Home | BAC/Teze | Biblioteca | Jobs | Referate | Horoscop | Muzica | Dex | Games | Barbie

 

Search!

     

 

Index | Forum | E-mail

   

Aceasta prezentare generala se adreseaza persoanelor pasionate de studiul biologiei. Prezentarea a fost realizata in scop didactic, conform programei de invatamant, prezentand anatomia si fiziologia omului precum si alte teme de interes general.

 

 
 
 
 
 Meniu rapid  Portalul e-scoala | CAMPUS ASLS | Forum discutii | Premii de excelenta | Europa





 

 

 

 

Inapoi la cuprins

 

Retea de capilare

REGLAREA CORDULUI SI VASELOR


Intrarea în funcțiune a mecanismelor de reglare a cordului și vaselor este declanșată de modificările de presiune din vasele mari și cord. Uneori mobilizarea acestor mecanisme este consecința unor modificări umorale.
Variațiile presionale sau de compoziție chimică a sângelui în sectoarele dotate cu receptori determină tulburarea ritmului descărcărilor de impulsuri aferente spre centrii bulbari urmată de modificarea tonusului acestor centri și mobilizarea de mecanisme vegetative, endocrine și umorale care tind să readucă la normal constantele tulburate.
În condiții fiziologice, din volumul sanguin total 10% se găsesc în cord, 8% se găsesc în circulația pulmonară, 12% în artere, 5% în capilare și app. 65% în sectorul venos (în special în venule și venele mici). Mecanismele de reglare acționează modificând după necesități calibrul arteriolelor și/sau al sectorului venos precum și repartiția sângelui între diferite sectoare vasculare menținând astfel hemodinamica normală în pofida variațiilor irigației sistemice sau locale.
Arteriolele opun cea mai mare rezistență fluxului sanguin (=vasele rezistenței) iar modificările tonusului lor influențează debitul sanguin tisular prin modificarea fluxului capilar. Capilarele nu au celule musculare sau fibre nervoase motorii în structura pereților, de aceea modificările de calibru sunt în cea mai mare parte pasive fiind determinate de vasodilatația arteriolelor și de staza venoasă. Dar volumul cel mai mare de sânge este cuprins în sectorul venos (=vasele capacității), de aceea, menținerea tonusului acestui sector (în special al venulelor și venelor mici) dotate cu putere de vasomotricitate deține cea mai mare importanță pentru menținerea hemodinamicii.
Activitatea cordului și tonusul patului vascular sunt reglate pe cale neurovegetativă și umorală, sistemul circulator având o bogată inervație vegetativă, dar și de o serie de substanțe de natură hormonală sau umorală prezente în sânge. Modificările adaptative cardiovasculare în diferite condiții fiziologice se realizează prin mecanisme complexe de reglare intrinseci și extrinseci.

1.1 Mecanismele intrinseci cardiace

Sunt demonstrate de faptul că inima scoasă din organism, deci lipsită de influențe exterioare, continuă să se contracte și chiar își poate adapta în anumite limite debitul prin modificări adecvate de frecvență și/sau ale volumului sistolic.
Frecvența cardiacă (ce poate crește cu 10-30% față de nivelul bazal ) este influențată prin destinderea pasivă a pereților atriuului drept.
Volumul cardiac este influențat "in vivo" de trei factori:
1. presarcina (sau gradul de întindere a fibrei miocardice înainte de începutul sistolei);
2. contractilitatea miocardului;
3. postsarcina ( sau rezistența opusă sângelui de către tonusul vascular).
Adaptarea prin mecanisme intrinseci a fost demonstrată experimental pe un preparat "cord-pulmon" lipsit de inervație prin întreruperea circulației cerebrale de către Frank (1895) și Starling (1910) stabilindu-se "legea inimii" sau legea Frank-Starling. Atât în condiții de întoarcere venoasă crescută (presarcina) cât și în condițiile creșterii presiunii în aortă (postsarcina) forța de contracție a miocardului poate crește peste valoarea de repaus prin întinderea fibrei musculare, forța fiind direct proporțională cu gradul de alungire a fibrei (până la o alungire maximală, adică 120% față de condițiile de repaus).
Prin creșterea volumului telediastolic sarcomerele devin ușor alungite crescându-se astfel numărul situsurilor pentru interacțiunea dintre filamentele de actină și cele de miozină, gradul de întrepătrundere (glisare) crescând realizându-se situarea filamentelor într-o poziție de interdigitație optimă pentru contracție. Inima nu aruncă în circulație toată cantitatea de sânge din ventriculul stâng unde se acumulează o rezervă de sânge (creșterea volumului telediastolic sau diastolic final) care produce o întindere mai accentuată a fibrelor miocardice astfel încât după 15-30 secunde se va stabili un nou echilibru cu expulzarea întregii cantități de sânge din ventricul.

Mecanisme intrinseci vasculare

Autoreglarea intrinsecă locală a vaselor sanguine, în special mici (cu celule de tip monounitar lipsite de inervație dar care generează la distensia mecanică potențiale de acțiune ce difuzează apoi la cele vecine –celulele pacemaker) este rezultatul activității miogene proprii.
Automatismul vascular este generat de instabilitatea membranei celulelor pacemaker din tunica medie a metarteriolelor, arteriolelor mici și sfincterelor precapilare care prezintă descărcări ce determină creșterea tonusului musculaturi netede (vasoconstricție cu modificarea fluxului sanguin) și a rezistenței vasculare rezultând modificarea presiunii sângelui.
Fluxul sanguin tisular este rezultatul echilibrului dintre contracția fibrelor musculaturii netede parietale și dilatația acestor fibre sub influența metaboliților celulari, a reducerii aportului de O2 , sau a ambilor factori la un loc. Prin mecanismul distensiei se realizează adaptarea conținătorului (sistemul vascular) la conținut (volumul sanguin total).


Mecanismele extrinseci de reglare

Reglarea nervoasă – se realizează pe baza unor multiple mecanisme de feed-back care implică:
• receptori
• căi aferente
• centri de comandă
• căi eferente
• efectori.
-induse într-un sistem centripet (senzitiv ) și două sisteme centrifuge:
• cardiomoderator și depresor
• cardioaccelerator și presor.

Receptorii sunt prezenți în întreg sistemul cardiovascular dar au o densitate crescută și importanță deosebită în special în anumite zone reflexogene (strategice):
• sinocarotidiană
• cardioaortică
• atrială
• a venelor mari ..
• având rol de traductori ai :- modificărilor presionale = baroreceptori
-modificările compoziției biochimice = chemoreceptori.
-de a genera impulsuri nervoase care se vor transmite pe calea nervilor vagi aferenți centrilor cardiovasculari care reglează activitatea cardiovasculară.


Baroreceptorii

Baroreceptorii sinocarotidieni


Sunt situați deasupra carotidei primitive, pe carotida internă se află o porțiune dilatată sub formă de bulb numit sinus carotidian. Sunt cei mai bine studiați deoarece sinusul carotidian poate fi izolat vascular și perfuzat fără lezarea inervației locale.
Aceste formațiuni receptoare sunt stimulate prin distensia transversală (dilatare) sau longitudinală (alungite) consecutive variațiilor presiunii arteriale fiind mai sensibili la presiunea pulsatilă (imprimată de sistolele ventriculare) decât la cea stagnantă. Descărcările de impulsuri din fiecare unitate baroreceptoare încep la o anumită presiune (=prag de 60 mmHg) și se intensifică progresiv pe măsura creșterii presiunii până la un anumit nivel maxim ce nu depășește 180-200mmHg.
Impulsurile descărcate de baroreceptorii sinocarotidieni se transmit ascendent în nucleul tractului solitar pe fibrele nervului sinusal (nervul Hering ramură a glosofaringianului ce conține aproximativ 650-700 fibre dintre care 3,5% sunt fibre groase cu diametrul de 3-5 µm și prag de descărcare între 120- 150 mmHg iar 17,5% sunt fibre subțiri ce deservesc chemoreceptori.

Baroreceptorii aortici

Sunt situați la nivelul crosei aortice la emergența arterei subclaviculare.
Au un prag de stimulare mai ridicat (110mmHg) ceea ce justifică implicarea lor numai la creșterile presionale.
Impulsurile aferente de la nivelul receptorilor aortici se transmit ascendent prin nervii aortici drept și stâng (fibre nemielinizate ce conduc cu viteză redusă 1-2m/s) sau ale nervului vag.
Creșterile presiunii arteriale (sau compresia carotidelor deasupra bifurcație ) măresc frecvența impulsurilor până la un anumit nivel proporțional cu creșterea presiunii, impulsuri care determină atât scăderea debitului cardiac (scade frecvența și contractilitatea cardiacă) cât și a rezistenței vasculare (reflex depresor).
Scăderea presiunii arteriale (sau compresia carotidei comune) stimulează baroreceptorii sinocarotidieni și aortici determinând: tahicardie, vasoconstricție, creșterea presiunii și a debitului cardiac (reflex presor). Receptorii sinocarotidieni și aortici așezați la o zonă de răscruce a circulației, de unde pleacă spre creier cea mai mare cantitate de sânge, reprezintă mecanisme de siguranță care contrabalansează variațiile bruște ale presiunii arteriale sistemice menținând astfel o irigație constantă a creierului ceea ce justifică denumirea de nervi tamponi dată de Wright. Efectele baroreceptorilor sunt de scurtă durată datorită adaptării rapide (1-2 zile) la nivelul presional, modificare ce face ca aceștia să participe numai la corectarea rapidă a modificărilor presionale.

Baroreceptorii atriali

Sunt situați subendocardic, endocardul atrial fiind zona cardiacă cu cea mai bogată inervație. Au densitate mare în atriul drept la nivelul orificiului de vărsare ale venei cave decât în atriul stâng (în jurul joncțiunilor venei pulmonare. Sunt de două tipuri:

• tipul A care descarcă în sistolă și care ar determina reflexul Bainbridge;
• tipul B care descarcă în diastolă (mai puțin sensibili datorită situării lor în paralel cu musculatura atrială) și care ar determina inhibiția secretore de AND (prin aceasta ar controla în permanență volumul vascular). Stimularea receptorilor atriului drept prin creșterea întoarcerii venoase determină creșterea frecvenței cardiace deși cercetările recente privind efectul tahicardizant (descoperit inițial de Bainbridge în 1915) au precizat că acesta se datorează 20-27% influențelor exercitate de către distensia atrială asupra nodulului sinoatrial.
Reflexul Bainbridge are rolul de a preveni acumularea sângelui în vene, atrii și circulația pulmonară. Stimularea receptorilor atriului stâng determină creșteri importante ale frecvenței cardiace și o creștere a fluxului sanguin renal (prin inhibitori eliberați de ADH) mecanism prin care se micșorează volumul ventricular și intravascular de răspuns la starea de imponderabilitate (când sângele, în absența gravitației se deplasează din membrul inferior spre cap și torace).
Baroreceptorii ventriculari

Sunt mai puțin numeroși, evidenți subendocardic și subepicardic în ambii ventriculi, producând efecte depresoare în cazul destinderilor mari nefiziologice ale ventricului stâng.
Baroreceptorii pulmonari

Se găsesc în adventicea trunchiului arterei pulmonare și a ramuri drepte și stângi ale acesteia. Sunt stimulați de distensia vaselor pulmonare și determină vasodilatație cu hipotensiune arterială și bradicardie.

Baroreceptorii mezenterici

Determină efecte depresoare dovedite experimental prin experiența lui Goltz când stimularea unei anse intestinale determină bradicardie.


Chemoreceptorii


Intervin în special în reglarea și adaptarea ventilației pulmonare dar ca aceasta să fie eficientă este necesar să fie însoțită de modificări cardiovasculare.

Chemoreceptorii periferici

Sunt celule chemosensibile extrem de vascularizate (2000 ml/min./100g țesut )prevăzute cu capilare fenestrate cu o bogată inervație simpatică.

Chemoreceptorii sinocarotidieni


Sunt situați la bifurcația carotidei comune în corpusculul sau glomusul carotidian (având diametru de 1-2 mm și greutate de 2mg). Sunt prezente insule celulare chemoreceptoare (tip I) și celule de susținere probabil celule gliale
(tip II) înconjurate de capilare sinusoide fenestrate și fibre nervoase vegetative slab mielinizate.

Chemoreceptorii aortici


Sunt situați în apropierea crosei aortice.
Stimulul principal al chemoreceptorilor este scăderea Pa O2 cu app. 500 torri (ce corespunde la o scădere a presiuni sângelui de 80mmHg situație când diminuează aportul de O2 la nivelul glomusului nivel de câteva ori superior celui la care apar tulburări metabolice tisulare), descărcările crescând progresiv pe măsură ce scade Pa O2 . De asemenea intervin Pa CO2 (20-60 torri).
Stimularea chemoreceptorilor aortici spre deosebire de cei sinocarotidieni nu sunt activați de creșterea pH-ului fiind chiar deprimați.
Stimularea chemoreceptorilor determină creșterea ventilației și secundar creșterea frecvenței cardiace și a presiunii sanguine. Răspunsul hemodinamic al chemoreceptorilor devine important în stări urgente de hipoxemie severă sau efort fizic mărit.

Chemoreceptorii bulbari

Sunt situați pe fața ventrală în apropierea rădăcinii nervilor cranieni IX, X, XI ocupând o arie de 5-6mm2 și o porțiune de 200-400µm.
Studii recente evidențiază de fapt trei zone cu activitate chemoreceptoare:
1. pe fața ventrală delimitat lateral de piramide și medial de rădăcinile nervilor VII-X, fiind cea mai bine localizată;
2. caudal de prima delimitare: lateral de piramide și medial de rădăcina nervului XII;
3. între cele două.
Chemoreceptorii bulbari sunt sensibili la modificările de pH extracelular și a
LCR.


Aferențele
 Specifice:
-Parasimpatice
-Simpatice
 Nespecifice

Aferențele specifice transmit centrilor cardiovasonotori informații asupra variațiilor parametrilor hemodinamici controlați ( presiune sanguină, presiuni parțiale ale gazelor respiratorii, reacția sângelui, osmolaritate) care se transmit ascendent pe căi vegetative parasimpatice și simpatice.

Aferența parasimpatică transmite informația de la nivelul receptorilor cardiopulmonari și viscerali pe baza căreia se declanșează reflexe
cardioinhibitoare și depresoare.
Fibrele care transmit aceste in formații au pericarionii în ganglioni senzitivi ai vagului (jugular și plexiform). Prelungirile centrale ale acestor neuroni pseudounipolari fac sinapsă cu neuronii din ariile bulbopontine cardionhibitoare și vasodilatatoare. Prelungirile periferice coboară prin trunchiul vagului spre inimă și vase stabilind conexiuni cu baroreceptorii și chemoreceptorii aortici și sinocarotidieni.
Aferențele de la nivelul baro- și chemoreceptorilor sunt transmise prin nervul sinocarotidian (sau sinusal descris de Hering) ariei cardioinhibitoare și vasodilatatoare din formațiunea reticulată bulbopontină iar prelungirile periferice ajung la bifurcația carotidei terminându-se la nivelul glomusului carotidian a II-a zonă reflexogenă principală arterială implicată în reglarea activității cardiace.
Aferența simpatică participă la realizarea reflexelor cardiace cardioacceleratoare și vasopresoare și de asemenea la sensibilitatea cardiacă conștientă. Fibrele au originea în neuronii din ganglionii paravertebrali cervicodorsali.
Prelungirile centrale ale acestor neuroni pătrund în măduvă prin rădăcinile dorsale stabilind sinapse cu neuronii cardioacceleratori și presori bulbopontini. Prelungirile periferice intră în alcătuirea plexurilor simpatice cardiace și perivasculare.


Centrii cardiovasculari

Centrii bulbopontini reprezintă zona principală unde sunt prelucrate informațiile corelate cu activitatea reflexă cardiovasculară. În formația reticulată din porțiunea inferioară a trunchiului cerebral, mai exact în cele 2/3 superioare ale bulbului ( deasupra obexului în regiunea ariei postrema) și 1/3 inferioară a protuberanței ( deasupra nucleilor vestibulari ), din planșeul ventriculului patru, ventral aproape până la piramide, se află o arie largă, difuză, denumită clasic centrul vasomotor. Se descrie și un centru cardioinhibitor, constituit, în mare parte, de nucleul ambiguu bulbar.
Cercetările cu microelectrozi au stabilit că stimularea zonelor rostrale și laterale ale acestei arii determină creșterea tonusului vascular (vasoconstricție), hipertensiune și tahicardie- reflex presor (fig. 41), în timp ce stimularea unor regiuni mai restrânse în jurul obexului produce vasodilatație, hipotensiune și bradicardie – reflex depresor (fig.42), cele două autoritmice fiind în relație de inervație reciprocă.
"Centrul" cardiovasomotor pare a fi compus din două porțiuni: o zonă excitatoare, cuprinzând porțiunile laterale ale formațiunii reticulate, a cărei excitare determină stimularea simpaticului, urmată de vasoconstricție bilaterală și accelerarea frecvenței cardiace și o zonă inhibitoare, medială, care inhibă activitatea simpaticului, producând vasodilatație și rărirea frecvenței cardiace 8rezultat și al stimulării directe a nucleului dorsal vagal).
Centrul cardiovasomotor este conceput, deci, ca un mecanism de barostat reglabil, prevăzut cu tonus și automatism propriu, care acționează ca un tot unitar, determinând modificări coordonate concomitente cardiace și vasculare, de obicei fiind asociate creșterea frecvenței cardiace cu vasoconstricție, sau scăderea frecvenței cardiace cu vasodilatație, aceste interrelații nefiind însă obligatorii și invariabile.
Nucleul dorsal al vagului, denumit înainte centrul cardioinhibitor, se află de asemenea în formațiunea reticulată, lateral centrului cardiovasomotor, fiind centrul care generează descărcările tonice vagale în repaus. Acest centru primește aferențe de la nivelul baro- și chemoreceptorilor, impulsuri care îi mențin și modulează activitatea tonică. Denervarea sinoaortică abolește aproape tonusul vagal, demonstrând că neuronii din nucleul dorsal (visceromotor) al vagului nu sunt activi decât în prezența influențelor aferențiale, din acest punct de vedere diferind de "centrul" cardiovasomotor, care posedă o activitate tonică permanentă, intensificată chiar prin deaferentare sinoaortică.
Activitatea reflexă a centrilor pontobulbari (barostatul) este influențată permanent de aferențele baro- și chemoreceptoare de la nivelul zonelor reflexogene specifice, sau din alte teritorii nespecifice (pe calea formațiunii reticulate), influențată, întreținută și adecvată solicitărilor și circumstanțelor și de conținutul în CO2 , O2 și H+ al sângelui care acționează direct asupra centrilor sau indirect prin intermediul chemoreceptorilor.
Activitatea centrilor bulbopontini este corelată și cu cea a altor centri bulbari, în special cu cea a centrilor respiratori. Respirația obișnuită nu influențează la adult activitatea cardiacă, în schimb, în timpul respirațiilor profunde frecvența cardiacă se accelerează în inspirație și se rărește în expirație (aritmie sinusală, prezentă la copii și în timpul respirației obișnuite).

Centrii suprapontini

Cercetări experimentale au arătat că stimularea formațiunii reticulate pontomezencefalice, în regiunea tegmentului mezencefalic și a substanței cenușii periapeductale, produce unele modificări ale activității cardiovasculare. În general, se admite că zonele superioare și laterale ale substanței reticulate pontomezencefalice produc excitația, iar zonele inferomediale inhibiția centrilor cardiovasculari bulbopontini.
Hipotalamusul deține roluri esențiale în integrarea și coordonarea activității cardiovasculare, prin influențele stimulatoare sau inhibitoare pe care le exercită asupra centrilor bulbopontini. Porțiunea anteromedială a hipotalamusului, ventral de aria preoptică, este regiunea care conține neuroni depresori parasimpatici (vasodilatatori, termolitici, digestivi), ai căror axoni ajunși în regiunea pontobulbară, stabilesc conexiuni cu centrul cardiovasomotor. Porțiunea posterolaterală a hipotalamusului, bogată în catecolamine, cuprinde neuroni simpatici, excitatori, care integrează și coordonează activitatea sistemului simpatoadrenergic, stimularea acestei zone producând tahicardie, vasoconstricție, intensificarea metabolismului și a termogenezei. La nivelul hipotalamusului se realizează integrarea reacțiilor circulatorii în cadrul unor modificări adaptative mai complexe, necesitate de schimbările survenite în mediu și tot la acest nivel are loc integrarea componentelor vegetative cu cele somatice, hipotalamusul asigurând în același timp producerea reacțiilor somatovegetative complexe, adecvate diverselor acte comportamentale (alimentare, sexuale, apărare).
Cerebelul, prin stimularea nucleului fastigial, poate determina prin intensificarea activității simpatice și diminuarea celei parasimpatice un reflex presor, care nu mai apare după secționarea tractului fastigiobulbar sau după distrugerea nucleului reticular paramedian.
Centrii corticali, în special sistemul limbic (via nucleii talamici anteriori), exercită influențe importante asupra sistemului cardiovascular și de aceea se afirmă că centrii pontobulbari, hipotalamici și sistemul limbic constitue releurile modulatoare esențiale ale reglării funcționale a cordului și vaselor. Experiența cotidiană confirmă participarea de necontestat a acestor formațiuni nervoase superioare în reglarea cardiovasculară, stările emoționale, frica, furia fiind însoțite constant de modificări cardiovasculare.
Aria corticală motoare, girusul sigmoid, lobul temporal anterior, aria orbitală a lobilor frontali, amigdala produc, prin intermediul hipotalamusului, sau direct prin conexiunile cu centrii vasomotori pontobulbari, efecte excitatoare sau inhibitoare, depinzând de porțiunea stimulată și de intensitatea stimului. Scoarța cerebrală realizează integrarea cea mai fină și mai adecvată a circulației, în cadrul modificărilor adaptative necesitate de variate condiții fiziologice. Sub influența stimulilor psihoemoționali se produc importante modificări hemodinamice, atât prin implicarea sistemului de fibre simpatice colinergice cu origine corticală, cât și prin descărcări de catecolamine din medulosuprarenale. De asemenea modificările cardiovasculare ce se produc cu ocazia unor eforturi fizice repetate (atleți, muncitori) și care debutează încă înainte de efortul propriu-zis (în drum spre stadion sau fabrică), reprezintă o dovadă a influențelor corticale asupra circulației, realizate prin intermediul unor reflexe condiționate cardiovasculare. Astfel epinefrita eliberată în cursul unor stări emoționale, eforturi fizice intense, acționează nu numai asupra efectorilor, crescând forța de contracție a miocardului și tonusului pereților arteriolari, dar și asupra baroreceptorilor din zonele reflexogene, modificând "nivelul variabilei controlate", adică a presiunii arteriale sistemice.

Eferența cardio-vasculară

Eferența parasimpatică
Fibrele preganglionare, provenite din diverși nuclei parasimpatici situați în trunchiul cerebral, intră în constituția unor nervi cranieni și, după ce fac sinapsă în ganglioni din învecinătatea organelor pe care le inervează, prin fibrele postganglionare reglează activitatea și irigația lor.
Contingentul cel mai important de fibre parasimpatice bulbare provine din nucleul dorsal al vagului, de unde fibrele preganglionare merg prin nervii vagi până în vecinătatea organelor pe care le inervează și după sinapsă se distribuie vaselor organelor toracice și din abdomenul superior. Segmentul sacral al parasimpaticului prin ramurile pelvine ale nervilor sacrați (S2-S4), inervează vasele viscerelor pelvine (colonul sigmoid, și rectul, vezica urinară, organele genitale), controlând irigația lor.
Inervația parasimpatică eferentă a cordului provine din ambii vagi, fibrele preganglionare pleacă din nucleul dorsal al vagului, fac sinapsă în ganglioni situați în vecinătatea sau chiar în miocardul atrial și ventricular, iar fibrele postganglionare scurte se distribuie atât sistemului excitoconductor cât și miocardului atrial și ventricular.
Prin inhibarea principalelor proprietăți ale inimii și în special prin bradicardie –efectul principal al stimulării vagale-, parasimpaticul reprezintă sistemul de protecție al cordului.
Nervii vagi în condiții fiziologice exercită o acțiune frenatoare permanentă asupra inimii (tonusul vagal), efect întreținut reflex prin aferențele provenite în special de la zonele reflexogene principale (sinocarotidiană și cardioaortică). De aceea, secționarea vagilor este urmată la animal de creșterea frecvenței cardiace, iar la om administrarea de blocanți muscarinici (atropină) produc creșterea frecvenței cardiace de la 70 la 150-180/min. Inervația parasimpatică eferentă vasculară are o importanță funcțională minoră comparativ cu cea simpatică, fibrele parasimpatice fiind absente în anumite sectoare vasculare (capilare).
Cercetări fiziologice și histochimice au dovedit existența unui control vasomotor colinergic la nivelul creierului, inimii, plămânilor, ficatului, musculaturii scheletice și uterului.

Eferența simpatică, constituită din doi neuroni, conduce impulsuri de la aria presoare a centrului cardiovasomotor bulbar la cord și vasele sanguine.
Neuronii preganglionari sunt situați în coarnele intermediolaterale medulare între segmentele T1 și L2 sau chiar L3.
Neuronii postganglionari se găsesc în ganglioni paravertebrali, în ganglioni separați prevertebrali (celiac, mezenteric) sau chiar în vecinătatea vezicii urinare și a rectului. Fibrele postganglionare simpatice (ramurile comunicante cenușii), în general mai lungi decât cele parasimpatice , se adună în nervi separați (cardiaci, splanhnici) sau reintră ăn rădăcinile ventrale ale nervilor spinali și se distribuie vaselor sanguine.
Stimularea simpaticului cardiac este urmată de eliberarea de norepinefrină care crește propietățile fundamentale ale inimii, cu excepția excitabilității pe care o scade; de asemenea, exercită și un efect metabolic ergotrop, mobilizând rezervele miocardice de glicogen și de substanțe fosfatmacroergice.
Cordul posedă predominant receptori adrenergici de tip β, în atrii un amestec de β1 și de β2 și în ventriculi numai β1. Atât norepinefrina cât și epinefrina se leagă de ambele tipuri de receptori adrenergici dar, în timp ce prima are afinitate mai mare pentru α.receptori, cea de a doua se leaga atât de a cât și de β receptori.
Densitatea receptorilor adrenergici la nivelul diferitelor vase sanguine și raportul dintre receptorii ? și β, (activarea receptorilor α este urmata de vasoconstricție iar cea a receptorilor β de vasodilatație) explică efectele variate provocate de stimularea nervilor simpatici vasculari.
Receptorii adrenergici sunt distribuiți inegal în vasele din diverse regiuni, ? receptorii, prezenți în abundență în arteriolele renale, cutanate, splanhnice și din musculatura scheletică și în venulele cutanate și splahnice, sunt rari în arterele coronare și cerebrale și în venele mușchilor scheletici.
Arteriolele conțin ? receptori constrictori și β receptori dilatatori, la nivelul venelor predomină ? receptorii, iar β receptorii se găsesc în număr foarte redus sau chiar lipsesc. De aceea, norepinefrina produce constricția arteriolelor și venelor, iar epinefrina provoacă arterioloconstricție, dar are efecte minime asupra venelor.
Stimularea nervilor simpatici care se distribuie vaselor periferice provoacă în general vasoconsticție, excepție făcând vasele coronare și cerebrale (iar vasodilatație se produce pasiv, prin scăderea tonusului simpatic vasoconstrictor).

Eferența peptidergică, mai recent descoperită, este încă insuficient lămurită, unele dintre neuropeptide sunt puternice vasodilatatoare. O atenție deosebită s-a acordat în special VIP, prezent aproape unicuitar (creier, ganglioni, nervi, organe periferice) și oxidului nitric ca vasodilatator.
S-a arătat că vasodilatația locală poate fi determinată și prin reflexe de axon (Stricker 1876). S-a demonstrat că stimularea unei rădăcini dorsale rahidiene care în mod normal transmite impulsuri senzoriale centripete, este urmată de apariția unei vasodilatați în zonele cutanată și musculară deservite de acea rădăcină. Fenomenul s-a explicat prin capacitatea nervului de a conduce excitația în ambele sensuri, în asemenea condiții impulsurile luând calea unui filet derivativ care inervează arteriolele din vecinătate.
Reflexul axonic se realizează fără participarea neuronilor medulari, fiind prezent și după secționarea rădăcinii posterioare, distal de ganglion. Asemenea reflexe au fost descrise și pentru alte segmente ale sistemului nervos somatic și vegetativ și se pare că intervin în reglarea locală a circulației, în special în condițiile leziunilor tisulare.
Nu este însă precizat rolul lor în hemodinamica generală.

 

Home | BAC/Teze | Biblioteca | Referate | Games | Horoscop | Muzica | Versuri | Limbi straine | DEX

Modele CV | Wallpaper | Download gratuit | JOB & CARIERA | Harti | Bancuri si perle | Jocuri Barbie

Iluzii optice | Romana | Geografie | Chimie | Biologie | Engleza | Psihologie | Economie | Istorie | Chat

 

Joburi Studenti JOB-Studenti.ro

Oportunitati si locuri de munca pentru studenti si tineri profesionisti - afla cele mai noi oferte de job!

Online StudentOnlineStudent.ro

Viata in campus: stiri, burse, cazari, cluburi, baluri ale bobocilor - afla totul despre viata in studentie!

Cariere si modele CVStudentCV.ro

Dezvoltare personala pentru tineri - investeste in tine si invata ponturi pentru succesul tau in cariera!

 

 > Contribuie la proiect - Trimite un articol scris de tine

Gazduit de eXtrem computers | Project Manager: Bogdan Gavrila (C)  

 

Toate Drepturile Rezervate - ScoalaOnline Romania