Home | BAC/Teze | Biblioteca | Jobs | Referate | Horoscop | Muzica | Dex | Games | Barbie

 

Search!

     

 

Index | Forum | E-mail

   

O conditie importanta pentru adaptarea individului este cunoasterea mediului inconjurator. Sectiunea de geografie isi propune sa familiarizeze cu o stiinta care a schimbat lumea.

 

 
 
 
 
 Meniu rapid  Portalul e-scoala | CAMPUS ASLS | Forum discutii | Premii de excelenta | Europa





 

 

 

Inapoi la cuprins

"Studiu de geografie sociala - Municipiul Braila"

CONDITIILE GENERALE DE DEZVOLTARE A COMUNITATII UMANE ÎN ORASUL BRAILA
 


1.1.Elemente de favorabilitate ale cadrului natural

1.1.2.RELIEFUL

Municipiul Braila este situat în partea de nord-est a Câmpiei Române,
pe Dunarea inferioara, într-o zona de contact dintre unitati fizico-geografice variate: Lunca Dunarii, Câmpia Brailei si Câmpia Siretului Inferior.
C.C. Giurescu (1968) spunea despre asezarea Brailei ca este pe stânga Dunarii, „nici mai spre sud, nici mai spre nord de locul sau actual pentru ca aici Câmpia Baraganului înainteaza ca un pinten pâna la malul apei, dominând-o, în timp ce în restul regiunii, numita câmpie, coboara la nivelul Dunarii, transformându-se în lumea inundabila a acesteia, improprie deci unei asezari permanente.”
Relieful judetului, cât si al municipiului se caracterizeaza prin monotonie si uniformitate, singurele accidente de teren fiind apele curgatoare, crovurile si depresiunile lacustre.

Câmpia Brailei, denumita si Baraganul nordic reprezinta un interfluviu cu altitudini ce variaza în general între 20 – 30 metri. Ea este situata între Lunca Dunarii, a Calmatuiului, a Siretului si a Buzaului pâna în zona bratelor parasite ale Buzaului dintre Faurei si Ulmu; face parte din terasa inferioara a Dunarii de vârsta holocena. În vest se prezinta ca un câmp îngust pe dreapta Buzaului, cu altitudine ce urca pâna la 40 – 50 de metri (datorita depozitelor eoliene relief de dune), pe când în est se prezinta ca o zona neteda sub forma unei prispe prelungi, terminata abrupt spre Dunare si Siret, dominând Dunarea cu 8 – 12 metri. Podul terasei, între Dunare si Valea Iencii are o latime de 10 – 15 metri, cu o înclinare usoara de la vest spre est. Portiunea de la vest de Valea Iencii se prezinta mai înalta si datorita prezentei crovurilor, suprafata ei pare ondulata. În cadrul Câmpiei Brailei se disting mai multe unitati: Câmpul Mircea Voda, Câmpul Ianca sau Movila Miresii, Câmpul Viziru, Câmpul Roman – Gemenele.
Municipiul Braila, orasul propriu-zis se afla situat în partea de nord a Câmpului Viziru. Acesta are altitudinea medie de 20 de metri, iar în nord, spre Baldovinesti si în cartierul Pisc din Braila, altitudinea ajunge la 33 de metri datorita acumularilor eoliene, iar spre Dunare se termina printr-o panta abrupta, dominând Valea Dunarii cu circa 10 metri.

La Braila, fruntea terasei, spre Lunca Siretului Inferior, a fost terasata, în cea mai mare parte, în vederea înlaturarii surparii, iar spre Dunare, fruntea terasei este fragmentata în noua vai, numite vaduri, prin care s-a circulat din vechi timpuri din oras catre port; adâncimea lor creste de la sud la nord; diferenta de adâncime se explica prin prezenta nisipurilor eoliene din partea de nord care au favorizat o eroziune mai accentuata; înainte de a fi terasata, fruntea terasei se surpa, iar materialul rezultat se deplasa cu 7 – 8 metri fata de baza terasei.

În rada portului apareau izvoare la nivelul strazii, atunci când nivelul freatic era mai ridicat, izvoare ce au fost drenate subteran în urma amenajarilor efectuate.
Municipiul Braila ocupa si o parte din Câmpul Roman – Gemenele, partea de est a acestuia. Este un interfluviu acoperit cu nisipuri fluviatile, transportate de vânt. Acestea sunt fixate cu vita de vie si salcâmi; totusi actiunea eoliana se manifesta, într-o masura mai mica. Altitudinea medie este de 25 metri.

În nord, Braila se afla la contactul cu lunca Siretului Inferior, o câmpie înca în formare, joasa cu soluri aluviale, cu multe albii parasite. Latimea sa ajunge la 25 – 30 de kilometri ca urmare a fenomenului de subsidenta din cursul Siretului Inferior. Aceasta lasare este pusa în evidenta de convergenta râurilor, de marea aluvionare a albiilor, de gradul înalt de meandrare, de abaterea Siretului spre nord si de numeroasele cursuri parasite în sud. Altitudinea variaza între 5 – 6 metri si 13 – 15 metri.

În est, orasul se învecineaza cu Balta Brailei, denumita Insula Mare a Brailei; ea reprezinta suprafata cuprinsa între cele doua brate ale Dunarii (Dunarea Veche sau Bratul Macin si Dunarea Noua). S-a format într-un regim deltaic de eroziune si acumulare fluviatila. Se întinde pe o lungime de 60 de kilometri pe directia nord-sud (Vadul Oii – Braila) si pe 20 de kilometri latime. Are altitudini de 2 – 12 metri – grindurile sudice si de 6 metri în nord. Cea mai mare altitudine (45 de metri) o întâlnim în popina Blasova, rest din Muntii Dobrogei scufundati si erodati în decursul timpului, iar cele mai mici altitudini absolute sunt reprezentate de fundurile lacurilor Zaton si Dunarea Veche (1,2 metri).

În ceea ce priveste numele de Baragan, folosit pentru Câmpia Brailei (Baraganul de nord) si pentru Câmpia Calmatuiului (Baraganul de mijloc), el este întâlnit pentru prima data în anul 1597.
C. Banu (1964) considera ca acest cuvânt este o forma derivata din cuvântul „buragan” care însemna „furtuna de zapada”, „vârtej de zapada”, fenomen ce caracterizeaza aceasta regiune. În limba româna acest cuvânt a intrat în timpul dominatiei pecinegilor, populatie migratoare din neamul turcilor, care au ocupat în secolele X – XI o parte din tara Româneasca. Baragan înseamna regiune cu populatie rara, loc neted, cu ape subterane rare, cu vânturi puternice si caldura mare.

Resursele subsolului. Resursele subsolului sunt modeste în aria judetului Braila.
Resursele minerale cu valoare economica din arealul studiat se rezuma la acumularile de petrol de la Plopu, de petrol si gaze de la Oprisenesti si de la Liscoteanca.
Depozitele loessoide formeaza materia prima folosita în ceramica inferioara, iar în albia apelor curgatoare si în anumite lacuri se gasesc nisipuri fine.
Namolurile din apele sarate de la Lacu Sarat dispun de calitati terapeutice deosebite.
 

Material elaborat de Ionescu Ana-Cristina

 

Home | BAC/Teze | Biblioteca | Referate | Games | Horoscop | Muzica | Versuri | Limbi straine | DEX

Modele CV | Wallpaper | Download gratuit | JOB & CARIERA | Harti | Bancuri si perle | Jocuri Barbie

Iluzii optice | Romana | Geografie | Chimie | Biologie | Engleza | Psihologie | Economie | Istorie | Chat

 

Joburi Studenti JOB-Studenti.ro

Oportunitati si locuri de munca pentru studenti si tineri profesionisti - afla cele mai noi oferte de job!

Online StudentOnlineStudent.ro

Viata in campus: stiri, burse, cazari, cluburi, baluri ale bobocilor - afla totul despre viata in studentie!

Cariere si modele CVStudentCV.ro

Dezvoltare personala pentru tineri - investeste in tine si invata ponturi pentru succesul tau in cariera!

 

 > Contribuie la proiect - Trimite un articol scris de tine

Gazduit de eXtrem computers | Project Manager: Bogdan Gavrila (C)  

 

Toate Drepturile Rezervate - ScoalaOnline Romania