatoare.

Atitudinea reprezinta conceptul cel mai caracteristic si mai indispensabil în psihologia sociala. Acest concept a fost analizat de diferiti autori în diferite moduri. E.E. Bogardus considera ca: “O atitudine este o tendinta pro sau contra fata de un element din mediu, care descrie o valoare pozitiva sau negative. O atitudine are semnificatie numai în relatie cu anumite valori”. G.W.Allport o considera“ o stare mintala si nervoasa de pregatire, centralizata pe baza experientei, care exercita o influenta directionata, sau dinamica asupra raspunsurilor individului, fata de toate obiectele cu care el este în relatie:
Majoritatea definitiilor numesc atitudinea o dispozitie sau predispozitie psihica, de a reactiona în chip caracteristic la datele realitatii. Ea devine analizabila pe plan experimental prin opinii, sentimente, moduri de comportare fata de anumite situatii, evenimente, persoane, idei valori etc.

Într-un anume sens, atitudinile constituie liantul relatiilor noastre cu lumea obiectiva, o “semnalizare” a trairilor în functie de experienta, principiu unificator al actelor noastre de conduita. Altfel spus, atitudinea nu reprezinta numai o dispozitie pasagera ci si o propensiune relativ stabila care prefigureaza o modalitate mai generala de reactii fata de obiecte, evenimente, idei, persoane, institutii, valori.

Definitoriu pentru atitudine este referinta continua la valori, prezenta unui moment de relaxare, concretizat în selectivitatea relatiilor, a modului de comportare în genere. Cuplul “atitudini-valori” tine de nucleul persoanei.
Atitudinea este înteleasa ca un continuum de la extrema favorabila la cea nefavorabila, trecând printr-un “zero” teoretic, corespunzând zonei de indiferenta, indecizie, conflict, ambivalenta, ignoranta, etc.

Punând în discutie fatetele atitudinii, majoritatea autorilor promoveaza 3 componente ale acesteia (expuse pentru prima oara de M.J.Rosenberg si C.J.Hovland) :
1) Componenta afectiva formata din stari emotionale si preferinte evaluative.
2) Componenta cognitiva (opinii si convingeri)
3) Componenta comportamentala, sub forma de intentie comportamentala.

Opiniile si atitudinile nu se formeaza independent de celelalte fenomene ale constiintei (reprezentari, notiuni convingeri etc.) ci în strânsa legatura cu acestea, oarecum ca o prelungire a lor. Privind lucrurile evolutiv, atitudinile se formeaza pornind de la o activitate (comportare), spre continutul de constiinta corespunzator.
Atitudinea se coreleaza strâns si cu motivatia : ea predispune la actualizarea selectiva a unui ansamblu de motive care determina conduita, iar motivatia face ca obiectele sa ocupe pozitii diferite în sistemul atitudinal. Individual poate avea atitudini fata de cele mai variate domenii si valori ale vietii sociale: fata de munca, de profesie, de familie, de organizatia si profesia din care face parte, de sine, de altii si de societate, considerate în sensul larg al cuvântului.

Motivatia o putem defini ca act sau ansamblu, sistem de impulsuri, imbolduri, pulsiuni interne, energizari sau activari, stari tensionale, sau mobiluri ale actiunilor si conduitei. Motivatia este înteleasa fie ca un ansamblu de motive fie ca proces al motivarii sau împingere spre actiune. Sunt modalitatile fundamentale de mobilizare, activare sau autodeterminare. Toate demersurile conduitei interne sau intern-externe sunt instigate prin motive. De aceea desi majoritatea motivelor sunt dobândite, ele sunt definite drept “cauze interne” ale conduitei.

Se impune cu usurinta o distinctie:
- pe de o parte datele mediului (obiecte si evenimente externe) ;
- pe de alta parte nevoile interne (intentii, aspiratii, sarcinile de adaptare ale individului)

Motivele sunt factorii care în conditii externe date, declanseaza, sustin si orienteaza activitatea. Ele pregatesc functii: pe de o parte o functie de activare, de mobilizare energetica, iar pe de alta parte o functie de directionare a conduitei. Pe scurt motivul prezinta doua laturi solidare: o latura energetica si o alta vectoriala.

De motivul activitatii depinde numai zona scopurilor virtual obiective posibile. Termenii în care se formuleaza scopurile sunt formulate oarecum de conditiile obiective, sunt mediate de un moment cognitiv, iar concretizarea efectiva a telului presupune adesea un proces de aproximare. În timp ce motivul este un factor declansator al actiunii, scopul este anticiparea, proiectia “punctului terminus” al actiunii în functiile de informatiile cu privire la datele situatiei, la avantajul posibilitatilor de mediu, o preferinta pe care scopul o detaliaza, o concretizeaza.

Motivul circumscrie într-un fel o zona în “câmpul psihosocial”, scopul constituind o concretizare în acest câmp. Caracterul vectorial al motivului devine evident odata cu stabilirea scopului, care anticipeaza modul de finalizare al actiunii, conturând “ciclul” actiunii. În timp ce motivele ramân uneori netransparente pentru individ, scopurile sunt întotdeauna constiente.

Asupra motivelor umane îsi exercita influenta trei categorii de factori:
1. trebuintele prin latura lor de energizare, impuls, imbold
2. relatiile afective si atitudinile constituite fata de diverse aspecte ale mediului si fata de propria persoana, de aici diverse stari emotionale (dorinte, teama, repulsie, refuz, anxietate, nazuinta, etc.)
3. obiective si împrejurari imediate sau imaginare care dobândesc functie de scopuri; specific pentru om este scopul constient care apare ca un raspuns pragmatic la trebuinta prin recurenta, ca un factor de modificare si generare a motivelor.

Motivatia apare ca factor integrator si explicativ al celor mai variate fenomene psihosociale: statusuri si roluri, aspiratii si performante, relatii interpersonale de tot felul, variate fenomene de grup cum sunt coeziunea si conformismul, autoritatea, influenta, etc. motivatia constituie temeiul comportamentelor si activitatilor pe care le presteaza indivizii în grup, în functie de specificul solicitarilor ce decurg dintr-o categorie sau alta de relatii functionale.

O atitudine pozitiva fata de un anumit obiect, fenomen, situatie, conjugata cu o motivatie pozitiva poate duce la un potential adaptativ ridicat.

Adaptarea sociala reprezinta potrivirea unei persoane cu mediul; acord între conduita personala si modelele de conduita caracteristice ambiantei; echilibru între asimilare si acomodare sociala.

Adaptarea sociala este procesul prin care o persoana sau un grup social devine capabil sa traiasca într-un mediu nou social, ajustându-si comportamentul dupa cerintele mediului. Adaptarea sociala se produce în raport cu un mediu nou, schimbat, iar indicatorul reusitei este faptul ca subiectul se simte ca “acasa”, iar pentru ceilalti nu mai este un strain.

Esenta adaptarii sociale rezida în trecerea de la obiceiuri, atitudini valori si interese deosebite, definitorii pentru fiecare partener luat în parte, la cunoasterea, acceptarea si respectarea lor de catre fiecare dintre ei. Gratie adaptarii, partenerii de interactiune formeaza un tot unitar. Se poate vorbi de adaptare la nivelul cuplului conjugal, al cuplului de prieteni, la nivelul interactiunii din interiorul oricarui grup social mic: de munca, învatatura, sportive artistic, cultural, militar etc., adaptarea fiind în toate cazurile, una din pârghiile de optimizare a relatiilor interumane si de crestere a coeziunii de grup.

Echilibrul omului cu mediul poate fi zdruncinat prin numerosi agenti nocivi fizici sau chimici, starile nervoase, bolile, dând nastere la numeroase tulburari, la “inadaptare sociala”. Bolnavii mintali, delincventii, subiectii cu tulburari de comportament, reprezinta diverse situatii de neadaptare sociala cu cauzalitate complexa: deficiente ereditare, frustrari, carente de autoritate familiala, familie dezorganizata, deficiente de insertie sociala etc.

Fiinta vie dispune de o anumita plasticitate, datorita careia îi este cu putinta sa ramâna în acord cu mediul sau si sa mentina echilibrul mediului sau interior. Aceasta ajustare la mediu se opereaza printr-o suita de schimburi neîncetate între corp si mediul sau, în cadrul dublei actiuni a subiectului asupra obiectului (asimilare) si a obiectului asupra subiectului (acomodare). Aceste doua moduri de actiune interdependente, se combina fara încetare pentru a mentine starea de echilibru stabil care defineste adaptarea. Exista adaptare, spune J.Piaget, “atunci când organismul se transforma în functie de mediu, iar aceasta adaptare are ca efect un echilibru al schimburilor între mediu si el.

Conceptul de coping, vazut de Lazarus drept o forma de rezolvare a problemelor în care miza este bunastarea persoanei si în care persoana este hotarâta pe deplin ce sa faca. Se refera în special la tratarea situatiilor grele, ce sunt resimtite ca foarte stresante. Prin coping, persoana în cauza încearca sa stapâneasca aceste situatii. Potrivit lui Lazarus (1976), acest mecanism poate implica doua procese, unul al actiunii directe si al doilea al usurarii, alinarii.

Actiunea directa se refera la comportamentul în sine, care are drept scop schimbarea relatiei dintre persoana si mediu si poate lua forme diverse: pregatirea împotriva suferintei, agresivitatea (lupta), evitarea (fuga) si inactivitatea. Lazarus întelege prin “evitare” îndepartarea din calea pericolului sau a amenintarii, un fel de "evadare".

Pregatirea împotriva pericolului este o forma rentabila de comportament de evitare, în care persoana poate actiona în anticiparea pericolului. daca acest comportament evitare este adecvat si eficient, atunci semnele pericolului sa vor îndeparta; daca nu, pericolul se poate manifesta. Printre posibilitatile care exista pentru aceasta forma de actiune sunt si reducerea pericolului si reducerea intensitatii cu care se resimte amenintarea. Amândoua pot lua forma întaririi fortelor persoanei de a înfrunta pericolul, când acesta se va produce.

Agresivitatea, apare de multe ori însotind necesitatea de adaptare, dar uneori nu este potrivita si nici eficienta drept forma de coping. Ca forma de coping, ea implica atacarea sursei de probleme care poate fi perceputa drept un individ anumit sau un grup de indivizi sau o organizatie. Distrugerea sau macar numai ranirea sursei problemei, poate îndeparta persoana de pericol sau poate reduce trairea stresului. Aspectul critic al agresivitatii ca raspuns îl constituie identificarea tintei.

Evadarea este a treia forma de actiune directa discutata de Lazarus. La fel cum mania este citata adesea drept corelativul agresivitatii, frica este corelativul evadarii. De exemplu soldatul care fuge de pe câmpul de lupta, dezerteaza, poate evada din cauza fricii.

Inactivitatea, calificata drept "nghet" apare ca raspuns imediat la instalarea stresului unei situatii noi. Inactivitatea poate fi abordata si ca raspuns pe termen lung la trairea cronica a dezadaptarii. Ea poate fi legata în acest caz de depresii si de deznadejde.

Conceptul de criza este util pentru întelegerea situatiei clinice a oricarui subiect, în special adolescent, transpus din mediul sau social în sistemul unei institutii totale (institutia totala este orice institutie sociala în care membrii sunt obligati sa traiasca o perioada mare de timp, în izolare fata de restul societatii, într-un mod diferit fata de viata lor obisnuita. Institutia totala impune persoanelor un sistem normativ caruia acestea nu i se pot sustrage, întrucât nu pot parasi institutia. Ea uniformizeaza indivizii, anulându-le statusurile anterior avute, parte a personalitatii lor, singurul statut valabil ramânând cel atribuit institutional. Institutia totala controleaza toate aspectele vietii membrilor ei, inclusiv cele asupra carora, în toate celelalte conditii individual are un control deplin.

Armata este o forma de institutie totala, desi ameliorata, serviciul militar intervine în viata adolescentului într-un moment critic al devenirii sale ca persoana, putând însemna blocarea acut conflictogena a acestei deveniri, sau fortarea unei achizitii pe planul personalitatii. Depinde de felul în care este conceput, organizat, valorizat si valorificat un tânar si de momentul psihic în care intervine. Timpul petrecut în armata poate fi o criza sau un progres.

Serviciul militar în sine este o criza ce apare în conexiune cu o “perturbare profunda a contextului”, mijloacele obisnuite de control sau de reglare trebuind reconfigurate.

În registrul psihologic “crizele” se înscriu în evolutia normala daca marcheaza stadii sau faze de dezvoltare genetica. În acest caz crizele sunt sinonime transformarilor importante. O criza poate modifica trairea identitatii proprii în pofida permanentei fundamentale genetice si biografice. Ele modifica raportul cu lumea si cu celalalt.

În momentul recrutarii si apoi al încorporarii tânarul vine în contact cu un subiect pâna atunci îndepartat ce se contureaza ca o realitate iminenta si inerenta. Tot ce are el în spate va fi altfel folosit, va trebui sa gaseasca si sa utilizeze mecanisme noi de adaptare si aparare pentru a vietui într-un mediu fizic si social pâna atunci strain pentru el.

În urma examenelor psihologice de selectie pentru repartitia tinerilor pe arme si unitatea, tânarul este încadrat într-un grup ce reprezinta expresia globala a potentialului intelectual si psihostructural al tânarului. În valoarea sa, cele doua dimensiuni fundamentale ale individului -intelect si personalitate- se gasesc integrate într-un ansamblu unitar, topita într-o matrice unica, generatoare de gândire si actiune.

În acest cadru complex putem întâlni trei categorii mari de indivizi:
- În prima grupa vom întâlni individul cu un nivel mental bine dezvoltat, cu un nivel de întelegere corecta si rapida a problemelor si situatiilor, capacitate buna de învatare, vioiciune intelectuala. Personalitatea sa este dinamica, realista, el actioneaza rapid si ia decizii corecte, are constanta în actiuni, maturitate si autocontrol, evitând reactiile bruste, enervarea, deznadejdea, panica. Este o persoana sociabila, cooperanta, cu o buna aderenta la normele sociale si la cele ale grupului, prezinta disponibilitati pentru o buna integrare sociala.
În a doua grupa întâlnim individul cu un nivel mental mediu, cu orientare mai ales spre practica, cu o integrare a cunostintelor mai lenta si selectiva, prioritate având cele cu un continut concret si utilitar. Individul este eficient pe linie practica, fiind un bun executant. În structura sa de personalitate pot apare anumite accentuari reduse ca numar si intensitate: pe fondul unei structuri mai tensionate, labila emotional, cu un control al trairilor si dispozitiilor relative incomplete, putând genera în conditii speciale (oboseala, stres), manifestari de tip impulsiv si comportamente inegale. Sociabilitatea sa poate fi uneori mai scazuta si integrarea uneori mai dificila, dar individual este în general atasat valorilor de grup. În ansamblu individual detine comportament compensator, personalitatea sa având suficiente resurse, care pot fi mobilizate, printr-o corecta valorificare în grup si în activitate.
- În a treia grupa întâlnim un individ cu nivel mental modest, având cunostinte fragmentare si sarace, legate de practica cotidiana imediata, gândire în limitele exclusive ale utilitarului si concretului, capacitate limitate de învatare. În structura sa de personalitate apar accentuari numeroase, fara a depasi global, limitele normalului. Autocontrolul redus determina un tonus afectiv labil, cu centrare pe extreme:fie scazut, rece, rigid, amorf si chiar ostil fata de cei din jur, fie exploziv cu exteriorizari necontrolate, primare, uneori chiar brutale ale emotiilor. Comportamentul este inconstant, cu o anumita instabilitate. Integrarea sociala este dificila, rezistenta la stres si frustrare relative scazuta, individul fiind marcat de stari conflictuale interne, persistente si contradictorii. Atent coordonat si bine condus, implicat în activitati corespunzatoare, acest individ poate fi mentinut într-o stare de echilibru comportamental.
Mediul militar urmareste, pe de o parte, obtinerea unei eficiente profesionale specifice, iar, pe de alta parte constituie o structura cu un pronuntat caracter educativ-formativ, intervenind în viata tinerilor la o vârsta la care dezvoltarea si maturizarea principalelor procese psihice se afla înca în plina desfasurare.

Ca urmare interventia psihologica are în vedere doua obiective majore care trebuie atinse pe parcursul satisfacerii stagiului militar:
- instruirea cât mai rapida si eficienta în scopul obtinerii unor performante superioare în însusirea respectivelor specialitati militare;
- adaptarea tinerilor la rigorile vietii militare si integrarea lor în functie de cerintele si caracteristicile structurilor militare.
Este absolut necesara adaptarea tinerilor la particularitatile mediului militar, dat fiind faptul ca institutia militara îsi întemeiaza eficienta în actiune pe o organizare puternic formalizata, riguros ierarhizata si care uzeaza de norme specifice de disciplina.
Studiul a fost efectuat folosind drept subiecti tinerii prezenti la examenul psihologic de selectie în vederea încorporarii
Subiectii au fost reprezentati de 600 de tineri examinati psihologic (selectati prin randomizare multifazica).Media de vârsta a subiectilor a fost de 20 si 7 luni) .
De la fiecare subiect s-au cules datele personale, (mediul de provenienta, nivelul de scolarizare, gradul de insertie socioprofesionala) punctajul obtinut la testul de nivel mental, punctajele obtinute la chestionarele de personalitate.

În urma examinarii si a prelucrarii statistice a datelor au reiesit o serie de aspecte importante.
Studiind atitudinea, s-a facut apel la componente masurabile. Masor atitudinea fata de armata prin nivelul mental al subiectului, prin motivatia sa, prin capacitatile sale de adaptare, prin structura sa de personalitate, prin gradul de insertie socio-profesionala.

S-a constatat ca mediul de provenienta influenteaza într-adevar motivatia tinerilor pentru armata. Tinerii proveniti din mediul rural sunt mai “motivati” în satisfacerea stagiului militar. Se cuvine sa nuantam putin aici. Tinerii cu o motivatie mare si medie pentru armata reprezinta conform datelor 97% din subiectii prezenti la examenul psihologic. Asadar nu putem vorbi de o non-motivatie categorica pentru armata decât la un procent foarte mic de subiecti. Faptul ca la tinerii din mediul urban aceasta motivatie ar putea fi mai scazuta ar fi datorat existentei unor posibilitati multiple de realizare imediata, iar satisfacerea stagiului militar le-ar putea întârzia pentru moment scopurile imediate (de exemplu sa mai încerce o data la facultate, sau sa urmeze cursuri liceale la seral) si în aceasta situatie ar putea fi vorba de o dorinta de amânare a momentului. Tinerii din mediul rural, care si-au încheiat studiile si pentru care viata curge oarecum constant, vor fi mai motivati chiar prin prisma acestei constante si dorinte de schimbare si de realizare (pentru unii posibilitatea unei profesii militare ca militar angajat pe baza de contract, sau pur si simplu ca o recunoastere a maturitatii masculine).

La analiza facuta din perspectiva factorilor de personalitate, corelatiile au iesit puternic semnificative. O buna motivatie pentru armata si implicit o atitudine pozitiva fata de aceasta, implica o structura echilibrata de personalitate, accentuarile pe factorii de personalitate putând naste dificultati ulterioare. Anxietatea crescuta, schizoidia (cu dificultatile de relationare sociala si afectiva), paranoidia (cu tendinta spre suspiciozitate si interpretativitate, rigiditate psihoafectiva si comportament conflictual), fragilitatea psihica (cu diminuarea controlului asupra comportamentului si reactii disproportionate) intoleranta la frustrare (cu imposibilitatea de a suporta privatiuni, un program mai rigid, limitarea libertatii personale) pot afecta motivatia pentru armata si implicit adaptarea la un mediu cu privatiuni. Persoana cu asemenea trairi va dezvolta si o atitudine negativa fata de armata. Corolar, cel ce are o structura echilibrata, cu o buna aderenta la normele sociale si de grup, este bine integrat social, cu un control asupra trairilor si dispozitiilor sale, cu rezistenta la oboseala si la stres, la elemente privative, va dezvolta o atitudine pozitiva si o buna adaptare la mediul militar.
Rezultate nesemnificative au iesit la comparatiile facute dupa nivelul mental (acesta ar influenta dupa cum reiese doar toleranta la frustrare a subiectilor, cu efect indirect asupra motivatiei la armata, putând participa la generarea unor dificultati de adaptare).

Educatia (nivelul de studii al subiectilor) nu influenteaza motivatia pentru armata; corelatii semnificative au iesit pentru cei cu studii liceale si postliceale la factorii de personalitate, iar absolventii de scoli profesionale, au obtinut rezultate relevante la frustrare. Acestea influenteaza indirect motivatia pentru armata, ipoteza a fost infirmata

Insertia socio-profesionala a oferit rezultate semnificative atât la comparatie cât si la analiza de varianta. Corelatiile semnificative au iesit la tinerii ce se ocupa cu agricultura si la, tinerii integrati socio-profesional. Tinerii agricultori desi nu sunt propriu-zis inserati, au o activitate zilnica bine organizata. Acesti tineri respecta normele sociale, traditiile în care au fost crescuti, pentru ei stagiul militar reprezinta o etapa în maturizarea lor ca barbati. Au în general si o mai buna toleranta la frustrare, sunt obisnuiti în conditii mai grele de viata.

Tinerii inserati socio-profesional au o atitudine pozitiva fata de armata. Acest aspect implica o atitudine pozitiva, fata de societate, de normele ei, de un sistem organizational stabil si fata de viata în general. Stagiul militar face parte din dezvoltare, este o etapa ce trebuie parcursa foarte necesara devenirii lor ca adulti.
Tinerii fara ocupatie au o anumita imaturitate si instabilitate, manifesta opozitie fata de norme, au integrare sociala dificila, pot prezenta dificultati de adaptare în orice alt context.

În concluzie motivatia pentru armata este în mod direct influentata de mediul de provenienta al tinerilor, de structura de personalitate a acestora si de gradul de insertie socio-profesionala; indirect intervine nivelul mental si Educatia. Beneficiind de o buna motivatie cu tot ce implica ea, avem de a face cu o atitudine pozitiva si cu un potential adaptativ crescuta rigorile vietii militare. În consens cu toate acestea ar fi de preferat ca tinerii sa beneficieze de o mai buna informare, înca din perioada scolarizarii ce presupune stagiul militar, rostul sau în viata tânarului si pentru societate.

***

BIBLIOGRAFIE

1. Colectiv de autori "Dictionar de psihologie sociala", Ed. stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1981
2. Inglehart M- capitolul "Lazarus:Stress, Appraisal and Coping" din "Reactions to a Critical Life Events – A Social Psichological Analysis" - Ed. Praeger-New-York –London, 1992
3. Neculau Adrian "Psihologie sociala", Ed. Polirom, 1996
4. Popescu Neveanu P. "Dictionar de psihologie", Ed. Albatros, Bucuresti, 1978
5. Radu Ioan, "Psihologie Sociala", Ed. EXE-S.R.L., Cluj-Napoca, 1993
6. Reguli pentru examinarea psihologica în vederea repartitiei pe arme si unitati militare a tinerilor la recrutare si recrutilor la încorporare - Sectia de ExpertizA Psihologica a Armatei Rotariu Traian, "Metode statistice aplicate în stiintele sociale", Ed. Polirom, 2000
7. Rotariu Traian, "Metode statistice aplicate în stiintele sociale", Ed. Polirom, 2000
8. Sillamy Norbert, "Dictionar de psihologie", Ed. Univers Enciclopedic, 1996

* U.M. 02420 Bacau