Home | BAC/Teze | Biblioteca | Jobs | Referate | Horoscop | Muzica | Dex | Games | Barbie

 

Search!

     

 

Index | Forum | E-mail

   

Decupaje | Mihaela Onofrei are o pasiune pentru jurnalism iar in aceasta rubrica va "decupa" in stilul ei propriu stiri inedite din lumea ta!

 

 

 
 
 
 
 Meniu rapid  Portalul e-scoala | CAMPUS ASLS | Forum discutii | Premii de excelenta | Europa





 

 

 

Editorialele e-scoala: Doru Ionescu | Alexandra Batar | Oana Mosoiu | Bogdan Gavrila

Decupaje / NATO – inainte, in timplul si dupa

   Mihaela Onofrei

Inainte: Jos pantalonii, vantori cu fata lata!

           Lucrurile au inceput sa mearga prost chiar inainte sa vina NATO la Bucuresti. Presedintele si liderul Opozitiei au avut – fiecare pe drumul lui – cate un accident de masina, iar Patriarhul a calcat stramb si si-a rupt piciorul asa de rau, ca a trebuit operat.

Sambata, jandarmii romanesti au dat NATO la tot Bucurestiul. S-a facut simulare – sa probam cu totii cum functioneaza kestia pana sa vina NATO la Bucuresti. In centru a fost ca-n Comuna Primitiva – nu transport in comun, nu telefon, nu net. Numai jandarmi si politisti. Unul din ei se uita tamp la noi, cum asteptam degeaba autobuzul in statie. Vreo cinci minute in sir s-a uitat. Statea cu picioarele departate si cu mainile la spate si privea – pe principiul: “Ce faci, bade? Sezi si cugeti?/ No, numa' sed”. Cand l-am intrebat daca mai vine masina, a raspuns simplu: nu.

          Mai departe, pe Bulevardul Regina Elisabeta, un flacau in combinezon bleumarin, din livratorii de securitate, se rastea la un alt flacau, in civil: “Daca-ti dau una, mori!”. Pe partea mea de trotuar era bine – un jandarm dadea pasnic indicatii in engleza unui nene care nu era din Romania. (Luni, la “Politica in timp real”, difuzata de Radio Lynx, purtatorul de cuvant al Jandarmeriei avea sa spuna ca vrea de la bucuresteni sa  fie <pasnici> si <comunicativi>, iar eu aveam sa-l intreb daca si jandarmii sunt asa. Probabil, raspunsul corect ar fi fost ca jandarmii nu sunt din Bucuresti).

La Drept, deja nu se mai putea vorbi la telefon, pentru ca un elicopter statea la punct fix deasupra noastra, huruia de-ti lua urechile si nimicea comunicatiile. Aveam sa aflu ca in caminul studentesc din aropiere netul era o amintire si atat.

          Eu trebuia sa ma intalnesc cu o prietena, sa mergem impreuna la Supermarket. Pana la urma, am plecat la cumparaturi singura, pe jos, nu inainte de a-mi trece prin cap ca, in timpul Summitului vom merge la vanatoare in padurile din jurul Bucurestiului, pentru ca n-o sa avem cum sa ne cumparam mancare de la magazin, din cauza masurilor de securitate. Tot eu m-am linistit: la urma urmelor, pe maidanul din spatele casei unde stau a inceput sa dea stevia, asa ca sunt salvata din foame.

          In Lunea lu' NATO, prin oras s-a circulat rezonabil – prea putini au avut curajul sa se suie la volan cu atatia politati pe carosabil si trasee ocolitoare. Eu m-am dus sa-mi iau acreditarea de la Parlament. Adica din fata Parlamentului. Acreditarile pentru NATO s-au impartit intr-un cort mare si alb, ca cele in care se produc nuntile de mahala.      Ca sa ajung la cort, a trebuit sa ocolesc de doua ori, pe departe, Casa Poporului si perimetrul inconjurator. Traseul de securitate seamana cu o cura de slabire. NATO ne vrea sanatosi si supli, mi-a trecut prin cap. Pana la urma am nimerit bresa ingusta din dispozitiv pe unde avem voie sa intram, vegheata de jandarmi si garduri, ca cele pentru limitarea demonstrantilor violenti. Numai ca in parc nu era nici picior de vietate. Cred ca si vrabiile s-au carat din calea NATO.

          Nimeresc in sfarsit la cortul pe care il admirasem de departe vreme de jumatate de ora de mers pe jos. Intru. Vad un peisaj obisnuit cu elemente neobisnuite. Peisaj obisnuit = jandarmi controland, ziaristi asteptand, porti de securitate, benzi pentru bagaje. Element neobisnuit = un coleg care tocmai isi scotea cureaua de la pantaloni. Intru in panica: daca vad ceva imoral luni de dimineata? Sau poate ca o fi fost speranta – colegul n-arata chiar asa rau. Nimeni nu reactioneaza, insa. Aflu ca asa e regula la NATO asta romanesc si ca asa s-a tradus in  plan operativ conceptia de securitate a Summitului: Jos pantalonii la NATO!

O doamna jandarm il apostrofeaza tafnoasa, pe colegul cu cureaua scoasa: “Mai asteapta, ca e aglomerat”. Colegul se conformeaza si ramane in stand-by cu cingatoarea atarnandu-i trist din mana. Pana la urma ii vine randul. I se cere sa scoata si ceasul, nu numai cureaua. Sireturile de la bocanci raman totusi la locul lor. Urmez eu. Trec prin poarta fara nici un metal la mine (cred eu), dar totusi dispozitivul piuie. Imi trece prin cap ca poate e de la fierul in sange, dar de fapt e sutienul. Incerc o usoara emotie in legatura cu eventualele pretentii ale jandarmeritei, care ma controleaza “manual”, dar nu se intampla nimic. Respectiv, nu sunt pusa sa-mi scot sutienul, ca sa demonstrez ca e un obiect de lenjerie inofensiv, care are doar menirea de a-mi face bustul mai “ofensiv”. Dau sa-mi culeg geanta din tavita in care a fost trecuta pe banda de control, dar, inainte sa pot protesta, cineva imi lipeste pe poseta un abtibild prazuliu, pe care scrie “Serviciul de Paza si Protectie”. Sa se stie ca am fost controlata. E genul de moment in care n-as avea curajul sa exclam, ca-n reclama cu “Fulga”: “Vaaaiii, ce vaca sunt!” - stiu ca la genul asta de vietuitoare marcajele se fac cu fierul inrosit. Asa ca mai bine cu abtibildul.

 

Inauntru, constat ca acreditarea mea nu e gata. Acum o sa fie. Cand acum? Asteptati! Picioarele ma dor rau dupa plimbarea premlungita, asa ca dau sa ma asez langa niste neni tolaniti pe o canapea, si care au grija de un aparat ciudat, cu butoane misterioase – la fel de misterioase cum sunt toate butoanele aparatelor despre care nu stii la ce folosesc. Sa-i ia naiba de bin Ladeni – ar fi putut sa-si ia aparatul si sa se mute mai incolo, sa ma lase sa stau jos, ca eu oricum nu eram din povestea lor.

          Dupa vreo ora, ma impacientez. Un nene de la MapN, cu un ecuson pe care scrie “Dobre”, imi ofera o alternativa: “Daca vreti, va trimit acasa si va spun sa veniti mai tarziu”. Imi pica fata. Eu trebuia sa fiu demult la redactie, Sebi e singur la stiri, iar asta imi zice sa ma duc acasa. E obisnuit ca la stat, se vede treaba. Adica sa stea. Eu nu, ca lucrez de mica la patron. Omul imi mai spune ca nu mi-a iesit “Ceck-ul de la NATO”.

          Incep sa ma tem ca poate semam, din profil, cu Ossama si n-o sa am deloc acreditare. Colegii care prezinta mai multa incredere decat mine si si-au lucat deja ecusoanele, au, toti, pozele latite – arata ca si cum i-ar fi lovit cineva cu ciocanul in cap. Ori, Doamne fereste!, parca ar avea abbces dentar bilateral – au falcile imense. In afara de ecusoane, au primit si cate o sticla de vin. Cineva spune: “Asta nu trebuie bauta. trebuie sa ramana grea – e pentru autoaparare, in caz de atentat”.

Ma duc in redactie fara acreditare. Peste zi, dau mai multe telefoane si mi se spune ca NATO inca nu are incredere in mine. Pana la urma decid sa sun la Bruxelles si cer un numar de telefon de la Biroul de Presa al Ministerului de Externe. O doamna de acolo ma asigura ca nu e nevoie sa sun, si ca totul o sa fie in regula, ceea ce poate sa insemne ca scurt-circuitul se produsese pe segmentul romanesc, iar ei nu sunt interesati sa se afle asta la Cartierul General. Imi exprim temerea ca voi primi acreditarea dupa Summit. “Se rezolva, pana pe 2 aprilie, cand incep lucrarile”, insista interlocutoarea mea. “Nu va cred”, ma vaiet eu, din rasputeri. “Ce nu credeti? Ca incepe Summitul pe 2 aprilie?”. Nu mai cred nimic.

          La sfarsitul zilei, cu o ora inainte sa inceapa emisiunea “Politica in timp real”, la care trebuia sa particip, sunt vestita ca am primit acreditarea. Rechizitionez masina unei invitate, care tocmai pleca din radio si ajung in mare viteza la cortul lui NATO. Trec a doua oara prin filtrul de securitate, sutienul meu piuie din nou si ma duc, direct cu mainile intinse la jandarmerita careia ii spun: “capsele de la sutien piuie”. Cred ca a inteles ca e vorba de capse pirotehnice, pentru ca m-a intrebat panicata: “Aveti capse la sutien”? si mi-a pus mana pe oarece, sa se convinga de consistenta continutului din sutien. In conditii normale as fi incercat un usor regret: cu atatea barbati bine in jur, tocmai o femeie se gasise sa “efectueze controlul tehnic”?! Dar, inainte sa-mi vina asemenea ganduri, ma gadil strasnic si izbucnesc intr-un chicotit usor isteric, de-i fac pe toti sa se uite la mine. Sebastian, seful meu, avea sa-mi povesteasca una si mai tare: s-a dus la Aeroportul Otopeni cu cateva luni in urma, a trecut prin poarta si i-a piuit rama de la ochelari, iar omul de la control a vrut sa-i vada ciorapii fix din acest motiv. Dialogul s-a produs asa: “Dom'le, e rama de la ochelari, e metalica”... “Nooo! Descalta-te”. Si s-a descaltat.

          Am luat acreditarea. Ziua s-a incheiat cu prezenta mea in emisiunea “Politica in timp real”. Cand s-au tras concluziile, Toni m-a intrebat si pe mine ce cred despre Summit, iar eu am zis scurt: “Vom supravietui!”. Suna ca un ramasag sau, mai degraba, ca o amenintare.

 In timpul: O turma de ziaristi furiosi si bezmetici, SPP-isti deghizati in valuri si un presedinte care se sparge de ras

           De miercuri a inceput Summitul, dar mai intai s-au intalnit Basescu si Bush la Neptun. Au sustinut o conferinta de presa pe malul marii, iar eu nu m-am putut abtine sa ma intreb cati SPP-isti deghizati in valuri or fi fost in sapte.

Aflat la sfarsit de mandat, intr-un moment de bilant, Bush a vorbit despre relatia tensionata cu Vladimir Putin si despre intalnirea de la Soci:

          “Este ultima data cand eu si Vladimir Putin ne vom intalni ca presedinti ai Statelor Unite si Federatiei Ruse. Va fi o sansa sa-mi iau  ramas bun de la el. Ii voi  multumi ca i-a servit natiunea. Ii voi spune foarte deschis de gandesc. Intotdeauna ii spun foarte deschis ce gandesc. Si el face la fel. De sapte ani facem asta. Alaturi, Traian Basescu se spargea de ras, dar tocmai ii venise randul sa vorbeasca, asa ca si-a inceput discursul cu un icnet.

          Miercuri, joi si vineri, conferintele s-au tinut lant. In Centrul Media informatia nu venea la timp, iar noi eram o turma de jurnalisti furiosi si bezmetici alergand de la o sala de conferinta la alta si ajungand de multe ori dupa ce se terminau evenimentele.

          Miercuri seara, Teodor Melescanu a fost o adevarata stridie. A scos o perla cat toate zilele. Incercand sa explice de ce Romania nu poate trimite mai multi militari in Afganistan, ministrul roman al Apararii a zis: “Sa va spun ceva: nici cea mai frumoasa fata nu va poate da decat ce are”. Dar Teo Melescanu nu semana deloc cu o fata frumoasa, asa cum nici Vladimir Putin nu seamana deloc cu suava Katiusa. Insa, la Antena 1, stirea despre venirea “Tarului” la Bucuresti, a fost ilustrata cu melodia “Katiusa”, pe care la montaj au lasat-o cu tot cu versuri si care zice cam asa: “Au inflorit merii si perii/ Pluteste ceata pe rau/ A rasarit pe mal Katiusa/ Pe malul inalt al raului”. Si, in timpul asta, pe ecranul televizorului se derulau imagini cu Vladimir Putin iesind din masina si pasind militaros catre intrarea unei cladiri. Ma rog, daca asa arata Katiusa, in viziunea celor de la Antena...

          Vineri, in ultima zi de Summit, ne-au facut-o jandarmii. Ne-au strans in punctul de control, pe vreo cincizeci de ziaristi, si ne-au tinut acolo cam jumatate de ora. Fix peste drum de Palatul Parlamentului. O parte din  noi am apucat sa ne enervam zdravan, pentru ca aveam chiar multa treaba, dar cel care a izbucnit a fost un francez mai in varsta. Cu spiritul revolutionar, caracteristic natiunii sale, urmasul lui Robespierre s-a uitat spre colegii din spate si a zis in engleza: “Let's go! Are you ready?” Pregatita oricand sa ma alatur unei revolutii, i-am raspuns la fel de hotarat: “Of caourse I am!” si dupa mine au mai venit inca trei, dar nu la fel de decisi. Urmandu-l indeaproape pe francezul conducator de razmerita, am dat piept in piept cu un jandarm, care m-a implorat romaneste, cu disperarea unei virgine, care implora mila de la o gasca de motociclisti: “Doamna, haideti sa nu ne tavalim pe-aici. Va rog, nu-mi penetrati obiectivul”. Pana la urma am mai asteptat cinci minute (cu tot cu francezul nervos) si am fost lasati sa trecem, dupa nu stiu ce coloana oficiala.

 

Dupa: Povestea despre cum un trecut dureros devine un viitor al sperantelor

 

Sambata, dupa ce s-a terminat totul, mi-am permis in sfarsit un moment de reflectie. Fusese o saptamana grea, incarcata de momente dramatice. Nu voi putea uita usor dezamagirea colegilor mei din Macedonia, cand ministrul de Externe al Greciei, a anuntat public ca se opune aderarii tarii lor la NATO. Cartea Georgiei si Ucrainei s-a jucat in prima zi pana seara tarziu, cand purtatorul de cuvant al NATO, James Apaturaya, a anuntat in conferinta de presa ca nu crede ca cele doua tari vor primi planul de aderare. Apoi lucrurile au inceput sa se contureze, iar la sfarsit, prezenta presedintelui rus la ultima conferinta de presa a intalnirii a fost salutata cu aplauze.

          Summitul de la Bucuresti chiar a fost ceea ce se astepta toata lumea sa fie: un summit al sperantelor si locul unde s-au conturat trasaturile peisajului de securitate al secolului 21. Afganistanul a primit o speranta. La fel si Georgia si Ucraina. Albania si Croatia au primit invitatia de aderare, iar Macedoniei i s-a promis ca-si va ocupa locul in Alianta imediat ce rezolva diferendul cu Grecia. Odata ce Rusia a permis traversarea spatiului ei aerian de catre transporturi NATO fara trupe, exista chiar si speranta unei relatii mai putin tensionate intre Washington si Moscova.

          Dar poate ca simbolul cel mai puternic al Summitului a fost locul unde s-au desfasurat lucrarile: in fosta Casa a Poporului, construita de Ceausescu, odinioara un simbol al totalitarismului si interdictiilor – iar asta este chiar povestea despre cum un trecut doreros poate deveni un viitor al sperantelor.


Mihaela Onofrei

Home | BAC/Teze | Biblioteca | Referate | Games | Horoscop | Muzica | Versuri | Limbi straine | DEX

Modele CV | Wallpaper | Download gratuit | JOB & CARIERA | Harti | Bancuri si perle | Jocuri Barbie

Iluzii optice | Romana | Geografie | Chimie | Biologie | Engleza | Psihologie | Economie | Istorie | Chat

 

Joburi Studenti JOB-Studenti.ro

Oportunitati si locuri de munca pentru studenti si tineri profesionisti - afla cele mai noi oferte de job!

Online StudentOnlineStudent.ro

Viata in campus: stiri, burse, cazari, cluburi, baluri ale bobocilor - afla totul despre viata in studentie!

Cariere si modele CVStudentCV.ro

Dezvoltare personala pentru tineri - investeste in tine si invata ponturi pentru succesul tau in cariera!

 

 > Contribuie la proiect - Trimite un articol scris de tine

Gazduit de eXtrem computers | Project Manager: Bogdan Gavrila (C)  

 

Toate Drepturile Rezervate - ScoalaOnline Romania