Michael Curtis

Safe Harbour

1

She learned it early, that smile,

used the world over

to placate and to persuade.

She exercised it each morning,

quietened her children,

schooled her husband to good behaviour,

sent it before her each evening

into a room of laughing men,

taught it to earn tips at the bar,

let it spread from her mouth

to raised cheeks and tightened jaw,

coloured her talk with whites and reds,

employed it carelessly,

allowed it to play with a strand of hair,

look twice at the stranger at the corner table,

until insatiable nights

wiped it from her perfected face

and stole it from her eyes

2

So tonight

all the light

is robbed from her eyes

and the smile

once found with ease

when lighting our candle

takes ten seconds to compose

as she walks to our table

from the back room.

Her long peppered summer

has fetched up in August

weary as winter,

and now she must keep on walking

through an unbreakable dream

that brings no escaping

3

Like the dream

you’ve forgotten by morning

but doesn’t forget you,

your son dead, your father dying again,

the nightmare

that lies heavy behind eyes

that cloud for hours despite sunshine,

lamplight or even awakened love,

so the voice on the phone that evening

cannot be believed, the postcard

from the island beach in Thailand,

date smudged, must have been censored,

the e-mail confirming her arrival

forged, and the only thing

that can burn off the doubt

is another half-remembered dream,

unwilled, involuntary, but this time light

4

As the weightless catamaran

that straddles the countless fires

extinguishing and lighting the warm sea

on a risen morning

resolved to dazzle eyes

and burn off all effects of clouds

while the brief wakes of yachts

break cover to take their chance

and slake untethered restlessness

unsheeted at the exhausted wind

muffled engines screwing to the sun

as crews float between lives

5

Like us upon the salt of life,

swimming on the writhing sea

bathing in the showered sun

hugging shade beneath the pines,

purged of form, reduced to line

so recognition sheds disguise,

and sparrows peck at sparrow dunes

and sand flies fly across the sand,

and we follow the directions

concealed from the border guards

who only mistake them for maps

painted on glass quicksilvered by death,

and here we’ll find our way

while pedalos pedal families of five

lilos lie low in the afternoon

and the day glows in dayglows,

navigate a route through clouds

and imagine ourselves to light

until we settle to the smiles

that trade in nothing but themselves.

Eliza Ghitulescu

Michael Curtis

În siguranţa portului

1

L-a învăţat de timpuriu – acel surâs –
folosit în întreaga lume
pentru împăcare şi persuasiune.

Îl exersa în fiecare dimineaţă,
îşi alina copiii,
îşi educa soţul cu bunele maniere,

era scutul ei din fiecare seară
cu care intra într-o încăpere plină de bărbaţi de râdeau,
l-a învăţat cum să obţină bacşişuri la bar,

îl lăsa să se întindă de la colţurile gurii
la obrajii încordaţi şi maxilarul încleştat,
îşi colora vorbele în alb şi roşu,

se folosea de el cu nepăsare,
îl lăsa să se joace cu o şuviţă de păr
să-l privească de două ori pe străinul de la masa din colţ,

până ce nopţile nesăţioase
i l-au şters de pe chipul desăvârşit
şi i l-au furat din priviri

2

Aşa că în seara asta
toată lumina
i-a fost furată din priviri

iar surâsul
ce-l găsea cândva cu uşurinţă,
în vreme ce aprinde lumânarea,

îi ia 10 secunde să-şi revină
când ea se-ndreaptă spre masa noastră
venind din camera din spate.

Lunga ei vară fierbinte
s-a împotmolit în august,
greoaie ca zilele de iarnă,

şi acum ea trebuie să meargă mai departe
printr-un vis de nestins
ce nu oferă scăpare

3

Asemenea visului
pe care îl uiţi până dimineaţă,
dar care nu uită de tine,
fiul tău mort, tatăl tău murind din nou,
coşmarul
ce-şi ascunde suferinţa în spatele ochilor
ce se întunecă ore întregi în ciuda zilei însorite,
a luminii lămpii sau chiar a iubirii redeşteptate,
astfel încât glasul de la telefon din acea seară
nu poate fi crezut, ilustrata
de pe plaja insulei din Thailanda,
cu data ştearsă – probabil a fost cenzurată –,
e-mailul ce confirma sosirea ei
e un fals, şi singurul lucru
care poate înlătura îndoiala
e un alt vis amintit pe jumătate,
nedorit, involuntar, dar de data aceasta, stins

4

Asemenea catamaranului imponderabil
ce încalecă nenumăratele focuri,
stingând şi aprinzând marea caldă,

într-o nouă dimineaţă
decisă să atragă privirile
şi să cauterizeze efectele norilor

în vreme ce valurile deşarte create de iahturi
sparg suprafaţa calmă, riscându-şi viaţa
şi se sting sălbatice, neliniştite

dezgolite în faţa vântului epuizat,
motoarele amuţite îşi rotesc mecanismul spre soare,
pe măsură ce echipajele plutesc printre vieţi

5

Asemenea nouă pe sarea vieţii,
înotând pe marea chinuită,
îmbăindu-ne în razele revărsate de soare,
îmbrăţişând umbra sub pini,

călită de forme, redusă la contur,
recunoaşterea înlătură deghizarea
iar vrăbiile ciugulesc dunele de vrăbii,
iar musculiţele de nisip zboară peste nisip,

iar noi urmăm indicaţiile
ascunse de paznicii de graniţă,
care le iau drept hărţi
pictate pe sticla devenită oglinda de argint viu a morţii,

iar aici ne vom găsi calea,
în timp ce familii de câte cinci pedalează,
saltelele pierd vremea pe după-amiază,
iar ziua luminează lumină pură,

navigăm pe drumul nostru printre nori
şi ne închipuim în lumină,
până ce alegem zâmbetele
care nu se oferă decât pe ele însele.