Home | BAC/Teze | Biblioteca | Jobs | Referate | Horoscop | Muzica | Dex | Games | Barbie

 

Search!

     

 

Index | Forum | E-mail

   

Lipsa de informare a dat nastere multor controverse de–a lungul timpului, e nevoie ca subiectul tratat să fie privit si analizat din toate punctele de vedere, înainte de a ne avânta la vreo opinie categorică. În paginile ce urmează vom dezbate diferite teme (cultură, geografie) specifice lumii arabe, în speranta că o mai bună informare va face si lumea mai bună!

 

 
 
 
 
 Meniu rapid  Portalul e-scoala | CAMPUS ASLS | Forum discutii | Premii de excelenta | Europa





 

 

 

Limba si cultura Araba

Din ciclul : “Să cunoastem tările arabe...”

de BIANCA BAICU 

 

Egipt

 

           

Egipt. Drumul spre modernitate

În contextul unui islam conservator și reticent la inovații, traseul Egiptului către modernizare, ca de altfel al multor țări arabe, are ca punct de plecare, potrivit multor orientaliști, campania lui Napoleon și contactul cu Europa.
Invazia din 1798 a armatei franceze în Egipt și Siria rămâne o încercare nereușită de a slăbi influența politică a Marii Britanii, prin protejarea intereselor economice ale statului francez. Se avea în vedere, astfel, împiedicarea comerțului în regiune și a accesului către India a britanicilor, printr-un plan ce presupunea suprimarea conducerii actuale și instaurarea unui stil de guvernare modern și deschis unei alieri cu Franța. Egiptul care i se descoperea lui Bonaparte nu era deloc diferit față de cel pe care Evul Mediu ne-a învățat să-l cunoaștem: sub autoritatea mai mult sau mai puțin asigurată a pașilor numiți de Poartă, țara rămâne prada unei caste militare în care mamelucii continuă să joace un rol esențial.

 

Napoleon ocupă cu repeziciune delta Nilului și Cairo și vrea să se extindă către est și sud, însă întâmpină rezistență din partea otomanilor în Palestina și Siria, precum și din partea mamelucilor, în nord. Egiptul pare să nu răspundă avansurilor franceze: infidelii invadatori întâmpină rezistență din partea țăranilor de pe Nilul de Sus și din Deltă sau a poporului din Cairo (ca în octombrie 1798 în jurul bastionului Al-Azhar, ultim bastion al revoltei). Eșecul expediției constă nu numai în rezistența maselor, ci și în pierderi fizice: în august marina britanică distrusese flota franceză în golful Abū Qīr de lângă Alexandria, în Siria Franța suferise o importantă înfrângere militară, iar rebeliunile se înmulțeau. În pofida anumitor complicități, în pofida instituirii unui Consiuliu al Notabililor, prim pas către scopul, enunțat deschis, al unui Egipt independent, sau cel puțin independent de Poartă, țara nu a încetat niciodată să constituie o sursă de dificultăți pentru generalii francezi care, epuizați, odată plecat Bonaparte și înlocuit cu armata de ocupație a lui Kléber, se lasă in voia descurajării și a visului evacuării; ca să-i forțeze la aceasta, Egiptul va înmulți răscoalele și omorurile, începând cu Kléber însuși.

 
Ce rămâne astfel din campania militară franceză? Mai cu seamă aceasta a conturat trăsăturile viitorului Egipt și pe cele ale istoriei sale externe, supusă pentru lungă vreme rivalității dintre Londra și Paris: Bonaparte a recunoscut istmul Suez, cu scopul afirmat de a redeschide vechiul canal venit de la Nil sau chiar „de a tăia istmul... pentru a asigura posesiunea liberă și exclusivă a Mării Roșii, Republicii Franceze” . Pe plan intern, expediția a zguduit și mai mult, dacă se putea, temeliile autorității Porții în folosul potențialilor militari-locali, demonstrând eficacitatea occidentală. Irupția Occidentului în lâncezeala Egiptului otoman are efectul unui trăsnet, ale cărui ecouri nu se sting nici pe Nil și nici chiar dicolo de acesta. Islamul va absorbi până la urmă șocul, dar fără a mai putea lasa la o parte problema pe care Occidentul i-o pune fățiș, aceea a întârzierii sale, cel puțin din punct de vedere tehnic. Francezii vin cu dorința exprimată de a cunoaște Egiptul și depun un leal efort în a înțelege islamul și a respecta obiceiurile țării. Este vorba de o nouă abordare, de o preocupare sinceră în a cunoaște în profunzime adeversarul, sau mai degrabă viitorul partener, dacă este să judecăm după cuvintele lui François Donzelot, guvernator al Egiptului de Mijloc, care îi numea pe ocupați „prietenii noștri arabi”. Includerea unui număr mare de oameni de stiință în grupul celor detașați în această zonă este considerată de mulți un semn al devotamentului lui Napoleon principiilor Iluminismului, în timp ce alți istorici văd în această mișcare o formă de manipulare și propagandă, distrăgând atenția de la adevăratele motive, de caracter imperialist, ale invaziei. Indiferent de intențiile sale, resursele intelectuale venite din Occident vor iniția o adevărată renaștere culturală; geografi, topografi, arheologi, savanți și artiști, mulți dintre ei membri ai nou-creatului L’Institut d’Egypte creat la

22 august 1798 din ordinul generalului francez, formează osatura echipelor însărcinate să recunoască, să înregistreze și să descrie: patru tomuri cu privire la antichitatea țării, trei cu privire la epoca contemporană, două cu privire la istoria naturală și un atlas în douăsprezece tomuri compun monumentala Descriere a Egiptului, terminată în 1825, și care regrupează toate informațiile relative la istoria sau la viața văii Nilului, și aceasta până la detaliile cotidiene, cum ne încredințează remarcabila colecție a artelor și meseriiilor locale. Desigur, efortul uriaș al francezilor nu poate fi văzut doar ca un gest altruist, deși este incontestabil aportul său la dezvoltarea surselor de informare; și știința Occidentului beneficiază de contactul cu Orientul: să ne gândim doar la Jean-François Champollion, cel care, descoperind Piatra de la Rosetta, reușește să identifice metoda de traducere a scrierii hieroglifice, punând bazele egiptologiei. Rămân însă demne de menționat eforturile pentru dezvoltarea tipografiei, instrumentelor de optică, de topografie sau chirurgie, a tiparnițelor, telegrafului, zecilor de ateliere industriale, toate în folosul egiptenilor. Gustul pentru bunurile islamului va trece de acum înainte granițele simplului exotism, Orientul ca deveni prilejul confruntării cu o civilizație diferită, descoperită, și ea, ca un izvor de valori. Influența celor treizeci și opt de luni de ocupație străină (iulie 1798 – septembrie 1801) trebuie, în cele din urmă, să se măsoare la sfârșitul procesului: Franța va fi dat Egiptului totodată spectacolul tehnicilor Vestului și dorința de a se defini el însuși, în lumina unei istorii originale, a cărei redescoperire îl ajută să se deosebească nu numai de Occidentul păgân, reprezentat de Franța, dar, la fel de bine, de Turcia Otomană. Și, în ciuda sentimentelor sentimentelor evidente de adversitate împotriva ocupantului, meritele îi sunt recunocute, iar întoarcerea autorității Porții vine ca o dezamăgire: atât mamelucii cât și ulemalele eșuează în încercarea de a umple golul de putere lăsat de plecarea armatei franceze.


Începând cu anul 1805 Muhammad Ali, unul dintre șefii albanezi ai armatei otomane, preia controlul și readuce Egiptul în liga puterilor islamului și Mediteranei. Își va consolida treptat puterea, învingând armata britanică în 1807 și masacrând circa cinci sute de mameluci în 1811. Între 1811 și 1819 ajută Imperiul Otoman să recâștige de la wahhabiți controlul asupra Arabiei, regiune ce fusese dominată în mare parte încă de la începutul secolului 19. Începând cu 1820, trupele sale încep să cucerească mare parte din ceea ce este astăzi tritoriul Sudanului. Pentru a menține forța armatei sale, Muhammad Ali începe să recruteze țărani egipteni. Cu ajutorul experților francezi reușește să-și transforme neexperimentații soldați într-o armată  puternică, ce va fi capabilă să înăbușe insurecția rebelilor greci din 1820 împotriva Imperiului Otoman. În schimbul ajutorului acordat în Grecia, Muhammad Ali pretinde de la sultanul otoman dreptul de guvernare asupra Siriei. Sultanul refuză, drept urmare Muhammad invadează teritoriul sirian în 1831, învingând armata turcă și creând, chiar dacă pentru o perioadă scurtă, un adevărat imperiu egiptean, care se întindea de la Creta la Siria și Arabia. Dorind să mențină balanța puterii în regiune, un detașament occidental sub conducere britanică intervine în 1840 pentru a restaura dominația otomană și a retricționa influența lui Muhammad Ali la Egipt. Deși forțat să renunțe la teritoriile exterioare Egiptului, acesta reușește totuși să instaureze un regim ereditar; în calitate de guvernator al Egiptului va elibera teritoriul de sub control turc, iar descendenții săi vor conduce până la revoluția din 1952.

 


Muhammad reia și prelungește opera abia schițată de Bonaparte: înțelege excepționalul avantaj al situației strategice a Egiptului și aspiră la o politică ambițioasă, atât pentru el, cât și pentru țară. Adeziunea sa la islam facilitează propăvăduirea inovațiilor către popor: el va consimți să ia din Occident câteva dintre realizările sale tehnice și culturale, dar va mărgini influența lor doar la acest rol, fără să le lase, în vreun fel, să devină mai importante decât religia sau legea Egiptului musulman, ce rămân riguros neschismbate.

 


Și totuși, Egiptul rămâne prima dintre țările arabe angajată într-un proces evident de modernizare, în toate domeniile. Absolutism și centralizare sunt cele două resorturi ale politicii interne: ordinea este asigurată prin reorganizarea poliției, crearea unor circumscripții adinistrative, instaurarea unor departamente ministeriale. Odată funcțional sistemul, Muhammad Ali este liber să exploateze Egiptul după bunul său plac: face un pas mai departe și, sistematizând vechi cutume, se declară stăpânul întregului pământ, deci al întregului comerț al țării. Este liber astfel să conducă, să controleze, să însuflețească. În agricultură, suprafața culturilor crește cu o cincime, în special cea a bumbacului, la mare căutare printre britanici. Sunt instituite noi industrii, cu concursul unor cadre și muncitori europeni: fabrici de arme, distilerii, filaturi, toate constituind un efort în a elibera Egiptul de o parte din importul de produse fabricate. Irigația face progrese însemnate: se schițează planurile unui mare baraj a cărui execuție va fi începută în 1842. Infrastructura este revigorată: căi ferate și drumuri văd lumina zilei și încep să se pună bazele voluminisului dosar al străpungerii istmului Suez. Sistemele sănătate și educație fac progrese reale și, ajutate fiind de misiunile franceze, nutresc proiecte ambițioase, ghidându-se după pricipiul conform căruia instrucțiunea stă la baza oricărei evoluții materiale și tehnice. Întemeierea unei imprimerii naționale pune la dispoziția publicului arab traduceri din autorii europeni, cărți de istorie, o întreagă literatură de lucrări tehnice și de manuale care marchează o mare cotitură în viața intelectuală a unui Egipt înnoit.


Regimul va fi însă caracterizat de o administrare financiară deficitară, care va duce, ulterior, la faliment. Efortul depus în reformare, uriaș pentru vremea aceea și care va asigura, de-a lungul întregii durate a domniei, un buget în excedent, va fi compromis, din lipsă de specialiști locali, de abuzurile monopolului suveran și de rezistența unei țărănimi din ce în ce mai puțin interesată în exploatarea unei sol față de care nu este decât uzufructuară. Marea fisură a edificiului este faptul că o parte prea importantă din efortul și veniturile țării slujesc pentru satisfacerea nevoilor armatei și marinei. Egiptul, țară cu aproximativ 3 milioane de locuitori, susținea cu greutate cei 130 000 de soldați, 41 000 de marinari și muncitori de arsenal, 11 vase de război, 3 nave cu aburi și 18 diverse alte nave.
Muhammad Ali a văzut, dincolo de insuficiențe, de excese sau pregătiri pripite, mareția: „Fără îndoială, nu suntem încă decât niște copii care cresc și trebuie să ne lungim hainele ca să le aducem la măsura noastră viitoare”. Planurile sale, deși nu toate concretizate, vor fi sinonime progresului și îl vor recomanda ca părintele națiunii egiptene moderne, cel care a depus, poate, cele mai mari eforturi în sincronizarea Orientului cu Occidentul.


Bibliografie:
Lammens, Henri (2003). Islamul. Credințe și instituții. Grupul editorial Corint, București
Miquel, André (1994). Islamul și civilizația sa din secolul al VII-lea până în secolul al XX-lea. Meridiane, București
"Egypt," Microsoft® Encarta® Online Encyclopedia 2008

 

Arabic - Prima pagina

 

Introducere

Sectia de araba

Dictionar de termeni

 

 

Cultura si civilizatie

Liga statelor arabe

Beduinii

Credinte si divinitati preislamice

Jihad-ul

Lumea araba

Arhitectura araba

Caligrafia araba

Wahhabism-ul

 

Orase si tari arabe:

Algeria

Tripoli

Sudan

Tunisia

 

Bucataria araba:

Despre bucataria araba

Condimente arabe

 

Personalitati arabe:

Edward Said

Naghib Mahfuz

 

Dictionar termeni

 

Caligrafia araba

 

Contacte:

Redactor-sef:رئيس التحرير:
Anca Munteanu

Redactor-sef adjunct: مساعد رئيس التحرير:
Horia Petrescu

Comitetul de redactie: هيئة التحرير:
Gabriel Bituna
Talida Ciuca
Andreea Podeanu
Irina Radu
Corina Vlasceanu

 

Corector: مصحح:
Bianca Baicu
 

Unelte utile:

Traducere online Romana-Araba

Traducere online Araba-Romana

 

Recomandari web:

Facultatea de Limbi Straine

Asociatia Studentilor - Limbi Straine

Home | BAC/Teze | Biblioteca | Referate | Games | Horoscop | Muzica | Versuri | Limbi straine | DEX

Modele CV | Wallpaper | Download gratuit | JOB & CARIERA | Harti | Bancuri si perle | Jocuri Barbie

Iluzii optice | Romana | Geografie | Chimie | Biologie | Engleza | Psihologie | Economie | Istorie | Chat

 

Joburi Studenti JOB-Studenti.ro

Oportunitati si locuri de munca pentru studenti si tineri profesionisti - afla cele mai noi oferte de job!

Online StudentOnlineStudent.ro

Viata in campus: stiri, burse, cazari, cluburi, baluri ale bobocilor - afla totul despre viata in studentie!

Cariere si modele CVStudentCV.ro

Dezvoltare personala pentru tineri - investeste in tine si invata ponturi pentru succesul tau in cariera!

 

 > Contribuie la proiect - Trimite un articol scris de tine

Gazduit de eXtrem computers | Project Manager: Bogdan Gavrila (C)  

 

Toate Drepturile Rezervate - ScoalaOnline Romania