Michael Curtis

Safe Harbour

1

She learned it early, that smile,

used the world over

to placate and to persuade.

She exercised it each morning,

quietened her children,

schooled her husband to good behaviour,

sent it before her each evening

into a room of laughing men,

taught it to earn tips at the bar,

let it spread from her mouth

to raised cheeks and tightened jaw,

coloured her talk with whites and reds,

employed it carelessly,

allowed it to play with a strand of hair,

look twice at the stranger at the corner table,

until insatiable nights

wiped it from her perfected face

and stole it from her eyes

2

So tonight

all the light

is robbed from her eyes

and the smile

once found with ease

when lighting our candle

takes ten seconds to compose

as she walks to our table

from the back room.

Her long peppered summer

has fetched up in August

weary as winter,

and now she must keep on walking

through an unbreakable dream

that brings no escaping

3

Like the dream

you’ve forgotten by morning

but doesn’t forget you,

your son dead, your father dying again,

the nightmare

that lies heavy behind eyes

that cloud for hours despite sunshine,

lamplight or even awakened love,

so the voice on the phone that evening

cannot be believed, the postcard

from the island beach in Thailand,

date smudged, must have been censored,

the e-mail confirming her arrival

forged, and the only thing

that can burn off the doubt

is another half-remembered dream,

unwilled, involuntary, but this time light

4

As the weightless catamaran

that straddles the countless fires

extinguishing and lighting the warm sea

on a risen morning

resolved to dazzle eyes

and burn off all effects of clouds

while the brief wakes of yachts

break cover to take their chance

and slake untethered restlessness

unsheeted at the exhausted wind

muffled engines screwing to the sun

as crews float between lives

5

Like us upon the salt of life,

swimming on the writhing sea

bathing in the showered sun

hugging shade beneath the pines,

purged of form, reduced to line

so recognition sheds disguise,

and sparrows peck at sparrow dunes

and sand flies fly across the sand,

and we follow the directions

concealed from the border guards

who only mistake them for maps

painted on glass quicksilvered by death,

and here we’ll find our way

while pedalos pedal families of five

lilos lie low in the afternoon

and the day glows in dayglows,

navigate a route through clouds

and imagine ourselves to light

until we settle to the smiles

that trade in nothing but themselves.

Corina Iscru

Michael Curtis

Safe Harbour

1

L-a învăţat devreme, acel zâmbet,

folosit oriunde

să împace şi să convingă.

L-a exersat în fiecare dimineaţă,

şi-a liniştit copiii,

şi-a învăţat soţul să se poarte frumos,

L-a afişat în fiecare seară,

într-o cameră plină de bărbaţi surâzători,

l-a învăţat să câştige bacşişuri la bar,

l-a lăsat să se întindă de la buze

la obrajii ridicaţi şi la maxilarul încordat,

i-a colorat vorbele cu roşu şi alb,

l-a folosit nepăsătoare,

l-a lăsat să se joace cu o şuviţă de păr,

s-a uitat de două ori la străinul de la masa din colţ,

până când nopţile nesătule

l-au şters de pe chipul ei perfect

şi i l-au furat din ochi.

2

Aşa că în seara asta,

Tot licărul

a dispărut din ochii ei

şi zâmbetul odată

găsit cu uşurinţă

la aprinderea lumânării noastre

îi ia zece secunde să apară

în timp ce se îndreaptă către masa noastră din camera din spate.

Vara ei lungă şi plină

s-a terminat în august

obosită ca iarna,

şi acum trebuie să meargă mai departe

printr-un vis de nepătruns

care nu permite scăpare.

3

Precum visul

pe care l-ai uitat până dimineaţa

dar care nu te uită,

fiul tău mort, tatăl tău murind din nou, coşmarul

care te apasă dincolo de ochi

acel nor care persistă în ciuda soarelui,

lumina lămpii sau chiar dragostea trezită,

aşa că vocea de la telefon din seara aceea

nu poate fi crezută, vederea

de pe plaja insulei din Thailanda,

perioada întunecată, sigur cenzurată,

e-mailul care-i confirmă iminenta sosire

şi singurul lucru

care poate înlătura îndoiala

este un alt vis amintit pe jumătate,

nedorit, involuntar, dar această lumină a timpului

4

Asemenea celui mai uşor catamaran

care învăluie nenumăratele focuri

ce întunecă şi luminează marea caldă

într-o dimineaţă devreme

menită să încânte privirea

şi să alunge toate efectele norilor

în timp ce iahturile se trezesc uşor

se dezvelesc pentru a-şi încerca norocul

şi-şi potolesc neliniştea continuă

nezdruncinate de adierea vântului

motoare învelite care ţintesc soarele

în timp ce echipajele plutesc între vieţi

5

Ca noi cu greutăţile vieţii,

înotând în marea agitată

scăldându-ne sub razele soarelui

îmbrăţişând umbra de sub pini,

fără formă, redusă la o linie

astfel încât identitatea rămâne ascunsă,

ca şi sărutul vrăbiilor la dune

sau zborul muştelor de nisip deasupra nisipului,

şi noi urmăm direcţiile

ascunse de paza frontierei

care le confundă cu hărţi

pictate pe sticlă de mercur de moarte,

şi aici ne vom găsi calea

în timp ce pedalele poartă familii de câte cinci crinii stau aplecaţi după-amiaza

şi ziua străluceşte în lumina soarelui,

să dăm o rută printre nori

să ne imaginăm învăluiţi în lumină

până când ne oprim la zâmbetele

care nu se schimbă decât cu altele.